Nevoie de ajutor de la fratii intru Hristos!

[AlinB]

N-ai de unde sa stii asta atat timp cat nu iei putina distanta si vezi, vine dupa tine sau iti intoarce si el spatele?

E o logica stupida cea de genul: stau in casa cu el, sa-l convertesc.

O femeie care sta sub acelasi acoperis cu un barbat, barbatul eventual si intretinand-o (cum altfel daca nu-si permite sa se mute cu o alta fata de ex.?) este perceputa mai ales de catre unul nu prea dus pe la biserica, ca pe o proprietate, ca pe un lucru sigur, chiar daca ideologic nu se aliniaza 100% cu mentalitatea barbatului evetual e in greva sexuala (lasa ca peste cateva lunii ii trece).

Iar o femeie care isi asuma riscul unei caderi personale in definitiv prin aceasta apropiere fizica nepotrivita, indoielnic ca are o gandire duhovniceasca de natura sa converteasca astfel de sceptici.

[Demetrius]

În prealabil postat de anonimA

...
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine...

Chemarea mântuirii.

Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea), alături de Hristos?
Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție.

În prealabil postat de Lady Brightside

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

Cu alte cuvinte, dear Lady Brightside, o inviți pe anonimA să rămână în necurăție ca și tine pentru că speranțele tale s-au confirmat?
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta?

[Demetrius]

Mesaj postat în plus și șters.

[Lady Brightside]

Demetrius,

Eu si prietenul meu NU locuim impreuna, cred ca a fost destul de clar in postarea mea. El s-a mutat langa mine, adica in acelasi oras, nu in aceeasi casa. Eu locuiesc cu parintii iar el la casa lui. N-am petrecut o singura noapte la el, din niciun motiv, si nici nu o voi face. El doarme la el, eu la mine acasa.

Te rog sa nu te grabesti sa comentezi inainte de a fi citit de macar doua ori.

L-am ajutat asa cum am putut, fara sa locuim in acelasi loc, lucru care se va intampla abia dupa casatorie.

Eu pe aceasta baza am sfatuit-o, nu am indemnat-o sa stea in pacat. Pana la urma depinde de ea.

Imi pare rau sa te dezamagesc, ca vad cu cata ardoare voiai sa ma acuzi de necuratie. :)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de ortodoxa2310

Aha. Majoritatea cuplurilor in ziua de azi, si in special barbatii vor in pat... pacate impotriva firii (ca sa ma exprim delicat). Nu mai zic ca nici vorba de respectat sarbatori sau zile de post. Si daca aduce saraca fata vorba sa sfintii parinti, Sf traditie, biserica, istorie bisericeasca, dogmatica, moashte, etc vorbeste mania de parca-i posedat.
Sau sa-i spuna ca se spovedeste... hm... ce comentarii am auzit eu de la barbati pe tema asta.. desi sunt nerusinata de felul meu, p-astea mi-e rusine si cu perdea sa le spun.

Si te intreb, este asta o cruce? Spune Domnul ca jugul Lui este usor...
Mai degraba as spune ca este cum spune Sf.Ioan Gura de Aur intr-o omilie despre familie si cresterea copiilor- daca iei carbuni in brate, nu faci carbunii curati, si te murdaresti si tu mai rau decat erai. Mai bine fara.

Bine... stiu, stiu bine ca-i dificil. Dar no... zic. Vad cum stau lucrurile prea bine, nici eu nu-s in stare sa fac ce vorbesc.

Dragă Ortodoxa,
văd că ai ales să te referi doar la anumite lucruri, pe care le consideri, înţeleg, deosebit de nepotrivite pentru o viaţă de cuplu creştină, pentru curăţie.
Şi, din modul cum expui situaţia, înţeleg că puterea acestui rău, cum apare el în postarea ta, este nelimitată.
Dar, Ortodoxa, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că "Puterea diavolului este limitată"!
După cum prezinţi tu situaţia, mai degrabă îl contrazici pe Sfântul şi creditezi puterea distructivă a păcatului mai mult decât Mila lui Dumnezeu şi Puterea Lui revigorantă, readucătoare la Viaţă.

