Revelatii particulare din Biserica Catolica

[Mihnea Dragomir]

Un extras din Jurnalul lui Anne Catherine Emerich, una dintre cele mai cunoscute vizionare din lumea catolică.

"Am văzut, în acest timp, pe Ioachim, aproape de turmele lui din Hermon, adresând lui Dumnezeu rugăciune continuă. Când vedea tinerii miei sărind în jurul mamelor lor cu behăituri bucuroase, era foarte trist că nu are copii. Totuşi, nu spunea celorlalţi păstori motivul tristeţii lui. Era în timpul sărbătorii Tabernacolelor şi el a ridicat cu ceilalţi ciobani colibe de frunziş. Îşi făcea rugăciunea, dar era disperat că trebuie să meargă, urmând obiceiul, să sacrifice la Ierusalim pentru sărbătoare, fiindcă se gândea la jignirile pe care le primise; am văzut Îngerul apărându-i şi cerându-i să meargă la templu cu curaj, fiindcă sacrificiul lui va fi primit şi rugăciunea lui auzită: el trebuia să îşi întâlnească soţia sub Poarta Aurită. L-am văzut, atunci, pe Ioachim, foarte vesel, numărându-şi turmele: o, ce numeroase şi frumoase animale avea ! El le-a împărţit în trei părţi: şi-a păstrat cea mai mică pentru el, trimise una mai bună esenienilor, iar pe cea mai frumoasă a condus-o la templu cu argaţii săi. Ajunse la Ierusalim în a 4-a zi a sărbătorii şi se duse deîndată la Templu.

Ana ajunse în aceeaşi zi la Ierusalim şi s-a cazat lângă piaţa de peşte, la părinţii lui Zaharia. Abia la sfârşitul sărbătorii ea s-a întâlnit cu Ioachim.

Am văzut că, deşi ofranda lui Ioachim nu fusese primită ultima dată, ca urmare a unei indicaţii de sus, preotul, care în loc să îl consoleze l-a tratat cu brutalitate, a primit, din acest motiv, o ispăşire dumnezeiască pe care nu mi-o amintesc. De această dată, preoţii au fost avertizaţi de sus că trebuie să primească ofranda lui şi, când a fost anunţată venirea lui cu victimele, i-am văzut pe unii dintre ei ieşindu-i la întâmpinare în faţa templului şi primindu-i darurile. Animalele pe care el le-a adus la templu ca dar nu erau propriu-zis sacrificiul lui: ceea ce era destinat sacrificiului consta din doi miei şi din trei animale mici şi frumoase, care cred că erau căpriţe. Am văzut atunci că mai mulţi oameni care îl cunoşteau l-au felicitat că sacrificiul său era primit.

În templu, din cauza sărbătorii, am văzut totul deschis şi înconjurat de ghirlande de flori şi de fructe. Într-un loc era un cort din frunziş ridicat pe 8 coloane deosebite. Ioachim a făcut în templu acelaţi drum ca ultima dată; victimele lui au fost imolate şi arse în locul obişnuit. În acelaşi timp era ceva care ardea şi în alt loc, cred că la dreapta vestibulului unde era catedra cea mare. Am văzut preoţi oferind tămâie în sanctuar. Au fost aprinse şi lămpile şi era lumină pe sfeşnicul cu şapte braţe, dar nu pe toate cele şapte braţe deodată. Am mai văzut adesea, cu diferite alte ocazii, diferite braţe ale candelabrului aprinse.
Când fumul tămâiei s-a ridicat, eu am văzut ca o rază de lumină căzând pe preotul care o oferea în sanctuar şi, de asemenea, pe Ioachim, care era în sala exterioară. A fost un interval de oprire a ceremoniei, ca şi când şi-au dat seama că e o intervenţie supranaturală. Am văzut atunci doi preoţi, ca împinşi de o comandă divină, că s-au dus să-l găsească pe Ioachim în sală şi l-au condus, prin camere laterale, la jertfelnicul de aur. Atunci, preotul aşeză ceva pe altar. Nu erau grăunţe separate de tămâie, ci ca o masă compactă, dar nu îmi amintesc ce era anume. Această masă s-a consumat, producând foarte mult fum şi răspândind un parfum plăcut pe jertfelnicul de aur de tămâie, în faţa vălului Sfintei Sfintelor. Am văzut atunci pe preot părăsind sanctuarul, unde Ioachim rămase singur.

