Psihologie - întrebări

[sophia]

Travaliul de doliu
Mi se pare asa de ciudata denumirea.
Aici se numeste insotirea psihologica a persoanei in doliu.
Se insoteste persoana pe perioada necesara.

Ce mult mi-a lipsit si mie, de mai multe ori!
In tara nu exista asa ceva si este foarte necesar.
In general in tara nu exista preocuparea pentru sufletul omului.
Nu este nici o traditie in acest sens. Romanii nu cunosc asa ceva.
Este frica asta ca te considera nebun si te trimite la nebuni. Si nu mai scapi de acolo.

Aici ai ajutor psihologic in anumite situatii, chiar in mod automat: in caz de deces (al unei persoane apropiate), trauma (accident de avion, sau de munca), evenimente speciale, de forta majora (atacuri teroriste, sau acte de violenta), in caz de boala grava ( sa nu pici psihic).
Mai exista o situatie in care desi se cere si este util ajutorul psihologic, el se obtine mai greu - cuplurile, sau persoanele cu probleme de infertilitate, sau sarcini cu boli cromozomiale sau genetice ( cand sunt pusi in fata alegerii de avort).

Si eu consider foarte important si as fi avut personal mare de nevoie de asa ceva - ajutor psihologic al apartinatilor persoanelor cu diagnostic grav, de netratat, letal.

Ioan - poate tu stii de Elisabeth Kübler-Ross si cartile ei. Un preot roman drag mie mi le-a dat sa le citesc sa ma pot informa si ajuta. (vorbind de ajutor de la preot, nu numai prin rugaciune si slujba).
Ea s-a ocupat fix de aceste situatii - cum sa procedezi cu oameni grav bolnavi, pe moarte, sau paralizati, cum sa vorbesti cu ei, cum sa le spui diagnosticul in primul rand, cum sa comunici cu ei (cand nu pot vorbi si nici scrie), cum sa-i ajuti, cum poti fi ajutat tu insuti ca insotitor.
Este un domeniu foarte important. Cartile se adreseaza si personalului medical, si insotitorilor acelor pacienti si personalului de ingrijire.
Dar si unei categorii care la noi in ortodoxie nu exista si nu stiu cum s-o denumesc - sunt sa spunem similari duhovnicului, dar mai mult.
Apartin bisericii si au si o pregatire psihologica. Te ajuta in situatii din astea grele. Ajuta bolnavii in astfel de situatii, la pat.
La alte confesiuni exista. In germana se numesc "Seelensorger" - tradus cuvant cu cuvant inseamna "ingrijitor de suflete".

Si e mare nevoie de asemenea persoane/profesii.
Esti pus in situatii grele - sa ingrijesti un parinte sau un copil cu diagnostic grav acut sau cronic si uneori ani de zile (paralizii, demente, handicapuri) si pici pana la urma si tu.
Esti pus in fata unor decizii grele (coma, avort etc.).

[ioan67]

Pentru mine, postarea ta e foarte folositoare.
Mulţumesc, Sophia, pentru bunăvoinţa de a oferi unele detalii despre care nu aveam cunoştinţă.
Doamne ajută!
P.S. Încă mai ciudat ţi-ar suna, poate, "munca doliului" - termenul franţuzesc, preferat de mine.....:) Sunt expresii foarte sugestive pentru ce vrea să fie doliul corect şi sănătos parcurs.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Travaliul de doliu
Mi se pare asa de ciudata denumirea.
Aici se numeste insotirea psihologica a persoanei in doliu.
Se insoteste persoana pe perioada necesara.

Ambele denumiri sunt justificate.
Însoţirea psihologică evidenţiază rolul terapeutului; este o expresie centrată pe ajutorul oferit de psiholog. Ne arată ce face el: însoţeşte/asistă pe cel aflat în suferinţă.
Travaliul/munca de doliu indică, însă, procesul clientului; se centrează pe participarea îndoliatului la procesul asistat de psiholog. Ne arată ce face clientul, sub îndrumarea şi cu sprijinul psihologului: munceşte, lucrează cu sine.
Împreună, cele două denumiri, cuprind ambele părţi ale relaţiei de întrajutorare, sugerînd cooperarea sau "împreună-lucrarea" dintre cele două persoane legate prin iubirea frăţească, demnă de numele om.

[florin.oltean75]

Procesul terapeutic poate fi sintetizat astfel:

1. Ce este ceea ce simt?

2.De ce simt astfel?

3.Cum poate fi depasita trauma?

Dialogul cu un terapeut acelereaza procesul de conceptualizare - defineste mai bine starea, cauza si metoda. De unul singur este mai dificil; in anumite situatii este imposibila parcurgerea celor trei etape.

Reprimarea presupune evitarea primei etape si "agatarea" de alte componente psihice familiare care cadreaza cu normalitatea.

