Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1071  
Vechi 10.05.2018, 22:12:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret.
Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat și Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungându-le vinul, Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu și, lăsându-și nunta și casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-a numit „Zilotul”, adică râvnitor.
Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos, încât și mireasa sa și pe toate cele lumești le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu, și și-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte, numărându-se în ceata ucenicilor lui Hristos, și a fost unul din cei doisprezece Apostoli.
Iar după ce a primit cu ceilalți Sfinți Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania și în Africa, propovăduind pe Hristos și răbdând pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania și luminând pe mulți prin cuvântul Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioși și s-a sfârșit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1072  
Vechi 11.05.2018, 22:47:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul Sfințit Mucenic Mochie – a trăit în secolul al III-lea și a fost preot în Amfipol. Părinții lui erau de bun neam și bogați. Sfântul propovăduia pe Domnul Hristos și îi învăța pe toți să nu se închine idolilor.
Pentru că a răsturnat un jertfelnic al unui zeu păgân, mărturisind cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mochie a fost ucis în Bizanț, în jurul anului 295. Înainte de a muri, i-a mulțumit lui Dumnezeu.
Ultimele lui cuvinte au fost: Doamne, primește sufletul meu în pace. Mai târziu, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea Sfântului Martir Mochie, în care au fost așezate sfintele sale moaște.
Sfinții Metodie și Chiril, Apostolii slavilor – Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827.
Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia.
Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.
Constantin și Mihail și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului.
În anul 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică.
Prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.
De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.
Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați.
După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea care o desfășurau în jurisdicția Romei.
Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea.
El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei.
Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.
Adrian al II-lea a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel.
Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat.
După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de germani, în special din cauza folosirii slavonei.
Încă o data Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie, dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie.
Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomndat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd.
Cei doi frați sunt prăznuiți în data de 11 mai. Sfinții Metodie și Chiril sunt cei care au conceput alfabetul slavon, numit și chirilic (după numele Sfântului Chiril). Acest alfabet a fost utilizat în România până în anul 1860, când a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în scris.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1073  
Vechi 15.05.2018, 22:13:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, născut în Tebaida de Jos, Egipt, a fost un militar păgân care a renunțat la tot pentru a se dedica liniștii pustiei. Sfântul Cuvios Pahomie este unul dintre cei mai mari sfinți pe care ni i-a oferit pustia Egiptului.
Deoarece au fost mulți ucenici care l-au urmat în pustiu, a devenit părintele vieții cenobitice, de obște. Acesta a ctitorit șapte mănăstiri, având peste trei mii de ucenici. Sfântul Pahomie cel Mare a plecat în pace la Domnul în anul 347.
Sfântul Iacob Putneanul s-a născut în 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viața monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obștea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar și de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (același mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovnicește).
Văzând părinții putneni pe acest tânăr cu înțelepciune de bătrân și viață aleasă, l-au rânduit a fi hirotonit preot la numai 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, unde a tipărit un Liturghier slavo-român și a înființat o școală pentru învățarea limbilor slavonă, greacă și română.
După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iași. Între 1750 și 1760 a desfășurat o intensă activitate pastorală și socială, promovând tiparul românesc și veghind la traducerea de cărți folositoare de suflet. Reușind să deschidă o tipografie, în 10 ani a tipărit 15 cărți de slujbă și învățătură în limba română, care s-au folosit în bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de români.
Grija pentru românii din Transilvania, amenințați să-și lepede credința strămoșească, și-a manifestat-o atât prin tipărirea de cărți spre apărarea dreptei credințe, cât și prin hirotonirea de preoți și trimiterea de antimise în parohiile lipsite de păstori sufletești, în Maramureș și în ținutul Clujului.
Sfântul Iacob s-a îndurerat pentru neștiința de carte a păstoriții săi, deoarece, după cum spunea, „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”. De aceea a înființat școli și a tipărit cărți de învățătură și de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) și înființând, pentru copiii satului Putna, prima școală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieților sfinților, care sunt adevărate manuale în care orice om, de orice vârstă, fire și stare, își poate afla un model de viață, dar în vremea păstoririi sale s-a reușit doar traducerea primelor 6 din cele 12 volume.
