Istorii cu talc

[cristiboss56]

Urmele lui Dumnezeu pe nisip:

Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viaţa lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma paşilor lui şi urma paşilor lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viaţa lui i s-a perindat prin faţa ochilor, el a privit la urma paşilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieţii lui era numai un rând de urme şi acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste şi mai grele din viaţa lui.
Asta l-a pus pe gânduri şi L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieţii mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viaţa mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înţeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.
Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:
- Dragul Meu, Eu te iubesc mereu şi niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări şi de suferinţe, se vede pe nisip o singură pereche de paşi, deoarece atunci Eu te luam în braţe sau în spate şi te purtam pe drumul vieţii tale.

[cristiboss56]

Există un proverb care spune: „Pe marea liniştită oricine poate fi cârmaci“. Când vântul este prielnic, corabia puternică şi marea nu este agitată, nu e nevoie de prea mare înţelepciune să duci corabia în port. Altceva este când furtuna se dezlănţuie pe mare, vasul este avariat, valurile se revarsă zgomotoase pe punte şi pătrund înăuntrul navei, când noaptea este întunecoasă şi nu se vede nimic. Cu toate acestea, căpitanul corabiei orânduieşte totul atât de iscusit încât scapă de primejdie.

Pilda de azi ne vorbeşte despre mândrie, despre răbdare în ispite şi iubire părintească.

Era odată în pustiul Egiptului un frate foarte osârduitor. Acesta, fiind tare supărat de demonul curviei, a mers la un bătrân şi i-a mărturisit gândurile sale. Iar acela nefiind iscusit, după ce l-a ascultat, s-a mâniat şi i-a zis că este ticălos şi nevrednic de cinul călugăresc, căci a primit astfel de gânduri. Auzind acestea, fratele a căzut în deznădejde şi, părăsindu-şi locul său, se întorcea în lume. Pe cale, din orânduire dumnezeiască s-a întâlnit cu avva Apollo, cel mai încercat dintre bătrâni, care, văzându-l abătut şi foarte posomorât, l-a întrebat, zicând: „Fiule, din ce pricină eşti aşa de mâhnit?“ Acesta la început, pentru multă mâhnire, nu i-a răspuns bătrânului nimic; mai pe urmă, mult rugându-l bătrânul, a spus ale sale zicând: „Fiindcă adesea mă supără gândurile, m-am dus şi m-am mărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui nu mai am nădejde de mântuire şi, fiind deznădăjduit, mă duc în lume“. Auzind acestea, avva Apollo îl mângâie pe fratele şi-l sfătui mult, zicând: „Nu te mira, fiule, şi nu deznădăjdui de tine, că eu mă aflu la vârsta cărunteţelor şi cu toate acestea foarte mult sunt supărat de asemenea gânduri. Deci nu te descuraja pentru această ispită, care nu se tămăduieşte atât prin silinţă omenească, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dăruieşte-mi numai ziua ta de astăzi şi întoarce-te la chilia ta“. Şi a făcut fratele aşa. Iar avva Apollo, după ce s-a despărţit de el, a mers la chilia bătrânului care deznădăjduise pe fratele. Şi stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Cela ce laşi să vie ispite pentru folos, întoarce războiul fratelui asupra bătrânului acestuia, ca prin cercare să înveţe la bătrâneţile sale ceea în lungă vreme n-a învăţat, anume să pătimească împreună cu cei ispitiţi“. Iar după ce a sfârşit rugăciunea, a văzut îndată un arap stând aproape de chilie şi repezind săgeţi asupra bătrânului care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace şi încolo, ca într-o beţie, până ce nemaiputând suferi, a ieşit din chilie şi pe aceeaşi cale ca şi tânărul se întorcea în lume. Avva Apollo, înţelegând ceea ce s-a întâmplat, l-a întâmpinat zicând: "Unde te duci şi ce pricină te-a tulburat aşa de tare?" Iar bătrânul, simţind că sfântul cunoaşte ale sale, n-a zis nimic de ruşine. A zis însă avva Apollo: "Întoarce-te la chilia ta şi de aici înainte cunoaşte slăbiciunea ta şi să te socoteşti pe tine sau neştiut de diavolul sau nebăgat în seamă de el, pentru că nu te-ai învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic lupta, când nici atacul lui de o zi n-ai fost în stare să-l suporţi. Iar aceasta ţi s-a întâmplat din pricină că primind tu pe un tânăr luptat de vrăjmaşul, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, l-ai adus la deznădejde, nebăgând în seamă porunca aceea înţeleaptă care zice: "Scapă pe cei târâţi la moarte şi nu înceta să răscumperi pe cei duşi la junghiere", dar nici pilda Mântuitorului nostru care zice: "Trestia zdrobită n-o frânge şi inul ce fumegă nu-l stinge". Căci nimeni n-ar putea răbda uneltirile vrăjmaşului, nici stinge înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui Dumnezeu slăbiciunea omenească".