Cand socul este puternic reprimarea se instaleaza automat.

In principiu sunt doua metode terapeutice (ambele presupun recunoasterea si acceptarea starii de fapt):
1. mecanisme de compensare (ex. nadajduiesc in Inviere)
2. recunoasterea naturii non-inerente a evenimentelor, inclusiv cea a starii interioare/simtirii insasi.

Ca si in cazul bolilor fiziologice preventia este de preferat.

"Fericiti cei saraci in duh" / "Lasa totul si urmeaza-Ma"...

[ioan67]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Am o intrebare:

Care este limita dintre fenomene psihologice si fenomene spirituale? Cu alte cuvinte, care este punctul in care ceva nu mai poate fi descris prin prisma psihologiei, ci numai prin prisma religiei/spiritualitatii? Sau invers?

Un răspuns posibil ar putea fi acesta:
Este liniştea...:) Fericit cel care se bucură de limanul ei!

P.S. Am aflat din "Vieţile sfinţilor" că unii au renunţat, însă, la linişte pentru a se contopi, jertfelnic, cu neliniştea semenilor... Au făcut-o ca ascultare, sub îndrumare permanentă de Sus.
Psihologia poate fi definită ca marea cultură, strălucită dealtfel, a neliniştii.
Iar spiritualitatea ca opera liniştii, sub mângâierea protectoare, fortifiantă şi diriguitoare a Duhului.

[ioan67]

Darul liniştii e preţuit nu doar de creştinii îmbunătăţiţi, care îl cunosc din variate experienţe trăite şi/sau auzite din mărturisirile altora, ci şi de psihologi - cu menţiunea că aceştia îl cunosc sau îl ghicesc/întrezăresc de obicei prin cunoaşterea "negativului" său: majoritatea tulburărilor sufleteşti sunt hrănite de solul otrăvit al neliniştii.

În limbajul psiho(pato)logic sunt numeroşi termeni care descriu ceva din universul neliniştii: anxietate, angoasă, tensiune, agitaţie etc.
Freud, mai întâi, a încercat în cultura şi civilizaţia noastră considerată "modernă" să dea de cap (teoretic şi practic) neliniştii sau, cel puţin, să îi reducă o parte din efectele alienante, dezumanizante.
În replică, reuşind chiar să îl "castreze" pe Freud, o urmaşă de-a lui (pe nume Karen Horney) a deschis perspective nebănuite asupra anxietăţii prin atragerea atenţiei asupra unor factori culturali şi a unor modalităţi (nevrotice?) de protejare a Eului împotriva anxietăţii.
Intenţionez să expun în curînd câteva aserţiuni ale psihanalistei americane pe tema "Trebuinţei nevrotice de afecţiune", deoarece opera ei mi se pare că face referire la multe dintre realităţile sufleteşti pe care le trăim noi astăzi.
Cu acest prilej voi încerca să schiţez un posibil răspuns la întrebarea cum poate fi psihologia (şi psihanaliza) o slujitoare a omului credincios şi un sprijin pentru aprofundarea vieţii de credinţă, cel puţin pentru acela care nu a reuşit deocamdată (din păcate) să se folosească din plin de remediile/darurile unei vieţi duhovniceşti.

*
Pe de altă parte, dintre numeroşii autori creştini care au scris pe tema liniştii şi liniştirii, voi reaminti câteva pagini din minunata lucrare "Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii" - autor Pr. John Breck. (https://orthodoxwiki.org/John_Breck)
E vorba de capitolul dedicat dobândirii virtuţii liniştii, prin rugăciune.

[Anna]

În prealabil postat de ioan67

Probabil că aţi fost etichetată ca psihopată de cineva care a considerat că aveţi un comportament neobişnuit, eventual periculos. Nu ştiu dacă aşa a fost... Ce-aţi făcut mai exact, ca să vă împodobiţi cu aşa etichetă?...:)



Dar despre ce "stări şi dezechilibre" vorbeaţi? Ce vi se întâmplă, mai exact? Puteţi formula aşa, pe scurt, ca să ne facem o idee minimală? Dacă îmi va părea ceva semnificativ pentru o eventuală tulburare sufletească o să vă reamintesc îndemnul dintâi: medic, eventual psiholog. În cazul unei tulburări certe în viaţa sufletească e bine să mergem degrabă la preot (am înţeles că aveţi duhovnic, de aceea nu am mai amintit pe acesta), medic, psiholog. Forumul nu e locul unde să facem terapie pentru vreo posibilă maladie, cel mult ne putem sprijini între noi şi putem îndruma pe careva acolo unde e cel mai folositor.

