Lucrul facut bine naste invidie

[costel]

Parintele Staniloae afirma intr-o nota din Filocalia XI, ca "Este o experienta curenta ca, de cate ori face cineva un lucru bun, trezeste invidie, barfa, poate chiar piedica". Asta arata cat de mult a prins radacina raul in noi. Dar mi-a placut ca parintele Staniloae nu se opreste asupra celor ce fac rau, ci insista ca cei care fac bine sa depuna tot efortul spre a acoperi faptele bune. Ma gandesc ca in acest sens ii oprea Mantuitorul pe cei care erau partasi unei minuni: "sa nu spuneti nimanui despre cele intamplate".

[LittleSparrow]

La asta mă gândeam și eu.
Și nu înțelegeam de ce faptele bune stârnesc invidia.

[dobrin7m]

Daca cineva a facut un lucru bun si a simtit invidia altora, inseamna ca lucrul acela bun nu este desavarsit. I-a lipsit ce este mai important. Sa il faca in tacere, nestiut.
Prin nerespectarea acestui indemn al Mantuitorului, sa nu stie dreapta ce face stanga, cel mai slab care vede lucrul cel bun devine invidios. Noi suntem pricina lui de invidie. E un inteles adanc aici. Cate se intampla de aici!
Si de cate ori nu ne atinge aceasta invidie!
Drumul e lung. Si greu. Fara Domnul nu il vom strabate.

Sa va dau un exemplu micut. Am fost deunazi la Manastirea Ormilia si am insotit niste musafiri romani ce doreau mult sa ajunga si la manastire. Mult m-am bucurat de acest prilej.
La un moment dat am intrebat maicuta cu care discutam: maicuta, cand sotul meu va merge in Sfantul Munte cateva zile, pot si eu oare sa vin aici acele zile ?, zic aceasta , ca stiu ca e manastire inchisa cu program strict fata de lume. Si ea mi-a raspuns: sigur ca da, numai sa ne spuneti din timp.
In acel moment musafirele mele ce ma insoteau au exclamat: vai tu norocoaso! ce bine de tine!

In clipa aceea inima mi s-a strans. Si am inteles greseala mea. Trebuia sa o fac intrascuns. Si nu am putut spune nimic. Am tacut. Pacatuisem. Si am fost prilej de pacat si pentru altcineva. Cu toate ca in mintea mea, vedeam pe toti cei din jurul meu ca mine sau mai sus ca mine fara gand ca se va intampla asta.
Orice fapta buna, si pentru noi si pentru ceilalti, trebuie facuta intrascuns.
Daca nu respectam aceasta porunca asa cum Domnul ne-a dat-o nu sporim ci cadem.
Vom fi prilej de pacat si vom pacatui.
Toata invatatura Domnului este desavarsita. Noi nu suntem desavarsiti si de aceea uneori nu o intelegem cum se cuvine. Insa Dumnezeu prin mila Lui, ne ajuta, ne ridica, ne invata. Daca suntem atenti la inima noastra si la glasul constiintei vom avea mereu dialogul cu Dumnezeu spre indreptarea si invatarea noastra.

[dobrin7m]

Atunci cand facem o fapta buna si nu este intrascuns, nu numai ca starnim invidia celor ma slabi duhovniceste dar starnim si mandria din noi daca noi insine suntem slabi duhovniceste. iata cate consecinte dintr-o fapta buna. Ajutam un suflet si pacatuiesc alte doua suflete. Am vazut noi oare de cate ori s-a intamplat aceasta in toata viata noastra?
Cate sunt deja uitate?
Acelea toate ele sunt scrise acolo.
De aceea eu zic ca nu ne mai ramane decat sa cerem mila lui Dumnezeu , si tarie in credinta. Sa se scurteze dorintele noastre din rugaciunea noastra. Sa fie doar: ai mila si ma iarta Doamne, ai mila si ma ajuta Doamne Tu stii ce am trebuinta, dupa voia Ta Doamne sa fie si cu mine.
Miezul rugaciunii, inaltimea ei, este fara cuvinte. Este doar plans fara niciun gand de al nostru. Este starea de coplesire ce o simtim privind la noi cei netrebnici si Dumnezeu cel desavarsit.

