Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1331  
Vechi 30.07.2018, 22:27:36
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Viata duhovniceasca in trei zile !
În prima zi te voi iubi cum nu ai fost iubit de nimeni niciodată.
Voi vărsa peste tine harul meu cel desăvârșit.
Vei fi cel mai fericit dintre toți!
Voi trimite belșug de bucurie peste tine,
și sfinții cei mari te vor acoperi cu toată dragostea lor.
Îți voi asculta fiecare cuvânt și fiecare șoaptă,
și fiecare gând pe care-l vei purta către mine în inima ta.
Îți voi răspunde la toate întrebările și îți voi împlini până și ultima dorință.
Vei cunoaște că „Eu sunt cel ce sunt” și că nu este altul în afară de mine!
Nici o rugăciune nu-ți voi trece cu vederea.
Preacurata și Preasfânta Mea Maică te va ține în brațele Sale cele sfinte toată ziua.
Toți te vor iubi, și tu mă vei iubi desăvârșit!
Până și vrăjmașii tăi vor tânji cu dragoste după lumina, curăția și înțelepciunea ta.
Pasul tău va fi ușor, mâinile tale vor face fiecare lucru frumos și desăvârșit.
Rugăciunea va curge ușor de pe buzele tale, privirea ta va fi senină,
Gândul tău va fi curat și lin,
Animalele, păsările și toate vietățile vor fi atrase de tine.
Gâzele vor pluti în jurul tău.
Belșug de roade vei aduce și pacea Mea se va odihni întru tine.
Toate îți vor merge bine,
Nimeni nu te va răni nici măcar cu o privire.
Întru smerenie vei plânge de dragoste și de dor, și cu bucurie sfântă vei zâmbi.
Vei iubi și vei fi iubit desăvârșit de toți,
Și vei ști atât de limpede că noi toți suntem una.
Mă vei căuta în fiecare clipă și voi fi lângă tine mereu în chip simțit.
Voi pătrunde cu dragostea mea și sufletul tău și trupul tău, și oasele tale.
Și măduva oaselor tale se va bucura întru mine.
Te voi cerceta cu focul iubirii mele și toată necurăția ta voi arde înlăuntrul tău.
Vei crede că dragostea mea nu te va părăsi niciodată.
**
În a doua zi îmi voi retrage încet, încet, harul meu.
Va fi ziua cea mai lungă.
Vei obosi, căci te voi părăsi și vei tânji cu dor mare după mine.
Suferința ta după dragostea mea va fi cumplită.
Te voi certa, te voi mustra cu asprime.
Când o să Mă chemi o să Mă prefac că nu te mai aud.
Când o să-Mi cânți, o să mă prefac că nu-Mi pasă de tine.
Când o să cazi, o să Mă prefac că nu te mai pot ridica.
O să mă retrag atât de mult încât tu nu o să-mi mai simți puterea și dragostea.
Când o să strigi după Mine te voi iubi doar atât cât să nu pieri de tot.
Când o să plângi, voi seca izvorul lacrimilor tale.
Nu vei mai găsi mângâiere în cele care deunăzi te odihneau.
Când vei îngenunchea înaintea mea te voi iubi doar în tăcere.
În mii de metanii nu-ți vei găsi odihna, nici pacea.
Gândurile te vor tulbura când voi ridica mâna mea de la tine,
Dar nu deznădăjdui!
Fă toate cele ce te-am învățat întru dragostea dintâi!
Pasul tău va fi greu, poverile îți vor părea uriașe.
Vei citi, mă vei înțelege cu mintea.
Vei cerceta academiile cele mai înalte și dascălii cei mai pricepuți.
Îmi vei picta icoane multe și îmi vei sculpta cruci nenumărate din lemn.
Vei munci mai mult și vei mânca mai mult.
Îți vei topi trupul cu privegherea, dar ți se va părea că nimica nu poți birui!
Toate care îți păreau ușoare la început, acum îți vor fi mai grele.