Ceea ce fac eu neobisnuit e faptul ca sunt foarte timida, sunt si introvertita, nu prea vorbesc, mai ales in grupuri mari de oameni si asa m-am ales cu eticheta, cred... ca altceva nu am facut din cate stiu :))

Stari si dezechilibre iar, tot din prea mult gandit, prea mult rumegat, sensibilitate etc. am trecut prin niste depresii, am si luat niste antidepresive intr-o vreme cand eram mai grav. Dar perioada de care ziceam e din cauza ca trebuit sa ma mut in alta tara si mi-a fost foarte greu. M-au ajutat enorm de mult unii oameni. Cel mai si cel mai mult in situatiile grave m-au ajutat oamenii care m-au ascultat cu adevarat, in adevaratul sens al cuvantului, care au fost cu sufletul alaturi de mine, nu doar cu sfaturile, solutiile, sau din obligatie, sau asa pe jumatate. M-a ajutat Prezenta lor, in sens figurativ.

Acum sunt relativ bine :) dar eu de cand exist am asa niste trairi aparte, unele pozitive altele nu prea. Asta e, fiecare cu ale lui.

Multumesc de raspuns. O sa mai ridic probleme :))

[AlinB]

În prealabil postat de sophia

[
In general in tara nu exista preocuparea pentru sufletul omului.
Nu este nici o traditie in acest sens. Romanii nu cunosc asa ceva.

Corect. Si mersul la biserica si (poate) spovedanie e o fandoseala.
De o socializare, ca sa ne mearga bine, ca sa ne simtim importanti..
Tu.. poate.

Este frica asta ca te considera nebun si te trimite la nebuni. Si nu mai scapi de acolo.

Dimpotriva, avem o cazuistica foarte buna despre nebuni periculosi, cu acte in regula, de care se roaga lumea sa fie internati si toti se spala pe maini.

La alte confesiuni exista. In germana se numesc "Seelensorger" - tradus cuvant cu cuvant inseamna "ingrijitor de suflete".

Pai na, fac si ei ce pot..rebranduiesc un psiholog, ii dau o Biblie si cam asta e.

Si e mare nevoie de asemenea persoane/profesii.
Esti pus in situatii grele - sa ingrijesti un parinte sau un copil cu diagnostic grav acut sau cronic si uneori ani de zile (paralizii, demente, handicapuri) si pici pana la urma si tu.
Esti pus in fata unor decizii grele (coma, avort etc.).

Si "profesionistii" astia ce fac? Iau raspunderea de pe umerii tai? Te ajuta sa mergi pe calea usoara in loc de cea morala?

[AlinB]

În prealabil postat de Anna

Ceea ce fac eu neobisnuit e faptul ca sunt foarte timida, sunt si introvertita, nu prea vorbesc, mai ales in grupuri mari de oameni si asa m-am ales cu eticheta, cred... ca altceva nu am facut din cate stiu :))

Stari si dezechilibre iar, tot din prea mult gandit, prea mult rumegat, sensibilitate etc. am trecut prin niste depresii, am si luat niste antidepresive intr-o vreme cand eram mai grav. Dar perioada de care ziceam e din cauza ca trebuit sa ma mut in alta tara si mi-a fost foarte greu. M-au ajutat enorm de mult unii oameni. Cel mai si cel mai mult in situatiile grave m-au ajutat oamenii care m-au ascultat cu adevarat, in adevaratul sens al cuvantului, care au fost cu sufletul alaturi de mine, nu doar cu sfaturile, solutiile, sau din obligatie, sau asa pe jumatate. M-a ajutat Prezenta lor, in sens figurativ.

Acum sunt relativ bine :) dar eu de cand exist am asa niste trairi aparte, unele pozitive altele nu prea. Asta e, fiecare cu ale lui.

Multumesc de raspuns. O sa mai ridic probleme :))

Probabil sunt unele lucruri care vin din copilarie: familie (parinti in special), mediul social..
Daca unui copil nu i se formeaza niste baze pentru o personalitate sanatoasa sau mai rau, ii sunt subminate, va avea probleme toata viata, de multe ori nu va inelege de ce.

[AlinB]

]

În prealabil postat de florin.oltean75

In principiu sunt doua metode terapeutice (ambele presupun recunoasterea si acceptarea starii de fapt):
1. mecanisme de compensare (ex. nadajduiesc in Inviere)
2. recunoasterea naturii non-inerente a evenimentelor, inclusiv cea a starii interioare/simtirii insasi.

Ca si in cazul bolilor fiziologice preventia este de preferat.

Ce e asta nene, o tentativa de a "budhiza" si psihologia dupa vesnica melodie insirata si pe alte topice "e bun si crestinismul, da' budhismul e net superior"?

"Fericiti cei saraci in duh" / "Lasa totul si urmeaza-Ma"...

Hehe, pai asta nu intra tot la "mecanisme de compensare"?

Ca in nici un caz nu intra la "recunoasterea naturii non-inerente a evenimentelor, inclusiv cea a starii interioare/simtirii insasi." - mantra care o repeti obsesiv fara sa o treci nitel prin filtrul ratiunii.