Metode contraceptive

[Raoul]

Stii Andra, uneori si metodele contraceptive dau gres. Atunci CE faci?? Vei recurge la avort (crima asupra unui copil, nebotezat, pe care il vei trimite in iad)?

În prealabil postat de Raoul

Vei recurge la avort (crima asupra unui copil, nebotezat, pe care il vei trimite in iad)?

De ce sugerezi ca trebuie sa existe varianta asta?

În prealabil postat de Andra_07

Da da, inteleg. Au incalcat o porunca a lui Dumnezeu. Am inteles ce spuneti. Doar ca Dumnezeu nu cred ca a luat in calcul ca vom fi 7 miliarde de oameni. Din 7 miliarde, cred ca cel putin jumatate intretin relatii sexuale (in cadrul unei casnicii sau nu). Daca toate femeile, care sa spunem ca sunt 1 miliard jumate active sexual si fertile, ar naste cate un copil pe an, am face o noua China in fiecare an. Nu cred ca s-a gandit asa si nici nu cred ca a luat in calcul sa ne mutam pe Luna.
Mi se pare absolut aberant sa spui ca a face copii "fara numar" e in regula. Nu e vorba doar de bani. Cum poti sa educi 10 copii daca amandoi sotii sunt la munca toata ziua pentru a face rost de mancare si alte lucruri. Stiu stiu, ca o sa dati exemple cu "pe vremea alor mei sau a bunicilor", dar pe vremurile acelea mortalitatea infantila era foarte ridicata. Cineva in varsta imi povestea ca nu era o tragedie foarte mare sa-ti moara un copil din cei multi. Era ceva destul de comun sa mai moara cate un micut de hepatita, tbc sau dintr-o banala viroza respiratorie.

Ar fi fost mai bine dacă topicul ar fi fost despre naştere, nu despre contracepţie (oricum, topicele astea abundă pe forum).
Înţeleg grija pentru suprapopulare a celor care chiar sunt suprapopulaţi (China, India ş.a.), dar nu la noi, unde e o depopulare accelerată din '90 încoace. Se nasc mai puţin de jumătate din copiii care se năşteau atunci, iar când ajung la maturitate cei mai mulţi pleacă, Europa fiind avidă de tineri. Deci loc este, fără doar şi poate.
Apoi, nu cred că trebuie să se nască copii nedoriţi, ci este de bine să fie doriţi. Dar asta nu se poate din cauză că am ajuns să vrem altceva de la viaţă: confort, în primul rând, statut social, carieră, plăceri; cu alte cuvinte, ne-am obişnuit să fim egoişti şi ne place aşa. Ne ocupăm mult mai mult de noi înşine, vrem să arătăm mereu bine, eventual să fim educaţi şi bine plătiţi. De aceea serviciul ne ocupă acum aproape tot timpul zilei, de aceea nu ne mai descurcăm cu un singur salariu - pentru că nu ne mai mulţumim cu cele strict necesare.

Nu vedem nimic rău în asta, dar viaţa în loc să ni se îmbogăţească, sărăceşte, de fapt: devenim tot mai mici la suflet, tot mai incapabili să iubim.
Pe cei cu mulţi copii eu îi admir pentru iubirea pe care o au pentru ei, pentru nopţile nedormite, pentru strădaniile lor de a-i creşte şi de a le oferi cele necesare vieţii, pentru că s-au uitat pe ei înşişi pentru copii. Dar Dumnezeu nu i-a uitat, căci dragostea jertfelnică de la El este, iar ei au devenit suflete vii, pt. că au lăsat-o să circule prin inimile lor.

Un tânăr de acum, însă, care a fost poate singur la părinţi şi a fost cocoloşit, nimic nu i-a lipsit vreodată, i s-au făcut toate poftele, nu va putea înţelege acestea. Şi nu e vina lui că aşa a fost crescut.

În prealabil postat de Andra_07

Prezervativul de exemplu. Chiar nu inteleg ce rau poate face.

Păcatul desfrânării...

În prealabil postat de ovidiu b.

Păcatul desfrânării...

Din cate inteleg... desfranare exista doar in cazul relatiilor inafara casatoriei....

NU va inteleg punctul de vedere.

În prealabil postat de Andra_07

Da, cred ca este autorul vietii. Fara indoiala.

Dacă ai crede că este Autorul vieţii, ai căuta să faci voia Lui şi nu voia noastră (cea lumească).