Dacă vei lupta din nou cu toate patimile tale cele vechi pe care le credeai uitate,
Îmi vei cere ajutorul și îți va părea în zadar.
Voi trimite secetă mare peste tine,
și-ți vei simți din nou trupul.
Oamenii te vor vrăjmăși și te vor urâ pentru mine.
Vei fi atât de singur și de părăsit de harul meu,
Încât toți te vor ocoli cu privirea.
Aspru-ți va fi ogorul și munca.
Te vei urî pe sineți până la moarte și astfel îmi vei găsi din nou dragostea.
Soarele care odinioară te mângâia, acum te va arde cu raze fierbinți.
Vânturile îți vor sfâșia fața.
Iarna te voi ninge cu fulgi mari, în zăpadă și vifor voi acoperi trupul tău.
Ploi din senin și furtună voi trimite peste tine,
Păsările mele își vor ascuți trilurile,
Și-ți vor răni urechea.
Nori grei vor acoperi soarele cel luminos,
Când vei trece.
Câinii te vor lătra cu furie și răutate.
Chiar cu fapta, sau cuvântul ori cu gândul dacă nu îmi vei cădea,
Eu încă tot nu mă voi milostivi de tine.
Și vei face tot ce te-am învățat de la început.
Vei fi mereu ultimul, sub toți și sub fiecare.
Nu te vei lăuda cu faptele tale,
ci vei zice:
„Nici cele pe care trebuia să le săvârșesc nu le-am făcut”
Ca tâlharul vei zice: „Vrednic sunt de osândă pentru fărădelegile mele”
Precum tinerii în cuptorul de foc te vei osândi pe sineți pentru a dobândi roua.
Vei fi cuminte, când toți te vor chinui.
Vei fi blând când toți se vor mânia pe tine.
Vei binecuvânta pe cei ce te blestemă.
Te vei răstigni din dragoste pentru mine.
Vei fi curat când voi lăsa necurăție peste necurăție să cadă peste tine.
Vei zâmbi, când toți te vor privi cu nepriință.
Când te vor lovi și te vor bate tu-i îi vei îmbrățișa cu dragoste.
Ținându-ți mintea în iad și nedeznădăjduind de Mine, rugăciunea ta va fi curată
Și sufletul tău se va odihni.
Prin osândirea-ți de sine îți vei câștiga dragostea.
Voi fi mai aproape de tine decât carnea și pielea și oasele tale,
Dar tu nu vei ști. Dintru adâncul tău voi căta mereu asupra bărbăției tale.
Te voi părăsi doar pentru a mă căuta mai bine!
***
A treia zi voi reveni cu dragoste mare și puterea mea desăvârșită se va sălășlui din nou întru tine,
Îți voi trimite din nou harul meu întreg, ca întru prima zi.
Te vei ruga pentru toți cu mare dragoste ca pentru tine.
Și vei căuta numai smerenia mea.
Voi scurta această zi pentru tine,
Căci nu vei putea purta în trup atâta dragoste,
Întru bătrânețele tale.
Pacea ta va fi deplină și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.
Harul meu îl voi împreuna veșnic cu tine
și dragostea Mea se va sălășlui în inima ta întru veșnicie.
În clipa cea din urmă, știută doar de mine,
vei trece la Mine întru pace, iubire și smerenie,
Trăind întru dragoste deplină înfricoșătorul suspin:
„Eu încă nu m-am smerit destul”
Chiar de nu vei fi vreodată vrednic de mine,
Te voi iubi ca pe un copil.
Și mereu te voi ajuta să-mi spui:
„Acum, Doamne, prin harul Tău, și eu sunt.”
Arhimandritului Sofronie de la Essex,
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1332  
Vechi 31.07.2018, 00:21:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Spunea tare frumos un părinte că nu poți descoperi lucrul acesta (pacea, implinirea, echilibrul si pe insusi Dumnezeu) până când nu vei înțelege că fratele tău(aproapele tău) este viața ta! Dumnezeu nu este ceva foarte străin de noi, foarte departe de noi, ci El ni se va descoperi când vom înțelege că fratele nostru este viața noastră. Cunoașterea lui Dumnezeu va începe când vom înceta să judecăm, să condamnăm și să fim cârcotași cu aproapele nostru. Pr. Visarion
"Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu..."
