Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te īnapoi   Forum Crestin Ortodox > Viata monahala > Preotul
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afiŗare
  #1  
Vechi 17.03.2007, 19:14:44
rentea rentea is offline
Junior Member
 
Data īnregistrćrii: 17.03.2007
Mesaje: 2
Implicit

preotii sunt unsii lui dumnezeu
Reply With Quote
  #2  
Vechi 24.03.2007, 03:42:49
mardum mardum is offline
Junior Member
 
Data īnregistrćrii: 10.11.2006
Mesaje: 22
Implicit

Citat:
Īn prealabil postat de rentea
preotii sunt unsii lui dumnezeu
Preotii sint urmasii apostolilor. Ei au Harul Guhului Sfint de la Hirotonie.
De asta ei pot ierta pacatele in timpul Sf. Spovedanii si pot impartasii credinciosii cu Trupul si Singele Domnului.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 03.06.2007, 21:24:15
danyel danyel is offline
Senior Member
 
Data īnregistrćrii: 17.06.2006
Locažie: Cluj Napoca, Ardeal ,Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.306
Implicit


Preotia

Extras din cartea Convorbiri Duhovnicesti, vol
II, de Protos. Ioanichie Bãlan, editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1990.

Textul apartine preotului Ioan Mircea,
caruia Ioanichie Balan ii ia un interviu.


Cīte feluri de preotii sunt, dupã Sfānta Scripturã, si care este rolul fiecãreia dintre ele?

- Dupã Sfānta Scripturã sunt trei feluri de preotii, atīt īn Vechiul Testament, cīt si īn Noul Testament, fiecare din ele cu rolul sãu. Astfel, īn Vechiul Testament se vorbeste de Preotia lui Melchisedec (Facerea 14, 18), care ca «preot al lui Dumnezeu» l-a primit pe Avraam cu pīine si vin, dupã īnfrīngerea regelui Sodomei; preotia leviticã, sau sacrificialã, consacratã prin «ungerea sfāntã» (Iesire 29, 21; 30, 25) «dupã rīnduiala lui Aaron» (Iesirea 40, 13; Levitic 8, 1-7; Evr. 7. 11), si «preotia īmpãrãteascã» (Iesirea 19, 6), a īntregului popor Israel, ca «semintie aleasã, neam sfānt, popor ales». Aceste trei preotii sunt īnlocuite cu alte trei preotii īn Noul Testament.

Noul Testament vorbeste de : Preotia lui Hristos, preotie divinã, vesnicã, adicã netrecãtoare (Evr. 7, 24), dar nu «care nu trece de la unul la altul» (prin hirotonie), cum au falsificat ideea si textul grec traducãtorii Bibliei protestante folosite de toate cultele vechi si noi.

Preotia lui Hristos; zisã «dupã rīnduiala lui Melchisedec» (Ps. 109,4; Evr. 5,6; 7,17) este primitã de El, direct, de la Tatãl, prin Duhul Sfānt, Care L-a uns (Isaia 61, 1; Luca 4, 18; Evr. 1, 9), Mīntuitorul Hristos Si-a exercitat Preotia, sau slujirea Lui de Arhiereu, tãmãduind bolnavii, alungīnd demoni, binecuvīntīnd copii, īnviind morti etc.; dar slujirea Sa arhiereascã, sau preoteascã, a sãvīrsit-o la instituirea Cinei celei de Tainã. Īn fapt, El acceptīnd de bunã voie patimile, īn scopul rãscumpãrãrii omenirii; īn momentul rãstignirii Domnul a fost si Arhiereu jertfitor si jertfã, sau «Mielul lui Dumnezeu care ridicã pãcatele lumii» (Ioan 1, 29). El a mai sãvīrsit slujire arhiereascã, īn chiar Ziua Īnvierii, cīnd a transmis harul preotesc - din Preotia Lui - si Apostolilor, prin suflarea Duhului Sfānt asupra lor, si aceastã putere haricã de a ierta pãcatele, īn numele Lui. Atunci, dupã ce i-a binecuvīntat, cu: « Pace vouã ! » a zis : « Luati Duh Sfānt. Cãrora veti ierta pãcatele, le vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan 20, 21-23). Domnul a mai exercitat preotia iarãsi cīnd a sãvīrsit, la Emaus, cina euharisticã, prin frīngerea pīinii si binecuvīntarea ei, dupã care, lui Luca si Cleopa li s-au deschis ochii si L-au cunoscut (Luca 24, 13-32), iar El s-a fãcut nevãzut de ei.

A doua Preotie a Noului Testament, este preotia sacramentalã, sau sfintitoare, cea prin transmitere si derivare din Preotia lui Hristos, primitã de la El de Apostoli, prin suflarea Duhului Sfānt, si transmisã de ei ierarhiei bisericesti - diaconi, preoti si episcopi - prin punerea mīinilor, sau prin hirotonie (Fapte 6, 6 ; 14; 23 ; 20, 28 ; I Tim. 4, 14 ; 5, 22; II Tim. 1, 6 ; Tit 1, 5). Aceastã preotie se numeste preotie specialã, de hirotonie si de succesiune apostolicã, decurgīnd din Preotia lui Hristos, prin Apostoli si transmisã apoi prin episcopi preotilor si diaconilor. Numai aceastã Preotie, de drept divin, si de succesiune apostolicã este īn drept si are harul īntreitei slujiri: de a conduce, sau a pãstori, a īnvãta si de a sfinti prin oficierea Sfintelor Taine.

Derivatã din Preotia de hirotonie este cea de a treia preotie, numitã «preotie īmpãrãteascã» sau «de obste», zisã si «preotie sfāntã» (I Petru 2, 5), a. tuturor crestinilor, care au primit Tainele : Botezul, Mirungerea si Sfānta Īmpãrtãsanie. Despre aceastã preotie generalã, care colaboreazã cu preotia haricã, de hirotonie - din care ia nastere - vorbeste Apostolul Petru. El scrie crestinilor: « Iar voi sunteti. . . casã duhovniceascã, preotie sfāntã; ca sã aduceti jertfe duhovnicesti. . . semintie aleasã, preotie īmpãrãteascã, neam sfānt, popor agonisit de Dumnezeu; ca sã vestiti īn lume bunãtãtile Celui ce v-a chemat din īntuneric la lumina Sa cea minunatã. Voi care odinioarã nu erati popor (ales) iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu» (I Petru 2, 5, 9-10): Rolul acestei preotii este de a colabora cu preotii: īn consiliile parohiale si comitetele parohiale, la cīntarea īn bisericã, aducerea prescurilor si vinului pentru slujbã si a ofrandelor lor; vizitarea bolnavilor, colaborare īn operele misionare si samarinene, la curãtirea si repararea bisericii, la hramuri si la catehizare etc. Iar īn lipsa preotului, orice crestin poate boteza un copil īn primejdie de moarte; afundīndu-l īn apã, sau stropindu-l, cu rostirea cuvintelor : Se boteazã robul lui Dumnezeu : īn numele Tatãlui si al Fiului, si al Sfāntului Duh.

Prezentati-ne, pe bazã de texte biblice, ce este preotia sacramentalã, cine o poate sãvīrsi, cui se poate administra, ce har primeste preotul la birotonie?

- Preotia sacramentalã, sau sfintitoare, este una din cele sapte Taine ale Bisericii si cea mai importantã, pentru cã ea le sãvīrseste pe toate, si farã ea nici o Tainã nu este valabilã. Dupã cum s-a amintit, aceastã Preotie este instituitã de Mīntuitorul Hristos, Arhiereul ceresc, īn ziua īnvierii Lui, prin suflarea Sfāntului Duh asupra Apostolilor, cīnd le-a dat si puterea de a ierta pãcatele oamenilor. Cum ea (preotia) exercitã pe līngã sfintire si celelalte slujiri ale lui Hristos, de a īnvãta sau a propovãdui, si pe cea de a conduce, sau a pãstori, unii dascãli de teologie considerã cã aceastã putere s-a acordat : cea de a īnvãta, cīnd i-a trimis pe Apostoli la propovãduire (Matei 28, 18-20; Marcu 16, 15-16), cea de a conduce, sau pãstori: Ioan 21, 15-17 ; I Petru 5, 1-3; Fapte 20, 28, iar pe cea a slujirii si sfintirii, la Cina cea de Tainã, cīnd le-a poruncit «Aceasta (Jertfa euharisticã) sã faceti spre pomenirea Mea» (Luca 22, 19). Dar harul si puterea preoteascã l-au primit īn ziua Īnvierii (Ioan 20, 21-23). Asa au fost alesi si pregãtiti Apostolii (Matei 10, 1-5; Luca 6, 13-16; 10, 1) si apoi consacrati, cīnd au fost trimisi definitiv īn lume.

Odatã cu trimiterea lor definitivã la apostolat, Domnul, īn ziua Īnvierii, le acordã si aceastã īntreitã slujire. «Si Iisus le-a zis iarãsi : Pace vouã ! Precum M-a trimis pe Mine Tatãl, vã trimit si Eu pe voi. Si zicīnd acestea, a suflat asupra lor, si le-a zis : Luati Duh Sfint: Cãrora veti ierta pãcatele; le vor fi iertate si cãrora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan 20, 21-23). Acesta este momentul trimiterii definitive a Apostolilor īn lume si al consacrãrii lor īn Preotie - cu īntreita slujire - care li se fãgãduise dinainte (Matei 16, 19; 18, 18).

