Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Spiritualitatea ortodoxa
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #51  
Vechi 16.05.2013, 14:21:34
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Vă mulțumesc pentru mărturisire. Sper să nu vă dăuneze în nici un fel!

(P.S. Îmi pare rău că am făcut această mărturisire, lipsindu-mă de multe prin aceasta, în viitor... Însă îmi pare și bine, o licărire acolo... )

Da, este suferință atunci când renunți la ale tale. E furie uneori, e poate chiar un regret, o vreme. E ispitire de gânduri vane, de reproșuri și autoreproșuri. E lipsă, e chiar chin, undeva în ființa proprie, la oase, la miezul cald al ființei tale, așa cum o percepi, așa cum ești obișnuit să te percepi.

Dar este și o surpriză frumoasă, despre care nu bănuiai nimic, o bucurie și o pace, o adâncă mulțumire care te încălzește. Îți e bine, foarte bine, iar mintea nu poate pricepe cum de suferi în lipsurile tale și totodată ești părtaș la o bucurie atât de frumoasă.
Reply With Quote
  #52  
Vechi 16.05.2013, 14:22:26
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Annyta Vezi mesajul
Prin urmare, vorbind despre jertfa de sine și despre sacrificii, ce se înțelege prin acestea:
sacrificiile unei mame pentru creșterea copiilor, îngrijirea unor bolnavi, renunțarea la o dorință proprie în favoarea îndeplinirii dorinței altuia? Renunțarea la dorințele noastre lumești, pentru a-L căuta pe Dumnezeu? În starea de jertfă ne bucurăm sau suferim?
In forma ei cea mai inalta, jertfa de sine inseamna a-ti da viata pentru celalalt. Ca acest preot care a murit salvand trei copii in India:

http://www.biserici.org/index.php?menu=ACEV&id=45053

ori ca acesta, care a facut acelasi lucru la noi:

http://stiri.resursecrestine.ro/4422...e-pentru-viata

In starea de jertfa ne bucuram. Mai intai, ne bucuram pe pamant, fiindca scris este: "mai mare bucurie este a da decat a lua". Pe urma, ne bucuram in Cer. Eu cred ca cei doi preoti de mai sus, si multi altii ca ei, care si-au jertfit viata la propriu pentru oile ratacite la propriu, acum se bucura si sed la masa cu Domnul nostru si cu cei ai Lui.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #53  
Vechi 16.05.2013, 14:52:19
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Din ce mă trec și eu cu anii cred / sunt lămurit prin Mila Domnului, tot mai mult, că Apostolul nu face literatură în Corinteni I, când ne împărtășește ițele Iubirii, dimpotrivă, fiecare cuvânt este o poartă deschisă pentru un drum nesfârșit al Adevărului. Iubirea cântată de Pavel în Corinteni este Taină mare. Apostolul cheamă la Iubire și îndeamnă, deschizînd prin cuvântul său, larg, toate ușile închise în ființa noastră.
Sunt clipe în viață când îți spui singur: da, ce adevăr mare a scris Pavel, da, așa e, dragostea îndelung rabdă... Și te bucuri că ai înțeles, prin însăși experiența ta pe care ai avut fericirea să o primești în dar de la Dumnezeu.
Alteori zici: da, așa e, acum sunt încredințat - dragostea nu caută la ale sale... dragostea nu se mânie... Ci eu, dobitocul și nesăbuitul și egoistul și nebunul, iată m-am mâniat, iată m-am trufit ș.a.m.d.

Și uite-așa, rând pe rând, cercare cu cercare, te încredințezi de tot Adevărul (cum zicea un coleg pe alt topic - viața duhovnicească se învață; prin descoperire de Sus, aș adăuga eu). Și lauzi pe Pavel și lauzi pe Dumnezeu. Apoi se întâmplă să mai uiți, să te iei iar cu ale tale și să guști catranul păcatului, al egoismului, al lepădării, al nebuniei și al prostiei. Și iar se-ndură Dumnezeu de tine și îți prilejuiește lămurire... Și iar uiți, iar te afunzi în mare, în mocirla răutății grosiere a inimii proprii și a lumii... Și tot așa, perpelire și strunjire sub foc, că fierul răutății noastre este mare și greu, deseori.