Sf.Antonie Cel Mare
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1333  
Vechi 19.08.2018, 01:12:49
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Prin răbdare, prin rugăciune, prin smerenie, prin mulțumirea adusă Domnului, să-ți birui starea. Domnul este aproape, El privește inima ta. Dacă L-ai iubi măcar puțin, te-ai bucura că poți să-I închini toată viața ta și ai fi gata să rabzi orice. Adu-ți aminte de viața lui Ioan Înainte-Mergătorul, de viața Mântuitorului, a Maicii Domnului, a mucenicilor, a cuvioșilor. Ce au mai suferit! Poți, oare, să compari câtuși de puțin situația și starea ta cu nevoințele și cu necazurile lor? Citește Viețile Sfinților și compară-le cu starea ta. Nu cădea în akedie, draga mea, Domnul este cu tine și nu te va lăsa lipsită de ajutor și mângâiere.
Bucură-te, și nu te necăji. „Întru răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele voastre” ‒ iată ce spune Sfânta Evanghelie. (Cuviosul Nikon Vorobiov, Scrisori către fiii duhovnicești, extrase din cartea Ne-a fost lăsată pocăința)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1334  
Vechi 21.08.2018, 01:31:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

DE AI PĂCĂTUIT, SPUNE CU UMILINȚĂ ȘI ZDROBIRE DE INIMĂ:
„Miluește-mă Dumnezeule după mare mila Ta…”
De vrei greși cu ceva în fața lui Dumnezeu (și noi greșim cu prisosință în fiecare zi), spune îndată în inimă, cu credință în Domnul, îngemănând strigătul inimii cu o conștiință smerită și cu asumarea păcatelor, Psalmul 50 “Miluește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta”, spune-l până la capăt. Dacă după ce l-ai spus o dată n-ai simțit nimic, încearcă a doua oară, dar rostește-l cu și mai multă căldură a inimii, cu și mai mare simțire și îndată ți se va umple sufletul de lumină, de mântuire și pace de la Domnul.
Fă așa mereu, cu inimă zdrobită. Este un mijloc de toateă nădejdea, experimentat, de a te împotriviă păcatului. Dacă nu vei primi ușurare, înseamnă că tu ești de vină, că nu te-ai rugat cu inimă zdrobită, cu smerenie, că n-ai fost ferm convins că Dumnezeu îți va da iertare păcatelor și că ești slab, nu te poți dezlega de păcat.
Doamne, fac mărturie înaintea Ta că energia și sănătatea, vigoarea fizică și spirituală nu pot fi obținute trăind tot timpul într-o casă de vacanță sau în pădure, ci la Tine, în biserică și mai cu seamă în timpul Liturghiei și prin Dătătoarele de viață Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O, minunată și veșnică pronie dumnezeiască, cea care dai mântuire și îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preaînchipuire a vieții veșnice prin Sfintele Taine!
Câte binefaceri nu mi-a adus până acum credința în Hristos! Nu le știu numărul și nu voi vorbi despre fiecare în parte, ci numai despre una: de câte ori nu mi-a adus liniște, nu mi-a scos sufletul din tulburare, nu mi-a alungat patimile! De câte ori nu mi-a îndreptat pornirile strâmbe ale inimii, de câte or nu m-a curățat de păcate, nu mi-a scăpat sufletul de moarte! Cât de apropiat este Domnul de omul credincios! El ne este ca aerul, ca respirația inimii și a sufletului nostru.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viața mea în Hristos)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1335  
Vechi 22.08.2018, 22:59:19
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ți-e sufletul trândav și scârbit. Și chiar de-ți pare că te rogi cu vorbe străine și de neînțeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înțeleg și se îndepărtează.Stăruie bărbătește în rugăciune, în duh de căință. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E și asta o cruce pe care o ai de dus. Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, și ți-e ușor s-o faci, și sufletul ți-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât ești de puternic și cât de drag ți-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Și la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul și-o face ușoară. Ușurința la rugăciune semețește. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, își strânge datornicii de gât.
