Testamentul Sfantului Ignatie

[costel]

"Cu cinci zile inaintea Nasterii Mantuitorului, sa recitim scurtul Testament al Sfantului Ignatie Teoforul: "Nu va poruncesc, ci va sfatuiesc, feriti-va de ratacire! Unde-i Episcopul (preotul), acolo-i Biserica si unde-i Biserica, acolo-i Liturghia cea adevarata. Noi, oamenii, suntem graul lui Dumnezeu. Acesta trebuie sa se faca Paine neprihanita lui Hristos". Suntem tentati sa credem ca este, aici, o exprimare sintetica. Nu-i adevarat! Citind si recitind, traind si retraind acest Testament crestin, parcurgem intreaga istorie a crestinismului. Unde nu este Episcop, nu este Biserica; unde nu este Biserica nu este Liturghie si unde nu este Liturghie este Ratacire. Cumplit, exista o ratacire inainte de Nastere si o ratacire dupa Nastere. Cea de pe urma este mai rea decat cea dintai. Credinta nestramutata hraneste profunzimea vesniciei pe aceste trei coordonate: Episcop - Biserica - Liturghie. Dincolo de acestea, este lumea amagirilor, incercarilor, ipotezelor, sincopelor, ideilor, cautarilor, intr-un cuvant, imperiul Ratacirii.

Inainte de a te naste, ratacirea apartine altora; odata ce te-ai nascut, nu mai poti arunca vina ratacirii in ograda parintilor, rudelor, vecinilor. Nasterea este o certitudine, nu o ratacire. Trebuie sa ne-o asumam, nu sa o alungam. De aceea, fiecare spune: M-am nascut, desi a fost nascut de altii. Putem fi si noi, crestinii, asemenea Sfantului Ignatie, niste teofori, adica purtatori de Dumnezeu, in masura in care reusim sa ne ferim de rataciri, parcurgand drumul curat al credintei, de la graul lui Dumnezeu la Painea cea neprihanita a lui Hristos.

Acest drum incepe cu Nasterea lui Hristos".
Pr. Sever NEGRESCU

[elizabeta]

Foarte bun material, Multumesc, Costel!

[Marius22]

Calea de la grau la Paine este cea a Bisericii.

Graul nu devine de la sine paine, ci mai intai este semanat, apoi secerat, si numai dupa acestea, prin mestesugul brutarului, ia chipul painii. El parcurge un intreg proces, in timpul caruia altcineva lucreaza asupra lui.

La fel stau lucrurile si in Biserica. Atat timp cat nu ratacim, Hristos este Cel care lucreaza in noi, asemanarea noastra cu El.

Dimineaţă, aparent întâmplător ( „nimic nu e întâmplător, ci totul proniator”, spunea Părintele Galeriu) pun mâna pe cartea „Scrierile Părinţilor Apostolici” şi deschid, la fel de întâmplător, la frumoasa epistolă a Sfântului Ignatie Teoforul către Smirneni. Din care spicuiesc:

„Slăvesc pe Iisus Hristos Dumnezeu, Care v-a înţelepţit aşa. Am înţeles că aţi ajuns desăvârşiţi în neclintită credinţă, ca şi cum aţi fi pironiţi, cu trupul şi cu sufletul, în crucea Domnului Iisus Hristos şi întăriţi în dragoste, în sângele lui Hristos, plini de credinţă în Domnul nostru, Care cu adevărat este din neamul lui David după trup (In. 7, 42; Rom. 1,3), dar Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioară, botezat de Ioan, ca să se împlinească de El toată dreptatea. Pe timpul lui Pilat din Pont şi al lui Irod a fost pironit cu adevărat pentru noi cu trupul, din al cărui fruct suntem noi, din patima Lui cea de Dumnezeu fericită; ca să ridice semn în veci prin înviere pentru a aduna pe sfinţii şi credincioşii Lui, fie din iudei, fie din păgâni, într-un singur trup al Bisericii Lui.

El a pătimit toate acestea ca să ne mântuim. A pătimit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit în aparenţă, ei existând în aparenţă şi, precum gândesc, aşa li se va şi întâmpla, că sunt fantome şi draci.

Eu îl ştiu în trup şi după înviere şi cred că este. Când a venit la Petru şi la cei dimpreună cu el, le-a zis: Luaţi, pipăiţi-Mă şi vedeţi, că nu sunt demon fără de trup. Şi îndată s-au atins de El şi au crezut, unindu-se strâns şi cu trupul şi cu duhul Lui. De asta au dispreţuit şi moartea şi au fost găsiţi mai presus de moarte. După înviere a mâncat cu ei şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu Tatăl.

(...) Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de către Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sunt înlănţuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morţii, focului, sabiei, fiarelor? Dar, aproape de sabie, aproape de Dumnezeu; împreună cu fiarele, împreună cu Dumnezeu. Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de el îndur toate, că El mă întăreşte să ajung om desăvârşit”

Şi aş putea continua în felul ăsta pe multe pagini, pentru că odată ce începi să-i citeşti epistolele nu te poţi opri uşor, mărturia sa fiind plină de dragoste şi înţelepciune şi, totodată, de netăgăduit, pentru că simţi că a scris-o cu propriul sânge.

[ortodox2]

"Cinco días antes del nacimiento del Salvador, para volver a leer el Nuevo Testamento de San Ignacio corto:" Yo mando, pero se aconsejan, se mantenga alejado de vagar! ¿Dónde está el obispo (sacerdote), ahí es donde su iglesia y la iglesia, ahí está la verdadera liturgia. Nosotros, los humanos son el trigo de Dios. Debe quedar puro pan de Cristo ". Estamos tentados a creer que es, aquí, una voz sintética." S No es cierto! La lectura y relectura, de vida y revivir el Testamento Cristiano, a través de toda la historia del cristianismo. ¿Dónde está el Obispo , no la Iglesia, donde la misa es la Iglesia no es y donde la misa no es errante. Terrible, no es un vagabundo extraviado antes del nacimiento y después del nacimiento. el de es peor que la primera fe. nutre profunda eternidad inquebrantable en las coordenadas tres:. Bishop - Iglesia - Liturgia Más allá de esto, es el delirio del mundo, las pruebas, los supuestos, el síncope, las ideas, de búsqueda, en una palabra, el error del imperio.

Antes de nacer, el error es de otros, una vez que nacieron, no de error en el patio se puede culpar a los padres, parientes, vecinos. Nacimiento no es ciertamente un error. ¿Debemos asumir, no una extensión. Por lo tanto, todo el mundo dice: yo nací, aunque había nacido por otros. Podemos ser nosotros, los cristianos, como San Ignacio, al igual que Teófilo, que los portadores de Dios, en la medida en que podemos evitar el error, cubriendo forma limpia de la fe, a partir de trigo pan de Dios es Cristo, perfecto.

Este camino comienza con el nacimiento de Cristo. "
Rev. Sever NEGRESCU