În prealabil postat de Gracchus
AJUTORUL SF. EFREM
Primii sfinți (alături de Maica Domnului) pe care i-am”descoperit” și i-am îndrăgit, simțindu-legrabnicul ajutor au fost sfinții Nectarie și sfântul Ioan Maximovici.De sfântul Efrem am aflat”întâmplător” prin luna decembrie a anului 2012, căutând niște cărțiîntr-o librărie cu carți religioase. Astfel, am luat la cunoștință că mai este un sfânt făcut cunoscutpe meleagurile românești, dar nu am acordat prea mare importanță zicând în mintea mea: “Ce,nu sunt atâția sfinți? Nu e la fel ca toți ceilalți?”Dar se pare că sfântul voia să îl cunosc, deoarece după aproximativ 3 săptămâni am primit în darde la prietenii mei, de ziua de naștere, o carte cu “Viața, arătările, minunile, acatistul șiparaclisul”, însoțită de o frumoasă dedicație (”Biruința a toată ispita este tăcerea și smerenia” –citat din învățăturile Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului) și o încurajare:”George, sfântulEfrem e tare, ajută pe toată lumea. Roagă-te și tu, că sigur te ajută.”Și, intr-adevăr, m-a ajutat, deoarece la aproximativ o lună și jumătate după ce am început să-icitesc viața și acatistul am găsit de muncă, în condițiile în care trecuseră aproape doi ani de cândterminasem facultatea și nu reușisem să mă angajez nicăieri, nici măcar la interviuri nu eramchemat (probabil scepticii vor zice că foarte probabil, nu aveam CV-ul bine făcut sau alte variimotive, dar la întocmirea acestuia mă ajutase o prietenă ce lucra în domeniul resurselor umane șicare cunoștea foarte bine cerințele pentru realizarea unui așa zis CV ”de succes”).Dar eu, în loc să-i mulțumesc sfântului pentru ajutorul primit după cum promisesem (că voitransmite această facere de bine spre publicare) am făcut un alt”bine” – am renunțat să mai citescacatistul după cum făceam înainte și am zis că totul se datorează unui concurs de împrejurări, e oconcidență și nicidecum că el m-a ajutat (deși inima îmi spunea altceva).Drept consecință a renunțării citirii acatistului, sufletul meu era neliniștit, dar în marea majoritatea timpului rămâneam nepăsător (și nu că nu aș fi avut timp sau eram obosit, dar intrasem într-ostare de amorțire sufletească).Totuși, după câteva luni am început să citesc din nou acatistul, și deși o făceam sporadic,simțeam că sufletul se liniștește.
|
02.10.2017, 16:12:39
Mod hibrid