[cristiboss56]

Să vă spun o pildă care mie mie mi-a plăcut tare..
Erau două fetiţe la orfelinat, pe una a luat-o o călugăriţă să o crească şi pe una a înfiat-o o prostituată. şi se spune că Andrei cel Nebun pentru Hristos, întreabă pe Dumnezeu:
"- Doamne, dar cu ce sunt vinovate aceste suflete? De una a picat să fie luată spre lucrare duhovnicească şi una să pice în mâna femeii uşoare?!" Şi răspunde Dumnezeu:
"- Nu aşa se gândeşte! Lucrurile se fac după voia interioară şi voia divină! Că pe care a luat-o călugăriţa, este dintr-o mamă foarte desfrânată, dar trăind într-un mediu sănătos, va deveni serioasă. Iar cea pe care a înfiat-o prostituata, este dintr-o mamă foarte bună şi sănătoasă, şi oricât va încerca să o împingă şi pe ea spre păcat, ea nu va ceda niciodată şi o va îndrepta şi pe prostituată, spre bine!" Vedeţi cum lucrează Dumnezeu? Cum sunt gândurile lui Dumnezeu şi gândurile noastre! “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” ( Isaia 55, 8-9 )
https://www.youtube.com/watch?v=zESKtmF0OdY

[alia28aa]

În prealabil postat de cristiboss56

Urmele lui Dumnezeu pe nisip:

Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viaţa lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma paşilor lui şi urma paşilor lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viaţa lui i s-a perindat prin faţa ochilor, el a privit la urma paşilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieţii lui era numai un rând de urme şi acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste şi mai grele din viaţa lui.
Asta l-a pus pe gânduri şi L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieţii mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viaţa mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înţeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.
Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:
- Dragul Meu, Eu te iubesc mereu şi niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări şi de suferinţe, se vede pe nisip o singură pereche de paşi, deoarece atunci Eu te luam în braţe sau în spate şi te purtam pe drumul vieţii tale.

Multumesc, e minunata pilda aceasta si mi-e tare draga si mie.
In viata mea, in multe situatii in care initial crezusem ca sunt singura, in realitate era doar
o singura pereche de pasi pe nisip, iar eu eram purtata pe brate.

Mai e o pilda frumoasa si draga mie, din intelepciunea Zen, cu omul urmarit de tigru pana la marginea prapastiei si fraguta cea aromata, o pilda care se refera la faptul de a trai constient, in "aici si acum".

O zi frumoasa tuturor !

[cristiboss56]

Zidul inimii

Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

"Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora".

[cristiboss56]

SUNTEM SĂRACI? SUNTEM BOGAȚI?

Câteodată avem tendința de a ne lăsa cuprinși de nemulțumire din pricina neajunsurilor de orice fel...găsesc de cuviință a vă lăsa spre citire această mică pildă care, sper să ne așeze fiecăruia dintre noi câte un strop de lumină în vremuri de nemulțumire:

”Era odată un om nemulţumit, care se plângea tot timpul că este sărac. Ajunsese să fie supărat şi pe Dumnezeu că nu-i dăduse mai mult noroc în viaţă.
L-a auzit un bătrân înţelept şi l-a întrebat:
– Ai vrea să ţi se taie mâna dreaptă pentru 100 de milioane de lei?
– Nicidecum, răspunse omul îngrozit.
– Dar mâna stângă, insistă bătrânul?
– Cum să-mi tai mâna pentru bani, se indignă săracul.
– Dar, ai vrea să-ţi dai ochii pentru un miliard? Cunosc eu pe cineva, pe un mare bogătaş, care şi-a pierdut vederea şi ar da toată averea lui pentru un transplant de ochi...
– Ferească Dumnezeu! Nu mi-aş da un ochi pentru nimic în lume.
– Păi vezi măi omule, ce bogat eşti, zise înţeleptul, dacă doar mâinile şi ochii tăi valorează mai mult de un miliard. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru cât de bogat eşti. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că eşti sănătos şi poţi să munceşti cu mâinile tale. Nu râvni la luxul şi bogăţia altora, căci în curând le vor pierde şi vor pleca din lumea aceasta cu mâinile goale, fără să fi avut bucuria de a contempla creaţia lui Dumnezeu, din cauza multor griji pământeşti, din dorinţa de a agonisi cât mai mult.”

Așadar, suntem bogați...suntem săraci?

[dumitrucelmare2000]

In tara nu mai plouase de ani intregi. Era atat de cald si de uscat incat pana si florile se uscasera, iarba era parjolita si chiar si marii copaci, puternici inainte, erau pe moarte. Apa secase in rauri si in fantani. Vacile, cainii, caii, pasarile si tot poporul mureau de sete. Lumea incepea sa se imbolnaveasca.

Intr-un sat uitat de lume exista o fetita a carei mama era foarte bolnava.

“O sa plec de aici si o sa merg kilometri intregi, nopti si zile.. pana cand voi gasi niste apa. Stiu ca mama mea va fi mai bine dupa ce va bea putina apa curata. Trebuie sa fac acest sacrificiu pentru ea.” – si-a spus ea

Fetita a luat un ulcior cu ea si a plecat in cautare de apa. Dupa zile intregi de cautare, ea a gasit pe varful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa scazuse mult, insa curgea putin de sub stanca. Fetita a tinut ulciorul ei cu grija si a prins cateva picaturi. A asteptat o lunga perioada de timp pana cand ulciorul s-a umplut cu apa. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta catre casa, fericita ca isi poate face mama bine.

Pe drum, fetita a intalnit un caine mic, bolnav. El abia mai putea merge, gafaia, gura ii era larg deschisa si gatul uscat.

“Oh, catel sarac ce esti. Iti este atat de sete. Nu saracesc eu de la cateva picaturi de apa. Iti vor da un pic si va ramane suficienta apa si pentru mama mea.”

Asa ca fetita a turnat putina apa in palma ei si a tinut-o pentru catel. El a baut rapid tot si imediat s-a simtit mult mai bine, incat a inceput sa alerge si sa latre de fericire.

Micuta nu a observat, insa ulciorul ei murdar s-a transformat intr-un ulcior din argint care s-a umplut din nou de apa (chiar asa cum fusese inainte).

Fetita s-a gandit la mama ei si imediat a grabit pasii pentru a ajunge cat mai repede la ea. Ea a ajuns acasa intr-o seara, aproape pe intuneric. A impins usa casei si s-a grabit catre patul mamei sale bolnave. Cand a intrat in camera, a dat peste bunicul ei, un batranel care plecase de acasa doar pentru a avea grija de fiica lui. Extrem de obosit si de insetat, nici nu mai putea vorbi cu nepoata lui, asa ca a luat-o si a strans-o tare in brate.

“Da-i niste apa. A muncit din greu toata ziua si are nevoie de mult mai multa decat mine.”

Fetita a intins ulciorul, iar batranelul a baut o parte din apa. S-a simtit mult mai puternic, asa ca imediat a mers la fiica lui pentru a o ajuta sa se ridice. Fetita nu a observat ca, din nou, ulciorul s-a transformat… insa de data aceasta el era din aur si era plin de apa, asa cum il luase fetita de pe varful muntelui.

Ea si-a ajutat mama sa bea… imediat femeia s-a simtit mult mai bine. Cand a terminat, in ulcior mai era putina apa. Fetita a vrut sa bea si ea, insa atunci ea a auzit o bataie in usa. Era un strain… palid si acoperit de praf, probabil strabatuse un drum foarte lung.

“Mi-este foarte sete si simt ca daca nu beau o gura o sa mor imediat. Imi puteti da si mie putina apa?”

Fetita si-a spus in gand: “El sigur are mai multa nevoie decat am eu…” si i-a intins ulciorul strainului.

