Biserica si Psihologia

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Parascheva16

Un psiholog, care e si profesor universitar, a tinut o conferinta despre psihologie si religie. Poate intereseaza pe cineva.
(Partea I)
http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

Excelentă abordarea Prof. Adrian Opre.
O recomand cu căldură (mai sunt încă 2 părţi pe You-Tube, în afară de cea oferită prin link).

[Marcel_Ionut]

În prealabil postat de Dalian

Dacă recomandă cărţi sectare înseamnă că sunt ecumenişti amândoi.

Labirintul Codependenţei îl are drept autor principal pe Frank Minirth, sectar american. Mare pretenar cu James Dobson, un alt sectar american "celebru". Cartea este scrisă de încă doi americani, sectari şi ei.
Plecarea de acasă. Cum să te eliberezi de trecut, autor David P. Celani, sectar american din Vermont.

Concluzia - reclamă mascată la cărţi de psihologie sectară.

La replica asta nu pot sa tac! Una la mana tu stii cine este aceasta maica? tu ai auzit de seminarul iertarii? daca nu stii sau te faci ca nu stii, am sa-ti spun eu cateva lucruri. Programul asta care l-a creat maica, da multe roade, sunt o gramada de oameni care facand programul ei ai ,s-au eliberat de diferite dependente alcool, droguri, pornografie si cate si mai cate. Bine, sa dau un alt exemplu practic, cati dintre cei care frecventeaza biserica destul de des, si care citesc acatiste, se duc in pelerinaje , la masluri, postesc etc etc nu pot iesi din dependenta de pornografie, care la actual face mai multe ravagii decat alte pacate. Oameni care se spovedesc si care incearca sa isi schimbe viata, nu dau rezultate. Acum nu vreau sa arunc cu piatra in Biserica si sa spun ca nu da nici un rezultat, dar preotii actuali is coplesiti de starea oamenilor, este o realitate care nu o putem nega. Iar preotul asta al meu, care ii " ecumenist " a reusit sa aduca la credinta o gramada de tineri. Deci daca sunt sectare sau nu, cartile astea au reusit sa ma ajute pe urcusul duhovnicesc, asa ca il voi lasa pe Dumnezeu sa ma judece si nu pe tine.

...psihologia si psihologii sunt mai necesari decit oricind. E suficient sa facem exercitiul de onestitate de a ne uita deopotriva in jur si in noi insine, ca sa intelegem de ce. Foarte serios: acesti oameni ar trebui sa aiba un venit mai mare decit salariile nesimtite ale unor gunaoie de directori de ministere sau veniturile unor bogatani. Necesitatea si raspunderea lor, deopotriva, sunt uriase.

Exemplul pe care l-ai dat Ioane,referitor la sfantul Luca al Crimeii,mi-se pare cel mai apropiat de o posibilitate realista,din punctul meu de vedere.Era credincios dar isi facea si meseria lui asa cum trebuia,dpdv al standardelor ei.Mi-se pare un echilibru ideal care nu balanseaze spre extreme.L-as adauga si pe doctorul Alexandru Pesamosca,Dumnezeu sa-l odihneasca,care a facut incredibil de mult bine pt altii si aproape nimic pt el.Era un om credincios.La fel si domnul doctor Emil Capraru si lista este lunga.

În prealabil postat de cezar_ioan

.....:)
Şi ar fi perfect dacă ai avea iarăşi o relaţie bună.....:)

Permite-mi o sugestie: discută deschis, cu prima ocazie, ca prioritate TOCMAI această percepţie a ta.

În Biserică avem multe povestiri/mărturisiri despre fii duhovniceşti care ajungeau, din varii motive, să înceapă să se îndoiască de duhovnic, să li se pară ba una ba alta, să îşi facă diverse gânduri etc. etc.
Problema dispărea când ucenicul se spovedea, mărturisea deschis ce e în sufletul lui. Probabil ai citit.

Emit ipoteza că ar putea să fie ceva asemănător. Mai bine discuţi deschis problema, decât să ruminezi şi să fantazezi/proiectezi....:)
Scuze dacă n-am nimerit-o! Memoria mi-a adus la cunoştinţă că acest tip de situaţie e un fapt des întâlnit în consiliere şi psihoterapie. Face parte din dinamica relaţiei terapeutice şi trebuie abordat explicit, deschis, onest, ca pe o problemă de prioritate maximală. Ori de câte ori apare.

Cred că aţi nimerit "problema", ar fi bine să nu existe îndoieli sau lucruri nespuse între noi. Eu am însă greutăţi în a comunica anumite lucruri, potenţial neplăcute pentru celălat.
Mi-aţi dat totuşi un imbold în a face eforturi pentru a comunica, în general, ceea ce am pe suflet. Prefer liniştea camerei mele unei discuţii care poate deveni contradictorie. Aş vrea să capăt, totuşi, experienţă în mai multe feluri de discuţii, astfel încât să nu îmi provoace frică, emoţii sau nervi.