Pe lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna și așezămintele ei, Mitropolitul Iacob a ajutat și alte mănăstiri și biserici, cum ar fi Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava și Catedrala mitropolitană din Iași, Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași și altele.
În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, pentru eliminarea unor forme de asuprire (desființarea veciniei în 1749) și a unor biruri împovărătoare (desființarea vădrăritului în 1756), în primul rând a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora.
Ca un făcător de pace și ocrotitor al poporului, Mitropolitul Iacob a cerut, în anul 1758, hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerințe, pentru pacificarea țării. A mustrat adesea pe unii conducători din acei ani, din pricina cărora, în cele din urmă, a fost silit să-și lase scaunul mitropolitan în anul 1760, nevrând să îngăduie impunerea din nou a dărilor împovărătoare.
Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Mitropolitul Iacob a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovnicește și material. Astfel, ea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1775.
Retragerea la mănăstire i-a fost prilej Sfântului Iacob de adâncire în rugăciunea curățitoare și luminătoare de suflet. El a spus acest cuvânt despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea știut este că cel ce vorbește cu Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”.
Simțindu-și sfârșitul aproape, după Paștile anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei.
Purtându-și cu sârguință și cu vrednicie crucea slujirii arhierești, și cu blândețe și smerenie pe aceea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredințat lui spre păstorire, Mitropolitul Iacob și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin școală și tipar, apărării celor nedreptățiți și povățuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci și smeriți, care a dus o viață de Sfânt”.
De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1074  
Vechi 21.05.2018, 00:53:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul Constantin cel Mare (306-337) a fost fiul lui Constanțiu Chlor și al cinstitei Elena. După moartea tatălul său a luat stăpânirea împărăției, cu învoirea întregii oștiri, însă auzind Maxențiu acest lucru a pornit război împotriva sa. Acesta, știind că oștirea sa este mai slabă decât cea a lui Maxențiu, s-a rugat lui Dumnezeu și ca răspuns la rugăciunile lui a văzut ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă strălucind pe cer, pe care scria cu slove alcătuite din stele: „Prin acest semn vei învinge!” Deci, punând el pe steaguri semnul crucii și monograma lui Hristos, l-a biruit pe Maxențiu la Pons Milvius în anul 312. Fericitul Constantin a dat în anul 313 o hotărâre prin care acorda libertate deplină creștinilor în întreg Imperiu Roman. Mai târziu, împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma pe malul Bosforului, la Constantinopol. Tot în timpul său s-a ținut și Sinodul I Ecumenic, la Niceea, în anul 325, în cadrul căruia a fost condamnată erezia lui Arie. Sfântul Constantin a fost ajutat în viața sa de evlavia mamei sale Elena, care, mergând la Ierusalim, a descoperit locul Golgotei, al Sfântului Mormânt și lemnul Sfintei Cruci. Părticele moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena se găsesc și la Catedrala Patriarhală din București.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1075  
Vechi 02.06.2018, 22:30:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

1. Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în slăvita și marea cetate Trapezunt, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăți și făcea negoț.
Deci, odată, pe când călătorea cu corabia, văzându-l diavolul rugându-se lui Dumnezeu și postind, miluind și mângâind pe cei ce pătimeau de boli pe corabie, și pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corăbiei, numit Reiz, un italian din Biserica latină, foarte nemilostiv și fără de omenie, vrând să-i împiedice Sfântului Ioan calea mântuirii și să-l despartă de credința lui cea dreaptă.
Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a-i arăta adevărul Ortodoxiei și l-a lăsat rușinat, biruindu-l în cuvânt. Apoi au ajuns la Cetatea Albă, care era atunci stăpânită de tătarii nogai.
