De ce trebuie sa ierte omul?

De ce trebuie sa ierte omul?


De foarte multe ori apar in viata noastra aceste "de ce-uri". Imi amintesc de cuvintele cuiva, de mai demult: "Veti vedea cat de greu este in viata, sa-ti dai seama unde ai gresit?" Si totusi, celui care se ghideaza dupa legile divine nu-i este deloc greu sa inteleaga "de ce?"

De obicei, nu am facut ceva fara sa inteleg de ce fac acel lucru. Este important sa stii ce faci si de ce faci totul, de ce si pentru ce traiesti, de ce si pentru ce lupti.

Si totusi, de ce trebuie omul sa ierte? Poate foarte bine sa nu ierte, nu este obligatoriu nici sa ierti, nici sa incerci sa devii mai bun, sa-ti depasesti conditia, sa devii un supraom in sensul vietii sfintilor martiri. De ce oare tine Dumnezeu atat de mult la iertare? In primul rand, pentru ca El este atat de a toate iertator incat un servitor al Sau care nu poate in sufletul sau sa ierte, este nedemn de Dumnezeu, de iertarea Sa. Mai apoi, ma gandesc mereu la cuvintele unui bun amic (pagan, culmea!) care imi spunea: "Pentru mine, cel mai important lucru in viata este dragostea Lui Dumnezeu. Daca am dragostea Lui, le am pe toate". Cred ca este ceva dincolo de conditia umana efemera sa gandesti astfel.

Cred ca fiinta umana trebuie sa ierte, sa devina fiinta iertatoare pana si a celor mai grave greseli ale aproapelui pentru ca daca nu ar ierta, s-ar face dusman al Lui Dumnezeu, L-ar ofensa in mod direct. Pe de alta parte, aceasta neiertare produce o intrerupere in continuitatea si unitatea creatiei divine, un fel de scurt circuit energetic. Este incredibil ce sentiment monstruos este ura in sufletul unui om. Acest sentiment poate sa aiba intensitatea unei arme de distrugere. In primul rand, de autodistrugere pentru ca pentru cineva care nu este obisnuit cu acest sentiment, el este ceva nou, inedit, ceva care este total strain de sufletul sau. Ori in momentul in care simti asa ceva, este groaznic, simti cum efectiv acest sentiment te imbolnaveste, iti cuprinde tot sufletul si cel mai grav: simti cum devii din ce in ce mai vulnerabil atacurilor malefice. Este ingrozitor sa urasti, nimic nu poate fi mai teribil. O incarcare energetica atat de negativa incat simti ca poti sa explodezi.

Asadar, ura fata de aproapele nostru este o intrerupere a relatiei noastre cu Dumnezeu. Ura in sine este un pacat groaznic. Mai apoi, imi aduc aminte mereu de cartea Kathrinei Baxter "O revelatie divina despre iad", vorbind acolo de o femeie care se afla in iad cu toate ca toata viata ei fusese o crestina desavarsita, care ducea o viata lipsita de pacat, evlavioasa. Si totusi, ea se afla in iad pentru un singur pacat: acela ca efectiv nu putuse sa-si ierte sotul atunci cand aflase ca acesta o inselase cu o alta femeie. Cu toate ca acesta isi ceruse iertarein fata ei, ea nu a putut niciodata sa-l ierte, fapt care i-a adus pierderea sufletului ei. Groaznic!

Mai cred ca intelepciunea divina este covarsitoare, in comparatie cu cea profana. De foarte multe ori, Dumnezeu este, de fapt, un pedagog in relatie cu servitorii sai. Si aici iarasi apare un de ce: de ce ii lasa Dumnezeu sa cada in pacat pe cei care totusi, sunt robii Sai? Cred ca este mare lucru ca Dumnzeu nici macar sa nu te duca in ispita darmite sa te mai si lase. Cred ca din cauza unui orgoliu nemasurat. Dar iertand, poate ca obtinem astfel si iertarea Lui Dumnezeu fata de noi. Si ce lucru poate sa fie mai important pe lume decat sa obtii iertarea si dragostea Lui Dumnezeu?

Doamne ajuta si "La Multi Ani!"