[Dalian]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Deci daca sunt sectare sau nu, cartile astea au reusit sa ma ajute pe urcusul duhovnicesc

Deci ai lăsat-o mai moale când ai văzut că dovezile sunt zdobitoare şi nu mai poţi pretinde că nu sunt cărţi sectare.
Nu se poate pune problema "daca sunt sectare sau nu". Se ştie. Se ştie sigur: sunt cărţi sectare.
Iar dacă pe tine sectarii şi cărţile lor te ajută în urcuşul ... duhovnicesc, înseamnă că n-ai nimic din ortodoxie. Ci doar faci reclamă mascată.

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Acum nu vreau sa arunc cu piatra in Biserica si sa spun ca nu da nici un rezultat, dar preotii actuali is coplesiti de starea oamenilor, este o realitate care nu o putem nega.

Acum te cam dai de gol că arunci cu piatra.

Noi negăm cu toată hotărârea. Preoţii ortodocşi nu sunt singuri, de capul lor. Ei au asupra lor Harul şi puterea Sfântului Duh.
Şi oricum ar fi, nu au nevoie deloc de "ajutorul" sectarilor.

Sunt de acord cu incorporarea in practica crestina a unor aspecte psihologice. Eu cred ca teologul ar trebui sa fie un bun psiholog, un bun cunoscator al sufletului uman, dispus sa aline ranile sufletesti ale pacientului in acord cu voia lui Dumnezeu. As propune ca si cartile de religie sa insiste asupra unor concepte psihologice realiste imbracate in haina religioasa, iar orele de religie sa aiba o valoare formativa mai mare. In trecut, teologul studia psihologie un an si medicina trei semestre. De ce nu se intampla acest lucru si astazi? Teologul trebuie sa jongleze cu conceptele psihologice, nu sa-l trimita pe fiul sau duhovnicesc la psiholog.

Am urmarit urmatorul material:

http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

Profesorul Adrian Opre spune ca psihologul ar trebui sa fie teolog. Copilul cu doua moase ramane cu buricul netaiat. Da, psihologia ramane o stiinta pe care practicianul o poate ajusta in functie de convingerile sale religioase si , hai sa fim sinceri, chiar si in functie de criterii mult mai subiective... De la ,,ar trebui'' si pana la ,,trebuie'' e o distanta extrem de lunga.

Relatia stiinta-religie:
Ruptura intre religie si stiinta s-a produs in secolul al XIX-lea, ca urmare a Revolutiei Franceze! Asadar, nu se mai mire francezii de ceea ce li se intampla astazi, caci spune psalmistul:
,, Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea." (Psalmul 90)

,,In secolul al XXI-lea, stiinta si religia tind sa se regaseasca - ordinea si sensul se reintalnesc.'' - spune profesorul.

Oare? Care ordine? Noua ordine mondiala?? Aceea cu ecumenism si antihrist?

Se relativizeaza adevarul, adica nu e chiar asa de sigur ca Dumnezeu a facut cerul si pamantul! Pai asta ce e, daca nu e mandrie din partea omului? Adica iei crestinul de la biserica si-l trimiti la psiholog sa-i mai scoata din cap chestia ca biserica ar detine adevarul... Pai, daca biserica nu mai detine adevarul, nu se umple de trufie psihologul si nu se crede el insusi un mic Dumnezeu?

Apoi se recunoaste faptul ca recunoasterea adevarului este o problema de orgoliu. Minunat!!! Atunci cine detine puterea musai trebuie sa detina si adevarul, iar adevarul adevarat umbla cu capul spart, e rastignit inca o data si inca o data.

Apoi profesorul face in mod clar apologia relativitatii. Mai, mai mai! Asadar, duceti-va toti la psiholog sa va spuna la fel. Fiti caldicei, deci, luati-o mai usurel cu Dumnezeu, mergeti toti la psihologi, ca, iata, ei singuri nu sunt relativi!

Diletantismul din practica psihologica, ma rog, se intalneste si in alte profesii.

Acuze:

Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare.

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla).

Preluarea de catre psihologie a unor elemente teologice dezgolite de dimensiunea sacrului implica incet si sigur izgonirea lui Dumnezeu din viata noastra. Asta se doreste?

Psihologia presupune autocontrol si controlul realitatii. Adica nu mai controleaza Dumnezeu nimic, ci controleaza psihologia!!! Nu e mandrie luciferica asta?

Depasirea conditiei de persoana limitata prin credinta fiind dezideratul religiei, nu e de mirare ca oamenii sunt trimisi la psiholog pentru a ramane cat mai limitati, pentru a fi mai usor de condus si de controlat.