În timp ce tămâia se consuma, l-am văzut pe Ioachim în extaz, îngenuncheat şi cu braţele ridicate. Am văzut o formă strălucitoare, un Înger apărând lângă el, aşa cum a apărut mai târziu lângă Zaharia, după promisiunea Precursorului. El i-a dat un înscris pe care am citit, cu litere luminoase, numele de Helia, Hanna şi Miriam şi, lângă acest al treilea nume, am văzut imaginea unei mici arce a alianţei sau unui tabernacol. El a aşezat acest înscris sub hainele lui, la piept. Îngerul i-a spus că sterilitatea lui nu era pentru el o ruşine, ci o glorie, fiindcă ceea ce femeia lui va concepe va fi frunctul imaculat al binecuvântării lui Dumnezeu asupra lui şi încoronarea binecuvântărilor lui Abraham."

Revelaţiile reproduse în Jurnalul Annei Catherine Emerich conţin multe lucruri importante, pe care nu am fi avut de unde să le ştim din altă parte. De exemplu, faptul că Împărtatul Augustin a fost imediat pus la curent cu prilejul arătării Stelei Minunate, precum şi cu semnificaţia acelui eveniment astronomic, motiv pentru care nu a putut dormi nopţi la rândul. E a văzut, ca într-un film, şi Naşterea Domnului, precum şi multe alte lucruri.

[catalin2]

Zeci de mii de viziuni exista in zilele noastre, de exemplu cei ce se ocupa cu diferite tehnici paranormale le au in mod constant. Importanta in ortodoxie e deosebirea duhurilor, in ortodoxie invata parintii sa fim sceptici daca ni se intampla noua astfel de fenomemene.

[Tartaruga]

Care ar fi scopul unor astfel de revelatii?

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Zeci de mii de viziuni exista in zilele noastre, de exemplu cei ce se ocupa cu diferite tehnici paranormale le au in mod constant. Importanta in ortodoxie e deosebirea duhurilor, in ortodoxie invata parintii sa fim sceptici daca ni se intampla noua astfel de fenomemene.

Nici un scepticism prea accentuat nu cred că este bun. Cred că în domeniul credinţei scepticismul ar trebui să fie înlocuit de discernământ. Altfel, din prea mult scepticism şi prea puţină credinţă putem rata lucruri importante. Cercetarea duhurilor nu înseamnă clasarea tuturor la capitolul "vedenii" de la diavol sau imaginaţie bolnavă.

Toată chestiunea este că catolicii (şi aici nu mă refer la cineva anume) au tendinţa să promoveze tot felul de viziuni, etc însă în spatele cortinei sunt tot felul de inşi lipsiţi de scrupule, care au alte preocupări decât unele ca ale acelei Katarina Emerich, care merg pe principiul "scopul scuză mijloacele", şi aşa mai departe, încercându-se să ni se livreze o imagine idilică, edulcorată a catolicismului când lucrurile nu prea stau aşa sau nu prea mai stau aşa.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Tartaruga

Care ar fi scopul unor astfel de revelatii?

Scopul lor nu este evident întotdeauna, sau nu este evident de la început. De exemplu, apariţia Sfintei Fecioare de la La Salette a întărit ceea ce slăbise şi ar fi putut slăbi şi mai mult: regula repausului duminical. Făcută în contextul iluziilor Revoluţiei Franceze, este de bănuit că porunca duminicală ar fi ajuns relativizată sau pusă la "recomandări ceremoniale ale tradiţiei pioase a Bisericii".
Fatima a avut rolul de a avertiza asupra pericolului iminent al Revoluţiei din Octombrie.

La urma urmei, revelaţiile particulare sunt mijloace folosite de Dumnezeu spre a-şi conduce poporul Său. Aşa a fost în Vechiul Testament, aşa este şi acum, sub cel nou.

