Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

„Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?

Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?

Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?

Adu-ţi aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,

Adu-ţi aminte că pentru tine, trup M-am făcut,

Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,

Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, M-am smerit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, goniri am răbdat,

Adu-ţi aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am primit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, am fost îngropat,

M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,

M-am smerit, ca pe tine să te înalţ,

Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,

M-am rănit, ca pe tine să te vindec,

Am murit, ca pe tine să te înviez,

Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,

Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,

Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,

Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,

Căci la aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,

Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.

Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?

Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,

În locul Meu iubeşti păcatul,

În locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?

De voieşti binele tău - tot binele este la Mine.

De voieşti fericire - toată fericirea este la Mine.

De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?

Au bun neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?

Au voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?

Au voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?

Au voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !

Au voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.

Au voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?

Au ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?

Au doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?

Au veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?

Au mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?

Au cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.

De cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău

De cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii

De cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.

De cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.

De cauţi calea, Eu sunt calea.

De cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.

Atunci pentru ce nu voieşti a veni către Mine?

Au doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?

Au a cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat ?

De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.

De te tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate) şi Eu vă voi odihni pe voi.“(Mt. 11,28)

(Prea Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)

[cristiboss56]

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
CU MULTA UMILINŢĂ ŞI CERERE A SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN




Indurate şi mult milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu, miluieşte-mă înainte de sfârşitul meu, căci ştiu că înfricoşată şi straşnică judecată mă aşteaptă în faţa Întregii zidiri, când toate faptele mele cele necurate şi spurcate vor fi descoperite, pentru că sunt de neiertat şi nevrednice de iertare, covârşind cu mulţimea lor nisipul mării, de aceea nici nu îndrăznesc, Stăpâne, să cer iertarea lor.
Mai mult decât toţi oamenii Ţi-am greşit Ţie. Mai mult decât curvarul am vieţuit . Mai mult decât cel dator cu zece mii de talanţi m-am făcut dator Ţie.Mai mult decât vameşul râu am vamuit Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de pocăinţă am greşit. Mai mult decât Mânase „fărădelegile mele au covârşit capul meu şi ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine" * şi m-am chinuit şi m-am gârbovit până în sfârşit. Pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâniat Poruncile Tale nu le-am ascultat Avuţia Ta am risipit-o. Harul Tău l-am întinat. Arvuna pe care mi-ai dat-o mie întru fărădelegi am cheltuit-o. Sufletul meu, cel făcut cu cinste după chipul Tău, l-am spurcat Vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăinţă cu vrăjmaşii Tăi am vicţuit-o. Nici o poruncă a Ta nu am păzit Haina cu care m-ai îmbrăcat cu totul am întinat-o. Făclia cugetării drepte am stins-o. Faţa mea pe care ai strălucit-o. eu am netrebnicit-o întru păcate. Ochii mei pe care i-ai luminat de bunăvoie i-am orbit Buzele pe care de multe ori le-ai sfinţit cu dumne- zeieştile Tale Taine, cu cuvinte de ruşine le-am spurcat.
Ştiu că voi sta înaintea înfricoşatului Tău scaun ca un osândit eu, preaspurcatul. Ştiu că atunci toate cele făptuite de mine vor fi vădite şi nimic nu se va ascunde înaintea Ta. De aceea mă rog Ţie, preaîndurate şi multmilostive, iubitorule de oameni, Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Nu zic şi „să nu mă cerţi, căci cu neputinţă este faţă de faptele mele, ci doar „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu mă vei certa cu mânia Ta, nici cu iuţimea Ta şi nu vei arăta mânie şi iuţime înaintea îngerilor şi a oamenilor, spre ruşinarea şi ocara mea. Doamne, „nu cu mâina Ta să mă mustri pe mine". Dacă mânia unui împărat trecător nu o poate nimeni suferi, cu cât mai mult nu voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Domnului meu. Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi". Ştiu că tâlharul a
