Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[Penticostalul Traditional]

Prietene, marturisirea pacatelor nu se face inaintea celui caruia i-ai gresit.
Ce sa-i marturisesti lui? Ca l-ai injurat sau ca l-ai pocnit? Asta stie sie si el
Celui caruia i-ai gresit ii ceri iertare. Si cauti sa repari paguba. Daca se poate.

Pacatele le marturisesti unui fratior mai induhovnicit, asa, pentru a primi eliberare, vindecare si ajutor sa nu le mai faci.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Ii fac o pomana mai acatarii.
Dar daca tu te certi cu preotul si acesta moare, cum mai marturisesti lui ? Ca e mort. Ce faci?

Excellent point.
Deh, asta era previzibil, daca practica devine prea rigida. Cind sint puse institutiile/oamenii/traditiile deasupra, vorba dvs., Dumnezeului Viu.
A propos, pe vremea catacombelor, a Gulagului si acum pe vremea SI, deseori nu exista duhovnic sau capela, sau materie pentru euharistie sau sint de fata si alti crestini, de alte confesiuni, impreuna-patimitori. Ce trebuie facut?Trebuie facut ca unii din martirii din inchisorile comuniste: judecata dreapta, functie de situatie.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Prietene, marturisirea pacatelor nu se face inaintea celui caruia i-ai gresit.
Ce sa-i marturisesti lui? Ca l-ai injurat sau ca l-ai pocnit? Asta stie sie si el

Pai, nu fie cu suparare daca va intreb: dvs. ce intelegeti prin pacat? Doar fapta externa, obiectivata in gest ori cuvant rostit?
In acest caz v-as sugera sa cercetati eventualitatea ca pacatul e mult mai complex decat pare... In orice caz, el are si componente mai putin vizibile cum ar fi, de pilda, gandurile si simtamintele din anticamera faptei concrete.
Asa devine posibil si (cred ca) foarte folositor sa ii spui fratelui nu atat ce i-ai facut (ca stie si el, cum bine scrieti) cat mai degraba ce ai gandit despre el, ce ai simtit etc.
Asta, desigur, cu parerea de rau pe care o presupune o spovedanie sincera.
Astfel de marturisiri pot duce, dupa cum probabil ati constatat deja din propria experienta de viata, la imbunatatirea semnificativa a relatiei, la un spor de pace/liniste intre oameni si inlauntrul fiecaruia.
Oare nu e asa?

P.S. Totusi, spovedania nu se reduce la a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat. Ba chiar, cred, ca aici ar putea fi loc de o confuzie destul de periculoasa.
Cand Apostolul indeamna la marturisirea pacatelor, asta inseamna obligatoriu spovedanie?
Eu cred ca e inainte de toate un act de igiena a relatiilor dintre semeni, nu un act propriuzis de spovedanie.
Deci textul se refera la reglarea relatiilor dintre crestini, anume "pe orizontala", iar nu la actul spovedaniei care e unul pe "verticala". Adica de la om la Dumnezeu, mai intai.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Pacatele le marturisesti unui fratior mai induhovnicit, asa, pentru a primi eliberare, vindecare si ajutor sa nu le mai faci.

Si de ce n-ar fi acest "fratior mai induhovnicit" tocmai preotul duhovnic?
Aveti vreun argument serios in acest sens?

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Si de ce n-ar fi acest "fratior mai induhovnicit" tocmai preotul duhovnic?

In opinia mea, asa ar fi cel mai de dorit.

[AlinB]

În prealabil postat de ahilpterodactil

P.S. Totusi, spovedania nu se reduce la a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat. Ba chiar, cred, ca aici ar putea fi loc de o confuzie destul de periculoasa.
Cand Apostolul indeamna la marturisirea pacatelor, asta inseamna obligatoriu spovedanie?
Eu cred ca e inainte de toate un act de igiena a relatiilor dintre semeni, nu un act propriuzis de spovedanie.
Deci textul se refera la reglarea relatiilor dintre crestini, anume "pe orizontala", iar nu la actul spovedaniei care e unul pe "verticala". Adica de la om la Dumnezeu, mai intai.

Daca te referi la Iacov 5:16

"Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului."

Nu e vorba de "a marturisi gandurile aproapelui pe care l-ai suparat/vatamat." ci pur si simplu marturisirea pacatelor, asa cum se facea in primele secole inainte sa apara institutia spovedaniei asa cum o cunoastem acum.