În realitate, aşa cum arată istoria concretă a vieţii creştine în România (la alte ţări nu mă refer întrucât nu am suficiente date, dar bănuiesc că e la fel în toată lumea), foarte rar familiile creştine sunt uniforme sau omogene în trăirea şi practicarea credinţei. Din multe motive care ţin de istoria vieţii personale, de familia de origine, de varii întâmplări ale vieţii, de caracteristici individuale de personalitate, de lucrarea harului în fiecare om în parte, de planul lui Dumnezeu cu fiecare om şi cu familii ori comunităţi întregi - bărbatul şi femeia sunt mai mereu inegali în credinţă.
Unul e mai râvnitor, celălalt mai trândav. Unul e mai leneş dar mai sensibil, altul mai din topor dar cu inima curată, unul păcătuieşte mai mult dar pocăinţa lui e uneori cutremurătoare. Nu suntem egali, crucea nu e aceeaşi iar răsplata e şi ea diferită.
Tu vrei cumva, lucru frumos ca aspiraţie, o oarecare egalitate între bărbat şi femeie, o fericită convieţuire a lor în Duhul, o comuniune desăvârşită ca în Sânul Sfintei Treimi. Da, frumos gând şi desigur aaici tindem să ajungem şi bine ar fi să fie chiar aşa, însă concreteţea vieţii de credinţă în cuplu arată că oamenii au ritmuri şi reacţii diferite la una şi aceeaşi situaţie. Reacţia la lucrarea harului şi la retragerea harului din om sunt cu totul individuale, personale.
De aici necesitatea concentrării fiecăruia mai întâi pe lucrarea nevoinţei proprii, iar în rest răbdare şi îngăduinţă, nădejde şi celelalte ale iubirii creştine.

Cât priveşte jugul lui Hristos, despre care Domnul ne spune că e uşor, mă tem că ai înţeles cu totul aparte această expresie. În nici un caz Domnul nu spune, prin aceste cuvinte, că e cazul să căutăm uşorul/comoditatea vieţi ide cuplu, adică musai să umblăm după unul exact ca noi în ale credinţei, cu care să ne înţelegem perfect etc. Asta e utopie şi, printre altele, nici jug nu mai e. Îmi pare, să mă ierţi, semnătura lenii şi răsfăţului ascuns, din gândirea/inima celui ce crede asta. E suficient că iubirea mi-a însemnat inima şi că Dumnezeu mă primeşte în Taina Cununiei. Mai departe vom vedea, că doar suntem în Taină iar nu în certitudine. Biserica oferă certitudinea celor mai multe incertitudini. Cu certitudine este cu totul incert să ne mântuim careva.... Domnul ştie!

Ortodoxa, căsnicia e o devenire în doi. Acesta e şi simbolul central al inelului de la Cununie.
Această devenire, ca să revenim la cuvintele Mântuitorului, înseamnă şi tăierea voii proprii, lepădarea de toate ale tale (treptat, de-a lungul vieţii, zi cu zi şi an cu an), despătimire, jertfelnicie pentru aproapele soţ/soţie, iubire prin dăruire de sine, îngăduinţă. Pe scurt, mucenicie. Nu există devenire întru mântuire şi sfinţire fără mucenicie.
Cuplul creştin e legat prin mucenicie, nu prin răsfăţ, fie el şi răsfăţul nenorocit al comodităţii călduţe în viaţa de credinţă.

Îmi pare că eşti tare tânără. Poate mai vorbim după ce treci prin 10-15 ani de căsnicie cu adevărat creştină...

Fii tu soţie bună şi soţul tău va deveni, poate, şi el creştin. La fel şi copiii.
Iar dacă nu vor deveni, du tu suferinţa cea nobilă, suferinţa pentru Hristos în inima ta şi vezi-ţi în pace de mucenicie.
Îi vei mântui şi pe ei, dacă îi iubeşti cu adevărat în Hristos.
Poate!...
Doar Bunul Dumnezeu ştie.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de anonimA

Acum visez la un barbat care sa ma faca sa ma rusinez de rautatea, egoismul si mandria mea prin smerenia si blandetea dar totodata caracterul drept.

Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi aşa... Măi, măi, măi...:)

Pisi, oare tu eşti cam mereu visătoare?...
Şi ţi-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuşi Dumnezeu?...
Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan?

Nenorocita asta de visare!...
Puturosul ăsta de răsfăţ!...
Trândăvia asta scârbavnică!...
Dracii ăştia meşteri mari!...

În cazul de faţă, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuşi Hristos ca amant...
Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali!

Lasă prostiile şi treci mai repede la pocăinţă. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi.

P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce îşi doreşte Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând şi totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă şi mândră. Ruşinîndu-mă. - Batem palma?"
De mult n-am mai râs aşa!.....:)))))

[Mosh-Neagu]

Fiecare caz e unic, iar oamenii la fel. Deci pana la urma tot rugaciunea curata este solutia finala.
Cunosc cazurile a doua surori. Prima si-a pus in cap sa salveze sufletul unui tanar care avusese vreo doua tentative de suicid. In plus, nu prea avea nimic comun cu biserica. Prietenia lor a durat vreo 10 ani, apoi s-au casatorit. Au facut impreuna doi copii. Dar sufleteste, casnicia nu a mers asa cum si-ar fi dorit fiecare dintre ei. Fiecare a gresit in felul lui. El poate mai putin, fiindca in suflet, ramasese totusi un copil si daca ar fi fost dojenit cu intelepciune si rabdare, altfel ar fi stat lucrurile. Ea, hotarata sa nu accepte nici un compromis cu sine, imaginandu-si ca ce spune si ce gandeste ea este intelept si bine-placut lui Dumnezeu. Acum... el odihneste in cimitir, iar ea vaduva pe al treilea an. Singurul lucru adevarat pe care l-a realizat, pe langa copii, este acela ca l-a ajutat pe el sa se mantuiasca. Am fost acolo si am vazut cum a murit: cu zambetul pe buze, multumit pentru cei care venise sa-i ia sufletul... Cand a murit, el avea ceva mai mult de 40 de ani...
Cazul celalalt: sora ei mai mica, in timpul studentiei s-a atasat de un personaj extrem de ciudat si controversat, total opus firii ei care fusese crescuta si educata in adanca credinta. Individul, rocker inrait si satanist, pretins ateu, desi daca spun ateu, nu mai pot spune satanist... O singura discutie am avut cu el in prezenta mamei sale, discutie care s-a prelungit la cateva ore, dar mi s-a parut ca arunc margaritare in cocina. Nu m-a ironizat, nu m-a umilit, dar vorbele mele nu aveau aderenta. Timpul a trecut, si cativa ani, cei doi au impartit aceiasi gazda. Din intamplare o cunostinta apropiata a asistat odata la o cearta intre ei, si sub ochii musafirului, ea a incasat o bataie crancena!!! Cu toate astea au mai stat impreuna o lunga perioada de timp, pana ce Dumnezeu s-a indurat sa-i desparta. El a ajuns o epava; este de nerecunoscut, in ciuda unei inteligente ascutite. Parintii lui, ambii intelectuali de mare renume, s-au dus de ani buni. Ea, si-a gasit un baiat pe masura sufletului ei, student si el, si au plecat in scurt timp in State. Acum ambii sunt profesori universitari (in California, cred, dar nu sunt sigur), au o fetita pe care daca o vezi sau o auzi, ai putea sa juri ca e intruchiparea unui inger (de multe ori ei insisi se tem de atata bucurie pe care le-a dat-o Dumnezeu), iar acum vine si al doilea copil (la vreo 10 ani dupa fetita). Cam la doi ani, vin in tara si ne intalnim in familie depanand amintiri si privindu-ne copii care cresc sub ochii nostri, cum se joaca sau vorbesc despre vise marete!...
Pana la urma, tot Dumnezeu le oranduieste si nu ne lasa sa ne pierdem in ambitii personale. Cred ca in final tot de smerenie e vorba, daca vrem ca viata noastra sa se schimbe in bine!