Strainul a zambit, a luat ulciorul in mama si imediat ce l-a atins l-a transformat intr-un ulcior de diamant. El l-a intors invers si toata apa a curs pe pamant…. in acel loc s-a format o fantana uriasa, cu apa rece, proaspata si limpede, suficienta pentru toti oamenii si toate animalele din acel set.

Insa, in scurt timp, strainul a disparut… fetita a privit catre cer, care era fara nori. Dintr-o data ea a observat ca pe cer aparusera cateva stele care luasera forma ulciorului de diamant. Acele stele stralucesc si acum si ne amintesc de fetita cu un suflet incredibil, dispusa sa ajute oamenii din jurul ei. Acele stele formeaza Carul Mare.

[dumitrucelmare2000]

In urma cu multi ani, intr-un sat mic din India, un barbat datora o suma foarte mare de bani unui om batran si bogat. Si pentru ca nu avea cum sa isi primeasca banii inapoi, batranul i-a propus fermierului sa ii dea fiica lui pentru a se casatori cu ea… si asa va uita de datorie.

Atat fermierul, cat si tanara, au fost ingroziti de aceasta propunere. Asa ca vicleanul batran a sugerat ca norocul sa decida soarta fetei; el le-a spus ca va pune o piatra neagra si o piatra alba intr-o punga de bani goala… apoi fata va trebui sa aleaga o piatra din punguta.

In cazul in care ea va lua pietricica neagra, va deveni sotia lui si datoria tatalui sau va fi uitata; in cazul in care va alege pietricica alba, nu se va casatori cu batranul si datoria tatalui va fi uitata. Insa, in cazul in care ea va refuza sa aleaga o pietricica, tatal ei va ajunge la inchisoare.

Imediat ce a terminat de vorbit, batranul s-a aplecat si a cules doua pietricele. In acel moment, tanara a observat ca de fapt el punea doua pietre negre in saculet, insa nu a zis nimic. El i-a cerut fetei sa aleaga o pietricica din punga.

Acum… imagineaza-ti ca esti in locul fetei si trebuie sa faci o alegere. Ce ai face? Daca ar trebui sa ii dai un sfat tinerei, ce i-ai spune?

Fata a introdus mana in punga si a scos o pietricica. Fara sa se uite la ea, ea i-a dat drumul, lasand-o sa cada pe drum, devenind doar o piatra printre alte pietricele.

“Vai, cat de neindemanatica sunt!” – a spus ea. “Dar nu conteaza, in punga mai este doar o pietricica… asa ca ne vom putea da seama care este piatra pe care eu am ales-o.”

Batranul nu a stiut ce sa mai zica… Ceea ce parea o situatie imposibila a devenit una extrem de avantajoasa pentru tanara si tatal ei.

Cele mai multe probleme au o solutie, uneori trebuie doar sa ne gandim la un mod diferit de a le rezolva

[cristiboss56]

INIMA TA, CASA LUI DUMNEZEU (pildă)

Un om îl întreabă pe un înţelept:
– Îl caut pe Dumnezeu! I-am văzut peste tot semnele şi bunăvoinţa, adevărurile, minunile. Dar aş vrea să-I văd chipul!
– Uite, vezi muntele din faţa ta? Mută-l cu palmele tale şi poate, astfel, vei găsi ceea ce cauţi!
Cu palmele goale, omul purcese la treabă şi piatră cu piatră, mută muntele folosindu-şi trupul, sufletul şi mintea. După mulţi ani se întoarse la înţelept.
– Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar n-am văzut chipul lui Dumnezeu!
– Vezi apa, care curge prin preajma muntelui? Cu braţele tale, schimbă-i cursul!
Omul osteni mulţi ani şi schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel chipul Creatorului, se întoarse la înţelept.
– Inima ta ai cercetat-o? l-a întrebat înţeleptul.
– Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viaţa…
– Omul nu caută decât ceea ce este deja în el. Eşti pe drumul cel bun şi vei găsi fără îndoială ceea ce cauţi. Chipul lui Dumnezeu nu se revelează dintr-o dată, ci se adună, picătură cu picătură, ca roua. Mai uşor muţi un munte, mai degrabă schimbi albia unui râu, decât să-l vezi pe Dumnezeu, dacă nu i-ai făcut casă în sufletul tău!

[cristiboss56]

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”