La rīndul lor, Apostolii au transmis acest īntreit har ierarhiei preotesti, slujitorilor Bisericii, prin hirotonie sau punerea mīinilor. Aceasta este, deci, preotia sacramentalã, care īnsã opereazã, sau este pusã īn lucrare īn ziua Cincizecimii, cīnd, prin pogorīrea Duhului Sfānt, se aprinde īn ei (II Tim. 1, 6) harisma apostolatului si a preotiei. Atunci ei īncep deodatã a propovãdui pe Hristos Cel rãstignit si īnviat spre iertarea pãcatelor, sfintesc, prin Botez si Punerea Mīinilor - schimbatã apoi prin Ungerea cu Sfāntul Mir - si Sfānta Īmpãrtãsanie si pãstoresc sau conduc pe calea mīntuirii pe cei crestinati, organizīndu-i īn parohii cu preoti localnici (Fapte 14, 23 ; Tit 1, 6) si īn eparhii, conduse de episcop (Fapte 20, 28 ; I Tim. 4, 14: Tit 1,5). Cu ajutorul Apostolilor ajutãtori (cei Saptezeci) – din care s-a alcãtuit ierarhia bisericeascã: diaconi, preoti si episcopi – Apostolii (cei doisprezece) au putut boteza īn ziua Cincizecimii trei mii de suflete (Fapte 2, 41) ; iar a doua zi alte douã mii (4, 4), adicã botezīndu-se īn douã zile «cinci mii» de suflete. Fãrã aceste ajutoare - episcopi, preoti si diaconi - cei doisprezece Apostoli nu puteau boteza atītea mii de suflete īn douã zile, dat fiind cã ei mai mult propovãduiau si īsi puneau mīinile peste cei botezati de diaconi (Filip - Fapte 8,5-13, 26-40), «iar Petru si Ioan īsi puneau mīinile peste ei» (Fapte 8, 14-17): « Si ei luau Duhul Sfānt » (8, 17 ; 19, 6).

Alte texte care amintesc de preotia sacramentalã, lucrãtoare, a. preotilor si episcopilor, sfintiti de Apostoli, adicã hirotoniti, apãrīnd uneori alãturi de ei, sunt : denumirea de Bisericã - īntīlnitã prima datã īn Fapte 2, 47 : « Iar Domnul adãuga zilnic Bisericii pe cei ce se māntuiau» - implicã organizarea ei, īncã dupã īnvierea Domnului, pīnã la Īnãltarea Lui, īncīt Cincizecimea gãseste ierarhia bisericeascã deja rīnduitã de Domnul. Asã apar deodatã : Iacob, episcop al Ierusalimului, care, dupã traditie, a fost sfintit (hirotonit) episcop de Mīntuitorul Hiristos, īnainte de Īnãltarea Sa la cer; si tot asa si preotii lui din Ierusalim, amintiti īn Fapte 11, 30; 15, 2-6; 13, 22-23, 32 ; 16, 4 ; 21, 18, despre a cãror hirotonie nu se spune cīnd s-a fãcut, īntelegīndu-se cã Domnul i-a consacrat dinainte. Faptele Apostolilor amintesc numai de hirotoniile fãcute de Apostolul Pavel, la crestinii dintre pãgīni (Fapte 14, 23 ; 20, 17 ; 20, 28 ; I Tim. 4, 14 ; 5, 17 ; Filip. 1 ; Tit l, 5). Apostolii, episcopii si preotii sunt numiti pentru aeest har, sãvīrsitori ai Sfintelor Taine, sau « iconomi ai tainelor lui Dumnezeu » (I Cor. 4, 1-2; I Petru 4, 11), cãror «iconomi» li se cere sã fie aflati credinciosi (I Cor. 4, 2), adicã constiinciosi īn slujirea lor.

Aceastã preotie divinã este o demnitate, o cinste si un mare har, dat de sus, care se dã celor « chemati », « alesi », pregãtiti si apoi consacrati sau sfintiti prin hirotonie de Apostoli, sau episcopi, « cinste pe care nimeni nu si-o poate lua de la sine » (Evr. 5, 4), ci « dacã este chemat de Dumnezeu ». Numai cultele protestante - īnlãturīnd preotia sfintitoare primesc numai « preotia īmpãrãteascã », sau de obste a tuturor credinciosilor, botezati: dar nici aceastã « preotie» n-o au deplinã, deoarece nu e completat Botezul cu Taina Ungerii cu Sfāntul Mir si cu Sfānta Euharistie, sãvīrsite numai de preotia haricã, sfintitoare. Sfāntul Apostol Petru vorbeste de ambele preotii : si de cea « sfāntã » sau « īmpãrãteascã »; (I Petru 2, 5, 9-10), a tuturor crestinilor - deplin integrati īn Bisericã, prin cele trei Taine - si de preotia sfintitoare; haricã (I Petru 5, 3-2), īn sarcina cãreia cade datoria de a īnvāta, a sfinti - prin sãvīrsirea Sfintelor Taine si de a conduce « turma lui Dumnezeu» - Biserica, avīnd a da seama de credinciosii pãstoriti, care la rīndul lor au datoria de a-i asculta si a li se supune (Evr. 13, 7. 17 ; I Petru 5; 5). Despre aceastã preotie sfinlitoare vorbeste Apostolul Pavel, cīnd serie : « Nimeni nu-si ia singur cinstea (demnitatea) aceasta, ci dacã este chemat de Dumnezeu, dupã cum a fost chemat si Aaron. Asa si Hristos nu S-a preaslãvit pe Sine īnsusi, ca sã se facã Arhiereu, ci Cel ce a grãit cãtre El: Fiul Meu esti Tu... Tu esti Preot īn veac dupã rīnduiala lui Melchisedec» (Evr. 5; 4-6).

Prin urmare, preotia sacramentalã este o chemare de sus si o alegere tainicã, o pregãtire intelectualã si de cunoastere temeinicã a īntregii īnvãtãturi a Bisericii, cuprinsã īn Sfānta Traditie si īn Sfinta Scripturã; una moral-spiritualã si o sfintire, sau o consacrare de la Apostoli sau episcopi. Numai aceastã cinste, sau demnitate īnaintea Lui Dumnezeu si a poporului – deosebitã de cea a credinciosilor – īnvãtatã, sfintitã si condusã de ea este rīnduitã de Mīntuitorul Hristos si practicatã de Apostoli si de ierarhia bisericeascã, ca preotie sacramentalã; sau sfintitoare, īnvãtãtoare si conducãtoare spre mīntuire. De aceea, se vorbeste de pãstori (apostoli, episcopi si preoti) si de Bisericã, sau « turma lui Dumnezeu » (I Petru 5, 2).

Din misiunea pe care o au Apostolii, episcopii si preotii si din rãspunderea ce o au de a da seama lui Dumnezeu de sufletele credinciosilor pãstoriti de ei, decurge si datoria crestinilor de a asculta de acesti pãstori ai lor si a li se supune. Cãci asa scrie Apostolul Pavel:« Ascultati pe mai marii (pãstorii) vostri si sã vã supuneti lor, fiindcã ei privegheazã pentru sufletele voastre (ca sã vã mīntuiti), avīnd a da seamã de ele, ca sã facã aceasta cu bucurie si nu suspinīnd, cãci aceasta nu v-ar fi de folos» (Evr. 13, 17). Iar Apostolul Petru sfãtuieste pe crestini astfel: « Fiilor duhovnicesti, supuneti-vã (ascultati de) preotilor» (I Petru 5,5). Pentru aceasta se spune episcopilor: « Drept aceea, luati aminte de voi īnsivã si de toatã turma, īntru care Duhul Sfānt v-a pus pe voi episcopi, ca sã pãstoriti Biserica lui Dumnezeu (credinciosii), pe care a cīstigat-o cu īnsusi sīngele Sãu» (Fapte 20, 28). Iar preotilor, īmpreunã slujitori, cu episcopii, li se porunceste: « Pãstoriti turma lui Dumnezeu, datã īn paza voastrã, cercetīnd-o, nu cu silnicie, ci cu voie bunã, dupã Dumnezeu, nu pentru cīstig urīt, ci din dragoste» (I Petru 5,2).

Iatã, deci, care sunt textele biblice ce privesc preotia sacramentalã; cine o poate sãvīrsi - clericii legiuiti, sau canonic hirotoniti -, cui se poate administra aceastã preotie, - celor chemati, alesi si pregãtiti, īn chip deosebit si hirotoniti canonic - si ce har primeste preotul hirotonit, harul īntreitei slujiri a lui Hristos, īn centrul cãreia stã harul sfintitor al sãvīrsirii Sfintelor Taine.