[Marius22]

Celor neintariti chiar si binele le poate fi spre ispita, spre pacat. Oricum, suntem de plans atunci cand binele din jurul nostru face sa rodeasca raul pe care il purtam in inima.

Problema nu este insa a celui ce face binele, intr-ascuns sau nu, ci a noastra, a celor care nu suntem in masura sa privim si sa primim, dupa cum se cuvine, binele facut de aproapele nostru.

[eeaotly]

În prealabil postat de dobrin7m

Daca cineva a facut un lucru bun si a simtit invidia altora, inseamna ca lucrul acela bun nu este desavarsit. I-a lipsit ce este mai important. Sa il faca in tacere, nestiut.
Prin nerespectarea acestui indemn al Mantuitorului, sa nu stie dreapta ce face stanga, cel mai slab care vede lucrul cel bun devine invidios. Noi suntem pricina lui de invidie. E un inteles adanc aici. Cate se intampla de aici!
Si de cate ori nu ne atinge aceasta invidie!
Drumul e lung. Si greu. Fara Domnul nu il vom strabate.

Sa va dau un exemplu micut. Am fost deunazi la Manastirea Ormilia si am insotit niste musafiri romani ce doreau mult sa ajunga si la manastire. Mult m-am bucurat de acest prilej.
La un moment dat am intrebat maicuta cu care discutam: maicuta, cand sotul meu va merge in Sfantul Munte cateva zile, pot si eu oare sa vin aici acele zile ?, zic aceasta , ca stiu ca e manastire inchisa cu program strict fata de lume. Si ea mi-a raspuns: sigur ca da, numai sa ne spuneti din timp.
In acel moment musafirele mele ce ma insoteau au exclamat: vai tu norocoaso! ce bine de tine!

In clipa aceea inima mi s-a strans. Si am inteles greseala mea. Trebuia sa o fac intrascuns. Si nu am putut spune nimic. Am tacut. Pacatuisem. Si am fost prilej de pacat si pentru altcineva. Cu toate ca in mintea mea, vedeam pe toti cei din jurul meu ca mine sau mai sus ca mine fara gand ca se va intampla asta.
Orice fapta buna, si pentru noi si pentru ceilalti, trebuie facuta intrascuns.
Daca nu respectam aceasta porunca asa cum Domnul ne-a dat-o nu sporim ci cadem.
Vom fi prilej de pacat si vom pacatui.
Toata invatatura Domnului este desavarsita. Noi nu suntem desavarsiti si de aceea uneori nu o intelegem cum se cuvine. Insa Dumnezeu prin mila Lui, ne ajuta, ne ridica, ne invata. Daca suntem atenti la inima noastra si la glasul constiintei vom avea mereu dialogul cu Dumnezeu spre indreptarea si invatarea noastra.

Întâmplarea este, întradevăr, cam penibilă şi poate să-i tulbure pe cei mai sensibili din fire şi să-i facă să se simtă culpabili. Dar nu avem de unde să ştim cum vor reacţiona cei din jur la faptele noastre, iar fiecare este responsabil în primul rând pentru ceea ce gândeşte el, nu pentru ce gândesc cei din jur. Responsabilitatea nostră în astfel de cazuri este foarte incertă dacă nu chiar inexistentă.

Dar dacă ajungem să gândim că până şi binele poate face rău, ajungem să ne cenzurăm pornirile pozitive. Ceea ce în mod sigur nu e bine.

Trebuie să păstrăm echilibrul - ceea ce e mai greu decât să cazi într-una dintre extreme. Nu trebuie să ne ascundem chiar şi atunci când nu e cazul, doar de teamă că cine ştie ce invide ar putea stârni acţiunile noastre - atâta vreme cât posibila invidie nu ne aduce prejudicii, nu cred că e cazul să ne temem. E treaba invidioşilor să răspundă pentru gândurile lor.

Dar nici nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să mergem la nesimţire. De exemplu, politeţea îţi cere întotdeauna să serveşti şi pe ceilalţi, - cu care interacţionezi - cu ceea ce ai tu de gând să mănânci. Altminteri, te poţi considera responsabil pentru reacţiile lor.
Etc, etc, etc...


Pe scurt, nu trebuie să-ţi baţi capul cu oamenii simpli pentru că dacă pui răul înainte ajungi să-l vezi şi să-l faci numai pe acela. Lasă-i în plata Domnului! Se lecuiesc ei în timp.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de costel

Parintele Staniloae afirma intr-o nota din Filocalia XI, ca "Este o experienta curenta ca, de cate ori face cineva un lucru bun, trezeste invidie, barfa, poate chiar piedica."