cerut şi îndată a dobândit iertarea. Ştiu că desfrânata din tot sufletul s-a apropiat de Tine şi a fost iertată. Ştiu că vameşul din adânc a suspinat şi s-a îndreptat. Iar eu, preaticălosul, pe toţi covâr- şindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăinţă. Pentru că nu am lacrimi neîncetate, nici mărturisire curată şi adevărată. Nu am suspin din adâncul inimii. Nu am suflet curat. Nu am dragoste după Dumnezeu. Nu am sărăcie duhovniceasca.
Nu am rugăciune neîncetată. Nu am înfrânare de patimi în trup . Nu am curăţenie a gândurilor. Nu am voinţa plecată lui Dumnezeu. Deci cu ce chip sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine". De multe ori, în biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar ieşind afară, îndată mă poticnesc în păcate. De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat. De câte ori îndelung ai răbdat, iar eu nu m-am intors de la păcat. De câte ori m-ai ridicat, iar eu, poticnindu-mă, iar am căzut. De câte ori m-ai ascultat, dar eu nu Te-am ascultat. De câte ori m-ai chemat, iar eu nu Ţi-am slujit Ţie. De câte ori m - a i cinstit, iar eu nu Ţi-am mulţumit. De câte ori, când păcătuiam, m-ai rugat ca un bun Părinte şi ca pe un fiu m-ai sărutat şi braţele deschizându-mi-le, mi-ai strigat: "Scoală-te, nu te teme, stai, vino înapoi, nu te cert, nu mă scârbesc de tine, nu te lepăd, nici nu mă împietresc faţă de zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele şi intru care M-am îmbrăcat" ", pentru care Mi-am vărsat sângele. Nu Mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare care s-a pierdut, dacă vine la Mine. Nu pot să nu-i dau vrednicia dintâi. Nu pot să nu o număr cu cele nouăzeci şi nouă de oi, căci numai pentru ea M-am pogorât pe pământ şi am aprins făclia, adică trupul Meu, şi am măturat casa, şi am chemat puterile cereşti prietene să ne veselim pentru găsirea ei".
Deci toate acestea, ca un bun şi iubitor de oameni, mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, dar eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în ţara străină şi depărtată a pierzării m-am dus. Ci Tu, Preabunule, intoarce-mă iar şi nu Te iuţi asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să nu mă mustri. Milostive, ci mai rabdâ-mâ. Nu Te grăbi să mă tai ca pe smochinul cel neroditor, nici cu porunci să fiu secerat mai înainte de vreme din viaţa aceasta, ci dă-mi viaţa rânduită mai dinainte şi călăuzeşte-mă către pocăinţă, Doamne.
Deci „nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Stăpâne, nici cu iuţimea ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, căci neputincios sunt" " cu sufletul, neputincios cu gândul, neputincios cu mintea, neputincios cu voinţa. Căci iată mi s-a dus puterea, mi s-a dus vremea. „întru deşertăciune s-au isprăvit zilele mele toate şi sfârşitul a sosit"* Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, cel ce cu nevrednicie bat, şi nu-mi închide uşa milostivirii Tale. Căci dacă vei închide Tu, cine îmi va deschide? Dacă nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul, nimeni, ci numai Tu, Cel din fire milostiv şi îndurător. „Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt"*3, pentru că m-a slăbănogit vrăjmaşul şi neputincios şi zdrobit m-a făcut, iar cel neputincios şi zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-şi ajute lui însuşi. Deci „mi- luieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat şi s-a zdrobit sufletul meu."" Dar cel cu oasele zdrobite nu poate să se scoale şi să caute doctor, nu poate să alerge şi să scape de vrăjmaş. Tu, deci, mă caută, Stăpâne, Cel ce ai venit să cauţi oaia cea pierdută. Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari. Căci nu numai mort ci cu totul mort m-au lăsat. Deci, „vindecă-mă, Doamne, că neputincios sunt" şi putred m-a făcut vrăjmaşul. Iar cel neputincios şi putred este cu totul doborât, este aruncat cu totul, ca un stârv ticălos. El doar cheamă pe doctor, strigă după ajutor, caută împrejur cu ochii, când va veni şi-1 va cerceta „Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi „îndreptează pe cei surpaţi şi „mântuieşte pe cei deznădăjduiţi".
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Tulburare trupească şi sufletească m-a cuprins, Stăpâne, căci în patimi trupeşti am căzut, trupul şi sufletul batjocută dracilor le-am făcut. „Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele", cele ce susţin pe omul cel dinlăuntru, adică: credinţa, înţelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, evlavia, blândeţea, smerita cugetare şi milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Deci „vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Căci, iată, văd că a sosit ceasul vieţii mele „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd calea cea lungă şi grea către cele de dincolo şi că nu sunt pregătit pentru dânsele, „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe cămătar că îmi cere datoria şi nu-i pot plăti „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd pe diac arătându-mi za- pisul*" şi pe gealaţi că scrâşnesc asupra mea „şi sufletul meu s-a tulburat foarte". Văd mulţi pârâşi, iar părtinitori nici unul „şi sufletul meu s-a tulburat foarte".
Că m-am umplut cu totul de tulburare şi de întunecare, mă înfiorez şi mă cutremur, mă înfricoşez şi mi se rup cele dinlăuntru şi nu ştiu ce să fac sau cu ce chip să mă arăt Judecătorului meu. Mă întunec, mă tulbur, mă necăjesc-, nu mă pricep şi de aceea „sufletul meu s-a tulburat foarte".