Fãrã acest har si fãrã aceastã slujire preoteascã n-ar exista Sfintele Taine, neavīnd cine le sãvīrsi, n-ar exista Bisericã, n-ar exista crestini si nu s-ar putea dobīndi mīntuirea. Pentru cã harul preotiei īntreit slujitoare si īndeosebi a celei sfintitoare este cheia si temelia īntregii īnvãtãturi a Bisericii si a mīntuirii. Cãci fãrã acest har, fãrã aceastã preotie sfintitoare nu poate exista nici iertarea pãcatelor, nici mīntuire, nici īnfierea si īndumnezeirea.

Care sunt treptele preotiei sacramentale īn Bisericã si misiunea fiecãreia ?

- Preotia sacramentalã este una singurã, dar exercitatã īn trei trepte ierarhice, progresive. Aceste trepte ale preotiei sunt diaconia, preotia si arhieria, sau episcopatul; adicã, diacon, preot si episcop. Fiecare din cele trei trepte īsi are propria ei rīnduialã de hirotonie, atributiile si rolul, sau misiunea sa care o deosebeste de celelalte. Prima treaptã este cea a diaconilor, san diaconia; se vorbeste de cei sapte diaconi, alesi dintre elenisti, spre a aluji la agape, sau la mesele dragostei crestine: Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae; prozelit din Antiohia, peste care Apostolii rugīndu-se si-au pus mīinile (adicã i-au hirotonit) (Fapte 6, 1-6), consacrīndu-i īn aceastã treaptã. Īnaintea acestora au existat īnsã si alti diaconi si preoti, dintre iudei - cum aratã unele variante īn textul grec -, care diaconi īnsã treceau cu vederea vãduvele elenistilor la slujirea cea de fiecare zi a meselor (Fapte 6, 1-2); acestia, fiind hirotoniti dinainte, de Apostoli, sau poate chiar de Mīntuitorul - din cei Saptezeci.

Diaconii dintre evrei si elenisti - pe līngã slujirea la mese, aveau īn principal misiunea de a propovãdui Evanghelia si de a boteza, iar īn cadrul liturgic a ajuta - pe Apostoli, episcopi si preoti - la sãvīrsirea Sfintelor Taine, la vizitarea bolnavilor etc. Sfāntul Stefan moare ca mucenic, propovãduind « plin de har si de putere, fãcea minuni si semne mari īn popor » (Fapte 6, 8; 7, 59-60) ; iar Filip propovãduieste īn Samaria si boteazã pe cei convertiti, īntre care si pe Simon Magul (vrãjitorul) (8, 5-20), peste care, venind apoi, Apostolii īsi puneau mīinile si ei « au primit Duhul Sfānt » (8, 14-17) sau darurile Mirungerii - cum s-a numit mai tīrziu. Si tot Filip, diaconul, a convertit si botezat si pe famenul, mare dregãtor al Candachiei, regina Etiopiei (8, 26-28). Prin urm.are, slujirea lor de diaconi, deosebit de cea a slujirii la mese, era de a propovãdui Evanghelia, a boteza si a īnsoti pe Apostoli, episcopi si preoti la oficierea Sfintei Liturghii, de care era legatã si agapa, sau masa comunã, mai ales pentru orfani si vãduve (Fapte 2, 42-47; 6, 1-2; I Cor. 11, 20-22). Cã participau ca slujitori, la oficierea Sfintelor Taine, se vede clar din Filipeni (1, 1) unde se vorbeste de « episcopi si diaconi », chiar dacã prin episcopi s-ar putea īntelege si preoti.

Ca slujitori bisericesti, diaconilor li se cereau credinciosie si conditii morale: adicã, sã fie « cucernici, nu vorbind īn douã feluri, (adicã, cu douã īntelesuri) nu dedati la vin mult (betie), neagonisitori de „cīstig urīt", bãrbati ai unei singure femei, si sã-si chiverniseascã bine casele si pe copiii lor» (I Tim. 3, 8. 12). Aceleasi sunt conditiile ce se cereau si preotilor.

Preotii formeazã a doua treaptã īn ierarhia bisericeascã, sacerdotalã. De ei se spune cã Apostolii si episcopii « hirotoneau preoti īn fiecare bisericã » (Fapte 14, 23; Tit 1, 5). Dar si acestia de care se aminteste īn aceste texte erau hirotoniti si statorniciti preoti īn comunitãtile, sau bisericile īntemeiate din crestinii dintre pãgīni. Cãci despre preotii din Ierusalim si din Palestina, sau « din toatã Iudeea si Galileea si Samaria » (Fapte 9, 31) care īsi aveau preotii lor si pe Iacob - ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului, de care ei tineau ierarhic - care apar deodatã, numiti (2, 47) -, drept coloana vertebralã a Bisericii - (Fapte 11, 30), fãrã a se arãta cīnd au fost ei hirotoniti, si de cine. Cum, cã ei apar deodatã, din chiar ziua Pogorīrii Duhului Sfānt, activīnd īn aceste trepte, reiese din faptul cã ar fi fost imposibil pentru cei doisprezece Apostoli sã si predice, sã si boteze, si sã punã si mīinile peste cele trei mii de suflete (persoane) care s-au botezat īn prima zi a Cincizecimii, iar a doua zi a altor douã mii de suflete, fãrã concursul episcopului Iacob, al preotilor si diaconilor, care erau deja - dupã convingerea noastrã - hirotoniti, s-au sfintiti de Īnsusi Mīntuitorul Hristos, īntre īnvierea si Īnãltarea Sa la cer, din rīndul celor saptezeci de ucenici Apostoli. Toti acestia deci au fost dinainte sfintiti : unii diaconi, altii preoti, altii episcopi, īncīt, Pogorīrea Duhului Sfānt a gãsit īntreaga ierarhie bisericeascã īnchegatã. Apostolii nu-i puteau hirotoni īnainte de Cincizecime, pentru cã, desi primiserã harul apostoliei incluzīnd Preotia - īn ziua īnvierii Domnului (Ioan 20, 21-23), nu 1-au pus īn lucrare decīt prin Pogorīrea Duhului Sfānt peste ei, care a aprins īn ei harisma apostoliei lor - si a preotiei - ca si celelalte harisme avute dinainte, la care s-au adãugat si altele; cãci Apostolii aveau toate harismele.

Preotii erau localnici, adicã īn cīte o localitate, sau cetate, unde erau asezati, cu misiunea īnteitã: de a propovãdui Evanghelia, a sfinti pe credinciosi prin sãvīrsirea Sfintelor Taine si de a-i conduce sau pãstori, pe calea mīntuirii. Cãci preotii erau nu numai « iconomi ai harului si Tainelor lui Dumnezeu» (I Cor. 4, 1-2; I Petru 4, 10), ci erau si iconomi, sau administratori ai bunurilor materiale ale Bisericii (Fapte 11, 30), sau ai colectelor ce se fãceau de bisericile dintre pãgīni, « pentru ajutorarea sfintilor din Ierusalim » (Romani 15, 26 ; I Cor. 16, 1; II Cor. 8, 4), sau « pentru sãraci » (Gal. 2, 10). Cei rīvnitori - dintre slujitori - erau rãsplãtiti moral si material. Cãci zice Apostolul: « Preotii, care īsi tin bine dregãtoria, sã se īnvredniceascã de īndoitã cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvīntul (propovãduirea) si cu īnvãtãtura» (dogma greu de īnteles) (I Tim. 5, 17). Din prima zi a Cincizecimii au fost prezenti la botezul si la cultul divin, care se sãvīrsea zilnic (Fapte 2, 42) si cei Saptezeci de Apostoli secunzi, din care Domnul a alcãtuit ierarhia bisericeascã.

Alte texte care amintesc de preotii din Ierusalim si din Palestina sunt cele īn legãturã cu Sinodul apostolie la care, alãturi de Apostoli, au participat Iacob, episcopul Ierusalimului, care a si prezidat, si preotii de sub jurisdictia lui - din Iudeea, Galileea si Samaria (Fapte 15, 2. 7. 6. 22-23 ; 16, 4 ; 21, 18) ; apoi cei dintre neamuri (20, 17 ; I Tim. 5, 17; Tit 1, 5 ; I Petru 5, 1-2, 5). Iar Iacob episcopul scria : « Este cineva bolnav īntre voi ? Sã cheme preotii Bisericii sã se roage pentru el, ungīndu-l cu untdelemn (sfintit), īn numele Domnului... Si de va fi fãcut pãcate se vor ierta lui» (Iacob 5, 14-15). Asa lucreazã preotia, chiar cīnd preotul este nevrednic, cãci luereazã harul Domnului.

Episcopul, sau Arhiereul, este cea mai īnaltã treaptã a Tainei Preotiei. Primii episcopi au fost hirotoniti de Mīntuitorul, ca Iacob, primul episcop al Ierusalimului - probabil si altii; numai cei amintiti ca hirotonisiti de Sfāntul Apostol Pavel - īn bisericile dintre pãgīni - ne sunt cunoscuti nominal, ca Timotei (I Tim. 4, 14-16; II Tim. 1, 6) si Tit (1, 5), deosebiti de Iacob si de preotii, sau « īngerii bisericilor » din Asia Micã, de care se aminteste īn Apocalipsã de Sfāntul Evanghelist Ioan cap. 2-3. Conditiile ce se cer episcopului sunt amintite de Apostolul Pavel īn I Timotei 3, 1-7; Tit 1, 6-9, conditii ce se cer si preotilor.