Deci, intrând în cetate, acel rău-credincios corăbier, purtat de invidie, a adus pâră mincinoasă înaintea păgânului dregător al cetății, împotriva Sfântului, zicând: „Este, o, dregătorule, un bărbat care a venit aici cu mine și vrea să se lepede de părinteasca lui predanie și să se înstrăineze de credința creștinească, și de credința voastră a se apropia și părtaș predaniilor voastre vrea să fie. Pentru care, cu multe jurăminte, s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta, să faci în grabă cele de trebuință pentru el, ca să primești mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printre cei dintâi din cetatea Trapezunt.”
Acestea auzindu-le dregătorul, a stat cu bucurie la judecată, poruncind să cheme pe Sfântul, cu cinste. Și, dacă a stat el înaintea dregătorului, acesta a zis către el: „Am auzit despre tine că vrei să te apropii de credința noastră.
Deci, hulește și blesteamă, cu glas mare, credința creștinească înaintea poporului, că pentru aceasta s-a adunat aici, cu femeile și copiii lor, ca și alții să învețe. Proslăvește pe luminatul soare și dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui și să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste și dregătorie vei primi de la împărat”.
Iar Ioan, cel viteaz cu duhul, a răspuns dregătorului: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, Cel ce este Ziditorul soarelui pe care tu îl cinstești ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu aducând-o făpturii. Deci lasă tu, rogu-te, dregătorule, înșelăciunea necredinței sufletului tău și primește haina dumnezeiescului Botez, care strălucește mai mult decât soarele, și crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum, dar, crezi în făptură?”
Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie și a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ și să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar, venind seara, a poruncit să lege pe Sfânt cu două lanțuri și să-l arunce în temniță, până dimineața.
Iar dimineața, a doua zi, a șezut judecătorul acela în scaunul de judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Și, stând înaintea lui, Sfântul, cu fața luminată și cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feței lui și a început, cu multă măgulire, a-l ademeni pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând neclintit, a răspuns chinuitorului: „Sunt creștin”.
Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ și mai cumplit să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta, neîncetat se ruga. După aceasta, a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal neînvățat și sălbatic și unul din ostași să încalece pe el și pe ulițele cetății să alerge cât va putea calul.
Și aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un iudeu răucredincios, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie și, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Și, așa, a fost despărțit capul de trup, lăsându-se să zacă în locul acela trupul Sfântului, neluat în seamă, împreună cu capul. Mucenicia Sfântului s-a petrecut în ziua de 2 iunie 1330.
Nimeni din creștini nu îndrăznea a se atinge de moaștele Mucenicului. În noaptea aceea, însă, multe făclii s-au văzut luminând lângă moaștele Sfântului Mucenic, iar trei bărbați luminați cântau cântări negrăite, cădindu-l, și un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului. Această minune mulți au văzut-o.
Iar un iudeu răutăcios, având casă aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoții creștinilor vor să-l ia și să-l îngroape, a luat un arc cu săgeți și, întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei. Dar arcul și săgeata s-au lipit de mâinile lui și a rămas așa toată noaptea.
Și, făcându-se ziuă, acei bărbați minunați și acele făclii nu s-au mai văzut. Și oameni de toate vârstele s-au adunat ca să privească pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor ceea ce i se întâmplase. Și, așa, pocăindu-se, a primit izbăvire de pedeapsa lui.
Atunci dregătorul, aflând de această minune și temându-se mult, a poruncit creștinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat într-un loc cinstit. După aceasta, acel corăbier răucredincios, cel care dăduse pe Sfânt la chinuri, a voit să-i fure trupul și în patria lui să-l ducă, gândind să scoată câștig de pe urma moaștelor lui mucenicești.
Deci, într-una din nopți, venind cu ai săi și săpând, voia să ia moaștele. Însă, în aceeași noapte, s-a arătat în vis Mucenicul Ioan preotului acelei biserici, zicându-i: „Deșteaptă-te degrab și aleargă la biserică, pentru că iată, vor să-mi fure trupul.” Și, îndată, preotul a alergat la locul acela și a aflat mormântul săpat și trupul Sfântului gata să fie luat.
Și, chemând poporul cel dreptcredincios, preotul a spus cele ce se făcuseră și toți au slăvit pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaște ale Sfântului în Sfântul Altar, aproape de Sfânta Masă, și au rămas acolo mai mult de 80 de ani. Și neîncetat se vedeau, ziua și noaptea, fel de fel de arătări cerești, deasupra trupului Mucenicului.
