Iubirea de aproape (ruda) vs donatie manastire!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de stanciuf

vad pe geam oameni care cauta prin gunoaie si ma gandesc ca in ritmul asta asa voi ajunge si eu. inevitabil ma gandesc la bani.

Ce-i cu acest pesimism necreştinesc ? Aţi auzit ce s-a întâmplat ? Domnul nostru a înviat ! Este Acela care ne-a spus că Dumnezeu are grijă de păsările cerului şi de crinii câmpului. Toată grija noastră să fie să urmăm calea Lui şi să sporim în El, şi toate se vor adăuga nouă!

Nu credeţi chestia asta ? Dar că Domnul, în cei trei ani şi jumătate cât a predicat, a trăit în mare sărăcie, fără niciun venit regulat, credeţi ? Cu toate astea, nici El, nici Apostolii Săi nu îşi fac prea mari griji materiale. Niciunul nu arată că s-ar teme să ajungă să răscolească prin gunoaie. Mereu se găsea cineva să-i găzduiască şi să le dea să mănânce, ba chiar să-i ospăteze. Singurele situaţii când vedem că transpar griji materiale sunt:
-când seara era aproape şi erau adunaţi mulţi oameni, care nu mai aveau timp să ajungă pe la casele lor din satele vecine. Atunci, puţinele merinde pe care le aveau la ei Domnul şi Apostolii au ajuns tuturor. Pe cale supranaturală, Domnul i-a hrănit pe toţi care veniseră să Îl asculte. Cu altă ocazie, episodul s-a repetat.
-când se ajunge la scadenţa impozitului. Domnul îi spune atunci lui Petru să pescuiască, urmând să găsească un ban de aur în gura peştelui. Aşa a fost, şi şi-au plătit impozitul religios. Dv când aţi plătit ultima dată taxa anuală la Templul Său?

"Excepţii". "Minuni cum n-au mai fost". Ba au mai fost. Zi de zi, timp de zeci de ani, un întreg popor, Poporul lui Dumnezeu, a fost hrănit cu pâine proaspătă şi apă bună în chip supranatural. Pâinea curgea de sus, tot ce trebuia era să se aplece să o ia. Apa îi urma oriunde se duceau. Deşi erau foarte bune, s-au găsit, totuşi, oameni să spună că s-au săturat să se tot hrănească şi să tot bea ceea ce Dumnezeu le oferă şi s-au răsculat. Nu cumva sunteţi asemenea acelora ?

Mama dv a făcut, cu adevărat, un gest nobil. I-a oferit Domnului bună parte din ceea ce era averea ei. Eu aş fi foarte mândru să am o aşa mamă. Dar dv, nu îmi păreţi prea mândru. "De ce i-ai dat lui Cristos, mamă, şi nu mi i-ai dat mie ?!" este ceea ce, în fond, spuneţi.

[stanciuf]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dv când aţi plătit ultima dată taxa anuală la Templul Său?

Incredibil! Dar oare suma de bani nu acopera taxa anuala pentru 50 de ani?
Asa este si staretul: Nu se mai satura. Vrea mai mult!
Nu e suficient! Sa dam pana ajungem in strada! Sa dam si camasa de pe noi daca se poate!

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Deşi erau foarte bune, s-au găsit, totuşi, oameni să spună că s-au săturat să se tot hrănească şi să tot bea ceea ce Dumnezeu le oferă şi s-au răsculat. Nu cumva sunteţi asemenea acelora ?

?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"De ce i-ai dat lui Cristos, mamă, şi nu mi i-ai dat mie ?!"

Hristos are nevoie de bani?

Si DA domnule, nu sunt mandru deloc pentru ce a facut mama mea.
Nu va doresc sa ajungeti vreodata in situatia mea. Nu va doresc sa fiti fara loc de munca, fara nici un venit si fara nici o perspectiva in viata. Nu doresc nici la dusmani asa ceva.

-------------------------------------------------------------------------
Eu ma opresc aici si ma retrag. Va multumesc tuturor pentru raspunsuri!
In primul rand va multumesc pentru raspunsurile de bun simt si de incurajare pentru ca rar mai gasesti pe forum-urile din Romania asa ceva. Imi aduc aminte de softpedia cata ironie, batjocura samd.
Acest forum respecta userii, nu ridiculizeaza oamenii care sufera doar de dragul unor rautati gratuite. Sunt placut impresionat!
Multumesc inca o data pentru sfaturi si in special lui ioan cezar. Am recitit postul lui si am gasit multe sfaturi foarte utile in ceea ce priveste atitudinea pe care ar trebui (si sper sa ma straduiesc suficient) sa o dobandesc! Doamne ajuta!
Inca o data multumesc tuturor!