Misiunea episcopului este de a īnvãta, de a sãvīrsi toate Tainele, iar cu exclusivitate: de a hirotoni preoti si diaconi, īn eparhia lui respectivã, iar īn sobor cu alti episcopi, īn frunte cu Patriarhul, sau un Mitropolit, consacrã un nou episcop; si tot īntr-un astfel de sobor sfinteste si Sfāntul si Marele Mir, īn Joia Patimilor. La sfintirea clericilor, episcopii sunt sfãtuiti de Apostolul Pavel, ca odinioarã pe Timotei, episcopul Efesului, sã cerceteze bine, īn prealabil, pe cei pe care-i hirotonesc preoti, sau diaconi, ca sã nu se facã pãrtas si la pãcatele altora. Cãci zice: « Nu-ti pune mīinile degrabã pe nimeni, nici nu te fã pãrtas la pãcatele altora» (I Tim. 5, 22).

Episcopul este conducãtorul, sau Pãstorul unei eparhii. Textele care amintesc termenul «episcop», sunt putine : (Fapte 20, 28 ; Filip 1, 1; I Tim. 3, 2 ; si Tit 1, 7). Iar o datã denumirea de episcop este referitã la Mīntuitorul Hristos, numit : « Pãstorul si Episcopul (Pãzitorul) sufletelor» (I Petru 2, 25). De asemenea,. El este numit si « Arhiereu Mare, Care a strãbãtut cerurile » (Evr. 4, 14) si « Arhipãstor », sau « Mai-Marele pãstorilor » de la Care vor « lua cununa cea nevestejitã a mãririi» (I Petru 5,4) episcopii si preotii care pãstoresc cu demnitate si vrednicie, cinstind preotia lor derivatã din El, Arhiereul cel Mare.

Iatã deci treptele preotiei sacramentale īn Bisericã si misiunea specificã fiecãreia din ele.

Poate fi Bisericã si mīntuire fãrã episcopi, preoti si diaconi?

- Am amintit, īn treacãt, mai īnainte, cã īn conceptul si notiunea de Bisericã si īn īnsãsi structura Ei - īn sens ortodox - intrã fiintial, organic si organizatoric, Preotia cu, ierarhia ei bisericeascã; si, cã una farã alta nu poate exista: Biserica nu poate exista fãrã Preotie cu ierarhia ei, nici Preotia fãrã Bisericã; conditionīndu-se reciproc. Īnceputul īnfiintãrii, sau instituirii Uneia este si a celeilalte ; iar vecuirea Uneia este ca si a Celeilalte.

Dintru īnceput s-a vãzut cã Fiul lui Dumnezeu - Mīntuitorul Hristos, venind pe pãmīnt ca sã īntemeieze Biserica Sa - ca organ al mīntuirii lumii - a īnceput a-i crea mai īntīi scheletul, sau «coloana vertebralã», alegīnd, īntīi, pe cei doisprezece Apostoli; apoi pe cei Saptezeci de ucenici apostoli, ca o primã ierarhie, creīnd apoi din acestia (Saptezeci) ierarhia bisericeascã, cu puterea īnvãtãtoare, sfintitoare si conducãtoare. Si pe mãsurã ce acestia activau - propovãduiau - si botezau - « se adãugau zilnic Bisericii, cei ce se mīntuiau» (Fapte 2; 47).

De aceea, Domnul zice lui Petru - si prin el Apostolilor : « Pe aceastã piatrã (a credintei mãrturisite cã Hristos este Fiul lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui » {Matei 16, 16 18 ; Ioan 6, 69). Hristos este «Piatra vie», « aleasã si de pret», cum Īl numesc Apostolii (I Petru 2, 5-7; I Cor: 10, 4), dar si « Piatra de poticnire si stīncã de smintealã», pentru cei ce se poticnesc de El (I Petru 2, 8). Pe aceastã Piatrã a credintei īn El, Domnul va clãdi «Casa Lui duhovniceascã», Biserica (2, 5). Iar la rīndul lor Apostolii si crestinii sunt «pietre vii» (2; 5), ziditi pe «Piatra cea din capul unghiului - Hristos - spre a fi locas al lui Dumnezeu īn Duh» (Efes. 2, 20, 22). Voi - zice Sfāntul Pavel crestinilor din Efes - « sunteti īmpreunã cetãteni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu, ziditi fiind pe temelia Apostolilor si a proorocilor, Piatra din capul unghiului fiind Īnsusi Iisus Hristos» (Efes. 2, 19-20).

Prin urmare Biserica īntemeiatã de Mīntuitorul Hristos are un dublu caracter: unul nevãzut de institutie sfāntã si sfintitoare, prin harul mīntuitor al Sfintelor Taine ; si altul vãzut, ca societate, sau obste crestinã organizatã cu o ierarhie preoteascã - clerul - si poporul credincios, spre mīntuirea si sfintirea lui. Iar preotimea ierarhicã avīnd de la Hristos -Arhiereul Mare - neīntreruptã puterea haricã - īntreitã - si autoritatea Lui dumnezeiascã, īn numele Cãruia se exercitã, transmisã de la El, prin Apostoli, se īntelege clar cã, īn afarã de Bisericã si de preotia Ei haricã, sfintitoare, nu este mīntuire. Cãci asa cum nu poate exista Bisericã adevãratã, fãrã preotie adevãratã, sfintitoare, tot asa nu poate fi nici preotie adevãratã fãrã Bisericã adevãratã. Cãci mīntuirea se lucreazã de una prin alta si de amīndouã īmpreunã. De aceea este sigur cã nici mīntuire nu poate fi, pentru nimeni, fãrã preotie, - fãrã episcopi, preoti si diaconi; adicã fãrã pãstorii duhovnicesti ai credinciosilor, pe eare ei i-au evanghelizat, i-au botezat si i-au īmpãrtãsit cu Sfintele Taine. Cãci fãrã pãstor oile rãtãcesc (Matei 9, 36), cum spune Domnul de oile care n-au pãstori adevãrati, devotati. Unde nu este preotia sfintitoare si conducãtoare, unde nu sunt pãstorii duhovnicesti, crestinii rãtãcesc, constatare pe care o face Pãstorul cel Mare - Hristos - si Bun (Ioan 10; 11), Care « vãzīnd multimile, I S-a fãcut milã de ele cã erau necãjite si rãtãcite ca niste oi care n-au pãstor » (Matei 9, 36). Asa s-a īntīmplat cu protestantismul, -care - iesind de sub ascultarea Bisericii si īnlãturīnd Preotia sfintitoare si ierarhicã, cu Tainele si Sfānta Traditie - a dat nastere la sute de bisericute de tot felul, de la cele pietiste, la cele rationaliste, care au stricat si Sfānta Scripturã, ajungīnd multi la ateism.

Iatã pentru ce si Apostolii īndeamnã pe credinciosii Bisericii sã asculte de preotimea superioarã - episcopii si preotii lor (Evr. 13, 17 ; I Petru 5, 5) si sã se supunã Ei, ca sã nu-si piardã mīntuirea. Cãci cine n-ascultã de preoti si episcopi, pãstorii credinciosilor, n-ascultã nici de Bisericã. Ascultarea, sau neascultarea de Bisericã si de pãstorii Ei īnseamnã ascultare, sau neascultare si lepãdare de Hristos si de Dumnezeu Tatãl. Aceasta o spune clar Mīntuitorul Īnsusi, cīnd zice: «Cel ce vã ascultã pe voi (apostolii - si preotimea - preotii si episcopii Bisericii) pe Mine Mã ascultã. Si cel ce se leapãdã (n-ascultã) de voi; se leapãdã de Mine. . . si de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca 10, 16 ; Matei 10, 40 ; Marcu 9, 37) ; deci si de Bisericã se leapãdã. Iar « cine n-ascultã de Bisericã - zice Domnul - este pãgīn si vames» (Matei 18, 17). Acela, sau aceia, care ies de sub ascultarea Bisericii au cãzut din harul (Gal. 5, 4) primit la īnceput, prin Taina Botezului, sãvīrsit de slujitorii Ei, pe care Apostolii si Biserica īi dau anatemei (Gal. 1, 7. 9), ca cei «cãzuti din dreapta credintã» (I Tim. 1, 19-20; II Tim. 2, 17) ca ereticii: Alexandru, Imeneu si Filet. Toti cei iesiti de sub ascultarea Bisericii, nu numai cã nu se pot mīntui, dar cad si sub blestem si osīndã vesnicã. O explicã aceasta clar Apostolul Neamurilor, care a avut de luptat cu tot felul de eretici, īncã de atunci apãruti.

Cãci dupã ce aminteste, pe scurt, de īnvãtãturile de temei ale mīntuirii, ca : pocãinta, botezul, preotia, sau punerea mīinilor - cum o transmiteau Apostolii - adicã, prin hirotonie, de īnvierea mortilor si Judecata vesnicã, scrie categoric despre cei cãzuti din har asa: «Cãci este cu neputintã pentru cei ce s-au luminat odatã (prin īnvãtãturã si harul Botezului) si au gustat darul cel ceresc si pãrtasi s-au fãcut Duhului Sfānt, si au gustat cuvīntul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, cu neputintã este pentru ei dacã au cãzut, sã se innoiascã iarãsi spre pocãintã, fiindcã ei rãstignesc lorusi, a doua oarã, pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocurã» (Evr. 6, 4-6). Iatã, deci, unde duce neascultarea de Bisericã si de preotimea ierarhicã.