Deci, a venit aceasta la auzul binecredinciosului și de Hristos iubitorului domnitor Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldova până la Marea Neagră (1400-1432). Acesta, fiind iubitor de Sfinți, la sfatul mitropolitului Iosif, cel ce păstorea atunci Biserica Moldovei, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă.
Iar ei, cu grăbire și cu mare cinste, au adus moaștele Mucenicului. Și, primindu-le cu multă evlavie și cinste împreună cu toți boierii, cu mitropolitul și cu tot clerul și poporul, le-au așezat în biserica Mirăuți din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1415, iar în anul 1589 moaștele au fost mutate în biserica Sfântul Gheorghe, noua catedrală mitropolitană.
În anul 1686, din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, sfintele moaște au fost duse în Polonia, de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care a fost luat ostatic de regele Jan Sobieski al Poloniei (1674-1696), după retragerea sa din Moldova, întrucât domnitorul Constantin Cantemir al Moldovei (1685-1693) nu s-a asociat cu el împotriva turcilor.
Iar revenirea acestor sfinte moaște de la Jolkiev, din Polonia, s-a făcut abia în anul 1783 prin grija episcopului de Rădăuți, Dositei. Readucerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava se sărbătorește în fiecare an la 24 iunie. Până astăzi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava dăruiește tămăduiri de la racla sa tuturor celor ce aleargă la el cu credință și evlavie.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
2. Tot astăzi,Biserica Ortodoxă sărbătorește și pe Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Ierusalimului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1076  
Vechi 11.06.2018, 23:15:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli aleși de Hristos-Domnul, iar după primirea Duhului Sfânt, sorții au căzut asupra lui și asupra Sfântului Apostol Filip să vestească Evanghelia în Siria și Asia. A predicat în Arabia, Persia și a ajuns chiar până în India, iar de acolo s-a întors în părțile Mării Negre. Apoi, ducându-se în Armenia cea Mare, a creștinat mult popor, dar păgânii, din invidie, l-au răstignit și i-au tăiat capul în cetatea Albanopolis. Sfântul Barnaba a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, născut și crescut în Cipru.
A propovăduit Evanghelia împreună cu Pavel în Antiohia, Cipru, Frigia și Ierusalim. A fost ucis cu pietre de păgâni în Cipru, către anul 64. Tot astăzi pomenim pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei, tămăduitor de boli și ajutător în necazuri. A fost un chirurg renumit și a trăit în cele mai cumplite vremuri ale instaurării regimului bolșevic, timp în care a apărat Biserica lui Hristos. În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său în calendarul Bisericii noastre. Fragmente din cinstitele sale moaște au ajuns în București la paraclisul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, la Biserica Șerban-Vodă și la capela Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1077  
Vechi 29.06.2018, 02:58:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Dezlegare la pește)
Acești doi mari Apostoli nu-și au lauda de la oameni, ci de la Însuși Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa. „Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând i-a zis: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18). Pe Sfântul Apostol Pavel, Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit vas ales, care avea să poarte numele Domnului înaintea neamurilor. Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida și se chema Simon înainte de a se întâlni cu Iisus. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat” la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei 12 ucenici și deseori vorbea în numele Apostolilor. Era o fire înfocată, cinstită și plină de rodire pentru Hristos. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia, ajungând până la Roma, unde a fost răstignit cu capul în jos, în timpul împăratului Nero. Sfântul Pavel a fost bărbat învățat, fariseu și rabin. În drum spre Damasc, Domnul Iisus i s-a arătat în slava Sa și l-a întrebat: „Saule Saule, de ce Mă prigonești” (Faptele Apostolilor 9, 4)? Atunci a învățat el că între Hristos și creștinii pe care el îi prigonea este o legătură nedespărțită. El lovea în credincioși, adică în Trupul Bisericii, iar durerea o exprima însuși Hristos, Capul Bisericii. De aceea, numai Sfântul Apostol Pavel, în tot Noul Testament, vorbește despre Biserica lui Hristos ca fiind trupul lui Hristos. În lungile lui călătorii a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul sub același împărat Nero.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1078  
Vechi 05.07.2018, 21:01:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Cuviosul Atanasie Athonitul – Era originar din Trapezunt, de pe țărmul sud-vestic al Mării Negre. Tatăl său era de neam din Antiohia Siriei, iar mama din Colhida (Grecia).