[cezar_ioan]

Salutare Moshule!
Frumoase exemple ai dat.
Tristeţea celui de-al doilea, unde am empatizat mai mult cu necazul bietului om, mie îmi spune aşa: Domnul ne dăruieşte în fiecare clipă Mâna Lui şi totuşi, noi, din raţiuni care au fost mereu evidenţiate însă pe care inima noastră le respinge, cumva, noi ne încăpăţânăm s-o refuzăm.
Trist, cu adevărat trist. Ce nenorocire mai mare putem trăi? (poate s-o pocăi, într-un sfârşit, şi băiatul acela...)
Dar Mare e Mila şi Puterea lui Dumnezeu!

[anonimA]

Trebuie sa mai adaug ca am incercat sa ma despart de el de vreo 5 ori, si de fiecare data n-am reusit.
I-am zis sa ma lase in pace ca numai vreau sa fiu cu el, el nu m-a inteles, ma vazut ca un om foarte rece, cum am putut sa dau cu piciorul acestor ani si asa brusc, mai ales ca intre noi exista intelegere si pace.
Nu ma vede ca pe o proprietate, am inteles din reactiile pe care le-a avut cand am dorit sa il parasesc.
In ceea ce il priveste, poate ma amagesc, dar vazand in familia lui, tovarasii lui o viata fara de grija mantuirii ii e greu sa priveasca viata dintr-o alta perspectiva.
Ii inteleg rationamentul, doar asa am fost si eu nadejdea mea era ca in momentul in care ne vom desparti de acesti apropiati sa ne schimbam.

Pe de alta parte in perioada de apropiere de Domnul am simtit ca as face orice sa ma mantuiesc, apoi am simtit ca vreau sa Il ubesc, asa un sentiment de aprindere, pe care abia l-am mai simtit de cand traiesc asa. M-as fi calugarit as fi stat in pestera orice pentru El... acum inflacararea s-a dus, dar stiu ca e tot in mine.

Si iata ca am zis ca as fi facut orice dar pe el nu il pot parasi, doar nadejdea ca in timp va simti la fel si sentimentele pt el nu ma lasa sa fac pasul.

Si iata acum plang ba ca L-am parasit pe El, ba ca ma intristez ca la gandul ca nu ma voi mantui cu el, ca trebuie sa ne despartim si mi-e greu.
Mai las niste timp sa curga peste mine.

[anonimA]

[quote=cezar_ioan;534588]Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi aşa... Măi, măi, măi...:)

Pisi, oare tu eşti cam mereu visătoare?...
Şi ţi-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuşi Dumnezeu?...
Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan?

Nenorocita asta de visare!...
Puturosul ăsta de răsfăţ!...
Trândăvia asta scârbavnică!...
Dracii ăştia meşteri mari!...

În cazul de faţă, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuşi Hristos ca amant...
Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali!

Lasă prostiile şi treci mai repede la pocăinţă. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi.

P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce îşi doreşte Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând şi totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă şi mândră. Ruşinîndu-mă. - Batem palma?"
De mult n-am mai râs aşa!.....:)))))
i


M-am rusinat de ce ai putut scrie. dar m-am rusinat pt ca ai dreptate un pic.
Visez pt ca e greu si dureaza o viata intreaga poate sa devii smerit sau sa dobandesti alte virtuti.

Ce sa zic ... mi-e teama ca datorita slabiciunii mele, in sensul ca nu voi fi atenta la mine ci mai mult la el voi pierde mantuirea. Aceasta e problema mea egoista stiu ,dar n am de ce sa ma ascund momentan sunt o fiinta care s-a lepadat de niste apucaturi urate si doar atat.
N-am smerenie nici blandete nici nimic n-am nici o virtute.
Iar principala mea caracteristica e slabiciunea si nestatornicia..

Iata adevarata mea probleme : problema mantuirii!
Iar gandul care nu-mi da pace e ca daca acel sfat al duhovnicului e de la Insusi Duhul Sfant, daca aceea e voia Sa pt mine.
Ma simt o larva fara nici o putere.