Părintele Teofil Pîrîian afirma că lumea de azi are nevoie de exemplul faptelor bune. Trebuie să fim noi înşine pildă celorlalţi prin purtarea noastră. Uşor de zis, greu de împlinit, dar eu sînt e acord cu el.

Partea cea mai dificilă este însă a nu cădea în păcatul mîndriei, cum că om fi noi mai buni ca alţii.

[zaharia_2009]

Cite cuvinte adevarate, bine si frumos marturisite . Cu siguranta ca cei care au nevoie de a se folosi de acestea si-au insusit sau si-au reamintit invatatura Mintuitorului de a nu sti stinga ce face dreapta . Dar aceste lucruri sunt atit de rare astazi chiar si printre ortodocsi , exact cum s-a si marturisit intr-un exemplu, incit in loc sa ne preocupam de poruncile hristice ne sare mai mult in ochi neputinta sau zgiiala aproapelui . Mai , mai ca sa nu mai putem deosebi cine este devina si cine trebuie sa se indrepte mai intii .
Da, lucru greu mintuirea ... lucru greu vietuirea in dreptate si adevar !

[dobrin7m]

În prealabil postat de eeaotly

Întâmplarea este, întradevăr, cam penibilă şi poate să-i tulbure pe cei mai sensibili din fire şi să-i facă să se simtă culpabili. Dar nu avem de unde să ştim cum vor reacţiona cei din jur la faptele noastre, iar fiecare este responsabil în primul rând pentru ceea ce gândeşte el, nu pentru ce gândesc cei din jur. Responsabilitatea nostră în astfel de cazuri este foarte incertă dacă nu chiar inexistentă.

Dar dacă ajungem să gândim că până şi binele poate face rău, ajungem să ne cenzurăm pornirile pozitive. Ceea ce în mod sigur nu e bine.

Trebuie să păstrăm echilibrul - ceea ce e mai greu decât să cazi într-una dintre extreme. Nu trebuie să ne ascundem chiar şi atunci când nu e cazul, doar de teamă că cine ştie ce invide ar putea stârni acţiunile noastre - atâta vreme cât posibila invidie nu ne aduce prejudicii, nu cred că e cazul să ne temem. E treaba invidioşilor să răspundă pentru gândurile lor.

Dar nici nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să mergem la nesimţire. De exemplu, politeţea îţi cere întotdeauna să serveşti şi pe ceilalţi, - cu care interacţionezi - cu ceea ce ai tu de gând să mănânci. Altminteri, te poţi considera responsabil pentru reacţiile lor.
Etc, etc, etc...


Pe scurt, nu trebuie să-ţi baţi capul cu oamenii simpli pentru că dacă pui răul înainte ajungi să-l vezi şi să-l faci numai pe acela. Lasă-i în plata Domnului! Se lecuiesc ei în timp.

Aceasta intamplare am expus-o exact in lumina primei postari de pe acest thread si anume:

"Parintele Staniloae afirma intr-o nota din Filocalia XI, ca "Este o experienta curenta ca, de cate ori face cineva un lucru bun, trezeste invidie, barfa, poate chiar piedica". Asta arata cat de mult a prins radacina raul in noi. Dar mi-a placut ca parintele Staniloae nu se opreste asupra celor ce fac rau, ci insista ca cei care fac bine sa depuna tot efortul spre a acoperi faptele bune."

Parintele Staniloae insista ca cei ce fac binele sa depuna efortul spre a acoperi faptele bune.
Exact asta am incercat si eu sa arat aici. faptele bune trebuiesc facute, dar daca sunt facute asa cum ar trebui, din dragoste pentru Hristos atunci vor fi facute in ascuns si nu pe fata asteptand lauda si multumire de la oameni.

Un exemplu bun, pentru un om, ca sa faca fapta cea buna, nu este omul care face fapta cea buna ci insasi fapta, care se va vadi. Vad folosul sarmanului dar nu stiu binefacatorul si voi dori si eu sa fac binele sa iasa la suprafata folosul iar nu eu insumi. Multumirea sarmanului pentru binefacatorul sau nestiut este multumirea pe care Dumnezeu o rasplateste.