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Nici un scepticism prea accentuat nu cred că este bun. Cred că în domeniul credinţei scepticismul ar trebui să fie înlocuit de discernământ. Altfel, din prea mult scepticism şi prea puţină credinţă putem rata lucruri importante. Cercetarea duhurilor nu înseamnă clasarea tuturor la capitolul "vedenii" de la diavol sau imaginaţie bolnavă.

Toată chestiunea este că catolicii (şi aici nu mă refer la cineva anume) au tendinţa să promoveze tot felul de viziuni, etc însă în spatele cortinei sunt tot felul de inşi lipsiţi de scrupule, care au alte preocupări decât unele ca ale acelei Katarina Emerich, care merg pe principiul "scopul scuză mijloacele", şi aşa mai departe, încercându-se să ni se livreze o imagine idilică, edulcorată a catolicismului când lucrurile nu prea stau aşa sau nu prea mai stau aşa.

Nu e vorba de a respinge toate minunile, eu am spus daca avem noi vedenii, parintii spun sa nu le dam crezare, ca pot fi de la ingerul cazut. Iar daca e chiar de la Dumnezeu va gasi cale sa ni se adreseze iar.
Dar si in privinta vedeniilor si minunilor facute de credinciosi obisnuiti Biserica este precauta, noi nu prea avem multe asemenea cazuri. De obicei harisme au calugarii imbunatatiti, nu orice credincios pacatos.
In schimb la catolici e abundenta de astfel de "minuni", avem si noi un caz, Vassula (bine, probabil e ortodoxa doar ca e botezata ortodox). Parerea mea e ca BC pierzand harul dupa despartirea de BO nu a mai avut minuni, fiind inselari de la vrajmasul, genul de minuni care sunt si la pagani.

[Suzana]

aceste "viziuni" sunt inventii si nimic mai mult.

ele nu spun nimic.

[Mihnea Dragomir]

Revelatii primite de Sf Veronica Giuliani (1660-1627) pe cale mistica:

La 14 februarie 1694 ea vede infernul deschis: multe suflete cadeau acolo, suflete care erau atat de urate si negre, incat era infricosatoare vederea lor. Se precipitau unele in spatele altora, pe urma dispareau in mijlocul flacarilor. Din mijlocul focului care le cuprindea se ridicau cutite, fierastraie si alte instrumente de supliciu de diverse feluri, care cadeau pe urma cu toata greutatea lor asupra nenorocitilor. Sfanta L-a intrebat pe Domnul daca printre sufletele pe care tocmai le-a vazut cazand exista si calugari si calugarite. Domnul i-a raspuns ca, printre sufletele pe care El le-a ales, erau si din acelea care cadeau si au meritat sa cada, fiindca nu au tinut promisiunile si s-a facut vinovate de atatea incalcari ale regulei.


La 1 aprilie 1696, Sfanta Veronica a fost condusa la gura iadului. Ea a auzit strigate si hule ale damnatilor, dar nu a vazut decat tenebre si a simtit o duhoare teribila. Era acolo un foc, dar era negru. Apoi, a vazut multi diavoli care parca erau imbracati in foc si loveau ceva. I s-a spus ca ceea ce loveau erau damnatii.

La 5 decembrie in acelasi an, ea a avut o viziune asemanatoare. In acelasi timp, Domnul i s-a aratat biciuit, incoronat cu spini si purtandu-si crucea grea. I-a spus "Uita-te bine la acest loc care nu va avea sfarsit. Aici se face dreptatea Mea, aici este teribila Mea manie".

La 30 iunie 1697 i s-a comunicat Sfintei ca va trece prin suferinte noi. A fost ca o participare la supliciile infernale pe care a indurat-o in mai multe reprize de-a lungul unei ore. In ziua aceea, s-a simtit asezata intr-un cuptor care ardea si a trecut prin chinuri atroce, erau parca niste lancii care o strapungeau, niste fiare care o ardeau, plumb topit care ii era varsat in intregul corp.