Celui vatamat de altfel nu ii "marturisesti" nimic, ca de regula stie prea bine ce ai facut, ii ceri scuze, aduci reparatii in masura in care se poate.

[Igor_Paslusnik]

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire, pentru Raiul pierdut, pentru bucuria şi mulţumirea de care te umpli când vezi în fiecare minut că Dumnezeu dragoste este, când îi vei iubi şi-i vei ajuta pe cei care au vândut averile lor şi le-au împărţit săracilor şi au urmat Domnului cu toată viaţa lor şi au rătăcit prin munţi, prin peşteri, prin scorburi de copac, prin crăpăturile pământului, ei de care lumea nu este vrednică, ce se numesc azi monahi, monahii, pustnici, pe care Dumnezeu îi arată Sfinţi, prin neputrezirea Sfintelor Trupurilor lor, când te vei teme, nu cu frică, ci cu dragoste, respect, dorinţă şi căldură de a călca poruncile Domnului date Bisericii sale, în decursul secolelor, pentru a o păzi de lupii răpitori, prin slujitorii Lui prin care El lucrează în dragostea lor, din ascultarea în binecuvântarea povăţuirii spre mântuire dată de Duhul Sfânt, prin ei nouă, când vei simţi puţin cu inima Marelui Apostol Pavel şi te vei vedea pe tine în fiecare minut al vieţii cel dintâi păcătos şi când îi vei vedea pe toţi ceilalţi, ca sfinţi şi mădulare ale trupului lui Hristos, când vei fi gata pregătit să fi bătut, aruncat în apă, biciuit, când nu vei iubi pe femeie şi pe copii mai mult decât pe Hristos, când vei întoarce şi obrazul celălalt, vei binecuvânta pe cel ce te blestemă, vei arunca cu pâine în cei ce aruncă cu pietre, când vei da şi haina celui care cere cămaşa, când vei merge două mile cu cel care cere să mergi cu el o milă, când vei da şi casa celui care vrea să-ţi ia pământul, când vei suferi până la sânge pentru dragostea de oameni ce o ai în suflet şi pentru Evanghelia lui Hristos, Preadulcelui Hristos, când vei dori pe Domnul mai mult decât mâncarea şi apa, mai mult ca aerul, mai mult ca odihna, mai mult decât orice frumuseţe, desfătare şi plăcere şi vei simţi că nu mai poţi trăi decât pentru El, când Îl vei căuta pe Domnul în toate acţiunile tale şi ale celorlalţi, în cuvintele tale şi ale celorlalţi, când vei vedea Lumina necreată, Lumina taborică cea mai presus de minte şi cuvânt şi când foarte multe altele ca acestea ţi se vor da şi vei face, ceea ce pentru lume este nebunie şi de neconceput, glumă, utopie, păgânism, şamanism, ocultism şi alte etichete şi numiri rătăcite de neiubire şi necredinţă, când vei ţine mintea în iad şi nu vei deznădăjdui, atunci când vei simţi că toate din lume sunt atât de frumoase şi totuşi atât de trecătoare şi nu vei mai aparţine lumii, ci vei dori cu fiecare respiraţie a ta să aparţii Împărăţiei Cerurilor, atunci, în acel firesc al dragostei, atunci vei înţelege puţin ce înseamnă să fi creştin, atunci vei veni cu sete, cu sârg şi dor, în comuniunea celor ce azi se numesc pe nedrept, ortodocşi, adică a celor ce azi mai sunt creştini, cei ai lui Hristos, şi nu vei mai căuta pe hristos al altora, ci vei veni la Acel Hristos al nostru, dorind şi tu păstorirea Lui, prin unşii Lui, preoţii Lui, prin harul care-l vei primi în bincuvântările lor, prin dragostea ta, care li s-a dat lor prin punerea mâinilor mai marilor slujitori, care slujesc neîncetat pe toţi care caută mântuirea, după puterile înmulţite de ei din Apostoli, uniţi în diversitate, cu Hristos, asemenea Apostolilor, în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede şi se revarsă nesfârşit şi întreg, atunci vei simţi stropii de har, şi copleşit de acea bucurie şi stare, te vei vedea atât de mic şi gol de toate, neputincios în nimic fără har, atunci vei vedea că tot ce ai putut şi tot ce ai făcut, a fost în acel har, acea dragoste şi milă a Domnului pentru tine şi pentru toţi, de la început, atunci nu vei mai dori decât să rămâi în acei stropi de har, căci în ei vei simţi întărirea şi mângâierea Domnului, atunci vei pune început bun pocăinţei pe drumul mântuirii tale în fiecare zi, şi vei începe luptele cele mari cu trupul tău, cu demonii şi lumea, în fiecare zi, tu căutând să păstrezi ce ai primit, iar ei, trup, demoni, lume, vor căuta să răpească şi să risipiească puţinul tău, pe care îl primeşti ca să-l dai în dar la alţii, dar nu să-l arunci, cum vor ei pe împrăştierea inimii şi gândurilor vieţii, doar atunci vei fi uimit de cele ce iubirea ţi le va descoperi noi, toată viaţa, în inima şi fiinţa ta, iar până atunci, vai, eşti (şi sunteţi) pe cărarea largă, pe care mulţi o află, care duce la iadul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, la viermele cel neadormit, la întunericul cel mai dinafară, moartea cea de-a doua...