[cristiboss56]

„Miluieşte-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte." Vicleanul nu încetează să mă supere, vrăjmaşii nu se opresc luptându-mâ, războiul din trup mă îmboldeşte necontenit, gândurile viclene nicidecum nu se astâmpără.
„Şi Tu. Doamne, până când?
lata, vezi, Doamne , că toate cele ale mele sunt încurcate şi ticăloase. Iată. vezi împotrivirea asupra mea, războiul trupului, cuptorul patimilor şi slăbiciunea puterii sufletului meu. De aceea, Doamne, până când nu Te milostiveşti. până când nu aperi, până când nu
Te grăbeşti, până când nu vezi, până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuieşte-mă. Nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Căci nebăgarea Ta de seamă se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta „întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu şi mă mântuieşte pentru mila Ta". Ca un îndurător miluieşte-mă. Ca un milostiv îndură-Te. Ca un iubitor de oameni „mântuieşte-mă pentru mila Ta", iar nu pentru faptele mele, căci sunt rele, nu pentru ostenelile mele, căci sunt ne putincios. nu pentru gândurile sau cuvintele mele, căci sunt spurcate şi necurate, ci numai pentru mila Ta, mult milostive Doamne, mântuieşte-mă. Iar dacă voieşti să mă judeci, Stăpâne, iată, eu rostesc cel dintâi osânda mea, eu mărturisesc că sunt vrednic de moarte. Deci „mântuieşte-mă pentru mila Ta". La iubirea Ta de oameni scap, Preabunule. Nu am ceva vrednic să-Ţi arăt. Milostenie cer, dar să nu-mi ceri preţul ei. Adu-Ţi aminte de cuvintele Tale, Doamne, cum „că se pleacă gândul omului cu dinadinsul spre cele rele din tinereţea lui""". Şi „omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec " . Şi „nimeni nu este curat de intinâciune . Şi „iată că întru fărădelegi m-am zămislit şi in păcate m-a născut maica mea". Căci
„de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimeni nu va putea suferi, Doamne . Pentru aceea, mân- tuieşte-mă pe mine. nevrednicul robului Tău, pentru mila Ta, iar nu pentru lucrările mele.
Căci de vei milui pe cel vrednic, nimic nu este de mirare. De vei mântui pe cel drept, nu este ceva deosebit „Mântuieşte-mă pe mine pentru mila Ta". Fă asupra mea minunată mila Ta, Doamne. Arată întru mine milostivirea Ta, Stăpâne. Măreşte spre mine iubirea Ta de oameni, Sfinte. Arată peste mine milele Tale cele dintru început, Doamne. „Şi să nu intri la judecată cu robul Tău. Căci de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând eu ce să grăiesc sau ce să răspund. De aceea, „să nu intri la judecată cu.robui Tău", şi să nu cântăreşti păcatele mele cu măsura Ta cumplită „ci întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le şi „mântu- ieşte-mă pentru mila Ta, Doamne". Şi „mila Ta să-mi urmeze in toate zilele vieţii mele". Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, mie, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de Tine şi către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, mă rog şi mă cerşesc: „Mântuieşte-mă pentru mila Ta".Mântuieşte-mă mai înainte de a merge la judecăţile cele de dincolo sau, mai adevărat zicând, la chinurile cele de dincolo, unde nu este pocăinţă, nici mărturisire. „Căci zice: în iad cine se va mărturisi Ţie? Pentru aceea, „mântuieşte-mă pentru mila Ta, că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, nici în iad cel ce se mărturiseşte Ţie. Că acolo nu este pocăinţă, nu este iertare celor ce nu se pocăiesc şi nu se mărturisesc aici. De aceea, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care rnă pocăiesc Ţie şi mă mărturisesc pentru mila Ta, Doamne, şi nu pentru faptele mele. Căci Tu ai zis, Doamne:
„Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă şi oricâte veţi cere, crezând, veţi lua"'". De aceea, „miluieşte-mă pentru mila Ta", lubitorule de oameni, Stăpâne, ca şi întru mine să se slăvească numele Tău cel preasfânt şi preaproslăvit. Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine. Ca şi eu împreună cu toţi sfinţii numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine, Iisuse Hristoase, preabunule şi iubitorule de oameni Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh , acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur


Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici mi se cade, ca sa intri sub acoperamântul casei sufletului meu, pentru ca este desarta toata si surpata, si nu ai la mine loc cuviincios, ca sa-Ti pleci capul; ci pe cum, dintru înaltime pentru noi Te-ai umilit, pleaca-Te si acum la umilinta mea. Si pe cum bine ai voit a Te culca în pestera si în ieslea necuvântatoarelor, asa binevoieste a intra si în ieslea necuvântatorului meu suflet si în spurcatul meu trup.
Si pe cum nu ai socotit a fi lucru nevrednic a intra si a cina împreuna cu pacatosii, în casa lui Simon leprosul, asa binevoieste a intra si în casa sufletului meu celui umilit, al leprosului si pacatosului. Si precum nu ai respins pe pacatoasa, cea asemenea mie, care s-a apropiat si s-a atins de Tine, asa Te îndura si spre mine pacatosul, care ma apropiu si ma ating de Tine. Si precum nu Te-ai scârbit de spurcata si blestemata ei gura, ceea ce Te saruta, asa nu Te scârbi nici de gura mea, si mai spurcata, si mai blestemata, nici de urâte si necurate buzele mele, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa fie mie carbunele preasfântului Tau Trup si al scumpului Tau Sânge, spre sfintire si luminare si spre întarirea umilitului meu suflet si a trupului, spre usurarea greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre schimbarea si împiedicarea diavoleasca, spre schimbarea si împiedicarea vicleniei si relei mele deprinderi, spre omorârea patimilor, spre împlinirea poruncilor Tale, spre adaugarea dumnezeiescului Tau har, si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca nu ca un nepasator ma apropriu de Tine, Cristoase Dumnezeule, ci nadajduind întru bunatatea Ta cea nespusa, si pentru ca, stând departe multa vreme de împartasirea Ta, sa nu fiu sfâsiat de lupul cel întelegator. Pentru aceea ma rog Tie: Precum singur esti sfânt, Stapâne, sfinteste-mi trupul si sufletul, mintea si inima, maruntaiele si pântecele, si întreg ma înnoieste, si înradacineaza frica Ta întru madularele mele, si sfintirea Ta fa-o nestearsa din mine. Si fii mie ajutor si sprijinitor, îndreptând în pace viata mea, învrednicindu-ma si de a sta de-a dreapta Ta, împreuna cu Sfintii Tai. Pentru rugaciunile si mijlocirile preacuratei Maicii Tale, si ale preacuratelor Puteri fara de trup care slujesc Tie, si ale tuturor Sfintilor, care din veac bine Ti-au placut. Amin.


A doua rugaciune
Nu sunt vrednic, Stapâne Doamne, ca sa intri sub acoperamântul sufletului meu: ci deoarece Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuiesti întru mine, îndraznind ma apropriu. Porunceste si voi deschide portile care Tu singur le-ai facut, si intra cu iubirea de oameni, asa cum esti; intra si vei lumina cugetul meu cel întunecat. Cred ca vei face-o aceasta, pentru ca nu Te-ai ferit de pacatoasa care a venit la Tine cu lacrimi, nici ai lepadat pe vamesul care s-a pocait, nici pe tâlharul care a cunoscut împaratia Ta nu l-a alungat, nici pe prigonitorul cel ce s-a pocait nu l-a lasat precum era, ci pe toti care au alergat cu pocainta la Tine i-ai însirat în ceata prietenilor Tai: cel ce singur esti binecuvântat, totdeauna, acum si pururea, si în nemarginitii veci. Amin.

[cristiboss56]

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ingradeste-ma cu sfintii Tai ingeri, cu rugaciunile Atotpreacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, a sfantului mai mare voievod al lui Dumnezeu,
Mihail, si a tuturor celorlalte Ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului proroc, Inainte-Mergator si Botezator al Domnului, Ioan, ale sfantului apostol si evanghelist Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, a sfintitului mucenic Ciprian si ale sfintei mucenite Iustina, a sfintilor ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, Leon, episcopul Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului, a cuviosilor Zosima si Savatie de la Solovat, Serafim din Sarov, facatorul de minuni, a sfintelor mucenice Elpis, Pistis si Agapi si maicii lor Sofia, a sfantului mucenic Trifon, a sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana si a tuturor sfintilor Tai: ajuta-mi mie, nevrednicului robului Tau (numele), izbaveste-ma de toate bantuirile vrajmasului, de tot raul, vrajitoria, farmecul si de oamenii cei vicleni, ca sa nu-mi poata pricinui vreun rau. Doamne, cu lumina stralucirii Tale pazeste-ma dimineata, si la amiazazi, si seara, si cand merg spre somn, si cu puterea harului Tau abate si departeaza toata reaua paganatate, care din insuflarea diavolului se lucreaza. Intoarce iarasi intru cele mai dedesubt tot raul care se unelteste si se lucreaza, ca a Ta este imparatia, si puterea, si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.
Amin.

