despre necazuri si biruirea tristetii

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

Eu nu pricep...
Si Iisus a fost trist. Undeva spuneti ca a si plans...
Nu stiu sa fi ras, sa se fi bucurat, sa fii petrecut.
Tristetea, bucuria si alte trairi omenesti exista si in credinta, nu contravin ei.

De ce sa contravina? Omul nu este o masina...
Poti fi credincios si sa ai necazuri si sa fii trist.
Mai degraba contravine veselia. In credinta trebuie sa fii profund, serios, smerit. N-ai voie sa razi...sa petreci. Negre sunt vesmintele...
Daca asta nu este tristete...

Incearca suflete , sa fi asa cum te-a lasat Dumnezeu ! Sa fi normala , echilibrata , si sa-ti foloseti discenamantul din plin , sa te bucuri cat poti de viata de aici , si sa-ti pregatesti drumul catre viata viitoare , caci si una si cealalta sunt de la Dumnezeu ! Draga Sofia , Dumnezeu este lumina , intelepciune , dragoste , iubire , nu-i nici plans , nici disperare , nici incrancenare , Dezechilibrul in general , nu are nimic in comun cu dumnezeirea. Unde-i pace , liniste , bucurie , acolo se afla Duhul Sfant , ce din Tatal purcede precum bine sti !
Dreapta socoteala , draga Sofia ! Doamne ajuta !+

[glykys]

În prealabil postat de sophia

Eu nu pricep...
Si Iisus a fost trist. Undeva spuneti ca a si plans...
Nu stiu sa fi ras, sa se fi bucurat, sa fii petrecut.
Tristetea, bucuria si alte trairi omenesti exista si in credinta, nu contravin ei.

De ce sa contravina? Omul nu este o masina...
Poti fi credincios si sa ai necazuri si sa fii trist.
Mai degraba contravine veselia. In credinta trebuie sa fii profund, serios, smerit. N-ai voie sa razi...sa petreci. Negre sunt vesmintele...
Daca asta nu este tristete...

S-a bucurat, cum nu, la nunta din Cana Galileii.
Iata ce zice par. Teofil despre bucurie:
http://biserica.org/Publicatii/1996/NoIV/05_index.html

Sfântul Apostol Pavel în întâia Epistolă către Tesaloniceni, scrie: "Totdeauna să vă bucuraţi, neîncetat să vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi" (I Tesaloniceni 5, 16-18), iar în Epistola către Filipeni scrie Sfântul Apostol Pavel: "Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: bucuraţi-vă" (Filipeni 4, 4). Iar în Epistola către Romani zice: "Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng" (Romani 12, 15) şi "Bucuraţi-vă cu bucuria nădejdii" (Romani 12, 12). De la Sfântul Apostol Pavel ştim că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură ci "dreptate, pace şi bucurie întru Duhul Sfânt", iar despre aceasta putem citi în Epistola către Romani, capitolul 14, versetul 17. Iar în Epistola către Galateni se afirmă că "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galateni 5, 22-23), deci între cele care alcătuiesc roada Duhului îşi are loc şi bucuria. Aceasta arată preocuparea Sfinţilor Apostoli de bucuria creştină.

[George.m]

Crestinul e om al bucuriei. Se veseleste, intrucat in inima sa locuieste Insusi Iisus Hristos.
Vietuirea in Hristos e motiv de bucurie, de neincetata bucurie.

"Pavel n-a spus numai atat: Bucurati-va pururea, ci a adaugat si pricina bucuriei continue: Bucurati-va in Domnul pururea, a spus el. Cel ce se bucura de Domnul nu-si poate pierde bucuria aceasta, orice necaz ar veni peste el. Toate celelalte pricini de bucurie sunt trecatoare, nestatornice, iute schimbatoare. N-au numai acest cusur, ci si acela ca, si atunci cand raman, nu ne dau atata bucurie incat sa alunge si sa umbreasca tristetea ce ne cuprinde din alte pricini.