Jean-Claude Larchet
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1336  
Vechi 23.08.2018, 11:52:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cât de anevoios e drumul de la iubire la fericire?
Arhimandrit Teofil Părăian
Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său.
Toată credința noastră, toată rânduiala noastră de rugăciune, toate slujbele noastre ‒ sunt dătătoare de lumină, dătătoare de bucurie: „Toate de lumină s-au umplut: și cerul, și pământul, și cele de dedesubt! Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit! Cerurile, după cuviință, să se veselească, și pământul să se bucure! Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că Hristos a înviat, Veselia cea veșnică!”.
Ce-i Hristos? „Veselia cea veșnică”! Ce-i Evanghelia? Dătătoare de nădejde și de bucurie! Ce-i creștinismul? Religie a bucuriei, religie a iubirii! Toate acestea le-am spus ca să putem face legătura între iubire și bucurie. Niciodată nu-i omul atât de fericit, decât atunci când se știe iubit și când iubește, când își revarsă iubirea din sufletul său.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1337  
Vechi 23.08.2018, 21:22:47
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Într-o zi vei înțelege că sunt persoane care nu te vor trăda niciodată, dar pentru asta va trebui să treci prin foarte multe trădări. Într-o zi vei înțelege că luciul exterior este un nimic în comparație cu frumusețea interioară. Pentru că tot ce e în exterior – va rămâne să lucească până la prima ploaie, dar frumusețea interioară va pâlpâi veșnic. Într-o zi vei înțelege că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu te vor dezmorți niciodată. Adevărurile la care ai ajuns prin proapria experiență și suferință sunt mult mai importante. Într-o zi vei înțelege că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija – sunt o manifestare a puterii interioare, și nu a slăbiciunii. Cineva nu se mulțumește cu o singură femeie și atunci o caută pe a patra sau a zecea. Pe când altuia nu-i ajunge o viață – pentru a o iubi pe cea unica.
Konstantin Habensky
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1338  
Vechi 25.08.2018, 21:23:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Ați văzut, fără îndoială, o dramă al cărei erou principal nu se arată de la început, ci mai târziu, dar toate personajele care se arată pe scenă înainte de eroul principal îl așteaptă pe acesta, îl vestesc pe acesta; tot ce se întâmplă anunță venirea lui. La fel și în uriașa dramă a întregii lumi: toți L-au așteptat și toți L-au prevestit pe mărețul Mesia, eroul principal. Și prorocul Îl numește astfel, grăind: „și va ieși Domnul ca un viteaz... și se va arăta slava Domnului, și tot trupul o va vedea” (Isaia 42, 13 și 40, 5). Așa a fost prezis cu multe sute de ani mai înainte, așa a fost prezis, așa s-a și întâmplat, fiindcă dimensiunile dramei lui Hristos, atât în timp, cât și în spațiu, sunt mai mult decât colosale.
Citiți pilda Lui despre vierii cei răi (Matei 21, 33). Ea vă va lămuri mai bine decât mine, cel muritor. Și ascultați mărturia Domnului despre Sine Însuși: „Amin, amin zic vouă: mai înainte de Avraam, Eu sunt” (Ioan 8, 58); iar Avraam s-a născut cu câteva mii de ani înaintea Lui. Încă o mărturie mai ascultați din propria Lui gură, și anume când evreii L-au întrebat: „cine ești Tu?”, Iisus le-a zis: „Începutul” (Ioan 8, 25). Așa Îl numește și cel de-al patrulea Evanghelist, zicând: „la început a fost Cuvântul” (Ioan 1, 1).
