Experiente luminoase in iubire/casatorie

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că e bine să se ajungă la căsătorie fără îndrăgostire. Dar cred că e foarte importantă credinţa ambilor şi curăţia lor sufletească, astfel încât să aibă o disponibilitate veritabilă spre jertfa de sine, într-o încredinţare şi ascultare desăvârşite de Dumnezeu.

Frumos spus!

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Nimeni, aprinzând făclie, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, ca aceia care intră să vadă lumina. (Luca 11:33)

Deși știu că e pericol mare și nu sunt deloc îndreptățită să vorbesc din scripturi [pe care abia le cunosc - nota bene],
nu pot decât să-ți răspund cu un alt verset :
"Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." (Matei 7, 6)

Desigur, nu trebuie luat ad litteram și nici ca un afront personal.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

o opinie ce pledează pentru autismul trăirilor proprii

ai înțeles greșit, mai citește o dată!

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

ai înțeles greșit, mai citește o dată!

Am recitit cu mare atenție și 2+2 fac tot 4. Acuma nici n-aș vrea să continui o polemică pe tema asta. Individualismul și izolaționismul fac ravagii în Biserică, o transformă într-o instituție foarte asemănătoare oricărei forme de expresie religioasă din afara ei.

N-am recomandat nimănui să se spovedească aici, ci doar să vorbească ceva mai mult din experiența proprie, atâta cât permite pudoarea fiecăruia.

[linistea]

@mihailc,e frumoasa tema topicului,esti de admirat pt rabdarea pe care o ai sa raspunzi fiecaruia ,eu am fost putin rautacioasa,imi cer scuze!

ai primit intr-adevar niste marturii foarte edificatoare,multe de iubiri neimpartasite sau de casatorii unde nu poti sa afirmi cu tarie ca dupa o perioada mai lunga de convietuire mai ramane ceva din "iubirea" de la inceput,n-am vazut,nu mi-a fost dat sa vad exemple pozitive de casatorii cu experiente numai luminoase,am vazut cupluri crestine obosite de griji,de probleme ,nestatorinici,nesiguri pe dragostea lor

pot sa afirm ca literatura romantica,filmele,teatrul,obsesia pt frumusetea fizica si pt fericirea individuala face multe victime care se declara invinse cu usurinta da,are dreptatate ,unii suntem produsul acestor plasmuiri ale imaginatiei,eu sunt

[korinna]

În prealabil postat de Mihailc

Iar o credință alienată nu mai irigă veci pururi cele două surori ale sale, nădejdea și dragostea, cu altceva decât cu apă chioară.

Eu am o problema cu urmatoarea afirmatie "o credință alienată nu mai irigă (...) nădejdea și dragostea". Consider ca Dragostea este mai mare si le iriga pe cele doua, insa nu am spus-o eu. Va dau citatul, dezvoltat un picut mai mult. Ultima propozitie este esentiala. :)

Fragment din cartea Parintelui Savatie Baştovoi, Fuga spre cîmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă, Editura Cathisma, 2012:
“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.
(…) Credinţa este ceea ce îl face frumos pe om. Credinţa nu este capacitatea de a crede, căci toţi oamenii, până şi animalele, cred într-o lege a naturii. Credinţa este un instinct, ca şi foamea. Chiar şi pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun şi nu-ţi poate dăuna. Însă credinţa depăşeşte condiţia de instinct abia atunci când este împreunată cu dragostea. De aceea este uşor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este condiţionată de iubire. Dragostea se regăseşte doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăseşte pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinţei. Iubesc, deci cred.”

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Am recitit cu mare atenție și 2+2 fac tot 4. Acuma nici n-aș vrea să continui o polemică pe tema asta. Individualismul și izolaționismul fac ravagii în Biserică, o transformă într-o instituție foarte asemănătoare oricărei forme de expresie religioasă din afara ei.

N-am recomandat nimănui să se spovedească aici, ci doar să vorbească ceva mai mult din experiența proprie, atâta cât permite pudoarea fiecăruia.

AUTÍSM s. n. tulburare psihică prin ruperea contactului cu realitatea exterioară. (< fr. autisme)

NU cred că pentru asta am pledat. End of story.

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

AUTÍSM s. n. tulburare psihică prin ruperea contactului cu realitatea exterioară. (< fr. autisme)

NU cred că pentru asta am pledat. End of story.

AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare.

Dacă analizezi etimologia cuvântului, ai să observi că se pretează la sensuri figurate, iar patologia are și o prelungire duhovnicească.

Ai pledat pentru blocarea împărtășirii experiențelor noastre celorlați, invocând motive ce n-au nicio legătură cu credința ortodoxă, ba chiar se opun acesteia. What story?

[Mihailc]

În prealabil postat de korinna

Eu am o problema cu urmatoarea afirmatie "o credință alienată nu mai irigă (...) nădejdea și dragostea". Consider ca Dragostea este mai mare si le iriga pe cele doua, insa nu am spus-o eu. Va dau citatul, dezvoltat un picut mai mult. Ultima propozitie este esentiala. :)

Fragment din cartea Parintelui Savatie Baştovoi, Fuga spre cîmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă, Editura Cathisma, 2012:
“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul? Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.
(…) Credinţa este ceea ce îl face frumos pe om. Credinţa nu este capacitatea de a crede, căci toţi oamenii, până şi animalele, cred într-o lege a naturii. Credinţa este un instinct, ca şi foamea. Chiar şi pentru a mânca este nevoie să crezi că ceea ce mănânci este bun şi nu-ţi poate dăuna. Însă credinţa depăşeşte condiţia de instinct abia atunci când este împreunată cu dragostea. De aceea este uşor să crezi în lucrurile imediate, dar este greu să crezi în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este condiţionată de iubire. Dragostea se regăseşte doar în dragoste. O inimă iubitoare nu poate citi Evanghelia fără să creadă, deoarece se regăseşte pe sine ca într-o oglindă. Dumnezeu, fiind iubire, se descoperă celor ce iubesc. Asta e toată taina credinţei. Iubesc, deci cred.”

Foarte binevenită completarea, doar că eu n-am mai ieșit din contextul de acolo, preferând să sugerez prin expresia ”treimea virtuțiilor cardinale” natura relațiilor dintre ele. E adevărat că ele se irigă întreolaltă concentrându-se desăvârșit în dragoste.
”Credința irigă dragostea ” se referă la modul cum Crezul, de pildă, sau altă învățătură vie a Bisericii, întăresc credința și, prin ea, pe celelalte două. Aceasta este doar una din sursele de alimentare, fără îndoială există nenumărate stimulente pentru trezirea dragostei din latență, de la harul divin și până la gingășia unei flori. Dar odată deșteptată, dragostea autentică (ca trecere de la chip la asemănare) ridică la putere toate virtuțiile posibile, ca un amplificator infinit a toate cele bineplăcute Domnului.
Fragmentul din părintele Savatie aruncă plasa la adânc și se încheie cu o expresie care rezumă profund identitatea creștinului pravoslavnic.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Ai pledat pentru blocarea împărtășirii experiențelor noastre celorlați, invocând motive ce n-au nicio legătură cu credința ortodoxă, ba chiar se opun acesteia. What story?

Greșești în continuare (și eu, pe urmele tale). Ți-am dat o simplă explicație pentru feed-back-ul forumiștilor care nu se ridica la nivelul așteptărilor tale (ulterior ai specificat că, de fapt, nu asta ai vrut să transmiți). Povestea care n-a existat niciodată în realitate. O zi bună!