Morala Crestina - importanta ei

[iRoDiOn]

Morala creştină este aplicarea în viaţa noastră a învăţăturilor şi îndemnurilor date de Mântuitorul Hristos.
Creştinismul, în special ortodoxia are ca temelie învăţăturile date de Hristos. Aceste învăţături le găsism în Sf Scriptură şi Sf Tradiţie, 2 izvoare binecuvîntate de Dumnezeu.
Morala creştină, are o importanţă deosebită în viaţa credinciosului, deoarece felul în care ea concepe normele morale şi datoriile ce rezultă din acesta, anume ca porunci ale Lui Dumnezeu care trebuie îndeplinite în mod necondiţionat, lămureşte raportul dintre creştini si Dumnezeu, dintre creştini şi semenii săi, dintre creştini şi celelate creaturi.
Aşadar, Morala creştină este o călăuză în întreaga viaţă spirituală a creştinului, ajutîndu-l să îşi mîntuiască sufletul său.

[Marius22]

În prealabil postat de iRoDiOn

Morala creştină este aplicarea în viaţa noastră a învăţăturilor şi îndemnurilor date de Mântuitorul Hristos.

Cred ca trebuie sa precizam, legat de aceasta definitie, faptul ca trairea acestori indemnuri si invataturi trebuie fundamentata exclusiv pe dragostea fata de El. Altfel, putem foarte bine "plini" toate acestea, doar ca sa ne aratam noua insine si celorlalti cat de "drepti" suntem.

[MariS_]

În prealabil postat de Marius22

Cred ca trebuie sa precizam, legat de aceasta definitie, faptul ca trairea acestori indemnuri si invataturi trebuie fundamentata exclusiv pe dragostea fata de El. Altfel, putem foarte bine "plini" toate acestea, doar ca sa ne aratam noua insine si celorlalti cat de "drepti" suntem.

Subscriu. Morala crestina este prima treapta a desavarsirii, treapta cea mai de sus e data de iubirea jertfelnica. Noi suntem chemati sa depasim morala bazata pe lege printr-o viata in iubire jertfelnica, adica sa trecem de la legea pe piatra la legea din inimi, legea Harului, sa traim unii prin altii si pentru altii si toti in Hristos. Acesta e "modelul" Treimic de vietuire si la un asemenea inalt mod de traire suntem si noi chemati. Dar acest lucru se intampla doar dupa ce L-ai impropriat pe Hristos in tine prin Duhul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de MariS_

Morala crestina este prima treapta a desavarsirii, treapta cea mai de sus e data de iubirea jertfelnica.

O prima treapta pe care nu poti sa o lasi in urma (!:))dupa ce ai ajuns pe ea, ci pe care o porti mereu cu tine, inlauntrul inimii...
Uneori imi pare ca iubirea jertfelnica e un compozit bazat pe morala si estetica. Pe scurt, imi vine sa zic ca optiunea de a fi crestin (dincolo de Botez, ca asumare constienta si voluntara a conditiei de crestin) tine pur si simplu de gust. O preferinta estetica, asta e. Tine de educatia intru frumos.
Omul filocalic nu poate fi decat indragostit de frumos intr-un mod aparte. Cum poate fi frumosul desavarsit in afara jertfirii de sine? Iar aceasta din urma cum ar putea fi asumata in afara unei morale pe masura?
Asa incat vad bine ca Domnul e Bun, e Frumos. E BUn fiind frumos, e Frumos fiind Bun. E Adevarat.
Este!

[Marius22]

În prealabil postat de ioan cezar

Omul filocalic nu poate fi decat indragostit de frumos intr-un mod aparte. Cum poate fi frumosul desavarsit in afara jertfirii de sine? Iar aceasta din urma cum ar putea fi asumata in afara unei morale pe masura? Asa incat vad bine ca Domnul e Bun, e Frumos. E Bun fiind frumos, e Frumos fiind Bun. E Adevarat.
Este!

Intr-adevar, estetica are un rol deosebit in viata duhovniceasca a crestinului. Lupta ascetica nu urmareste altceva decat curatirea "ochilor mintii" pentru ca pe toate sa le vada bune foarte sau frumoase. Iar acest fapt presupune contemplarea ratiunilor sadite de Dumnezeu in fiecare lucru si persoana.