Cu adevărat Iubirea nu trece. Se retrage, poate, în discreție, însă nu e învinsă, nu piere, nici în clipă nici în veac.
În clipele când sufletul nostru adie în vecinătatea Iubirii, împărtășindu-se fie și o clipită, atunci cunoști că puterea Iubirii e de neînvins.
Apoi uiți, vai, te închizi în cazemata de fier a gândurilor tale înfricoșate, în ițele felurite ale deznădejdii și găsești spontan justificări pentru toate ticăloșiile tare care par atât de izbutit poleite. Și iarăși, o vreme, devii "morminte frumos văruite...".

Last edited by cezar_ioan; 16.05.2013 at 15:00:03.
Reply With Quote
  #54  
Vechi 16.05.2013, 15:09:30
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cezar_ioan Vezi mesajul
Din ce mă trec și eu cu anii cred / sunt lămurit prin Mila Domnului, tot mai mult, că Apostolul nu face literatură în Corinteni I, când ne împărtășește ițele Iubirii, dimpotrivă, fiecare cuvânt este o poartă deschisă pentru un drum nesfârșit al Adevărului. Iubirea cântată de Pavel în Corinteni este Taină mare. Apostolul cheamă la Iubire și îndeamnă, deschizînd prin cuvântul său, larg, toate ușile închise în ființa noastră.
Sunt clipe în viață când îți spui singur: da, ce adevăr mare a scris Pavel, da, așa e, dragostea îndelung rabdă... Și te bucuri că ai înțeles, prin însăși experiența ta pe care ai avut fericirea să o primești în dar de la Dumnezeu.
Alteori zici: da, așa e, acum sunt încredințat - dragostea nu caută la ale sale... dragostea nu se mânie... Ci eu, dobitocul și nesăbuitul și egoistul și nebunul, iată m-am mâniat, iată m-am trufit ș.a.m.d.

Și uite-așa, rând pe rând, cercare cu cercare, te încredințezi de tot Adevărul (cum zicea un coleg pe alt topic - viața duhovnicească se învață; prin descoperire de Sus, aș adăuga eu). Și lauzi pe Pavel și lauzi pe Dumnezeu. Apoi se întâmplă să mai uiți, să te iei iar cu ale tale și să guști catranul păcatului, al egoismului, al lepădării, al nebuniei și al prostiei. Și iar se-ndură Dumnezeu de tine și îți prilejuiește lămurire... Și iar uiți, iar te afunzi în mare, în mocirla răutății grosiere a inimii proprii și a lumii... Și tot așa, perpelire și strunjire sub foc, că fierul răutății noastre este mare și greu, deseori.

Cu adevărat Iubirea nu trece. Se retrage, poate, în discreție, însă nu e învinsă, nu piere, nici în clipă nici în veac.
În clipele când sufletul nostru adie în vecinătatea Iubirii, împărtășindu-se fie și o clipită, atunci cunoști că puterea Iubirii e de neînvins.
Apoi uiți, vai, te închizi în cazemata de fier a gândurilor tale înfricoșate, în ițele felurite ale deznădejdii și găsești spontan justificări pentru toate ticăloșiile tare care par atât de izbutit poleite. Și iarăși, o vreme, devii "morminte frumos văruite...".
Frumos!

Nu mi-am pierdut credința și/ sau nădejdea în Iubire. Observ însă că există oscilații din astea, așa cum descrieți și dvs. Nu sunt capabilă să păstrez Iubirea... Uneori mă închid față de cerințe venite de la aproapele, căci nu mă simt în stare să le răspund. Dar nu mă simt vinovată din cauza asta... sau poate că da... vinovată că în mine trăiește eu-l meu limitat.
Reply With Quote
  #55  
Vechi 16.05.2013, 15:58:37
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

Acest eu limitat tânjește după Dumnezeu Cel Nelimitat...:)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Cunoaste-te pe tine insuti florin.oltean75 Generalitati 12 10.01.2012 17:39:59
Daca nu lasi in rai pe aproapele pe tine nu te lasi in rai spre_rasarit Generalitati 2 23.09.2011 11:04:30
Daca vrei sa omori pe aproapele, pe tine te omori spre_rasarit Generalitati 6 21.09.2011 12:21:24
sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti Eutifiev_EMI Despre Sfanta Scriptura 42 06.09.2011 01:21:53
RUGACIUNE PENTRU TINE INSUTI icamilin Rugaciuni 1 07.05.2009 09:22:15