Ce legãturã este īntre harul preotiei sacramentale si viata personalã a clericilor? Harul Preotiei poate deveni nelucrãtor datoritã vietii personale a preotului?

- Harul, energie divinã, este puterea dumnezeiascã, ce «naste de sus» sau «din nou» - prin Botez - si cultivã, īn persoana care l-a primit, viata īn Hristos, si pregãteste pentru viata vesnicã. Iar harul dumnezeiesc acordat prin Taina Hirotoniei, sau a Preotiei, este puterea duhovniceascã - primitã de cei hirotonisiti - cu care ei īsi īndeplinesc constiincios īndatoririle preotesti. La cei ce poartã acest har cu vrednicie, īn oficierea Sfintelor Taine si a īndatoririlor lor pastorale, acest har este īnsotit de un ajutor special din partea lui Dumnezeu, pentru īmplinirea acestei slujiri, īn chip bineplãcut lui Dumnezeu si spre a duce o viatã virtuoasã, compatibilã cu chemarea ce o au.

Pe slujitorii vrednici ai Bisericii, spun Sfintii Pãrinti, īi hirotoniseste - īn chip nevãzut - Īnsusi Arhiereul.ceresc - Hristos - prin mīna si gura episcopului care-i consacrã; iar pe cei nevrednici nu-i sfinteste El, ci episcopul. Totusi, harul Preotiei lucreazã - prin sine - nefiind conditionat de vrednicia, sau nevrednicia, celor care īl poartã. Numai cã, pe cīnd cei ce poartã acest har preotesc cu vrednicie, īl cinstesc ca pe lucrarea divinã si ca pe Dumnezeu, Cel īn Treime, Care le īmpãrtãseste acest har, ceilalti, nevrednici, īnsã, necinstesc si harul primit si pe Dãtãtorul lui, « fiindcã ei rãstignesc lorusi a doua oarã pe Fiul lui Dumnezeu si-L fac de batjocurã» (Evr. 6, 6).

De drept - si īn chip firesc - este si trebuie sã fie o bunã si strīnsã legãturã īntre harul preotiei sacramentale, sfintitoare, si viata personalã a clericilor, care trebuie sã fie pilde de urmat pentru credinciosi. Asa recomandã Sfāntul Apostol Pavel episcopilor si preolilor: «Nimeni sã nu dispretuiascã tineretile tale - scrie lui Timotei - ci fã-te pildã (de urmat) credinciosilor cu cuvīntul, cu purtarea., cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curãtia» (I Tim. 4, 12). Iar lui Tit īi scrie: « Īntru toate aratã-te pe tine pildã de fapte bune, dovedind īn īnvãtãturã neschimbare; cuviintã, cuvīnt sãnãtos si fãrã prihanã, pentru ca cel potrivnic sã se rusineze, neavīnd de zis nimic rãu īmpotriva voastrã » (Tit 2, 7-8). Si tot asa recomandã si Sfāntul Apostol Petru preotilor : «Pãstoriti turma lui Dumnezeu (Biserica) datã īn paza voastrã, cercetīnd-o, nu cu silnicie, ci cu voie bunã, dupã Dumnezeu, nu pentru cīstig urīt, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stãpīnit peste Biserici, ci pilde fãcãndu-vã turmei» (I Petru 5, 2-3), adicã credinciosilor.

Din nefericire, īnsã, au fost dintru īnceput si totdeauna īn Bisericã si unii slujitori mai slabi, care s-au lãsat coplesiti de unele pãcate omenesti, vãdindu-se nevrednici de slujirea preoteascã.

Unii poate intrã īn pregãtirea preoteascã - īn scolile speciale de la īnceput cu alt gīnd, decīt cel al misiunii ei; sau altii, pe parcursul slujirii lor, īntr-un fel sau altul, « cad din har ». Īntrebarea acestui capitol vizeazã, mai ales, astfel de nevrednici purtãtori ai harului preotesc. Si anume, dacã harul Preotiei este īmpiedicat īn lucrarea - si eficacitatea lui - de nevrednicia celor care-l poartã? Rãspunsul la aceastã īntrebare este, categoric, Nu !

Dupã īnvãtãtura Noului Testament - si a Bisericii - harul Sfintei Treimi este atribuit mai mult lui Hristos si Jertfei Lui mīntuitoare, cãci asa citim: « Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu (Tatãl) si īmpãrtãsirea Sfāntului Duh sã fie cu voi toti» (II Cor. 13, 13), cuvinte intrate īntocmai, ca formulã culticã, īn Sfānta Liturghie. Acest har lucreazã totul, indiferent de vrednicia, sau nevrednicia slujitorilor Bisericii. Si pe cel vrednic si pe cel nevrednic, Apostolul Neamurilor īi īndeamnã: «Nu fi nepãsãtor de harul (preotesc), care este īn tine» (I Tim. 4, 14). Cãci nu numai harul este cel care mīntuieste.

Un prim exemplu - noutestamentar - īl oferã Iuda care, desi, ca Apostol al lui Hristos, propovãduia, vindeca bolnavi si scotea demoni ca toti ceilalti Apostoli dar a vīndut pe Īnvātãtorul sãu din iubire de arginti: « pentru cã era fur si purtīnd punga (comunã), lua din ea ce punea īn ea » (Ioan 12, 6), iar dupã vīnzarea Stãpīnului, s-a spīnzurat (Matei 27, 3-5). De asemenea Domnul vorbeste si de « proorocii mincinosi », care, īn trufia lor, vor apare la judecatã cu drepturi cīstigate - dupã ei, ca si fariseii lãudãrosi, de odinioarã - asteptīnd laude si rãsplatã. Cãci zice Domnul despre acest fel de slujitori: «Multi Īmi vor zice īn ziua aceea (a dreptei Judecãti) : Doamne, Doamne, au nu in numele Tãu am proorocit si nu īn numele Tãu am scos demoni si nu īn numele Tãu minuni (false) am fãcut ? Si atunci voi mãrturisi lor: Niciodatã nu v-am cunoscut pe voi. Depãrtati-vã de la Mine cei ce lucrati fãrãdelegea» (Matei 7, 22-23). Asemenea « slujitori » zisi ai lui Hristos, care « lucreazã fãrãdelegea », sunt toti ereticii de totdeauna: « Acestia - zice Apostolul neamurilor - sunt apostoli mincinosi; lucrãtori vicleni, care iau chip de Apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece īnsusi satana se preface īn īnger de luminã... iar slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptãtii, al cãtor sfīrsit va fi dupã faptele lor » (II Cor. 11, 13-15). Iar īn altã parte, acelasi Apostol spune cã toti acesti «lucrãtori» fac: « lucrarea lui satan; īnsotitã de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amãgiri nelegiuite, pentru fiii pierzãrii, fiindcã n-au primit iubirea adevãrului ca sã se mīntuiascã. Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amãgire, ca ei sã creadã minciunii; ca sã fie osīnditi toti cei ce n-au crezut adevãrului, ci le-a plãcut nedreptatea» (II Tes. 2, 9-12). Alãturi de acestia sunt si toti care poartã harul cu nevrednicie.

Sfāntul Ioan Hrisostom (Gurã de Aur) - care vede īn preot pe «īngerul Domnului» - īntrebat de unii, cum «Dumnezeu īi hirotoniseste pe toti, chiar si pe cei nevrednici de slujirea preoteascã ?» ,rãspunde: « Nu pe toti īi hirotoniseste Dumnezeu, īnsã (harul) lucreazã prin toti - chiar de ar fi si nevrednici - pentru mīntuirea poporului. Cã dacã Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un mãgar si prin Balaam (vrãjitorul), printr-un om spurcat (Numeri 22, 7-24; II Petru 2, 15-16), cu atīt mai mult prin preot: Cãci ce nu face Dumnezeu pentru mīntuirea noastrã ? Prin cine nu lucreazã El ? Cã dacã El a lucrat prih Iuda si prin cei ce fãceau proorocii mincinoase (Matei; 7, 22), si altii īncã scoteau draci; cu atīt mai mult va lucra prin preoti». Ceea ce se cautã la preot este sã nu strice, sau sã falsifice credinta, adevãrurile de credintã. Numai īn cazul cãderii īn erezie preotul nu trebuie ascultat. « Dacã preatul are o credintã stricatã – zice iarãsi Marele Dascãl -, chiar dacã īnger din cer de ar fi, tu nu te supune ; iar dacã īnvatã drept, nu te uita la viatã, ci la cuvintele lui. . . asteaptã pe Judecãtorul; nu rãpi mai dinainte locul lui Hristos, al Lui este dreptul de a cerceta (si judeca), si nu al tãu. Tu esti cea de pe urmã slugã, iar nu stãpīn. . . »

« Sã nu judecãm pe ale altora, ci fiecare sã-si judece pe ale sale, fiecare sã se cerceteze pe sine singur... Totul este al harului. Preotul este dator sã deschidã gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucreazã. El tine numai locul unui sfetnic... Preotul face totul pentru credinta ta (crestine). Nici cel drept (vrednic) nu te va putea folosi cu ceva, fiind tu rãu, si nici slujitorul cel rãu (nevrednic) nu te va vãtãma īntru nimic, fiind tu bun si credincios» (Sfāntul Ioan Hrisostom, Omilia a II-a la Epistola a doua cãtre Timotei, trad. cit. p. 189-193, passim).