[lore86]

Domnule Stanciuf,
inteleg ca treceti printr-o mare drama si imi pare rau. Dar cu nadejde in Dumnezeu, in orice situatie se poate agsi o solutie.
Spuneti ca staretul ar fi sugerat sa intrati in manastire, ca si calugar. Personal nu cred ca ar fi sugerata din cauza unei lipse de bani sau a aviditatii ptr acestia ci vazand drama din sufletul dvs poate tocmai acesta ar fi medicamentul de care aveti nevoie.

Acum, treaba cu mancatul din gunoaie...probabil sunteti convins ca exagerati si vreti sa dramatizati lucrurile-- ati incercat sa mergeti ptr o vreme la manastirea in care ati facut donatia, sa ajutati la muncile campului si aveati asigurate masa si un loc curat in care sa dormiti? decat sa va plangeti de mila si sa va imaginati scenarii in postura de cersetor/boschetar ati putea sa munciti iar ca plata sa va multumiti cu o masa calda, un pat curat si un acoperis deasupra capului. Munca nu face rau nimanui, iar natura are puterea de a revigora sufeltul omului(de fapt nu natura, ci Dumnezeu, care este creatorul naturii perfecte). In mediul natural se refac oamenii cu boli pshice grave, cu atat mai mult persoanele care au facut o depresie.
Nu zic sa va faceti calugar, ci sa stati acolo pana va mai linistiti, pana mai scapati de ganduri urate si de mania si revolta din suflet. pana ajungeti sa va impacati cu dvs insiva, cu Domnul, cu mama...

Eventual, in timpul asta inchiriati apartamentul si asa o sa strangeti si un banut...

Nu descurajati, Domnul are un plan mare cu dvs, dar nu lasti mania sa va determine sa luati hotarari care sa va ingreuneze viata, si chiar sa vi-o distruga. Ptr asta nu va mai fi de vina mama, ci dvs .

În prealabil postat de lore86

Domnule Stanciuf,
inteleg ca treceti printr-o mare drama si imi pare rau. Dar cu nadejde in Dumnezeu, in orice situatie se poate agsi o solutie.
Spuneti ca staretul ar fi sugerat sa intrati in manastire, ca si calugar. Personal nu cred ca ar fi sugerata din cauza unei lipse de bani sau a aviditatii ptr acestia ci vazand drama din sufletul dvs poate tocmai acesta ar fi medicamentul de care aveti nevoie.

Acum, treaba cu mancatul din gunoaie...probabil sunteti convins ca exagerati si vreti sa dramatizati lucrurile-- ati incercat sa mergeti ptr o vreme la manastirea in care ati facut donatia, sa ajutati la muncile campului si aveati asigurate masa si un loc curat in care sa dormiti? decat sa va plangeti de mila si sa va imaginati scenarii in postura de cersetor/boschetar ati putea sa munciti iar ca plata sa va multumiti cu o masa calda, un pat curat si un acoperis deasupra capului. Munca nu face rau nimanui, iar natura are puterea de a revigora sufeltul omului(de fapt nu natura, ci Dumnezeu, care este creatorul naturii perfecte). In mediul natural se refac oamenii cu boli pshice grave, cu atat mai mult persoanele care au facut o depresie.
Nu zic sa va faceti calugar, ci sa stati acolo pana va mai linistiti, pana mai scapati de ganduri urate si de mania si revolta din suflet. pana ajungeti sa va impacati cu dvs insiva, cu Domnul, cu mama...

Eventual, in timpul asta inchiriati apartamentul si asa o sa strangeti si un banut...

Nu descurajati, Domnul are un plan mare cu dvs, dar nu lasti mania sa va determine sa luati hotarari care sa va ingreuneze viata, si chiar sa vi-o distruga. Ptr asta nu va mai fi de vina mama, ci dvs .

Subscriu. Multi barbati au renascut, practic, mergind pe aceasta cale. Dumnezeu lucreaza din plin in omul care merge pe drumul bun. Desi lucrarea Domnului e tainica, roadele vietii sub ascultare si in duhul muncii cinstite sunt evidente!
Eu am avut parte de asa ceva si de aceea, cu toata bucuria sustin, sora Lore, opinia pe care ati postat-o. Sper ca si fratele Stanciu va vedea in partea de lumina aceasta sanatoasa, zic eu, propunere de solutii.