Deși, părinții Cuviosului Atanasie doreau ca el să ajungă un soldat viteaz, nu au avut parte nici măcar de creșterea lui deoarece au murit de timpuriu.
El a fost crescut de către o călugăriță, care era rudă mai îndepărtată. Într-o zi a venit în Trapezunt un slujitor împărătesc, care văzându-l pe Atanasie și calitățile sale sufletești, l-a luat la Constantinopol și l-a încredințat unui învățător vestit pentru a-l învăța filosofia. Chiar Atanasie a ajuns profesor mai târziu.
Mai târziu a părăsit Constantinopolul împreună cu Cuviosul Mihail Malein, starețul mănăstirii Chiminan din Asia Mică. Acesta l-a tuns în monahism, dându-i numele de Atanasie.
După patru ani s-a retras la muntele Athos. Împăratul Nichifor și fratele său Leon patricianul au ascultat rugămintea Cuviosului Atanasie și au zidit în Athos Mănăstirea Maicii Domnului, chilii și case pentru călugări.
Cuviosul Atanasie a murit în timp ce înălța un zid în mănăstire, împreună cu alți șase frați călugări. Zidul s-a prăbușit peste ei și i-a omorât pe toți. S-au săvârșit multe minuni la mormântul Cuviosului Atanasie, mulți oameni bolnavi vindecându-se.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1079  
Vechi 14.07.2018, 00:29:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus Sfintei Fecioare Maria Vestea cea Bună a mântuirii.
Tot el a tălmăcit prorocului Daniil vedeniile minunate, s-a arătat dreptei Ana înștiințând-o că va naște pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos și a fost păzitorul Sfintei Fecioare Maria pe când se afla în templu. S-a arătat și preotului Zaharia vestindu-i nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, le-a vestit păstorilor la Betleem marea bucurie a Nașterii Domnului și s-a arătat Mântuitorului Hristos în Grădina Ghetsimani înainte de Patima Sa cea de bunăvoie.
Tot el s-a arătat femeilor mironosițe în ziua Învierii Domnului și Sfintei Fecioare Maria pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i apropierea cinstitei Adormiri.
Arhanghelul Gavriil, al cărui nume înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, mai este pomenit în 8 noiembrie, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și în ziua de după Buna Vestire (26 martie).
Pomenirea de astăzi se datorează sfințirii bisericii din Constantinopol, din secolul al IX-lea, cu hramul Arhanghelului Gavriil.
Cuviosul Ștefan Savaitul – s-a călugărit din tinerețe în vestita Mănăstire Sfântul Sava din Palestina. Pentru viața sa duhovnicească îmbunătățită a fost învrednicit cu treapta arhieriei.
Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul tămăduirilor. Astfel, a vindecat prin rugăciune o fecioară stăpânită de diavol; îmblânzea animalele sălbatice și prin lovirea cu toiagul în piatră a făcut să iasă apă, pentru ca unul din ucenicii lui să-și potolească setea. A trecut cu pace la Domnul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1080  
Vechi 27.07.2018, 23:52:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Sfântul și marele Mucenic al lui Hristos Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305 d.Hr.). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creștină și se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, ceea ce se tâlcuiește „cu totul leu”, nume prin care s-a arătat mai înainte curajul mărturisirii de care avea să dea dovadă.
De mic mama sa a început să sădească în inima lui credința în Hristos și bunele deprinderi creștine, dar ea s-a stins de tânără. Biserica o pomenește între Sfinți, la 30 martie, ca model de mamă creștină și mărturisitoare.