Cate fapte bune am facut fiecare intrascuns, fara sa asteptam macar un simplu multumesc?

Sa va spun ceva: a fost o vreme in care am avut o problema cu acest multumesc.
Si sa va spun si de ce: de fiecare data cand am primit cuvant de folos de la parintele meu, am incheiat cu multumesc din toata inima mea, si chiar nu stiam cum sa ma exprim sa imi arat bucuria si folosul primit. Insa imediat se asternea o tacere stanjenitoare dupa acest multumesc facut din toata inima mea. Eu nu intelegeam ce se intampla si unde gresesc pentru ca parintele meu nu imi spunea nimic ci in tacere se retragea.
Mult m-a framantat asta si atunci am schimbat multumirea mea cu cuvintele: bine Parinte, e un sfat tare bun, am sa il ascult intocmai. Am vazut atunci bucuria lui ca in sfarsit am inteles.

Cu cat inaintezi in smerenie cu atat nu mai astepti de la oameni nimic, nici macar un simplu multumesc. Faci binele din firesc ca stii ca asa trebuie sa faci si ca asa trebuie sa traiesti si astepti sa iti multumeasca Dumnezeu pentru ascultarea de El.

Stiu , ca in aceasta lume lumeasca am invatat sa avem respectul fata de oameni si ca oamenii asteapta respect si chiar trebuie sa il avem, sa ne socotim mai prejos decat ultimul om. Dar cu cat inveti smerenia cu atat nu mai astepti multumirea oamenilor si cu atat vei face toate faptele cele bune nestiut de nimeni decat de bunul Dumnezeu.

Am explicat aici toate acestea pentru ca as vrea sa se inteleaga ca nu trebuie niciodata sa cenzuram faptele noastre bune insa modul de infaptuire , trebuie schimbat daca vrem sa invatam smerenia.
Cand vom ajunge sa simtim sufletul omului din fata noastra vom stii cum trebuie sa actionam ca sa nu ii punem in postura de a pacatui sau de ai atinge macar si cu o adiere de vant.
De aceea m-am necajit, la acea intamplare , ca desi simtisem aceasta inclinatie a musafirelor mele, nu am luat seama de ea negandindu-ma, facandu-le sa pacatuiasca. De aceea m-am simtit vinovata.
Finalul acelei intamplari a fost acesta: fara sa mai fi vorbit de acea intamplare, la 2 zile dupa incident musafirele mi-au marturisit: duminica ne vom spovedi aici in Grecia neaparat. Si atunci inima mea s-a linistit.

Acum pot sa va spun ca de fiecare data cand cineva imi multumeste ma intristez, si ii spun sa multumeasca lui Dumnezeu ca a ingaduit sa ne intalnim si ca mi-a dat mie putinta sa pot face acel lucru pentru care imi multumeste.

Fiecare suflet este important pentru Dumnezeu. pe toti iubeste deopotriva si pe drepti si pe pacatosi. Cu atat mai mult noi trebuie sa ne purtam cu dragoste fata de semenii nostri. Mi-a parut tare rau de cele intamplate, m-am framantat 2 zile pentru musafirele mele si greseala mea, asadar cu totii am avut nevoie de spovada: si ele si eu.

Fireste ca unii trec peste astfel de intamplari chiar fara sa sesizeze pacatul. de aceea sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca darul vederii propriilor noastre pacate ca este cel mai de pret dar.

[Marius22]

Imi vin in minte multe din cuvintele rostite si minunile savarsite de catre Mantuitorul in prezenta fariseilor si carturarilor iudei. Dar toate acestea, desi erau spre vindecarea lor, nu faceau decat sa le alimenteze acestora ura si invidia.

Iar daca acestea I S-au intamplat Domnului Intrupat, cu atat mai mult ni se intampla noua oamenilor, si nu pentru ca am savarsi minuni, ci pentru lucruri marunte. De la astfel de lucruri ne pornim unii impotriva altora, na vatamam sufletele scotand la suprafata fariseismul din adancul fiintei noastre.

Doamne, fa-ne vrednici ca macar binele la care ne faci partasi prin semeni, sa-l primim cum se cuvine! Caci daca nici binele nu-l putem primi cu inima curata, cum sa mai nadajduim a primi astfel raul?