Prin urmare, este clar din cele arãtate, cã harul Preotiei nu poate fi nelucrãtor din pricina vietii sau nevredniciei personale a preotului; dupã cum nu este conditionatã lucrarea lui nici numai de vrednicia preotilor. Fiindcã harul lui Dumnezeu lucreazã totul, prin puterea Sa; preotul fiind doar oficiantul, persoana vãzutã, la oficierea Sfintelor Taine, fãrã a le īmpiedica sau spori eficacitatea lor. Altfel, cīte nevrednicii sunt īn rīndul slujitorilor, peste veacuri, ar īnsemna sã nu existe Botez, Mirungere, Īmpãrtãsanie si celelalte Taine etc. Lipsurile vredniciei preotilor le īmplineste īnsã lucrarea harului.

De ce agheasma, sau apa sfintitã, īndeosebi Agheasma mare de la Boboteazã nu se stricã ani de zile, fiind sãvīrsitã corect dupã rīnduiala Bisericii, desi este sfintitã si de preoti vrednici si de cei nevrednici ? Nu pentru cã totul este lucrare a harului, si nu a slujitorilor ei, oricare si oricum ar fi ei? Iatã, deci, ce legãturã este īntre harul preotiei sacramentale si viata personalã a clericilor.

Cum trebuie sã fie un bun preot si pãstor, dupã Sfānta Scripturã?

- Dupã Sfānta Scripturã, preotul, ca slujitor al lui Hristos si al Bisericii, trebuie sã fie «īnger īn trup», sau «īngerul Domnului», cum este numit Ioan Botezãtorul. Cã zice Domnul despre el: « Iatã, Eu trimit, īnaintea fetei Tale (Fiul Meu), pe īngerul Meu, care va pregãti calea Ta, īnaintea Ta » (Matei 11, 10 ; Marcu 1, 2 Luca 7, 27). Si tot asa preotul este numit si « īnger al Bisericii » (Apoc. 2-3), īnger īnsemnīnd «vestitor», adicã cel ce vesteste, sau aduce la cunostintã voia lui Dumnezeu.

Ca propovãduitor al Evangheliei, ca « iconom (sau slujitor) al tainelor lui Dumnezeu, » (I Cor. 4, 1; I Cor. 6, 4) sau ca : « bun iconom al harului cel de multe feluri al lui Dumnezeu» (I Petru 4, 10), si ca pãstor al turmei cuvīntãtoare a lui Dumnezeu, preotul trebuie sã īntruchipeze: credinta, cinstea, corectitudinea, curãtia sufleteascã sau viata moralã personalã pilduitoare, bunãtatea, dreptatea, rãbdarea, dragostea, blīndetea, īntelepciunea etc., dar mai presus de toate iubirea jertfelnicã de Hristos – Dumnezeu si pãstoritii ce i s-au īncredintat sã-i ducã la pãsunea duhovniceascã, la mīntuire si dumnezeire.

Pīnã la īnceperea acestei activitãti el s-a pregãtit īn chip deosebit intelectual, moral-spiritual si īn scop misionar, cunoscīnd felul slujirii si al pastoratiei, precum si metodele de apãrare a credintei si crestinilor pãstoriti fatã de atacurile eretice. Preotul trebuie sã fie permanent preocupat de citirea Sfintei Scripturi si la curent cu toate problemele pastoral-sociale si misionar-samarinene, spre a se face tuturor pildã de credinciosie si de «bun ostas al lui Hristos Iisus» (II Tim. 2,3). Numai asa capãtã īncrederea credinciosilor, pe care altfel o pierde si se discrediteazã īn fata enoriasilor sãi.

Textele noutestamentare, care aratã cum trebuie sã fie un bun preot si un pãstor respectat, sunt multe. Dintr-acestea vom aminti pe cele mai de seamã. Cīnd Mīntuitorul reasazã pe Petru īn apostolatul din care cãzuse - cīnd s-a lepãdat de El cu jurãmīnt cã nu-L cunoaste, apoi s-a cãit amarnic (Matei 26, 69-75) - īl īntreabã, dupã Īnvierea Sa: « Mã iubesti, Petre ?» « Da, Doamne, Tu stii cã Te iubesc», a rãspuns Petru, iar Domnul i-a zis de trei ori : « Paste oile Mele ! » si « Pãstoreste oile si mieluseii Mei » (Ioan 21, 15-17). Prin urmare, pune la temelia preotiei si pastoratiei, mai presus de orice, dragostea de Hristos si de pãstoritii lui, oile cuvīntãtoare, pentru care Domnul S-a jertfit pe Cruce, ca sã ne mīntuiascã si sã le mīntuiascã.

De īndatã ce Apostolii hirotonesc episcopi si preoti, ca pãstori ai Bisericilor, fiecare unde sunt asezati - episcopii pe eparhii sau tinuturi, iar preotii īn parohii - le dau si sfaturi cum trebuie sã fie buni preoti si buni pãstori. Mai īntīi reamintim cã episcopul, ca si preotul, īndeplineste īntreita slujire a lui Hristos : de propovãduitor, de sfintitor si de pãstor sau cãlãuzitor pe calea mīntuirii.

Īntre sfaturile date de Apostolul Pavel episcopilor si preotilor, el scrie : « De doreste cineva episcopie (sau parohie), bun lucru doreste. Dar se cuvine ca episcopul (si preotul) sã fie fãrã prihanã, bãrbat al unei singure femei (atunci episcopii erau cãsãtoriti, iar unii pãgīni īnstãriti care se crestinau avuseserã mai multe sotii, poligamie), veghetor, īntelept, cuviincios, iubitor de strãini, destoinic a īnvãta pe altii, nebetiv, nedeprins sã batã, neagonisitor de cīstig urīt, ci blīnd, pasnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, avind copii ascultãtori, cu toatã bunãcuviinta. Cãci dacã nu stie cineva sã-si rīnduiascã propria lui casã, cum va purta grijã de Biserica lui Dumnezeu ? Episcopul (ca si preotul)... nu cumva sã se trufeascã si sã cadã in osīnda diavolului » (I Tim. 3, 1-6) si īn cursa diavolului.

Iar īn alt loc acelasi Apostol īndeamnã : « Nimeni sã nu dispretuiascã tineretile tale (Timotei). Ci fã-te pildã credinciosilor, cu cuvīntul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu -credinta, cu curãtia... Nu fi nepãsãtor de harul (preotesc) care e īn tine (primit prin hirotonie). Ia aminte la tine īnsuti si la īnvãtãturã ; stãruie īn acestea, cãci fãcind aceasta, si pe tine te vei mīntui si pe cei care te ascultã » (I Tim. 4, 12-16). Episcopul (sau preotul) sã nu se facã pãrtas la pãcatele altora (5, 22). Iar fatã de eretici si, de rãtãcirile de la dreapta credintã, Apostolul īndeamnã pe episcop, ca si pe preot : « O, Timotei, pãzeste comoara (dreptei credinte) ce ti s-a īncredintat, depãrtīndu-te de vorbirile desarte si lumesti, si de īmpotrivirile stiintei mincinoase, pe care unii, mãrturisind-o, au rãtãcit de la credintã » (6, 20-21).

Acelasi Apostol scrie si īndeamnã si pe Tit (episcop), - ca si pe preotii, neexperimentati si nepregãtiti īndeajuns-: «De omul eretic, dupã īntīia si a doua vorbire, depãrteazã-te, stiind cã unul ca acesta s-a abãtut si a cãzut īn pãcatul (neascultãrii de Bisericã), fiind singur de sine osīndit» (Tit 3, 10-11). Aceasta, pentru cã discutiile contradictorii si desarte, cu cei rãtãciti : « aduc mai degrabã certuri (de cuvinte), decīt lucrarea mīntuitoare a lui Dumnezeu, cea īntru (dreapta) credintã» (I Tim. 1, 4). Despre asemenea «credinciosi» eretici, Apostolul, care a avut de luptat cu ei si le-a cunoscut metodele, scrie iarãsi apãrīnd «dreapta credintã»: «Acela e un īngīmfat, care nu stie nimic, suferind de boala disculiilo si a certurilor de cuvinte, din care pornesc : ceartã, pizmã, defãimãri, bãnuieli viclene, gīlcevile necurmate ale oamenilor stricati la minte si lipsiti de adevãr, care socotesc cã evlavia este un mijloc de cīstig... Depãrteazã-te de unii ca acestia !» (I Tim. 6, 4-5; I Tim. 2,23).