La început tatăl său l-a dat la învățătura gramaticii și, după ce a sporit în cărțile elinești și a învățat filosofia, l-a îndemnat și l-a trimis pe tânărul Pantoleon la școlile păgânești ale vremii pentru a învăța meșteșugul doctoricesc. El a mers la vestitul doctor al vremii, Eufrosin, despre care se spunea că era desăvârșit în meșteșugul vindecării trupești.
În vremea aceea, era în Nicomidia un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, după ce a fost ucis de păgâni Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei († 3 septembrie 303), se ascundea cu puțini creștini într-o casă mică și neștiută. De la acesta, tânărul Pantoleon a învățat tainele credinței și a înțeles puterea de vindecare a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, mușcat de o viperă. Atunci s-a rugat Mântuitorului și îndată copilul a înviat, iar vipera a murit. Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul și a zăbovit șapte zile, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, rugându-se și primind învățătură de la bătrânul preot.
După aceasta, tânărul Panto-leon s-a dedicat vindecării oamenilor, atât prin meșteșugul doctoricesc, dar mai ales prin rugăciune și însemnarea cu semnul Crucii. El săvârșea aceste vindecări fără să ceară bani sau vreo altfel de răsplată de la cei vindecați. Acestora el le arăta în schimb marea putere a lui Hristos, spre Care îi îndrepta, ca să devină creștini. Sfântul tămăduitor a ajuns cunoscut în acele locuri, iar după vindecarea unui orb vestea despre el a ajuns până la împărat.
Fiind de față la vindecarea orbului, tatăl Sfântului, Eustorgiu, a fost încreștinat atunci chiar de fiul său, iar la scurt timp s-a mutat la cele veșnice. Atunci Pantoleon a eliberat sclavii și a împărțit săracilor toată moștenirea sa. Vestea despre minunile lui ajungând la împăratul Maximian, acesta l-a chemat întâi pe orbul vindecat, ca să-i spună cum a dobândit vederea. Cel vindecat a mărturisit că Pantoleon l-a tămăduit cu puterea lui Hristos, în Care și el credea cu tărie.
Auzind acestea, împăratul s-a mâniat tare și a poruncit să i se taie capul celui ce fusese orb, iar Pantoleon, tămăduitorul lui, să fie prins și adus la judecată. Aici, Sfântul a rămas neclintit în credința sa și nici la făgăduințele împăratului, nici la înfricoșările cu chinuri grele, n-a încetat să mărturisească statornic credința în Hristos.
A fost bătut cumplit, ars cu făclii, pus într-un cazan cu plumb topit, apoi aruncat fiarelor sălbatice. Fiind păzit nevătămat cu dumnezeiasca putere, Pantoleon a fost cercetat de Domnul Hristos, Care S-a arătat în chipul bătrânului Ermolae, vindecându-i rănile și îmbărbătându-l în mărturisire.
Apoi împăratul a trimis la moarte pe preotul Ermolae, împreună cu ucenicii săi Ermip și Ermocrat, iar a doua zi, văzând stăruința în credință a lui Pantoleon, l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia.
Când a venit acea groaznică clipă a morții sale, Sfântul, împlinindu-și rugăciunea către Dumnezeu, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, Mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie și i s-a tăiat capul. Era ziua de 27 iulie a anului 305.
Multe minuni s-au săvârșit apoi la moaștele Sfântului Pantelimon, răspândite în toată lumea creștină. Capul Sfântului se află astăzi la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, iar alte părți din moaștele sale se găsesc la Mănăstirea athonită Grigoriu. Brațul drept al Sfântului a fost adus de la Athos, la 23 septembrie 1750, de către domnitorul Grigorie II Ghica și așezat spre închinare în Biserica spitalului Sfântul Pantelimon, ctitorit de el la marginea orașului București.
În anul 1960 racla cu moaștele Sfântului a fost strămutată la Biserica Sfântul Nicolae din orașul Pantelimon, unde se află și astăzi. Alte părți din moaștele Sfântului se găsesc la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, la Mănăstirea Plumbuita din București și în alte sfinte locașuri din țară.
Pentru rugăciunile Marelui Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 21:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 22:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 09:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 08:30:11