[cristiboss56]

I N V A T A - M A, Iisuse !

Invata-ma, Iisuse, sa merg pe drumul drept, Sa nu m-abat din cale, sa tin la toate piept. Invata-ma, Iisuse, sa fiu curat si bun, Sa am mai multa mila, de cel ramas in drum. Invata-ma, Iisuse, sa pot iubi mereu, Si om, si pom, si floare, si pe dusmanul meu!
Preot Ioan

[cristiboss56]

Ce suntem noi, Doamne?

Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră
din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce luăm noi, Doamne, din visul opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.

Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine.
( Traian Dorz )

[cristiboss56]

"Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea"

În zori, când mă trezesc, gândurile mele cuviincioase zboară direct la Tine; cele dintâi avânturi ale sufletului meu se îndreaptă către zâmbetul Tău; prima şoaptă din urechea mea este numele Tău, cea dintâi surpriză cu care mă întâlnesc eşti Tu, lângă mine.
Ca un băieţaş după ce a avut un coşmar şi care-şi îmbrăţişează mama, bucurându-se că visul nu l-a despărţit de mama sa, la fel şi eu, când mă trezesc, Te îmbrăţişez şi mă bucur deoarece călătoria mea în somn nu m-a îndepărtat de mâna Ta.
Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea! Ruşinea mă cuprinde fiindcă am fost nerecunoscător faţă de Tine. În timp ce Tu nu Te desparţi de mine nici o clipă, eu mă despart de Tine în somn ori în vis. De aceea nu sufăr somnul şi moţăiala şi mă minunez de cetele cereşti care nu-şi iau ochii de la Tine zi şi noapte.
Somnul mă face să fiu plictisit, dar Tu mă odihneşti. Nu există odihnă pentru cel plictisit dacă acesta nu se uită la Tine, şi nici dulceaţă pentru cel amărât dacă acesta nu discută cu Tine, nici sănătate pentru cel bolnav dacă acesta nu-Ţi atinge mâna, nici curăţie pentru cel necurat dacă unul ca acesta nu se îmbăiază în lumina Ta.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

Cine a adus păcatul în lume, o, Doamne, şi a îmbolnăvit întreaga lume, devenind hrană pentru moarte?
Mintea este poarta prin care a intrat păcatul. Prin minte, picătura de otravă a picurat în inimă şi în suflet. Despărţită de feciorie şi lumină, nemaifiind întreită, ci unidimensională, mintea s-a despărţit de Sfânta Triadă şi stă ca cea de-a „patra” – nonexistenţa. Cugetă la cele lumeşti, şi nu la cele dumnezeieşti.
Despărţită de fecioria sufletului şi de lumina inimii, mintea este umbra Fiului lui Dumnezeu şi reversul înţelepciunii. Această umbră întunecată îşi răspândeşte întunecarea în suflet şi în inimă. Şi de îndată ce toate trei s-au învăluit în întuneric şi s-au acoperit cu mucegai, ea se transformă apoi într-un soi de triadă lipsită de sfinţenie, o umbră a Sfintei Triade, întocmai precum nonexistenţa este o umbră şovăielnică a existenţei.
Care este cel dintâi păcat al minţii, o, Doamne, prin care ea a adus durerea şi suferinţa în întreg neamul omenesc?
Cel dintâi păcat al minţii a fost amăgirea de sine, iar cel de-al doilea mândria. Pironită de simţuri destinate non-existenţei, mintea a acceptat non-existenţa drept existenţă. Amăgirea de sine se uită la reflectarea lunii în lac de parcă ar fi luna adevărată şi dă buzna s-o apuce în apă. Amăgirea de sine vede o sfoară şi o ia drept şarpe, fugind de el. Amăgirea de sine a unui câine vede un câine în apă şi îl face pe câinele respectiv să latre la propria sa umbră. Amăgirea de sine cu privire la cenuşa iluzorie a acestei lumi îndeamnă mintea să-şi alipească esenţa de această lume şi o izbeşte cu uitarea adevăratei lumi existente.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri (nu şi Sâmbetele şi Duminicile), căci, după cum vom vedea mai târziu, slujbele acestor zile nu urmează celor săvârşite de obicei.

Post binecuvântat :)