Alte īndemnuri grãiesc cãtre slujitorii Bisericilor astfel : « Fugi de poftele tineretilor si urmeazã dreptatea, credinta, dragostea, pacea cu cei ce cheamã pe Domnul din inimã curatã. Fereste-te de īntrebãrile nebunesti, stiind cã dau prilej de ceartã. Un slujitor al Domnului nu trebuie sã se certe, ci sã fie blīnd fatã de toti, destoinic sã dea īnvãtãturã, īngãduitor, certīnd cu blīndete pe cei ce stau īmpotrivã, ca doar le va da Dumnezeu pocãintã spre cunoasterea adevãrului. Si ei sã scape din cursa diavolului, pentru a-i face voia» (II Tim. 2, 22-26).

Stiind cã « Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu, si de folos spre īnvãtãturã, spre mustrare, spre īndreptare, spre īnteleptirea cea īntru dreptate astfel ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvīrsit, bine pregãtit pentru orice lucru bun » (II. 3, 16-17) : Apostolul īndeamnã pe pãstorii Bisericilor, prin Timotei : «Propovãduieste cuvīntul (lui Dumnezeu), stãruieste cu timp si fãrã timp, mustrã, ceartã, īndeamnã, cu toatã īndelunga rãbdare si īnvãtãturã. Cãci va veni o vreme cīnd nu vor mai suferi īnvãtãtura sãnãtoasã, ci – dornici sã-si desfãteze auzul – īsi vor grãmãdi īnvãtãtori dupã poftele lor. Si īsi vor īntoarce auzul de la adevãr si se vor abate cãtre basme. Tu fi treaz īn toate, suferã rãul, fã lucrul de evanghelist, slujba ta fã-o deplin !» (II Tim.4, 2-5).

De asemenea, prin Tit sfãtuieste pe fiecare preot - ca si prin Timotei - sã fie: « ca un bun iconom al lui Dumnezeu, neīngīmfat, nu grabnic la mīnie, nu dat la bãuturã, pasnic nepoftitor de cīstig urīt; ci iubitor de strãini, iubitor de bine, īntelept, drept, cuvios, cumpãtat, tinīndu-se de cuvīntul cel credincios al īnvãtãturii, ca sã fie destoinic si sã īndemne la īnvãtãtura cea sãnãtoasã si sã mustre pe cei potrivnici. Pentru cã multi sunt rãzvrãtiti, grãitori īn desert si īnselãtori, mai ales cei din tãierea īmprejur, cãrora trebuie sã li se īnchidã gura ca unora care rãzvrãtesc case īntregi, invãtīnd, pentru cīstig urīt, cele ce nu se cuvin» (Tit 1, 6-11).

De asemenea, si Apostolul Petru īndeamnã pe preoti astfel: « Pãstoriti turma (Biserica) lui Dumnezeu datã īn paza noastrã, cercetīnd-o, nu cu silnicie, ci cu voie bunã, dupã Dumnezeu, nu pentru cīstig urīt, ci din dragoste: Nu ca si cum ati fi stãpīni peste Biserici, ci pilde fãcīndu-vã turmei. Iar cīnd se va arãta Mai-marele pãstorilor, veti lua cununa cea nevestejitã a mãririi» (I Petru 5, 2-4).

Si Sfāntul Apostol Ioan vorbeste īn Apocalipsã (capitolele 2 si 3) de īngeri, adicã pãstorii celor sapte Biserici din Asia Micã, unde pe pãstorii buni īi laudã, iar pe cei rãi ii mustrã, ca pe cel al Bisericii din Sardes. Acestuia, Domnul ii zice: « Stiu faptele tale, cã ai nume, cã trãiesti, dar esti mort» (Apoc. 3, 1). Iatã deci cum trebuie sã fie un bun preot si pãstor, dupã Sfānta Scripturã, ca sã poatã primi dreapta rãsplatã.

Dati cīteva exemple biblice despre pãstori buni si pãstori rãi.

- Un pãstor este bun cīnd urmeazã exemplul lui Hristos, de smerenie, blīndete si bunãtate; dragoste si rãbdare etc. si cīnd īsi īndeplineste, constiincios si cu spirit de jertfelnicie, īndatoririle sale preotesti; īn acelasi timp, sã fie supus si ascultãtor episcopului -sau chiriarhului respectiv, si Bisericii, sau Sfāntului Sinod, autoritatea superioarã a Bisericii īn apãrarea dreptei credinte si a disciplinei morale fatã de eretici, sau cei abãtuti de la dreapta credintã, si de cei cu abateri morale, pe care-i sanctioneazã.

Pãstorul rãu, dimpotrivã, este nestatornic īn credintã, sau adoptã si īnvatã idei gresite, contrare īnvãtãturii Bisericii si Sfintei Scripturi. Si, astfel, dovedindu-se cã este eretic si nerecunoacīnd dreapta īnvãtãturã, se rãzvrãteste, iesind de sub ascultarea ierarhului care l-a hirotonit si a Bisericii; apoi, este excomunicat din sīnul Ei, de Sfāntul Sinod, ca « pãgīn , si vames» (Matei 18, 17) si « dat anatemei» (Gal. 1, 7-9), sau « satanei, ca sã se īnvete sã nu huleascã» (I Tim. 1, 20). Iar dacã este preot; «cãzut din har » ( Gal. 5,4) īn erezie, este depus din dreaptã si caterisit, luīndu-i-se si dreptul de a mai face slujire preoteascã īn bisericã sau credinciosilor.

Tot rãu pãstor este socotit si cel care, desi nu s-a abãtut de la dreapta credintã, si de la «īnvãtãtura sãnãtoasã», a sãvīrsit abateri de la legea moralã, dīnd exemplu rãu credinciosilor pãstoriti. Si pe acestia Biserica īi sanctioneazã, supunīndu-i - temporar - la oprirea oficierii celor sfinte si dīndu-le canonul respectiv, spre īndreptare, sau īi si cateriseste pentru pricini mai grave, morale. Numai pe cei eretici, Biserica, avīnd puterea divinã de «a lega si de a dezlega» (Matei 18, 18) «īn cer si pe pãmīnt», excomunicã, sau īndepãrteazã din sīnul Ei definitiv, dīnd anatemei pe cei ce ies de sub ascultarea Ei, ca rãzvrãtiti si falsificatori ai dreptei credinte.

Exemple biblice sunt suficiente si despre pãstorii buni si despre cei rãi. Īntre pãstorii buni amintim īn primul rīnd pe cei 12 Apostoli mari si pe cei «70» apostoli secunzi, la care se adaugã marele Pavel, «Apostolul Neamurilor», convertit «mai tīrziu»; apoi episcopii Iacob, Timotei si Tit, Epafrodit, episcopul filipenilor (Filip. 2, 25), Epafras, episcop īn Colose (1, 7) si Arhip, preot tot acolo (Coloseni 4, 17), preotii din Ierusalim, din care unii erau « iconomi » (Fapte 11, 30) ; Barnaba, Iuda al lui Iacob si Sila, care erau si «prooroci», care duc, īmpreunã cu Pavel, hotãrīrea Sinodului apostolic - privitoare la netãierea īmprejur a crestinilor dintre pãgīni - Bisericilor dintre neamuri (Fapte 15, 22-35). Apoi preotii din Milet si Efes (20, 17), cãrora Apostolul Pavel le atrage atentia cã, dupã plecarea lui, vor intra īntre ei « lupi (rãpitori) īngrozitori, care nu vor cruta turma. Si dinire voi - le zice el - se vor ridica bãrbati, grãind īnvãtãturi rãstãlmãcite, ca sã atragã pe ucenici dupã ei. Drept aceea, privegheati, aducīndu-vã aminte cã timp de trei ani, n-am īncetat, noaptea si ziua, sã vã īndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi. Si acum vã īncredintez lui Dumnezeu si cuvīntului harului Sãu...» (20, 29-32). Pavel le dã si exemplu personal, īn toate: īn cuvīnt, īn faptã, īn lucrul cu mīinile si īn moarte.

Exemple de pãstori buni sunt si cei din Bisericile din Asia Micã, despre care se vorbeste īn Apocalipsã (2-3), din care unii au murit ca martiri, ca Antipa (2, 13), asa cum au murit martiri īn Ierusalim: Sfāntul arhidiacon Stefan (Fapte 7, 59-60), ucis cu pietre, si Sfāntul Apostol Iacob, fratele lui Ioan, ucis de sabie, din porunca lui Irod (Fapte 12, 2). Toti acesti vrednici pãstori - de la cei 12, la cei 70, cei sapte diaconi (6, 6), si cei amintiti nominal, au trecut īn ceata martirilor si a sfintilor.

Exemple de pãstori rãi sunt mai putin arãtate nominal. Īntre acestia, cel dintīi este Iuda Iscariotul, fost apostol, īntre cei «12», care si-a vīndut Īnvãtãtorul si Dumnezeul lui - Hristos, - apoi s-a spīnzurat (Matei 27, 5). Proorocia Mīntuitorului, cã se vor ridica «prooroci mincinosi» si «īnvãtãtori mincinosi» s-a adeverit. Pe unii din acestia īi amintesc Apostolii nominal. Asa este Dimas, unul din lista celor «70», fost colaborator al lui Pavel, cīnd era captiv la Roma, dar pe care « l-a pãrãsit, iubind veacul de acum» (II Tim. 4, 10), devenind dupã traditie - preot idolesc, la pãgīni.