[AndruscaCIM]

Cred ca este bine sa ierti intr-adevar, insa eu de exemplu am o filosofie personala...iert sau pot ierta ( numai daca vreau) dar nu cred ca daca eu decid ca in momentul in care cineva mi-a gresit si decid ca nu mai vreau sa il/o mai prind in viata mea...imi poate spune cineva ca gresesc sau ca ar fi crestinesc sa pastrez vreo relatie cu persoana/ele respective .

De regula nu mi-a gresit nimeni prea mult, insa in momentul in care cineva m-a calcat pe coada a cam si disparut din viata mea, dar asta nu inseamna ca nu l-am iertat...insa de ce sa tot fiu nevoita sa interactionez cu o persoana despre care am un indiciu care imi spune ca va tot gresi?

[andreicozia]

Cel mai elocvent s-a exprimat Moshe( EvreulCel Ales) sind a spus ca evreii Iarta dar NU uita!
Asta mi se pare cel mai corect.
Noi sa fim impacati , insa sa nu uitam ce am patit si am suferit din partea altora...altfel suntem inconstienti si prosti care nu invata nimic din exemplele de viata date de Dumnezeu!

[lareine]

La mine problema nu mi se pare ca e cu oamenii care imi "gresesc" si uneori cand citesc o rugaciune pentru dusmani, nu simt ca as avea eu personal vreun dusman. Ce ma roade pe mine in interior este faptul ca uneori ma simt ca si cum as fi eu dusmanul cuiva, si ca ar trebui sa ma rog "fa'le Doamne bine oamenilor alora pe care'i urasc eu" (un soi de invidie si feelingul foarte neplacut ca parca nu avem loc in aceeasi lume), si daca cineva ma uraste pe mine, probabil c-oi fi gresit eu ceva.

Imi este greu sa trec peste propriul meu ego ranit uneori, si asta am impresia nu ca imi creeaza dusmani, ci ca ma transforma pe mine in dusmanul altcuiva ;( E un sentiment foarte neplacut.

[anna21]

În prealabil postat de AndruscaCIM

De regula nu mi-a gresit nimeni prea mult, insa in momentul in care cineva m-a calcat pe coada a cam si disparut din viata mea, dar asta nu inseamna ca nu l-am iertat...insa de ce sa tot fiu nevoita sa interactionez cu o persoana despre care am un indiciu care imi spune ca va tot gresi?

Ce te faci cand trebuie sa interactionezi cu cineva care iti tot greseste?
Eu incerc sa iert in avans..:))). Cand stiu ca vor aparea situatii critice, discutii, jigniri.. ma pregatesc psihic si incerc sa iert inainte ca celalalt sa deschida gura. Uneori functioneaza.

[maria-luisa]

eu cred ca fara iertare nu exista mantuire. Si eu ma supar cateodata, dar nu port pica. De obicei iert repede.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anna21

Ce te faci cand trebuie sa interactionezi cu cineva care iti tot greseste?
Eu incerc sa iert in avans..:))). Cand stiu ca vor aparea situatii critice, discutii, jigniri.. ma pregatesc psihic si incerc sa iert inainte ca celalalt sa deschida gura. Uneori functioneaza.

Pai tocmai ca nu faceam referire la familie, pentru ca practic oameni suntem si gresim cu totii mai devreme sau mai tarziu si dupa ne dorim sa fim iertati...dar vorbeam despre persoanele cu care se intampla sa interactionam in viata, sau in anumite perioade ale ei, si atunci chiar nu cred ca exista vreo regula care sa spuna ca trebuie sa ierti si sa te tot revezi cu "obiectul" disensiunii

In afara familiei insa, daca cineva ma calca pe coada, hai nu intotdeauna de prima data...dar totusi cand consider eu ca nu m-am facut destul de bine inteleasa...devin foarte transanta, zic ce am de zis daca e cazul, iar daca se intampla sa consider ca nici macar nu e cazul...pun capat " relatiei" discret dar definitiv

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de andreicozia

Cel mai elocvent s-a exprimat Moshe( EvreulCel Ales) sind a spus ca evreii Iarta dar NU uita!
Asta mi se pare cel mai corect.
Noi sa fim impacati , insa sa nu uitam ce am patit si am suferit din partea altora...altfel suntem inconstienti si prosti care nu invata nimic din exemplele de viata date de Dumnezeu!