Frica de Dumnezeu, insa, are amandoua aceste insusiri: este si trainica si statornica, dar si revarsa atata bucurie, incat niciunul din simturile noastre nu simte necazul. Omul care se teme de Dumnezeu cum se cuvine si se increde in El a atins radacina bucuriei si are intregul izvor al veseliei.

Dupa cum se pierde indata o scanteie cazuta pe intinsul nemarginit al unui ocean, tot asa se stinge si piere orice necaz care cade peste cel ce se teme de Dumnezeu, caci cade peste intinsul unui ocean nemarginit de bucurie" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XVIII la statui).

[Ekaterina]

"Veti intreba: Dar ce, numai crestinii au necazuri? Nu indura necazuri, nenorociri si amaraciuni si oamenii acestei lumi? Nu varsa lacrimi si cei ce leapada calea lui Hristos? Bineinteles, de necazuri nu scapa nici acestia, dar este mare deosebire intre pretul pe care il au inaintea lui Dumnezeu necazurile si lacrimile noastre si pretul pe care il au inaintea Lui necazurile si lacrimile celor care traiesc fara Dumnezeu.

Ei isi rabda necazurile nu de bunavoie, ci numai fiindca nu pot scapa de ele; adeseori blestema si cartesc, in timp ce noi, crestinii, suntem datori sa ne ducem necazurile cu totul altfel — pentru numele lui Hristos, cu mare supunere fata de voia lui Dumnezeu, multumind lui Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla: si pentru bucurii, si pentru greutati, si pentru amaraciuni, si pentru toate nefericirile. Noi ne ducem necazurile de bunavoie, caci daca ne-am lepada de Hristos am scapa de cele mai multe dintre acestea – dar intrucat nu ne lepadam, pentru patimirile noastre Dumnezeu ne da binecuvantare.

Oamenii lumesti se straduie din rasputeri sa scape de necazuri: ei isi ineaca amarul in vin si in votca, se ametesc cu tutun si chiar cu droguri, cautand mangaiere; negasind-o, se straduie sa uite de necazuri: cauta distractii, petrec, danseaza, merg in ospetie si flecaresc. Asta nu trebuie sa se intample cu crestinii, fiindca ei sunt datori sa nu inabuse glasul constiintei, ci, dimpotriva, sa il asculte cu luare-aminte. Oamenii aflati pe o treapta duhovniceasca mai inalta cauta uitarea de necazuri in prietenie, in munca. Lucrul cel mai mare in care afla ei usurare este dragostea: dragostea dintre soti, dragostea parintilor fata de copii si a copiilor fata de parinti, dragostea fata de oamenii care merita dragoste.

Orice dragoste este binecuvantata: aceasta insa este forma de inceput, cea mai joasa a dragostei, fiindca de la ea, pe calea exersarii in ea, trebuie sa ne inaltam la dragostea, mult mai inalta, fata de toti oamenii, fata de toti cei nefericiti, fata de toti cei care sufera. De la ea trebuie sa ne inaltam pana la cea de-a treia treapta a dragostei: pana la dragostea dumnezeiasca, pana la dragostea de insusi Dumnezeu.

Niciodata nu vor afla mangaiere in necazuri cei ce n-o cauta unde trebuie. Unde sa cautam mangaiere in necazuri? Despre aceasta Sfantul Proroc David spune: Numai in Dumnezeu se linisteste sufletul meu (Psalmul 61, 1). Fericiti cei ce afla mangaiere adanca in rugaciunea fierbinte, care din inima tasneste, in impartasirea duhovniceasca cu Dumnezeu! Asa au fost dreptii Vechiului Testament — insa noua, crestinilor, Domnul ne-a daruit cea mai adanca si mai inalta mangaiere: a privi la Crucea lui Hristos si a ne inchina ei." (Sfantul Luca al Crimeei)