În prealabil postat de N.Priceputu

Înţeleg grija pentru suprapopulare a celor care chiar sunt suprapopulaţi (China, India ş.a.), dar nu la noi, unde e o depopulare accelerată din '90 încoace. Se nasc mai puţin de jumătate din copiii care se năşteau atunci, iar când ajung la maturitate cei mai mulţi pleacă, Europa fiind avidă de tineri. Deci loc este, fără doar şi poate.
Apoi, nu cred că trebuie să se nască copii nedoriţi, ci este de bine să fie doriţi. Dar asta nu se poate din cauză că am ajuns să vrem altceva de la viaţă: confort, în primul rând, statut social, carieră, plăceri; cu alte cuvinte, ne-am obişnuit să fim egoişti şi ne place aşa. Ne ocupăm mult mai mult de noi înşine, vrem să arătăm mereu bine, eventual să fim educaţi şi bine plătiţi. De aceea serviciul ne ocupă acum aproape tot timpul zilei, de aceea nu ne mai descurcăm cu un singur salariu - pentru că nu ne mai mulţumim cu cele strict necesare.

Subscriu aproape in totalitate la ceea ce sustineti dar sunt sceptic ca argumentele religioase pro reproducere vor avea vreun efect intr-o lume secularizata! Alte argumente cu caracter nereligios nu pot fi aduse?

În prealabil postat de ovidiu b.

Dacă ai crede că este Autorul vieţii, ai căuta să faci voia Lui şi nu voia noastră (cea lumească).

Care este voia lui Dumnezeu?

În prealabil postat de UNNOOM

Din cate inteleg... desfranare exista doar in cazul relatiilor inafara casatoriei....

Din păcate mulţi trăim cu concepţia greşită cum că în cadrul căsătoriei nu există desfrânare. Căsătoria nu este o legalizare a plăcerilor trupeşti dintre soţ şi soţie, căsătoria este o Taină, una din cele 7 Taine. Căsătoria este lăsată pentru mântuire şi naştere prunci şi nicidecum pentru desfrânare. Nu spun că trebuie să fim fabrici de făcut copii, aici rămâne la latitudinea soţilor, dar relaţia dintre soţ şi soţie trebuie gestionată cu mult discernământ, nu după placul plăcerilor trupeşti. Faptul că nu ne dorim copii nu este o scuză a săvârşii păcatului desfrânării.

În prealabil postat de UNNOOM

Alte argumente cu caracter nereligios nu pot fi aduse?

Un argument care poate fi acceptat de toată lumea este nevoia de sens. Iar cei care au găsit sens în viaţă sunt cei care au trăit (trăiesc) pentru ceva (cineva).
Îmi amintesc o vorbă a lui Al. Paleologu: „Viaţa nu merită trăită dacă nu crezi în ceva pentru care eşti gata să mori”.
Acest ceva poate fi diferit de la om la om, dar în tot cazul trebuie să fie ceva generos ca să dea sens, ca să te scape, adică, de tine şi de preocuparea de tine însuţi, transpunându-te în altc(in)eva. Iar asta se cheamă iubire dăruitoare (jertfelnică).

Viktor Frankl a fost un psihiatru vienez care a trecut prin lagărele naziste. Şi-a pierdut atunci, mi se pare, soţia (sau logodnica), cred că şi părinţii. În tragediile cumplite pe care le trăiau tovarăşii săi mulţi deznădăjduiau (şi atunci se prăbuşeau, clacau, mureau) pentru că nu mai găseau sens în viaţă. Nu mai aveau pentru ce să trăiască. La întrebarea lor: „Ce să mai aştept de la viaţă?”, Frankl le spunea: „Nu te întreba ce să aştepţi tu de la viaţă, ci ce aşteaptă viaţa de la tine”. Dacă trăieşti înseamnă că ai un rost, că exişti pentru ceva, că eşti dator să faci ceva: pentru opera pe care ai început-o, pentru copilul care are nevoie de tine...

Revenind: pentru cei ce se căsătoresc sensul cel mai firesc, cel mai la îndemână al căsătoriei lor îl dau copiii, în vieţile cărora se transpun împreună. Şi cred că pentru a se elibera de toate rezervele de egoism (care ucide sufletul) e nevoie de mai mulţi copii. Cred că zâmbetul care-l au mereu pe chip cei cu mulţi copii vine din libertatea lăuntrică pe care au câştigat-o prin ei, eliberaţi de lanţurile iubirii de sine care ne încătuşează tuturor inimile.
Cei care refuză copiii îşi refuză propria libertate.