lumea in care traim

Dor de Romania?!? – un text care doare
De Alin Fumurescu (sursa: voxpublica.ro)

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.

[raisa2006]

pt mirelat
trist dar adevarat!

Ascult imensitatea albă, care se odihneşte după atâtea râuri de fulgi ce au invadat-o. Paradoxal, azi lumina mă deprimă. Ceva s-a întâmplat în lumea noastră; optimismul românului s-a înecat în spaţiul de gheaţă. Toţi ne invadează cu ştiri de cât de răi sunt românii, iar dacă încercăm să explicăm că negrul nu-i atât de negru, suntem catalogaţi ca prea legaţi de trecut. Deşi creştinismul are aproape două mii de ani, nimeni nu se supără că sunt pomenite acele vremuri; [COLOR=#0000ff]mai mult[/COLOR], Vechiul Testament relatează de vremuri imemorabile. Nici un credincios nu ar considera nelalocul ei ideea de „popor ales”, iar la rândul lor evreii îşi respectă valorile şi le evocă prin sărbători specifice.

Mi se pare greu de înţeles de ce unii dintre noi refuză să vadă nişte adevăruri spuse de alţii. Referirea la poporul român care „a fost strălucitor şi va fi” apare, în diferite forme, de pe vremea lui Herodot (şi chiar mult mai înainte) până în 1999 - la Papa Ioan Paul al II-lea.

Poate cea mai veche referire este cea din Geneză – în care nişte greci au identificat Havila ca anagrama Valahiei. Apar afirmaţii alegorice deosebite şi în Cartea apocrifă a lui Enoh.

Herodot ne transmite un mesaj a cărui consecinţă este Uniunea Europeană: „Cei mai numeroşi după inzi sunt tracii şi dacă ar fi şi uniţi ar fi cei mai puternici”. Tot în „Istorii” îi prezintă şi pe geţi ca fiind „cei mai viteji şi mai drepţi dintre [COLOR=#0000ff]traci[/COLOR]”. Acum aproape două mii cinci sute de ani [COLOR=#0000ff]Herodot[/COLOR] ne prevedea un viitor deosebit, dacă vom fi uniţi. A urmat Iordanes (blamat de unii), susţinut (împotriva opoziţiei chiar a unor români) de italianul Carlo Troya - care a explicat cu argumente istorice eroarea grafică care a transformat getul în got.

Nostradamus a scris [COLOR=#0000ff]fără[/COLOR] codificare despre poporul român de pe paralela 45. Mesopotamia Europei (în evul mediu toţi ne spuneau vlahi) a fost şi va fi strălucitoare, preciza el. Pentru cei care consideră că „istoria începe în Sumer” aceste afirmaţii par de-a dreptul inacceptabile.

[COLOR=#0000ff]Mihai Eminescu[/COLOR], pe care unii nu-l pot înţelege (şi-l dezaprobă) a lăsat în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” o adevărată revelaţie şi un îndemn pentru realizarea ei. Era cunoscută în antichitate ca „Ţara Albinelor” şi avea un puternic sacerdoţiu format din pleistoi, ce consumau doar lapte şi miere (acel simbol al Ţării Făgăduinţei din Geneză) - aşa cum relatează şi Flavius Josephus. Astfel „dulce Românie” nu este un compliment gratuit. Cred că atunci când afirma despre „trecutul mare, mare viitor” Eminescu era conştient de destinul ţării. În unele concepte filozofice există ideea unui botez de foc, care purifică sufletul. Prin jertfa de sânge a neamului, se poate „arde” duşmanul interior. La geto-daci, ca şi la popoarele germanice, era credinţa că eroii ajung la Zalmoxis sau în Walhala. Această purificare, susţinută de credinţă şi iubire, ţine aprins „focul veşnic al ţării” - foc care atrage entităţi superioare, precum îngerii iubirii şi păcii.

Descoperirea din 1961 a tăbliţelor de la Tărtăria, prin scrisul de pe ele mai vechi decât primele scrieri sumeriene cu două mii de ani (5.500 îHr.), avea să schimbe viziunea despre trecut şi să dea sens expresiilor „Mesopotamia Europei” şi „La trecutu-ţi mare, mare viitor!”.

Cuvintele Papei Ioan Paul al II lea, în 1999, la sfinţirea locului pentru Catedrala Întregirii Neamului, au confirmat încă odată ceea ce unii ştiu şi alţii refuză să înţeleagă. El a afirmat că „România este Grădina Maicii Domnului” şi că a venit „să contemple chipul lui Iisus în Biserica noastră”. Cred că acelaşi lucru îl înţelegea şi [COLOR=#0000ff]Eminescu[/COLOR] atunci când compara ţara cu o fecioară, mireasă a îngerului ce va coborâ pentru a gusta din raiul ceresc.

Noi avem marea şansă să contribuim la materializarea înaltelor aspiraţii sau previziuni ale înaintaşilor. Este adevărat că în fiecare din noi există capacitatea de cunoaştere a binelui şi răului, că atunci când se dezvoltă latura spirituală ea rămâne uneori vremelnic ancorată şi în manifestări mai puţin înalte, dar putem să găsim în noi forţa ca să înclinăm balanţa spre bine. Nu putem irosi aceast dar hărăzit doar pentru că exită şi „uscături în pădure”. Chiar şi uscăturile sunt bune pentru focul schimbării şi evoluţiei. Dacă n-ar exista astfel de acţiuni negative n-ar fi fost date cele zece porunci, n-ar fi trebuit să fie nici învăţătorii biblici - care sunt dovata realităţii umane actuale în spaţiul culturii creştine; singuri putem alege drumul fie spre lumina iubirii şi înţelepciunii, fie spre întunericul nesiguranţei şi remuşcărilor

[Rodica50]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Sa ne purtam cu dragoste- sunt oameni care nu au intalnit dragostea in familie, nu au cunoscut bunatatea, nu au avut parte de rabdare din partea celor din jur,poate au trait in conditii de subzistenta... amabilitatea nu costa- sa fim amabili!Un gest frumos poate rasturna o lume a indiferentei si violentei.