(va urma)

[Mihnea Dragomir]

La 1 iulie (a doua zi), dimineata, ea se regasi in acel loc de speriat. Realiza ca este abandonata de Dumnezeu, incapabila de a se prezenta lui Dumnezeu sau Sfintilor. Nu fiindca nu se gandea la Dumnezeu, dimpotriva, ci fiindca Il vedea fara indurare, nefiind decat justitie.

La 4 iulie noteaza o noua experienta mistica. Din nou in iad. De asta data, iadul i se pare atat de vast incat "toata masinaria lumii nu e nimic in comparatie cu el". Ea a vazut o roata, o moara de dimensiuni uriase, care, la fiecare secunda, cadea peste damnati, pe urma se ridica pentru a cadea inca o data.

16 iulie: isi simte toate oasele zdrobite de roti care se invarteau in jurul ei. In acele momente descrie ca avea un simtamant de pierdere a lui Dumnezeu, un chin atat de atroce, spune sfanta, incat nu poate fi descris. Toate celelalte torturi pareau putin lucru fata de aceasta.

La 6 februarie 1703, confesorul ei ii ceruse sa se roage pentru orasul in care locuia. Domnul a facut-o sa vada un imens incendiu care devora intregul oras. Multi oameni mergeau sa se arunce in acele flacari, in timp ce erau altii care, pe punctul de a se arunca, renuntau si faceau cale intoarsa. I se revela sfintei ca acele flacari reprezentau pacatul impuritatii caruia i se livrau un mare numar din concetatenii ei. Dar erau unii, ispititi in mod violent, care stiau sa-i reziste. Si Domnul i-a spus: "mergi la acela care imi tine locul, la duhovnicul tau, care ti-a poruncit sa ma intrebi ce anume Ma ofenseaza mai mult si spune-i ca sunt ofensat in multe feluri, dar in mod special prin pacatele carnii, din cauza carora multe suflete merg in iad pentru totdeauna".

La 27 ianuarie 1718 Sfanta Fecioara ii apare Sfintei Veronica. Ea ii chema pe cei doi ingeri care o serveau si le ceru sa o conduca in spirit in iad. Ea o binecuvanta si ii spuse; "Fiica mea, nu te teme. Voi fi cu tine si te voi ajuta".
"Dintr-odata", descrie Sfanta "m-am aflat intr-un loc intunecat, adanc si care mirosea teribil. Acolo am auzit ragete de magari, de lei, suierat de serpi, tot felul de voci confuze si de speriat, precum si un fel de tunete care ma umpleau de spaima. Vedeam acolo fulgere si un fum dens. Dintr-odata, am vazut un munte mare, acoperit de serpi si de busuioc [sic!], intrepatrunsi si in mare numar. Auzeam venind de sub toate acestea hule si voci teribile si i-am intrebat pe ingerii care ma insoteau ce sunt aceste voci. Ei mi-au raspuns ca acolo se aflau multe suflete chinuite. Dintr-o data, acest mare munte se deschise si am vazut ca era plin pe dinauntru de suflete si de demoni. Acele suflete erau legate impreuna, neformand decat o singura masa. La randul lor, demonii tineau sufletele legate cu niste lanturi de foc, iar fiecare suflet avea mai multi demoni in jurul lui. De acolo, am fost dusa la un alt munte, unde se aflau tauri si cai furiosi care muscau precum niste caini turbati. Foc le iesea din ochi, din gura si din nas, dintii lor pareau lancii ascutite, ori sabii taioase, prefacand in firmituri intr-o clipa orice muscau. Intelesei ca muscau si devorau suflete. Am mai vazut si alti munti, unde erau si torturi mai cumplite, pe care imi e cu neputinta sa le descriu.
In mijlocul acestui teritoriu infernal se ridica un tron foarte inalt. In mijlocul acestui tron se afla un scaun format din demoni care sunt sefi si printi. Este scaunul lui Lucifer, oribil, a carui vedere provoaca lesinul. O, Doamne! Ce chip terifiant! El depaseste in oroare toti ceilalti demoni. Capul lui parea format din o suta de capete, fiecare plin cu lancii, iar la capatul lor e cate un fel de ochi care proiecteaza sageti de foc care se raspandesc in tot iadul si ard tot. Desi numarul demonilor si damnatilor este incalculabil, cu totii vad acest cap oribil si primesc torturi peste torturi de la acelasi Lucifer. El ii vede pe toti si toti il vad. Aici, ingerii mei m-au facut sa inteleg ca, asa cum in Cer vederea lui Dumnezeu produce fericirea tuturor alesilor, in infern figura inspaimantatoare a lui Lucifer, acest monstru infernal, produce tortura pentru toti damnatii. Cel mai mare chin al lor este ca L-au pierdut pe Dumnezeu. Acest chin, Lucifer il primeste primul si, pe urma, toti participa la el. El blesteama si toti blesteama, el huleste si toti hulesc. El sufera si este torturat si toti sufera si sunt torturati.