Parintii filocalici nu au iubit frumusetea trecatoare a acestei lumi, ci frumusetea vesnica a lui Hristos, la care s-au facut partasi prin chemarea neincetata a Numelui Sau cel Sfant, in rugaciune, si prin Sfintele Taine. Si noi, mirenii, suntem chemati sa urmam aceeasi cale a iubirii de frumos, cea a "sfintelor nevointe ale desavarsirii”.

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

O prima treapta pe care nu poti sa o lasi in urma (!:))dupa ce ai ajuns pe ea, ci pe care o porti mereu cu tine, inlauntrul inimii...
Uneori imi pare ca iubirea jertfelnica e un compozit bazat pe morala si estetica. Pe scurt, imi vine sa zic ca optiunea de a fi crestin (dincolo de Botez, ca asumare constienta si voluntara a conditiei de crestin) tine pur si simplu de gust. O preferinta estetica, asta e. Tine de educatia intru frumos.
Omul filocalic nu poate fi decat indragostit de frumos intr-un mod aparte. Cum poate fi frumosul desavarsit in afara jertfirii de sine? Iar aceasta din urma cum ar putea fi asumata in afara unei morale pe masura?
Asa incat vad bine ca Domnul e Bun, e Frumos. E BUn fiind frumos, e Frumos fiind Bun. E Adevarat.
Este!

Sunt de acord cu ceea ce frumos spui despre frumusete. Prin comentariul meu am vrut sa fac o anumita diferenta. In lumea crestina exista, in mare, doua viziuni asupra Imparatiei lui Dumnezeu: una grandioasa, solemna si festivista, adica Dumnezeu e vazut ca un Stapan ce imparateste urmarind cu persuasiune doar voia Sa, iar cei din imparatie sunt vazuti ca slujitori ce cauta sa aibe o comportare cat se poate de adecvata unui asemenea Stapan, adica aducand permanent laude Stapanului si comportandu-se cat mai moral intre ei. Aceasta viziune mi se pare ca vine din lumea catolica sau, poate chiar mai devreme, cand cezarismul si-a pus amprenta pe crestinism. Si mai exista o viziune, mult mai calda si frumoasa, in care viata in Imparatie e vazuta ca si copie a vietii Sf. Treimi, adica nu lauda si slugarnicia e elementul cheie, desi nu e complet scoasa din ecuatie, ci iubirea si jertfa, daruirea si slujirea fiecaruia in folosul celorlalti, trairea unuia prin ceilalti si a tuturor prin Hristos. Aceasta ultima viziune mi se pare cu adevarat frumoasa tocmai pentru ca ne arata un Dumnezeu cald, apropiat, iubitor si nu unul maret, distant si festivist. O sa para curios dar sunt foarte multi credinciosi care prefera un Stapan maret, distant si festivist decat un Tata cald, iubitor si apropiat. Nu stiu de ce. Poate pentru ca in prima viziune sfintii nu ar trebui sa faca altceva decat sa cante imne si sa aduca laude Stapanului, pe cand in viziunea ultima toti trebuie sa ne slujim unii altora si fiecare se ne bucuram nu pentru noi ci pentru cel de langa noi. Adica si ultima picatura de egoism sa dispara din noi, cel de-a ne bucura de noi insine. In egoismul nostru preferam prima ipostaza, cea in care suntem slugarnici dar ne si putem bucura de anumite bunatati si de situatia noastra privilegiata (in raport cu cei din iad), fata de ultima in care sa fim pusi la treaba in folosul altora si sa ne bucuram doar pentru ceilalti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

În prealabil postat de Marius22

Intr-adevar, estetica are un rol deosebit in viata duhovniceasca a crestinului. Lupta ascetica nu urmareste altceva decat curatirea "ochilor mintii" pentru ca pe toate sa le vada bune foarte sau frumoase. Iar acest fapt presupune contemplarea ratiunilor sadite de Dumnezeu in fiecare lucru si persoana.

Parintii filocalici nu au iubit frumusetea trecatoare a acestei lumi, ci frumusetea vesnica a lui Hristos, la care s-au facut partasi prin chemarea neincetata a Numelui Sau cel Sfant, in rugaciune, si prin Sfintele Taine. Si noi, mirenii, suntem chemati sa urmam aceeasi cale a iubirii de frumos, cea a "sfintelor nevointe ale desavarsirii”.