De acord, si eu iert...mie imi sunt dragi oamenii, dar daca cineva prefera sa fie acid, rautacios sau mai stiu eu cum altfel decat trebuie, si i se mai si atrage atentia dar nu vrea sa faca nimic pentru a se corecta, macar vis a vis de ceilalti ...atunci " La revedere si un praz verde!"

Eu ma refer mai mult la atitudine si la respectul fata de cei din jur, si in aceste cazuri eu nu suport nici macar sa aud vreun cuvant care imi displace si ma exprim imediat...deci nu trebuie sa imi greseasca mie cineva expres. De asemenea nu pot sa tac cand aud ca cineva din jurul meu este atacat sau ironizat si ma transform imediat in avocatul apararii...pentru ca nu suport persoanele care isi construiesc imaginea pe spinarea celui mai slab sau care nu are puterea sa replice.

Da, fiecare cum gandeste.

Totusi, eu cred ca daca omul tine minte raul atunci inseamna ca nu a iertat. Daca ierti si nu uiti (ca daca greseste iarasi atunci iti vine in minte tot raul pe care ti l-a facut, asta e un proces psihic normal) in general, in legatura cu acea situatie atunci inseamna ca nu ai iertat.

Fariseii gandeau astfel pentru ca erau rai. Ca dovada de viclenia lor, ei l-au omorat pe Iisus.
De aceea daca gandesti ca un fariseu atunci inseamna ca nu mai esti crestin adevarat. Dumnezeu cunoaste inima fiecaruia. Totusi, vazandu-i pe altii cat de rai la suflet sunt si efectiv nu cunosc iertarea si cei care obisnuiesc sa ierte, sa nu tina minte raul, parca se smintesc si ei.

Sper exemplu, eu niciodata nu am tinut pica cuiva si nici nu cred sa fi urat pe cineva, totusi, vazand pe altul cat de imposibil ii este sa ierte atunci ma intreb: oare nu sunt eu prea naiva. De fapt, e bine sa ierti imediat dar sa faci si pe suparatul putintel asta ca invatatura de minte pentru ca celalalt sa vada ca ti-a facut foarte mult rau. Dar daca tot suparat ramai, atunci inseamna ca ceva nu e ok cu sufletul tau, inseamna ca sufletul sufera de bolile de care poate suferi un suflet ca rautatea, ura, invidia, etc., etc. si asta nu e bine.

Ii multumesc Lui Dumnezeu ca m-a facut sa intalnesc oameni cu suflete de copii. Ma mir foarte mult cand ii vad pe unii cum se otravesc in fiecare zi cu ura si ii improasca si pe altii. Cand ii vad cum se comporta, incep sa cred ca eu sunt de vina, ca efectiv sunt prea naiva, ca eu cred ca toate lumea poate sa ierte instant, ca nimeni nu tine minte raul. Poate pentru ca eu am avut astfel de exemple in viata: sa-l jignesti pe un om si sa nu fie a doua zi suparat pe tine, e ceva rar intalnit. Acum ma bucur ca pot sa pretuiesc cu adevarat un astfel de om care nu tine minte raul (asta dupa ce i-am vazut pe unii, inaintati duhovniceste cum se cred, ca efectiv sunt inferiori sufleteste unei astfel de fiinte simple dar care nu tine minte raul). Pana acum, nu as fi apreciat atat de mult acest lucru.

Cu atat mai mult, sper ca Dumnezeu sa-i mantuiasca pe cei cu astfel de suflete de copii caci unii, poate ca din prea mult ego si invatatura fariseica complicata, nu ating acel nivel cel mai simplu si elementar - intocmai ca un copil nevinovat.

Astfel de exemple am avut eu care m-au si educat asa cum trebuia si m-au facut cel mai mult sa-mi pastrez sanatatea sufleteasca, acel sa nu tin minte raul, sa nu pot pica.

Dar va spun sincer: cu cat te invarti mai mult intr-un mediu academic cu mari si vestiti invatati cu atat iti dai seama de un lucru: poate ca din prea multa stiinta teologica acesti oameni au uitat un lucru simplu: sa fie copii la suflet, la rautate. Un sistem care daca nu esti atent te face sa devii exact ca cei pe care ei ii condamna atata: fariseu.