Dupa ce am vazut acestea, ingerii care ma insoteau mi-au atras atentia asupra pernei pe care sedea Lucifer: era sufletul lui Iuda. Sub picioarele lui Lucifer era o alta perna, de mari dimensiuni, de aspect desirat si acoperit cu tot felul de semne. Mi s-a dat de inteles ca acolo erau suflete de calugari si maici. Atunci, tronul insusi a fost deschis si, in mijlocul demonilor care erau sub scaun, am vazut un mare numar de suflete. Cine sunt acestia? am intrebat pe ingeri. Ei mi-au spus ca acestia sunt fosti prelati, demnitari ai Bisericii, superiori de constiinte consacrate lui Dumnezeu.

Cred ca, daca nu as fi fost insotita de acesti doi ingeri si, gandesc, intarita in mod nevazut de buna mea Mama, as fi murit de spaima. Tot ceea ce am descris este nimic si tot ceea ce am relatat predicatorilor este nimic fata de ceea ce am vazut".

[Vitiate]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La 1 iulie (a doua zi), dimineata, ea se regasi in acel loc de speriat. Realiza ca este abandonata de Dumnezeu, incapabila de a se prezenta lui Dumnezeu sau Sfintilor. Nu fiindca nu se gandea la Dumnezeu, dimpotriva, ci fiindca Il vedea fara indurare, nefiind decat justitie.

La 4 iulie noteaza o noua experienta mistica. Din nou in iad. De asta data, iadul i se pare atat de vast incat "toata masinaria lumii nu e nimic in comparatie cu el". Ea a vazut o roata, o moara de dimensiuni uriase, care, la fiecare secunda, cadea peste damnati, pe urma se ridica pentru a cadea inca o data.

16 iulie: isi simte toate oasele zdrobite de roti care se invarteau in jurul ei. In acele momente descrie ca avea un simtamant de pierdere a lui Dumnezeu, un chin atat de atroce, spune sfanta, incat nu poate fi descris. Toate celelalte torturi pareau putin lucru fata de aceasta.

La 6 februarie 1703, confesorul ei ii ceruse sa se roage pentru orasul in care locuia. Domnul a facut-o sa vada un imens incendiu care devora intregul oras. Multi oameni mergeau sa se arunce in acele flacari, in timp ce erau altii care, pe punctul de a se arunca, renuntau si faceau cale intoarsa. I se revela sfintei ca acele flacari reprezentau pacatul impuritatii caruia i se livrau un mare numar din concetatenii ei. Dar erau unii, ispititi in mod violent, care stiau sa-i reziste. Si Domnul i-a spus: "mergi la acela care imi tine locul, la duhovnicul tau, care ti-a poruncit sa ma intrebi ce anume Ma ofenseaza mai mult si spune-i ca sunt ofensat in multe feluri, dar in mod special prin pacatele carnii, din cauza carora multe suflete merg in iad pentru totdeauna".