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate risipitor în eres (şi toţi ceilalţi fraţi risipitori, preaiubite oiţe rătăcite) când vei împlini cuvântul Scripturii în întregime şi nu pe sărite, când te vei umple de iubire încât să iubeşti pe aproapele tău nu ca pe tine însuţi, ci mai mult decât pe tine însuţi, când te vei sfâşia de durere, când te vei tăvăli pe jos de durere, la propriu, pentru oameni, pentru Biserică, pentru cei ce rătăcesc şi nu doresc mântuirea, când te vei strânge ghem de durere şi lacrimi, când vei geme zdrobit, de dor după oamenii care nu iubesc pe Domnul în libertatea lor, când te vei topi de suferinţă, când vei vărsa şiroaie de lacrimi pentru omenire, pentru Raiul pierdut, pentru bucuria şi mulţumirea de care te umpli când vezi în fiecare minut că Dumnezeu dragoste este, când îi vei iubi şi-i vei ajuta pe cei care au vândut averile lor şi le-au împărţit săracilor şi au urmat Domnului cu toată viaţa lor şi au rătăcit prin munţi, prin peşteri, prin scorburi de copac, prin crăpăturile pământului, ei de care lumea nu este vrednică, ce se numesc azi monahi, monahii, pustnici, pe care Dumnezeu îi arată Sfinţi, prin neputrezirea Sfintelor Trupurilor lor, când te vei teme, nu cu frică, ci cu dragoste, respect, dorinţă şi căldură de a călca poruncile Domnului date Bisericii sale, în decursul secolelor, pentru a o păzi de lupii răpitori, prin slujitorii Lui prin care El lucrează în dragostea lor, din ascultarea în binecuvântarea povăţuirii spre mântuire dată de Duhul Sfânt, prin ei nouă, când vei simţi puţin cu inima Marelui Apostol Pavel şi te vei vedea pe tine în fiecare minut al vieţii cel dintâi păcătos şi când îi vei vedea pe toţi ceilalţi, ca sfinţi şi mădulare ale trupului lui Hristos, când vei fi gata pregătit să fi bătut, aruncat în apă, biciuit, când nu vei iubi pe femeie şi pe copii mai mult decât pe Hristos, când vei întoarce şi obrazul celălalt, vei binecuvânta pe cel ce te blestemă, vei arunca cu pâine în cei ce aruncă cu pietre, când vei da şi haina celui care cere cămaşa, când vei merge două mile cu cel care cere să mergi cu el o milă, când vei da şi casa celui care vrea să-ţi ia pământul, când vei suferi până la sânge pentru dragostea de oameni ce o ai în suflet şi pentru Evanghelia lui Hristos, Preadulcelui Hristos, când vei dori pe Domnul mai mult decât mâncarea şi apa, mai mult ca aerul, mai mult ca odihna, mai mult decât orice frumuseţe, desfătare şi plăcere şi vei simţi că nu mai poţi trăi decât pentru El, când Îl vei căuta pe Domnul în toate acţiunile tale şi ale celorlalţi, în cuvintele tale şi ale celorlalţi, când vei vedea Lumina necreată, Lumina taborică cea mai presus de minte şi cuvânt şi când foarte multe altele ca acestea ţi se vor da şi vei face, ceea ce pentru lume este nebunie şi de neconceput, glumă, utopie, păgânism, şamanism, ocultism şi alte etichete şi numiri rătăcite de neiubire şi necredinţă, când vei ţine mintea în iad şi nu vei deznădăjdui, atunci când vei simţi că toate din lume sunt atât de frumoase şi totuşi atât de trecătoare şi nu vei mai aparţine lumii, ci vei dori cu fiecare respiraţie a ta să aparţii Împărăţiei Cerurilor, atunci, în acel firesc al dragostei, atunci vei înţelege puţin ce înseamnă să fi creştin, atunci vei veni cu sete, cu sârg şi dor, în comuniunea celor ce azi se numesc pe nedrept, ortodocşi, adică a celor ce azi mai sunt creştini, cei ai lui Hristos, şi nu vei mai căuta pe hristos al altora, ci vei veni la Acel Hristos al nostru, dorind şi tu păstorirea Lui, prin unşii Lui, preoţii Lui, prin harul care-l vei primi în bincuvântările lor, prin dragostea ta, care li s-a dat lor prin punerea mâinilor mai marilor slujitori, care slujesc neîncetat pe toţi care caută mântuirea, după puterile înmulţite de ei din Apostoli, uniţi în diversitate, cu Hristos, asemenea Apostolilor, în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede şi se revarsă nesfârşit şi întreg, atunci vei simţi stropii de har, şi copleşit de acea bucurie şi stare, te vei vedea atât de mic şi gol de toate, neputincios în nimic fără har, atunci vei vedea că tot ce ai putut şi tot ce ai făcut, a fost în acel har, acea dragoste şi milă a Domnului pentru tine şi pentru toţi, de la început, atunci nu vei mai dori decât să rămâi în acei stropi de har, căci în ei vei simţi întărirea şi mângâierea Domnului, atunci vei pune început bun pocăinţei pe drumul mântuirii tale în fiecare zi, şi vei începe luptele cele mari cu trupul tău, cu demonii şi lumea, în fiecare zi, tu căutând să păstrezi ce ai primit, iar ei, trup, demoni, lume, vor căuta să răpească şi să risipiească puţinul tău, pe care îl primeşti ca să-l dai în dar la alţii, dar nu să-l arunci, cum vor ei pe împrăştierea inimii şi gândurilor vieţii, doar atunci vei fi uimit de cele ce iubirea ţi le va descoperi noi, toată viaţa, în inima şi fiinţa ta, iar până atunci, vai, eşti (şi sunteţi) pe cărarea largă, pe care mulţi o află, care duce la iadul cel gătit diavolului şi îngerilor lui, la viermele cel neadormit, la întunericul cel mai dinafară, moartea cea de-a doua...