In filmul "Becket" (pe care il consider capodopera) exista un moment cand Becket, prietenul regelui (ulterior pastor al Bisericii) spune ca alegerea lui de a-l iubi pe Hristos este una pur estetica. In film, abia dupa aceasta afirmatie, dupa acest moment hotarator incepe sa se dezvaluie personalitatea crestina a lui Becket - credinta, dragostea, jertfa in toate formele ei pana la moartea martirica. Toate pentru a ramane in consens cu inima lui indragostita de frumos, desigur de Frumosul Divin, de Hristos.
Uimitor in film cum se dezvaluie prin fapte sentimentul de dragoste al lui Becket fata de Dumnezeu.
Va rog, fratilor, daca nu ati vazut filmul (in rolurile principale Richard Burton - poetul / si preotul / Thomas Becket; Peter O,Toole - regele Angliei) oferiti-va grabnic o bucurie rara, vizionind acest lung/metraj (3 ore si aprox. 30 min).
Domnul fie binecuvantat in veci!

[iustin10]

Morala crestina se adreseaza inimii prin cuvintele evangheliei lui Hristos,si mintii prin cuvintele invataturii ortodoxe. Priviti ce mare diferenta intre cele doua : Morala evangheliei e data prin pilde (fericirile de pe munte,samaritenul milostiv ) morala ortodoxa e data sistematic cu lista virtutilor ,a pacatelor ,cu categorisirea lor : pacate de moarte,pacate strigatoare la cer.Si cu decurgerea lor una din alta,de exemplu din pacate de baza: mandrie,lacomie deriva celalalte pacate.
Nici evanghelia nu explica tot si detaliat,nici o carte de morala rigida nu ar fi capabila sa miste un suflet.Pentru ca omul este viu .
Tocmai de aceea ambele sint necesare si se completeaza reciproc.Din aceasta combinare a evangheliei cu invatatura ortodoxa rezulta si puterea de a da norme,dar si caldura de a le respecta cu drag. In final,cind se depaseste stadiul normei ,legii,iubirea covarseste totul. Dar pina a ajunge la acel stadiu,normele morale ajuta,dar sa fie indeplinite cu drag,si din toata inima,si fara a ii judeca pe ceilalti

În prealabil postat de MariS_

Sunt de acord cu ceea ce frumos spui despre frumusete. Prin comentariul meu am vrut sa fac o anumita diferenta. In lumea crestina exista, in mare, doua viziuni asupra Imparatiei lui Dumnezeu: una grandioasa, solemna si festivista, adica Dumnezeu e vazut ca un Stapan ce imparateste urmarind cu persuasiune doar voia Sa, iar cei din imparatie sunt vazuti ca slujitori ce cauta sa aibe o comportare cat se poate de adecvata unui asemenea Stapan, adica aducand permanent laude Stapanului si comportandu-se cat mai moral intre ei. Aceasta viziune mi se pare ca vine din lumea catolica sau, poate chiar mai devreme, cand cezarismul si-a pus amprenta pe crestinism. Si mai exista o viziune, mult mai calda si frumoasa, in care viata in Imparatie e vazuta ca si copie a vietii Sf. Treimi, adica nu lauda si slugarnicia e elementul cheie, desi nu e complet scoasa din ecuatie, ci iubirea si jertfa, daruirea si slujirea fiecaruia in folosul celorlalti, trairea unuia prin ceilalti si a tuturor prin Hristos. Aceasta ultima viziune mi se pare cu adevarat frumoasa tocmai pentru ca ne arata un Dumnezeu cald, apropiat, iubitor si nu unul maret, distant si festivist. O sa para curios dar sunt foarte multi credinciosi care prefera un Stapan maret, distant si festivist decat un Tata cald, iubitor si apropiat. Nu stiu de ce. Poate pentru ca in prima viziune sfintii nu ar trebui sa faca altceva decat sa cante imne si sa aduca laude Stapanului, pe cand in viziunea ultima toti trebuie sa ne slujim unii altora si fiecare se ne bucuram nu pentru noi ci pentru cel de langa noi. Adica si ultima picatura de egoism sa dispara din noi, cel de-a ne bucura de noi insine. In egoismul nostru preferam prima ipostaza, cea in care suntem slugarnici dar ne si putem bucura de anumite bunatati si de situatia noastra privilegiata (in raport cu cei din iad), fata de ultima in care sa fim pusi la treaba in folosul altora si sa ne bucuram doar pentru ceilalti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Minunat ai spus, frate si prietene drag!
Domnul sa te binecuvinteze, laudat fie Domnul in veac! AMIN+