[Langu]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Simplu,rabdare,rugaciune,iubire sau ...bomba atomica.

Intr-o curte mare, plina de oratanii se afla si un cocos tantos si plin de el ;Era seful cel mare, dintre oratanii,el dadea desteptarea ,el facea ordine ,el conducea “treburile statului ” .Intr-o dimineata, pe cand se lumina de ziua ,sefu’ ,ca de obicei, a iesit sa dea desteptarea :Cucuriiiiii…nu apucase sa termine imnu’ ca trase o sperietura “sora cu uliu” ;vazu intr-un colt de curte o umbra ,care nu avea ce cauta acolo ,pentru ca soarele nu rasarise inca…Isi facu curaj ,tusi sa-si regleze vocea de razboinic (pe care n-o mai folosise de ceva timp) si se duse sa vada cine a indraznit sa intre pe tarlaua sa fara patalama.Surpriza ,in curtea cocosului cazuse din inaltimi un vultur care a fost ranit de pusca unui vanator.Cand l-a vazut asa ranit ,cocosul isi indulceste tonul si-l intreaba :
-Vulture, ce ti s-a intamplat?
-Zburam spre inaltimi ,sus,tot mai sus si deodata am auzit un foc de arma ,o aripa mi-a fost ranita si …iata-ma.
Cocosul se gandi ce se gandi si ii spuse :-Vulture ,te gazduiesc pana te vindeci,dar te rog sa stai pe acoperis ca sa sperii ulii ce se rotesc deasupra curtii.Au cazut de acord si au “batut aripa”.
Vulturul visa in fiecare noapte inaltimile albastre , fara de hotar si dorea sa se inalte cat mai repede sa simta din nou mireasma cerului .Cocosul il intreba de ce se gandeste atat de mult la asta si chiar i-a propus sa ramana cu el sa imparta curtea sa .Vulturul ii povestea cum este sus ,dar cocosul nu intelegea ,nu stia ca exista alte frumuseti ,munti inalti ,orase minunate ,campii roditoare ,oceane pe care nu le cunostea si nici nu avea cum sa le cunoasca ,de jos de aici.Cocosul era multumit cu ce avea ,se credea stapanul lumii in curtea sa ,cu gainile sale ….O,daca-ar fi putut vedea prin ochii vulturului …….

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Si vin si va intreb: cum sa-i iubim? cum sa reusim sa iubim astfel de specimene? cum sa-i iubim pe cei care injura, care se bat, care sunt extrem de nesimtiti, pe cei care sunt violenti, nespus de rai, care nu au nici un dram de bun simt.....

E mult prea plina lumea de astfel de indivizi... eu am de-a face cu ei mereu... sunt ingrozita. mi-e si frica uneori.

Cum sa ne purtam cu astfel de indivizi? ce na facem, dragii mei?

Oda


Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
>
> Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
>
> A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
>
> Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
>
> Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
>
> Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
>
> Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
>
> Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
>
> Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
>
> Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
>
> Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
>
> Insemne, sataniste, otrăvuri, şmecherii?
>
> Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
>
> Ca să scornească arma distrugerii în masă?
>
> Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
>
> E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
>
> Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
>
> Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...
>
> N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
>
> Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
>
> Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
>
> Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
>
> Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
>
> În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
>
> Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
>
> Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
>
> Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
>
> În obştea maimuţească vreun cocotier privat,
>
> Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
>
> Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.
>
> Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
>
> Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
>
> În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
>
> Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
>
> Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
>
> De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
>
> Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
>
> Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
>
> Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!
>
> Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
>
> Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
>
> Nebuni după putere şi după bunăstare!
>
> De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
>
> Contează doar averea şi înmulţirea ei.
>
> Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
>
> O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
>
> La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
>
> Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
>
> Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
>
> N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..
>
> Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
>
> La noi nu se întâmplă război religios,
>
> Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
>
> Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
>
> Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
>
> Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism..
>
> E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
>
> Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!

[costel]

În prealabil postat de giovaninnaa

Dragii mei, as vrea sa va intreb ceva. Eu lucrez cu publicul. Cu foooartee mult public. Ma ingrozeste ce vad. Ma ingrozeste ce vad si pe strada, si in trafic. Ma ingrozeste sa vad ca majoritatea celor din jurul meu nu mai sunt oameni, nu sunt nici animale, daca i-as numi animale as jigni necuvantatoarele.

Cei mai multi oameni au invatat ca singura modalitate de a reusi in aceasta tara este nu zambetul si vorba buna, ci injuratura, nesimtirea, tonul apasat, ... Asa ca ii veti intalni in continuare. Pe zi ce trece se inmultesc. Ceea ce trebuie sa faceti este imposibilul devenit posibil in Hristos - sa va rugati pentru ei.

În prealabil postat de costel

Cei mai multi oameni au invatat ca singura modalitate de a reusi in aceasta tara este nu zambetul si vorba buna, ci injuratura, nesimtirea, tonul apasat, ... Asa ca ii veti intalni in continuare. Pe zi ce trece se inmultesc. Ceea ce trebuie sa faceti este imposibilul devenit posibil in Hristos - sa va rugati pentru ei.

Si nu numai sa ne rugam,sa ne lasam,,strapunsi''de ei zi de zi,pana cand HRISTOS va reveni cu slava sa-i judece pe toti dupa constiinte.Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa vedem ADEVARUL !