La 27 ianuarie 1718 Sfanta Fecioara ii apare Sfintei Veronica. Ea ii chema pe cei doi ingeri care o serveau si le ceru sa o conduca in spirit in iad. Ea o binecuvanta si ii spuse; "Fiica mea, nu te teme. Voi fi cu tine si te voi ajuta".
"Dintr-odata", descrie Sfanta "m-am aflat intr-un loc intunecat, adanc si care mirosea teribil. Acolo am auzit ragete de magari, de lei, suierat de serpi, tot felul de voci confuze si de speriat, precum si un fel de tunete care ma umpleau de spaima. Vedeam acolo fulgere si un fum dens. Dintr-odata, am vazut un munte mare, acoperit de serpi si de busuioc [sic!], intrepatrunsi si in mare numar. Auzeam venind de sub toate acestea hule si voci teribile si i-am intrebat pe ingerii care ma insoteau ce sunt aceste voci. Ei mi-au raspuns ca acolo se aflau multe suflete chinuite. Dintr-o data, acest mare munte se deschise si am vazut ca era plin pe dinauntru de suflete si de demoni. Acele suflete erau legate impreuna, neformand decat o singura masa. La randul lor, demonii tineau sufletele legate cu niste lanturi de foc, iar fiecare suflet avea mai multi demoni in jurul lui. De acolo, am fost dusa la un alt munte, unde se aflau tauri si cai furiosi care muscau precum niste caini turbati. Foc le iesea din ochi, din gura si din nas, dintii lor pareau lancii ascutite, ori sabii taioase, prefacand in firmituri intr-o clipa orice muscau. Intelesei ca muscau si devorau suflete. Am mai vazut si alti munti, unde erau si torturi mai cumplite, pe care imi e cu neputinta sa le descriu.
In mijlocul acestui teritoriu infernal se ridica un tron foarte inalt. In mijlocul acestui tron se afla un scaun format din demoni care sunt sefi si printi. Este scaunul lui Lucifer, oribil, a carui vedere provoaca lesinul. O, Doamne! Ce chip terifiant! El depaseste in oroare toti ceilalti demoni. Capul lui parea format din o suta de capete, fiecare plin cu lancii, iar la capatul lor e cate un fel de ochi care proiecteaza sageti de foc care se raspandesc in tot iadul si ard tot. Desi numarul demonilor si damnatilor este incalculabil, cu totii vad acest cap oribil si primesc torturi peste torturi de la acelasi Lucifer. El ii vede pe toti si toti il vad. Aici, ingerii mei m-au facut sa inteleg ca, asa cum in Cer vederea lui Dumnezeu produce fericirea tuturor alesilor, in infern figura inspaimantatoare a lui Lucifer, acest monstru infernal, produce tortura pentru toti damnatii. Cel mai mare chin al lor este ca L-au pierdut pe Dumnezeu. Acest chin, Lucifer il primeste primul si, pe urma, toti participa la el. El blesteama si toti blesteama, el huleste si toti hulesc. El sufera si este torturat si toti sufera si sunt torturati.

Dupa ce am vazut acestea, ingerii care ma insoteau mi-au atras atentia asupra pernei pe care sedea Lucifer: era sufletul lui Iuda. Sub picioarele lui Lucifer era o alta perna, de mari dimensiuni, de aspect desirat si acoperit cu tot felul de semne. Mi s-a dat de inteles ca acolo erau suflete de calugari si maici. Atunci, tronul insusi a fost deschis si, in mijlocul demonilor care erau sub scaun, am vazut un mare numar de suflete. Cine sunt acestia? am intrebat pe ingeri. Ei mi-au spus ca acestia sunt fosti prelati, demnitari ai Bisericii, superiori de constiinte consacrate lui Dumnezeu.

Cred ca, daca nu as fi fost insotita de acesti doi ingeri si, gandesc, intarita in mod nevazut de buna mea Mama, as fi murit de spaima. Tot ceea ce am descris este nimic si tot ceea ce am relatat predicatorilor este nimic fata de ceea ce am vazut".

Mor de curiozitate: oare nowadays, o astfel de sfanta, daca ar vedea anume episcopi si preoti cu simpatii marxiste, proveniti din america latina, cazati in motelul cosmic "Ardet, non lucet" sau pe un anume fost papa extrem de ecumenist, adeptul ideei "Jesus is my friend; He doesn't punish anyone", cazat tot acolo, ar face public acest fapt? Sau mai bine zis, descrierea ei ar fi facuta publica necenzurata?
Just an innocent thought.