Se mai aminteste de Alexandru, Imeneu si Filet, care « au cãzut din credintã, devenind eretici (I Tim. 1, 19-20; II Tim. 2, 17-18), care se pare cã erau pãstori, de vreme ce propovãduiau, rãstãlmãcind īnvierea etc. De aceea, Apostolul i-a dat anatemei, ca sã nu mai huleascã (I Tim. 1, 20). Pãstori rãi erau iudaizantii, anatemizati de Pavel, cã falsificau Evanghelia (Gal. 1, 7-9, Filip. 3, 2). Un alt pãstor rãu e amintit Diotref, preotul unei biserici din Asia Micã (III Ioan v. 9), trufas si invidios pe misionari. Apoi īn Apocalipsã se aminteste de iudaizantii din «sinagoga satanei» (2, 9; 3, 9); de pãstorul din Tiatira, care lãsa pe desfrīnata Isabela sã amãgeascã pe crestini la desfrīu si la mīncãri idolesti (2, 20) ; si tot pãstor nevrednic este si cel al Bisericii din Sardes, de care se zice cã, « desi viu, este mort» sufleteste (3, 1) etc.

Iatã deci atītea exemple de pãstori buni si pãstori rãi.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 20.03.2011, 17:44:03
Carmen FUNIERU's Avatar
Carmen FUNIERU Carmen FUNIERU is offline
Senior Member
 
Data īnregistrćrii: 10.02.2010
Locažie: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 358
Implicit

Citat:
Īn prealabil postat de danyel Vezi mesajul
Preotia

Extras din cartea Convorbiri Duhovnicesti, vol
II, de Protos. Ioanichie Bãlan, editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1990.

Textul apartine preotului Ioan Mircea,
caruia Ioanichie Balan ii ia un interviu.

Cīte feluri de preotii sunt, dupã Sfānta Scripturã, si care este rolul fiecãreia dintre ele?
- Dupã Sfānta Scripturã sunt trei feluri de preotii, atīt īn Vechiul Testament, cīt si īn Noul Testament, fiecare din ele cu rolul sãu. Astfel, īn Vechiul Testament se vorbeste de Preotia lui Melchisedec (Facerea 14, 18), care ca «preot al lui Dumnezeu» l-a primit pe Avraam cu pīine si vin, dupã īnfrīngerea regelui Sodomei; preotia leviticã, sau sacrificialã, consacratã prin «ungerea sfāntã» (Iesire 29, 21; 30, 25) «dupã rīnduiala lui Aaron» (Iesirea 40, 13; Levitic 8, 1-7; Evr. 7. 11), si «preotia īmpãrãteascã» (Iesirea 19, 6), a īntregului popor Israel, ca «semintie aleasã, neam sfānt, popor ales». Aceste trei preotii sunt īnlocuite cu alte trei preotii īn Noul Testament.
Noul Testament vorbeste de : Preotia lui Hristos, preotie divinã, vesnicã, adicã netrecãtoare (Evr. 7, 24), dar nu «care nu trece de la unul la altul» (prin hirotonie), cum au falsificat ideea si textul grec traducãtorii Bibliei protestante folosite de toate cultele vechi si noi.
Preotia lui Hristos; zisã «dupã rīnduiala lui Melchisedec» (Ps. 109,4; Evr. 5,6; 7,17) este primitã de El, direct, de la Tatãl, prin Duhul Sfānt, Care L-a uns (Isaia 61, 1; Luca 4, 18; Evr. 1, 9), Mīntuitorul Hristos Si-a exercitat Preotia, sau slujirea Lui de Arhiereu, tãmãduind bolnavii, alungīnd demoni, binecuvīntīnd copii, īnviind morti etc.; dar slujirea Sa arhiereascã, sau preoteascã, a sãvīrsit-o la instituirea Cinei celei de Tainã. Īn fapt, El acceptīnd de bunã voie patimile, īn scopul rãscumpãrãrii omenirii; īn momentul rãstignirii Domnul a fost si Arhiereu jertfitor si jertfã, sau «Mielul lui Dumnezeu care ridicã pãcatele lumii» (Ioan 1, 29). El a mai sãvīrsit slujire arhiereascã, īn chiar Ziua Īnvierii, cīnd a transmis harul preotesc - din Preotia Lui - si Apostolilor, prin suflarea Duhului Sfānt asupra lor, si aceastã putere haricã de a ierta pãcatele, īn numele Lui. Atunci, dupã ce i-a binecuvīntat, cu: « Pace vouã ! » a zis : « Luati Duh Sfānt. Cãrora veti ierta pãcatele, le vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan 20, 21-23). Domnul a mai exercitat preotia iarãsi cīnd a sãvīrsit, la Emaus, cina euharisticã, prin frīngerea pīinii si binecuvīntarea ei, dupã care, lui Luca si Cleopa li s-au deschis ochii si L-au cunoscut (Luca 24, 13-32), iar El s-a fãcut nevãzut de ei.
A doua Preotie a Noului Testament, este preotia sacramentalã, sau sfintitoare, cea prin transmitere si derivare din Preotia lui Hristos, primitã de la El de Apostoli, prin suflarea Duhului Sfānt, si transmisã de ei ierarhiei bisericesti - diaconi, preoti si episcopi - prin punerea mīinilor, sau prin hirotonie (Fapte 6, 6 ; 14; 23 ; 20, 28 ; I Tim. 4, 14 ; 5, 22; II Tim. 1, 6 ; Tit 1, 5). Aceastã preotie se numeste preotie specialã, de hirotonie si de succesiune apostolicã, decurgīnd din Preotia lui Hristos, prin Apostoli si transmisã apoi prin episcopi preotilor si diaconilor. Numai aceastã Preotie, de drept divin, si de succesiune apostolicã este īn drept si are harul īntreitei slujiri: de a conduce, sau a pãstori, a īnvãta si de a sfinti prin oficierea Sfintelor Taine.
Derivatã din Preotia de hirotonie este cea de a treia preotie, numitã «preotie īmpãrãteascã» sau «de obste», zisã si «preotie sfāntã» (I Petru 2, 5), a. tuturor crestinilor, care au primit Tainele : Botezul, Mirungerea si Sfānta Īmpãrtãsanie. Despre aceastã preotie generalã, care colaboreazã cu preotia haricã, de hirotonie - din care ia nastere - vorbeste Apostolul Petru. El scrie crestinilor: « Iar voi sunteti. . . casã duhovniceascã, preotie sfāntã; ca sã aduceti jertfe duhovnicesti. . . semintie aleasã, preotie īmpãrãteascã, neam sfānt, popor agonisit de Dumnezeu; ca sã vestiti īn lume bunãtãtile Celui ce v-a chemat din īntuneric la lumina Sa cea minunatã. Voi care odinioarã nu erati popor (ales) iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu» (I Petru 2, 5, 9-10): Rolul acestei preotii este de a colabora cu preotii: īn consiliile parohiale si comitetele parohiale, la cīntarea īn bisericã, aducerea prescurilor si vinului pentru slujbã si a ofrandelor lor; vizitarea bolnavilor, colaborare īn operele misionare si samarinene, la curãtirea si repararea bisericii, la hramuri si la catehizare etc. Iar īn lipsa preotului, orice crestin poate boteza un copil īn primejdie de moarte; afundīndu-l īn apã, sau stropindu-l, cu rostirea cuvintelor : Se boteazã robul lui Dumnezeu : īn numele Tatãlui si al Fiului, si al Sfāntului Duh.
Nu īnželeg prea bine ce īnseamnć Preožia īmpćrćteascć. Se referć chiar la orice creŗtin?
Reply With Quote
  #5  
Vechi 09.10.2012, 00:52:28
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data īnregistrćrii: 24.03.2012
Locažie: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

"Preotia este cel mai infricosator lucru pe pamant. Cand slujeste, preotul are raiul de-a dreapta si iadul de-a stanga. Preotul da seama de orice suflet din parohia sa daca se pierde. Preotia nu‑i meserie, e misiune divina. Ma doare sufletul cand vad tineri mergand sa invete la Teologie, viitori preoti, fara sa gandeasca la ce jug se inhama". Parintele Teofil Badoiu
Reply With Quote
  #6  
Vechi 01.04.2013, 11:52:24
VasileAlexandru VasileAlexandru is offline
Junior Member
 
Data īnregistrćrii: 01.04.2013
Mesaje: 3
Implicit

Preotul trimite mesajul Domnului mai departe.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afiŗare


Subiecte asemćnćtoare
Subiect Subiect īnceput de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Preoti de tara sau preoti de oras? paulac Preotul 38 26.06.2013 10:55:03
Preoti pentru Germania Ion Pop Sectiune dedicata profesorilor de religie 55 17.06.2013 11:38:52
Preoti fara har? costel Preotia (Hirotonia) 82 03.08.2012 16:19:07
Preoti clarvazatori ramona7x7 Teologie si Stiinta 50 02.03.2012 22:12:02
Despre preoti ColdFusion Preotul 114 20.03.2011 19:16:31