[glykys]

Frumos, dar daca omul are familie si obligatii in lume, este dator sa ramana in lume, sa isi poarte crucea. In viata nu facem numai ce ne place. Ca sunt destui improvizati si in manastire, si in lume, spunea par. Paraian. In lipsa unei autentice vocatii, nu cred ca ar trebui cautat refugiul in manastire.

Oricum, sper ca Stanciuf sa gaseasca un bun duhovnic si sa ii lumineze Domnul caile!

[AlinB]

În prealabil postat de stanciuf

in 2005. nu e chiar asa - banii erau pe numele meu in banca. eu am dispus de ei, dar m-am lasat influentat. daca as fi avut "mintea de pe urma"...

Pai faci o donatie, pe urma te razgandesti si spui "am fost influentat vreau banii inapoi"?

Care a fost motivul pentru care ai facut-o prima data?

Daca a fost din credinta poate ca n-ar trebui sa o lasi balta tocmai acum - pacat de investitie si nu ma refer doar la bani.

Totusi, de ce ai fost de acord?

Erai casatorit cand s-a facut donatia?

Atunci nu aveai nevoie de banii respectivi sau macar o parte nu ai pastrat pentru tine?

Nu cred ca esti nici pe de parte in perspectiva de a cauta prin gunoaie in schimb cum ai observat si tu exista obsesia banului, cel care l-ai avut, cel care puteai sa-l ai, cel care vrei sa-l ai.
In plus, vad ca nici cu mama ta nu te intelegi prea bine - sa fie din cauza banilor astia sau probleme mai vechi de familie?

Te-ai gandit ca de aici s-ar putea sa vina toate problemele, depresia si de fapt situatia nu e nici pe de parte atat de tragica cum pare?

Te-ai intrebat ce vrei de fapt de la viata?

Esti sigur ca vrei sa te recasatoresti de exemplu?

Nu te mai gandi la acei bani - chiar strict contabiliceste vorbind nu cred ca ai cum sa-i primesti inapoi.

De ajuns pe drumuri sigur nu o sa ajungi, oricum daca nu ai loc de munca poti ramane in manastire o vreme pana te linistesti, la asta nu te-ai gandit?

În prealabil postat de glykys

In lipsa unei autentice vocatii, nu cred ca ar trebui cautat refugiul in manastire.

Pai daca punem vocatia inainte (apropos, cunosti vreun mester care sa garanteze de la inceput cam cine are si cine nu are vocatie pentru una sau alta...? baga careva mana-n foc? parca stim cu totii ca vocatiile astea se cam valideaza abia dupa, iar nu inainte...), pesemne ca renuntam cu totii la toate, la orice.
Pofta vine mancind, zice romanul. Cat despre lucrarea harului, mama ce vocatie mare stia Sfanta Maria Egipteanca si alti sfinti si cuviosi ca aveau... Dar acolo, in fine, sa zicem ca ar fi vorba totusi de cu totul altceva, ok.

Pentru fratele Stanciu suntem deja vreo 3-4 oameni care ne-am exprimat opinia ca o vreme petrecuta la liniste, la activitate intelept ponderata, sub ascultare, ar reaseza sufletul pe un fagas mai bun, mai aproape de Domnul, de bucurie lucratoare, de pace si bine. Asta e propunerea noastra.
Oare exista, concret, un neajuns serios in miezul acestei variante? Ai alternative cu adevarat mai bune?
Sugestia ta de a gasi omul un duhovnic potrivit (daca Dumnezeu randuieste asta acum, sa nu uitam, totusi...) e desigur foarte potrivita (indraznisem si eu in postarea mea sa spun acelasi lucru), dar ce hiba are daca fratele Stanciu petrece o vreme la linistire si viata intru toate sanatoasa?
Mai ales ca vine vara si sunt conditii mai bune de vietuire, exceptind poate Baraganul, unde canicula poate ridica piedici considerabile.

Imi pare uneori ca tinzi sa subliniezi o veritabila prapastie (asa imi pare) intre viata crestinului mirean (cu sau fara familie) si vietuirea, fie si o vreme, in manastire.
Oare de ce? Ma duce gandul la frici ascunse si altele... Dar, desigur, iertare, nu e treaba mea. Doar ca repeti mereu acelasi refren... In fine, iertare, sora Glykys!...

[stanciuf]

Acum e ceva mai bine. Am reinceput sa iau Coaxil - antidepresiv si Rivotril - pentru atacuri de panica. Pentru moment ma simt excelent. A fost si greseala mea ca am intrerupt medicatia, dar ma durea fierea sau ficatul de atatia ani de cand inghit la medicamente.
Am vazut in prospectul de la Coaxil ca daca intrerupi tratamentul brusc (ceea ce eu am facut) poti avea ganduri sau tentative de suicid.