Profesorul face apoi distinctia intre psihologia empirica si cea metafizica.

Aflam apoi ca practici budiste cum ar fi yoga, dezvelite de elementul religios, au devenit exercitii psihologice! Profesorul pomeneste si de necesitatea resacralizarii practicilor psihologice in vederea atragerii crestinilor! De aceea, unii acum se lauda ca sunt psihologi crestini, acum arunca cu pietre in Dumnezeu.

Ce angajamente au marile scoli de psihologie, daca tot vor sa cunoasca lumea in vederea controlului?

Chiar si profesorul Adrian Opre spune ca omul (de stiinta) in incercarea sa de a face ordine, poate face o mare dezordine. E firesc, caci Dumnezeu singur a creat ordinea si omul.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

Înainte de a continua răspunsul, rog pe forumiştii care activează în domeniul psi (fie ca psihologi fie ca psihiatri) să arunce o privire critică peste textul meu şi să ofere un feedback. Pentru evaluarea acurateţii mesajului şi pentru îmbogăţirea cu varii completări.

Dacă aveţi rezerve, dragi colegi, vă propun să acordaţi puţină atenţie motivaţiei mele pentru acest topic: suntem datori către oamenii din jurul nostru, din această Românie mult prea batjocorită şi minţită, să oferim o minimă informare corectă privind serviciile psi.
Faptul că sunt atâtea prejudecăţi şi distorsiuni şi că se petrec atâtea necazuri (individuale, în familie, în şcoli, la locul de muncă etc.) de care noi ne lovim, atât ca slujitori în domeniul psi cât şi ca oameni printre alţi oameni, cred că ţine şi de modul în care noi oferim date corecte şi utile semenilor noştri nespecialişti în domeniul serviciilor Psi.
Avem prilejul să furnizăm date pertinente în dezbateri publice, cum e aceasta, aici.
Cred că nu putem să aşteptăm ca oamenii să se raporteze corect şi eficient la noi, dacă rămânem mereu învăluiţi într-un nor gros de ceaţă şi mister... În definitiv, nu avem nimic de ascuns.
Dacă noi nu oferim ceea ce avem de oferit pentru o reprezentare corectă şi cât mai bogată a domeniilor psi, o vor face alţii în locul nostru - dar nu toţi sunt binevoitori, nu toţi sunt oneşti, nu toţi deţin competenţe reale.
Doar vedem zilnic ce bâlci şi ce dezinformare se practică în media! Ne mai mirăm că oamenii spun vrute şi nevrute despre psi? (De pildă că psihologia se ocupă cu sexualitatea sau că dezvoltă mândria!... că Psihologia e în conflict cu Biserica ori de-a dreptul paralelă... etc. etc.)
Vă rog, aşadar, să vă alăturaţi pentru un dialog folositor tuturor!

Aştept, fraţilor...

[cezar_ioan]

În lipsă de feedback de la fraţii care slujesc în domeniul psi, reiau încercarea de a-ţi răspunde.
Mă ţin, deocamdată, la delimitări.
Înainte de a corela, cred că-i înţelept să cunoaştem specificul/caracteristicile părţilor pe care voim să le îmbinăm.
O înţelegere, aşadar, ceva mai amănunţită a tulburărilor sufleteşti este cu totul folositoare. Noi am studiat principalele categorii nosografice la facultate, 2 ani succesivi, teorie şi practică pe salon la Spitalul 9. Apoi a urmat formarea (inclusiv în psihopatologie) şi, mulţumesc lui Dumnezeu pentru încercare, aventura profesiei propriu-zise şi "tocila" propriei mele patologii...
Sunt aşa multe de spus, încât mă simt cam încurcat, nu ştiu de unde s-o apuc...:) Şi nici confraţii nu îmi dau ghes (ori stavilă). Mă simt cam stingher. Ce să fac?

Îmi sare în ajutor topicul "Răspunsuri duhovniceşti" unde CristiBoss (care, practic, ţine aproape singur în spate zeci de pagini cu postări excepţionale - "o furnică duce-n spate un grăunte jumătate"...; fur şi eu de la furnică, greiere cum sunt, un link ajutător; să mă ierte furnica...:)) oferă linkul:
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ie-duhovnicie/

(Dacă sunt neclarităţi asupra înţelesului unor termeni de specialitate sau asupra unor afirmaţii "tehnice", vă rog să mă întrebaţi, poate reuşesc să fiu de folos. În fine, cum ştie fiecare mai bine, cu harul lui Dumnezeu.)

[Florin-Ionut]

Pe la biserică văd că vin oameni, în România, dar cine mai bate astăzi la ușa psihologului? Îmi imaginez că, deși sînt persoane care ar vrea să participe la niște ședințe, nu prea sînt bani pentru așa ceva la noi.