Yawn.

Coleg Igor, asa vei predica in biserica? Tinerii vor pleca, batrinii vor atipi. Gaseste exprimari care sa "socheze" (in sensul bun, fireste), adica, sa trezeasca interesul.
Te-ai gindit ca un preot bun trebuie sa te "loveasca in gindire", vorba parintelui Cleopa, cu ceva nou ca exprimare, neasteptat ca abordare si vechi ca principiu? Preotul trebuie sa fie mai atrctiv, oratoric vorbind, decit "lumea" care seduce (anti)-spiritual oamenii de o mie de ori pe zi.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Ii fac o pomana mai acatarii

Parastase ? Pomenirea celor adormiţi ? Rugăciunile pentru cei adormiţi ?

"Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El." - I Tesaloniceni 4, 13-14.

Deci ne rugăm pentru cei adormiţi ai noştri, să-i aşeze Dumnezeu la loc cu verdeaţă, la loc de odihnă, de unde a fugit toată întristarea şi suspinarea, fiindcă "credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu El.", cum spune mai sus.

Repet. Cu durere: Tot ce există în Ortodoxie e dovedit biblic, pe când tot ce există în neo-protestantism, e anti-Biblie. Şi orice eres, păgânism, ateism. Acestea sunt rodul semănăturii demonice. Dumnezeu să vindece, să trezească, să lumineze cât mai mulţi.

Vai de timpurile ce le trăim şi de prigoana cea mare a Bisericii, de multele erezii care răpesc oiţele Domnului şi le consumă în întuneric, legate, timpul mântuirii...

[Copacel]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Ii fac o pomana mai acatarii.
Dar daca tu te certi cu preotul si acesta moare, cum mai marturisesti lui ? Ca e mort. Ce faci?

Altui preot.Ca de aia exista duhovnicul.O persoana tertza.La mine nu-i problema.