Acum simt din nou ca am energie si nu imi mai vine sa lancezesc. E incredibil cum o substanta te poate face sa functionezi la parametrii normali, macar si pe moment. Trebuie sa maresc treptat doza, sa ajung la 3 pe zi, dar trebuie sa iau si ceva de somn ca antidepresivele astea iti dau prea multa energie, iti taie toata frica, dar nu mai poti dormi, devii agitat si iti vine sa razi fara motiv. Plus Rivotril de 2 ori plus somniferul ajung iarasi la 6-7 sau chiar 8 pastile pe zi. Dar macar sa fie bine.

Dupa 6 luni imi face iarasi o evaluare a starii si decide daca imi mareste doza sau imi schimba tratamentul. Sper sa nu mai fie o alta nenumarata dezamagire. Am schimbat la tratamente de vreo 8 ani de zile si in final tot acolo am ajuns.

Cred ca ideea nu e rea cu statul o perioada in mediul natural, cu conditia sa urmez si tratamentul (dar nu la dozele pe care le prescrie medicul, ca te blegeste de tot, nu mai esti bun de nimic, esti ca o leguma).

Oricum,e bine ca macar pe moment ma simt bine, echilibrat, relaxat, nu mai urasc pe nimeni si nimic, ba sunt chiar euforic si nu mai vad totul negru. Problema e ca dupa un timp se obisnuieste creierul si corpul cu el si trebuie doze din ce in ce mai mari sau medicamente si mai puternice cu efecte secundare groaznice (iti tremura mainile etc). Doar am inceput sa cunosc mersul lucrurilor si nu imi fac prea mari sperante ca mai fac minuni tratamentele.

Dar macar pe moment parca nu mai simt cat de oribila poate fi existenta umana. Si e bine! Macar pe moment.

Iar acum cand sunt in starea asta mai buna parca si pot sa ma rog.

În prealabil postat de stanciuf

dar ma durea fierea sau ficatul.

Pentru durerile de fiere/ficat datorate medicamentelor exista niste ceaiuri foarte bune din plante culese din zonele de munte (producatori din Bihor).
http://www.faunusplant.bizoo.ro/vanz...re-Ficat-Marit

Cred ca se gasesc si la Valcea. Mai exista si alti (chiar multi) producatori care comercializeaza aproximativ aceeasi formula de ceai. http://plantemedicinalebihor.ro/category/ceaiuri/
Cel pe care l-am indicat este probat de mine!!! Bune rezultate si foarte repede se simte efectul!
Se poate combina cu cel gastro-intestinal de la aceeasi producatori.

În prealabil postat de stanciuf

Iar acum cand sunt in starea asta mai buna parca si pot sa ma rog.

Cred ca e foarte bine. Cunosc in felul meu aceasta experienta de viata.
Daca imi permiti un indemn: tine tratamentul cu rigoare desavarsita, strict sub indrumarea medicului. In acest timp, iar aici chiar te rog cu dragoste frateasca, smereste cu toata puterea mintea ta.
Tine strans de duhovnic, in ascultare. Sileste-te! Si fii mereu la Sfantul Maslu si la Sfanta Liturghie. Cum poti, cum nu prea poti uneori, dar fii prezent acolo. Prezent cat poti mai deschis, mai cu toata suflarea ta. Prezent cu adevarat, cum iti sta in puteri, acelea care deocamdata sunt.
Acesta cred ca este drumul tau bun, frate! Vei reusi sa te imbogatesti, treptat, cu toate comorile, iar neajunsurile mari vor disparea, treptat, cu vremea.
Dumnezeu sa te sprijine totdeauna! Maica Domnului sa te ocroteasca! AMIN+

P.S. Marturisesc ca, pentru mine, cel mai bun anxiolitic si antidepresiv este, oricind si oriunde, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!". Incepe rugaciunea, frate! Ea te va conduce singura. In cele mai mici si surprinzatoare detalii, cele mai concrete nuante ale vietii practice, in cele mai potrivite asezari duhovnicesti. Lasa ce spun bagatorii in seama, scepticii si desteptii pamantului. Tu cauta spre Cer! Fii prieten cu rugaciunea si ea nu te va dezamagi. Pentru ca Domnul ne-a pus-o in dar, ca "fir" neasemuit pentru "conectarea" noastra la Viata. AMIN+