În fine, în viziunea apocaliptică a lui Ioan, El Însuși spune despre Sine din Ceruri: „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel ce este și Cel ce era, și Cel ce va veni... și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor, amin; și am cheile iadului și ale morții” (Apocalipsa l, 8, 18).
Vedeți, deci, că înainte de Hristos tot Hristos a fost, și după Hristos tot Hristos. Iar cu privire la faptul că El Se va arăta la sfârșit cu putere și slavă mare, citiți în Sfânta Evanghelie și în Apocalipsă: va veni iarăși pentru a pune capăt acestei drame a lumii, căreia tot El i-a pus și începutul. Veți spune: mare este taina aceasta! Dar fluturele este, oare, o taină mică? Cu cât mai mult Ziditorul fluturelui! Pace dumneavoastră și bucurie de la Hristos Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1339  
Vechi 26.08.2018, 20:16:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cât aș dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har și să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniștit, chiar dacă judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: ”în ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca„.
Dacă însă n-ai certitudinea că ești în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit și să-L cauți fără răgaz până ce-L vei găsi din nou, pe El și harul Său. Trebuie urmăriți vrăjmașii care ne împiedică de a merge înspre El până la înfrângerea lor definitivă. Proorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmașii mei și-i voi prinde pe dânșii și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși. Îi voi zdrobi pe ei și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17,41-42).
Așa trebuie să fie. Neguțătoriți cu virtuțile. Împărțiți darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu își pierde din lumină dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăția pământească împărțită se împuținează.
Bogăția cerească a harului se înmulțește la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuși Domnul în convorbirea cu samarineanca: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viață veșnică” (Ioan 4,13-14).
Sfântul Serafim de Sarov
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1340  
Vechi 27.08.2018, 21:51:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cu cât mai repede ați dobândit o virtute, cu atât mai ușor o veți pierde iară. Cu cât mai greu și ostenitor ați dobândit-o, cu atât mai neclintit veți rămâne. Întocmai ca acel dovleac care s-a făcut mare și care-i spunea copacului:
- Ai văzut cât am crescut în câteva zile? Tu ești acolo de ani mulți și aproape că nu ai crescut!
- Da, răspunde copacul, dar tu încă nu ai cunoscut furtunile, valurile de căldură și perioadele de frig!
La puțin timp după aceea, dovleacul s-a uscat, iar copacul a rămas unde era.
Așijderea este omul duhovnicesc. În vreme de furtună sau în vreme liniștită rămâne același. De ce? Pentru că o lungă perioadă de timp a creat stabilitatea. Când omul acesta a început să renunțe la lume, starea lui duhovnicească era instabilă. Însă, cu timpul, dumnezeiescul har a lucrat progresiv la mântuirea și la izbăvirea lui de patimi. Astfel, o persoană are trebuință să facăeforturi în ziua de azi, iar harul lui Dumnezeu va începe să lucreze de la sine a doua zi.
Apoi, nu veți avea trebuință să vă osteniți să aveți gânduri bune. Harul care va sălășlui în voi va fi cel care le va aduce în minte, fără străduința voastră. După aceea, veți vedea taine mari! Veți dobândi, ca să spun așa, prezența în minte a morții sau o altă aducere-aminte binefăcătoare. Atunci când vă veți trezi și veți începe să deschideți ochii, în loc să vă simțiți încă adormit, veți fi sporit. Veți fi trecut deja prin toatătaina vederii de Dumnezeu și veți zice: „Dar cum s-a săvârșit aceasta, atâta timp cât eu abia de mă ridic? Cum s-a săvârșit, oare, aceasta?”. Dumnezeiescul har lucrează prin el însuși, el este rezultatul unui obicei de lungă durată. Un obicei bun însoțit de dumnezeiescul har devine o a doua fire.
Același lucru se petrece, însă, și cu păcatul: treaz sau adormit, un om păcătos se gândește tot timpul la rău. Când păcatul este întărit de un obicei vicios și prin diavol, acesta devine un rău permanent.
(Gheronda Efrem Sinaitul din Sfântul Munte)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde