Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sarbatori > Diverse Sarbatori
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1081  
Vechi 04.08.2018, 01:39:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfinții 7 tineri din Efes; Sfântul Mucenic Tatuil
Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului cetății Efes și toți credeau în Mântuitorul Iisus Hristos, mărturisind cu îndrăzneală că sunt creștini. Auzind împăratul că ei sunt mărturisitori ai lui Hristos, i-a chemat la judecată. În fața lui Deciu, cei 7 tineri au mărturisit credința lor cu mult curaj. Văzând acestea, împăratul le-a dat timp să se răzgândească până la întoarcerea sa, dar ei, luând aur și argint din casa părintească, s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon, rugându-se neîncetat. Aflând împăratul unde s-au ascuns, a poruncit să fie zidită gura peșterii, astfel încât cei 7 frați să moară de foame. Dar, prin voia lui Dumnezeu, au adormit în chip minunat. Și au trecut anii, iar la conducerea imperiului a venit împăratul Teodosie al II-lea (408-450). Așadar, în zilele acestui împărat, binevoind Dumnezeu, a deschis peștera printr-un om care căuta piatră, și a înviat din morți, după aproape 200 de ani, pe cei 7 tineri, cărora li se părea că au dormit o singură noapte. Deci, ieșind Iamvlih, fratele mai mic, în cetate, a văzut orașul plin de biserici, iar semnul Crucii era pus pe ziduri. El le-a spus tuturor despre frații săi și se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credința în învierea morților, și-au dat sufletele în mâinile Domnului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1082  
Vechi 13.08.2018, 13:47:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În calendarul Bisericii Ortodoxe astăzi este cinstit Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, a cărui mutare a moaștelor la Constantinopol o sărbătorim. A trăit între anii 580 și 662 și este unul dintre cei mai mari teologi ai istoriei creștine, cu o operă de o profunzime dogmatică excepțională. Caracterizând ansamblul operei Sfântului Maxim, părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Scrisul lui este o sinteză grandioasă și personală a marilor curente filosofice ale Antichității și a principalelor idei patristice”.
Dezvoltările teologice ale Sfântului Maxim referitoare la cele două naturi ale lui Hristos și singurul Său ipostas, la relațiile dintre natură și ipostas, la noțiunea de „ipostas compus”, la cele două voințe ale lui Hristos, dar și la natura voinței și legătura sa cu liberul arbitru, precum și cele referitoare la natura libertății, la cele două energii ale lui Hristos, dar și la noțiunea de energie în general, sunt și astăzi esențiale pentru a înțelege în profunzime hristologia și antropologia ortodoxă.
Sfântul Maxim rămâne încă și azi un maestru de nedepășit și doar urmându-i școala putem cu adevărat înțelege, atât cât este accesibil rațiunii umane, alcătuirea Cuvântului întrupat. Printre Sfinții Părinți, el este cel care oferă asupra acestui subiect expunerile cele mai precise, cele mai riguroase și cele mai profunde. În afara aprofundării și a precizării excepționale pe care Sfântul Maxim le aduce acestor noțiuni de natură, persoană, voință și libertate, el aduce și lămuriri referitoare la câteva subiecte la care omul contemporan, pus în fața provocărilor gândirii moderne raționale și secularizate, resimte o nevoie legitimă de explicație.
Sfântul Maxim ne aduce aminte că timpul vieții și pornirea legată de energia întregii lui ființe îi sunt date omului pentru ca el să umple intervalul ce-l separă de Dumnezeu la începutul existenței sale, și nu pentru altceva. De aceea, fiecare gând, fiecare faptă a vieții omului trebuie să contribuie la apropierea persoanei de Dumnezeu, altminteri, omul nu-și îndeplinește misiunea lui ontologică. Și, în acest scop, fiecare minut și fiecare secundă a vieții sunt importante, până la ultimele pe care ni le dă Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1083  
Vechi 08.09.2018, 22:14:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

IOACHIM SI ANA ,PARINTII MAICII DOMNULUI !
Ioachim se trăgea din Bethleem, din neamul lui David, seminția lui Iuda. Din același neam și din aceeași seminție se trăgea și Ana. Era fiica preotului Matan și a soției sale, Mariam.
La 30 de ani, Ioachim s-a însurat cu Ana, care avea 20 ani. Proaspăta familie s-a așezat în Ierusalim, așteptând cu nerăbdare un copil.
Au trecut și doi, și trei ani, dar copilul nu venea. Trebuie să menționăm că pe atunci era o rușine ca o familie tânără să nu aibă copii. Cei fără copii erau jigniți și desconsiderați peste tot, și la adunările de familie, și între prieteni, și în public, și chiar la templu. Se înțelege ded cu ce durere și rușine trăiau Ioachim și Ana, neavând copii.
Au mai trecut 10, 20 de ani, dar copilul nu a apărut. Ce rușine! „Ioachim și Ana chinuiți erau întru nenaștere" (Condac, 8 septembrie). Cu toate acestea, nu au deznădăjduit niciodată, deoarece se rugau neîncetat. Au mai trecut încă 10 ani, apoi încă 20 de ani, așa încât Ana a ajuns la 60 de ani, iar Ioachim la 70 de ani. Și erau tot fără copil.
Smerenia lor,
„Drepții Ioachim și Ana, daruri aducând preoților și neprimindu-le, s-au întristat amarnic, rugăciune înălțând Dătătorului a toate" (Sedealnă, 9 decembrie).
In octombrie era sărbătoarea corturilor la evrei, iar bătrânul Ioachim a mers la templu, la Ierusalim, pentru a aduce daruri bogate, doar-doar îl va îndupleca pe Dumnezeu să-Și arate minunea Sa. în spatele lui veneau și alți închinători cu daruri în mâini. Se formase o „coadă" în toată regula.
A apărut vestitul preot Rubeim pentru a primi darurile lor. Primul era bătrânul Ioachim, însă Rubeim îi spune: „Stai! Tu nu ai copii și de aceea nu îți este îngăduit să aduci primul darurile tale lui Dumnezeu. Mergi în spate, stai ultimul la coadă!" Durere mare pe Ioachim!
Ioachim, rănit, a ascultat și, fără nici un cuvânt, din capul rândului s-a dus ultimul, sub privirile tuturor. A dat darurile la sfârșit preotului și s-a întors cu inima frântă acasă.
„Grea cruce lipsa copiilor - îi spuse Anei. Trebuie să adâncim postul și rugăciunea, poate ne va auzi Domnul. Tu stai aici, acasă, și fă-ți rânduiala ta, eu voi urca în munte și mă voi nevoi acolo, și, dacă Domnul ne va dărui copil, nu-l vom ține pentru noi, ci-l vom oferi Lui. Al Lui să fie!"
Și Ioachim, în ciuda celor 70 de ani ai săi, a urcat și s-a așezat în munte: „Intru rugăciune în munte sălășluind" (Icos, 8 septembrie). „Nu voi mânca, își spuse, și nu voi bea, de nu mă va auzi Domnul. Hrana și băutura mea va fi rugăciunea." Așa a zis și așa a făcut.
Ana, de 60 de ani, se ruga în casă, își spunea rugăciunile plângând: „Doamne, și pământul aduce roadă, și păsările fac pui, și fiarele nasc. Eu cu cine mă asemăn, Doamne?"
Și, minune mare! înfruntarea publică cu care preotul l-a întâmpinat pe Ioachim, în Ioc să-l stârnească împotriva lui Dumnezeu și a preotului, l-a adus pe acesta mai aproape de Dumnezeu. Mai aproape de Dumnezeu a ajuns și Ana, soția sa. Iată ce smerenie aveau părinții Maicii Domnului!
Credința lor
Ana era de 60 de ani și Ioachim de 70 de ani. Și la o așa vârstă înaintată încă îl rugau pe Dumnezeu să le dăruiască un copil. Inchipuiți-vă între vecini o familie fără copii, bărbatul să fie de 70 de ani și soția de 60 de ani, și să-l auziți pe soț rugându-L pe Domnul să-i dăruiască un copil. Și pe soție s-o auziți la fel.
Pentru cei puțin credincioși, asta ar fi o nebunie, din pricină că nu au credință. Și totuși aceasta este credința adevărată. „Credința nu este doar când spui: Cred că la Domnul toate sunt cu putință!, ci atunci când zici: Cred că tot ceea ce cer voi primi!" (Scara, Cuvântul 27, B 33).
Ioachim și Ana credeau și spuneau: „Pentru noi, oamenii, poate fi cu neputință să mai avem un copil, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință. Și asta contează." Pe această credință s-au sprijinit și au cerut în rugăciunile lor ceea ce omenește era imposibil. Și rugăciunea lor a fost ascultată.
Minunea
Au trecut 40 de zile de rugăciune intensă, de post aspru și de multe închinăciuni. Preabunul Dumnezeu a fost mișcat văzându-i pe acești bătrânei având bunătatea copiilor mici, credința nezdruncinată în El și rugăciunea cu osteneală și durere. Și-a ascultat cererea lor nebunească pentru alții. A trimis îngerul să le vestească. Acesta l-a vizitat în munte pe Ioachim, zicându-i: Bucură-te, Ioachime, Dumnezeu a auzit rugăciunea ta, mergi acasă! Iar pe Ana a vizitat-o în casă, zicându-i: Bucură-te, Domnul a auzit rugăciunea ta, vei naște un copil ce va fi slăvit pe fața întregului pământ! Iată, și bărbatul tău Ioachim vine!
Bătrânul Ioachim parcă prinsese aripi cu care a zburat spre casă. Ana îl aștepta în poartă și, alergând, s-au îmbrățișat: „Domnul ne-a binecuvântat!" Și au exclamat: „Slavă lui Dumnezeu!"
Mai apoi, Ana a luat în pântece și a rămas însărcinată, eveniment pe care Biserica îl prăznuiește cu multă bucurie în data de 9 decembrie, deoarece din ea s-a născut dulcele rod. In ziua a 9-a a acestei luni se face pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta Ana
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1084  
Vechi 11.09.2018, 23:42:05
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria :
Pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol (474-491), trăia în Alexandria Egiptului o femeie ce se numea Teodora. Părinții ei au măritat-o de tânără cu un om de seamă din Alexandria, iar Teodora trăia fericită alături de soțul ei. Însă, după căsătorie, ademenită fiind de un om de seamă din oraș, a căzut în păcatul desfrânării. Pentru aceasta s-a pocăit mult și, intrând într-o mănăstire de călugări, s-a îmbrăcat în port bărbătesc, și-a pus numele Teodor și a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii. Și astfel a început viața ei de ispășire și de pocăință. Doi ani a trăit Teodora în post și rugăciune, lepădând voia sa și devenind ca un înger în trup. Deci, văzând diavolul că Teodora se luptă împotriva lui, a ridicat multe învinuiri nedrepte împotriva ei. Din invidie, Fericita Teodora a fost învinuită că, monah fiind, a păcătuit cu o femeie cu care a avut un copil. Primind cu liniște învinuirea, Teodora a luat copilul pe care l-a crescut șapte ani în afara așezământului monahal. După toți acești ani, călugării au primit-o din nou în mănăstire și nu după mult timp a răposat fericita. Atunci au aflat monahii că fratele Teodor era de fapt femeie și pentru nedreptățile pe care le-a îndurat, cu toții s-au întristat și îi cereau iertare sfintei. Prin descoperire de la înger, fostul ei bărbat a venit la acea mănăstire și a trăit în chilia Sfintei Teodora până la moartea lui. Copilul, ajungând în vârstă, a fost ales egumen al acelei mănăstiri.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1085  
Vechi 23.09.2018, 22:31:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Cuviosul Siluan Atonitul, s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită - pe lângă părinți - din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică.
Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând - avea doar patru ani - ca atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul". Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon și-a dat seama că "dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc."
De îndată ce și-a dat seama că a găsit credința - împlinise 19 ani - Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl său este însă categoric: "Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi ești liber să te duci."
Această stare excepțională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeș, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase.
Dotat cu o fire robustă și cu excepțională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții; într-o zi lovește pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viață.
În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârșitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa.
Această a doua chemare, petrecută cu puțin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa față de tot ce vedea în această viață s-a schimbat radical.
Simeon își execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, Sfântul Munte Athos (unde trimitea uneori chiar și bani). În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut in ispită.
Puțin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronstadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugăciunii Sfântului Părinte.
Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieții sale: Muntele Athos. "Grădina Maicii Domnului", citadela monahismului răsăritean și oaza spiritualității filocalice, Sfântul Munte cunoștea la sosirea sa un moment de apogeu.
În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a "Sfântului Mucenic Pantelimon" (Russikon). Introdus în tradiția seculară atonită: rugăciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și cuminecare, citirea, munca și ascultarea - fratele Simeon se împărtășește din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"
Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândește - ca un dar neprețuit - rugăciunea inimii, ce țâșnea de la sine, fără încetare.
Lipsit de experiență, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice.
După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, șezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preț de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu - fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad.
Pradă aceleiași spaime și întristări, se duce la Vecernie în paraclisul "Sfântului Ilie" și abia șoptește "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!". Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte.
Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinți creștini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârșită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii și al pierderii harului sfâșie sufletul ("nu puteți înțelege durerea mea" spunea Siluan).
Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăiește o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; pacea și bucuria lăsau loc unei chinuitoare neliniști și temeri de a pierde harul.
În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile.
Păstrându-și "ascultarea" de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de viețuitori, se cufundă și mai adânc în rugăciune.
Începe o lungă perioadă (15 ani !) de alternări continue între vizite ale harului și părăsiri dublate de intense atacuri demonice.
După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea și necredința. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Și atunci aude glasul Domnului: "Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor".
"Doamne, zice atunci Siluan, învață-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit".
Și din nou, în inima sa primește acest răspuns de la Dumnezeu:
"Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui."
Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie - acest flagel al umanității care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria - această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan își concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruiește orice suferință pământească, aruncându-se într-o suferință încă și mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înțelept pe marginea adâncului, "și nu deznădăjduiește".
Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăsește ca mai înainte - Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi.
În această stare, Cuviosul Siluan începe să înțeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem și însoțită de lacrimi din belșug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru "întreg Adamul" - iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.
Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ți așterne în scris experiența interioară, extraordinara sa viață duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale.
Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viață de călugăr. După o scurtă suferință (8 zile), perfect lucid, senin și cufundat în rugăciune, se stinge ușor - fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva - între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.
Prin Viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanității strivite de absurditatea experiențelor cotidiene, durere și deznădejde. Probabil - cum spunea Părintele Sofronie (Saharov) într-una din cărțile sale - ultimul...
"Fost-a un om pe pământ mistuit de dorința lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite și zicând: "Miluiește-mă!". Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni și luni de zile a rămas în această rugăciune și puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde și a strigat: "Ești neînduplecat!" Și când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima și trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supraviețuiască. Și de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândețe, nesfârșit iubitoare, plină de pace și bucurie. Și în toți anii îndelungatei sale vieți ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârșită, nepătrunsă..."
A fost canonizat la 26 noiembrie, 1987, proclamat dascal apostolic si profetic al Bisericii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1086  
Vechi 13.10.2018, 13:11:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, 'fiind într-o biserică a Precistei' a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: 'Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie' (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea de moștenire ce i se cuvenea și, 'părăsind frumusețea acestei lumi', s-a retras 'în adâncul pustiei'. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca și ca atâția alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire.

Îngropată ca o străină

Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: 'Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit'. După ce a avut această vedenie, sfânta 'fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad (Constantinopol) veni'. A venit în biserica Precistei ce este în Vlaherne și către icoana Maicii Domnului s-a rugat, cerând îndurare.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. 'Acolo, continuă Sfântul Mitropolit Varlaam, trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și nedormire pe sine se înfrumuseța..., cu lacrimi pământul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am călătorit în toată viața mea. Și acum, îndură-Te Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu.' Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, 'aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă'. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor.

Dumnezeu a proslăvit-o pe pământ

Dar, în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: 'Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?'. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.

Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au adus cu mare bucurie, 'cu lumini și cu tămâie', așezându-l în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei.

Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea cinstitelor moaște s-a răspândit curând în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică ar fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinților.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1087  
Vechi 26.10.2018, 01:10:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul și marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, este unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor.
Sfântul Dimitrie s-a născut la Tesalonic, din părinți nobili, credincioși și foarte bogați. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care l-au primit în dar de la Dumnezeu în urma rugăciunii făcute cu lacrimi.Tatăl lui Dimitrie a fost comandantul militar al cetății Tesalonicului.
Murind el, împăratul Maximian l-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie. Numindu-l, prigonitorul creștinilor Maximian i-a trasat tânărului Dimitrie și sarcina de a îi extermina pe creștinii din Tesalonic. Dar Dimitrie nu numai că nu a executat această comandă a împăratului, ci chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe față, în toată cetatea Tesalonicului.
Auzind acestea, împăratul s-a umplut de ură față de Dimitrie. Dimitrie a recunoscut și a mărturisit fără teamă credința lui în Hristos, și a arătat totodată cât de falsă și superstițioasă este idolatria împăratului. Maximian l-a aruncat pe Dimitrie în închisoare.
Știind ce îl așteaptă de acum înainte, Dimtrie l-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărțirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuși pregătindu-se trup și suflet cu bucurie pentru moartea martirică care îl aștepta. Pe când zăcea în temniță, un înger al Domnului a venit la el și i-a zis: „Pace ție, O, pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz și puternic!”
După mai multe zile, împăratul a trimis soldați la Dimitrie, cu porunca de a îl lichida acolo, pe loc. Soldații l-au aflat pe sfântul lui Dumnezeu la rugăciune, și l-au străpuns cu lăncii.
Așa s-a săvârșit din viață la 26 octombrie 299.
Creștinii au luat în taină trupul lui și l-au îngropat cu cinste.
Din trupul sfântului a început să izvorască mir tămăduitor și binemiresmat. La scurtă vreme după aceea, deasupra sfintelor lui moaște s-a zidit o mică biserică.. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 26 octombrie.
Rugaciune puternica la Sfantul Dumitru !
Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ție în clipe de mare necaz pentru a ne apăra tara si familia, de primejdia care ne înconjoară. Așa cum Tu ai reușit să nu te închini la idoli și la dușmanii lui Hristos, tot așa ajută-ne să-i biruim pe toți dușmanii noștri știuți și neștiuți. Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere și binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne schimbe credinta și să ne despartă de Hristos pe care-L prețuim și iubim. Așa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creștinii din Salonic , tot așa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura și de răzbunarea celor care ne dezbina tara și ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea lui milă”.Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1088  
Vechi 09.11.2018, 14:36:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este unul din cei mai iubiți și căutați sfinți din Grecia de astăzi.
S-a născut la 1 octombrie 1846, în orășelul Silivria din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie, fiind al treilea copil din cei șapte pe care i-au avut părinții săi Maria și Dimos Kefalas.
Primii ani de școală i-a făcut în orășelul natal, dovedindu-se un copil inteligent și dornic de învățătură, foarte atras de biserică și sfintele slujbe.
În 1868, la vârsta de 20 de ani, părăsește Constantinopolul și pleacă în insula Hios. Aici, în satul Lithi, s-a ostenit ca învățător timp de 7 ani, educându-i nu numai pe elevi, ci și pe săteni, îndemnându-i la evlavie și virtute, dându-le exemplu de viață plăcută lui Dumnezeu, ducând un trai simplu, mai mult ascetic, în înfrânare și lucrarea virtuților.
În 1873, părăsește satul și vine la Mănăstirea „Nea Moni“ („Noua Mănăstire“), pentru a se consacra vieții monahale.
După o ucenicie de trei ani, este tuns în monahism cu numele de Lazăr, în ziua de 7 noiembrie 1876.
În ziua de 15 ianuarie 1877, a fost hirotonit diacon de către Mitropolitul Grigorie de Hios, prilej cu care i se schimbă numele din Lazăr în Nectarie.
În ziua de 23 martie a anului 1885, este hirotonit preot de către Patriarhul Sofronie al Alexandriei, iar pe 6 august, duhovnic și mare arhimandrit pe seama Reprezentanței patriarhale de la Cairo. În ziua de 15 ianuarie a anului 1889, este hirotonit Mitropolit de Pentapole, în biserica Sfântul Nicolae din Cairo.
Toți creștinii, nu doar din Cairo, ci și din tot Egiptul, îl priveau cu admirație și vorbeau cu mult respect despre el, zicând: „Iată-l pe cel mai vrednic slujitor al Domnului; iată-l pe cel care este vrednic de scaunul patriarhal al Alexandriei!“
Popularitatea de care se bucura Sfântul în rândul maselor largi de credincioși a avut urmări nefaste pentru dânsul, căci i-a umplut pe unii de otrava invidiei. Aceștia au început să-l defăimeze pe Sfântul Nectarie în fața Patriarhului Sofronie.
Eforturile Sfântului de a se dezvinovăți au fost zadarnice. A fost alungat definitiv din Egipt. Părăsește Egiptul și ajunge la Atena în anul 1889.
Cu mare greutate reușește să obțină un post de predicator la Evia.
Dreptcredincioșii de aici, ca și cei din Alexandria, nu încetau să dea însă slavă lui Dumnezeu pentru că trimisese în mijlocul lor un asemenea propovăduitor al adevărului Său.
În luna martie a anului 1894 i se încredințează conducerea Seminarului Teologic „Rizarion“ din Atena. Instalarea lui oficială ca director a avut loc pe data de 13 martie 1894.
Ajuns director al Seminarului, Sfântul se ostenește cu dumnezeiască râvnă pentru a sădi dragostea de Domnul în sufletele elevilor săi, dar și pentru a le îmbunătăți pregătirea teoretică, pentru a le asigura tot ce era necesar ca ei să de*vină vrednici slujitori ai altarului și luminători ai poporului.
Noul director a restabilit bunele obiceiuri, purtându-se atât cu elevii, cât și cu profesorii, ca un părinte plin de dragoste și câștigând respectul și admirația tuturor. Părintele director le era un exemplu viu și cu neputință de dat uitării.
În paralel cu munca deosebit de ostenitoare de la seminar, Sfântul își continuă și activitatea ca duhovnic, slujitor al Bisericii și mare iubitor de săraci.
În luna iulie a anului 1898, imediat după încheierea anului școlar, Sfântul vizitează pentru prima dată Muntele Athos, unde rămâne o lună întreagă, trecând pe la cele mai de seamă mănăstiri și schituri.
În 1904, bolnav deja, Sfântul se pensionează după o slujire de 14 ani, care avea să rămână veșnic în amintirea tuturor celor pe care îi îndrumase. Sfântul Nectarie se retrage definitiv în insula Eghina și se consacră, pentru tot restul vieții, cu aprobarea Mitropolitului Teoclit al Atenei, ridicării mănăstirii, căreia îi dă hramul „Sfânta Treime“. Cuviosul urmărea cu strășnicie respectarea rânduielilor Sfinților Părinți și a celorlalte reguli monahale, îngrijindu-se de deplina respectare a poruncilor lui Hristos.
A interzis orice lucru nepotrivit și, ca un părinte iubitor, a sădit în sufletele maicilor frica de Dumnezeu, evlavia, cucernicia, dragostea față de aproapele, ascultarea de Biserica lui Hristos, el însuși trăind ca un călugăr și ascet desăvârșit, cumpătat la mâncare, simplu în purtări, fără răutate, smerit și blând cu inima.
Începând cu anul 1919, suferințele trupești ale pă*rintelui încep să se intensifice.
Nimeni n-a știut de boala lui până în 1919, când a mers să se închine unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată într-o mănăstire situată nu departe de „Sfânta Treime“. Aici a rămas în jur de două săptămâni în rugăciune, meditație și reculegere. Domnul îi descoperise că peste puțin timp îl va lua la Sine.
Pe 20 septembrie, la stăruința maicilor, este internat, pentru tratament, în spitalul Areteio din Atena, unde va rămâne cincizeci de zile. Pe data de 8 noiembrie a anului 1920, după o scurtă suferință, fericitul său suflet a intrat în pacea fără de sfârșit a Domnului. Era în vârstă de 74 de ani.
Cinstitele sale moaște începuseră deja să izvorască mireasmă preafrumoasă; de pe față i se prelingea mir. Îndată a fost dus la Eghina, la mă*năstirea ridicată de dânsul, pentru a fi înmormântat acolo.
În anii ce au urmat după îngropare, mormântul Sfântului Nectarie a fost deschis în repetate rânduri. Trupul său a fost găsit întreg și neatins de stricăciune, răspândind mireasma sfințeniei ca un vas ales al Duhului Sfânt.
Părticele din moaștele Sfântului Nectarie, ca și ale multor altor sfinți, au fost împărțite mai mul*tor biserici. Pe data de 2 septembrie a anului 1953, părțile din moaște care fuseseră dăruite spre binecuvântare au fost din nou adunate, în prezența Mitropolitului Procopie, precum și a numeroși clerici, monahi și credincioși simpli. Mireasma cerească ce a umplut îndată întregul ținut nu poate fi descrisă în cuvinte. În 1961, Sfântul Nectarie a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, având ziua de prăznuire 9 noiembrie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1089  
Vechi 07.12.2018, 02:08:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".
Martirizata la doar 12 ani de tatal sau
Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate barda pe care o avea la el si o loveste pe fata. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.
Aducerea moastelor la Curtea de Arges
Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).
Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, din cauza starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.
Moastele Sfintei Filofteia sunt intregi, intr-o racla de argint aurit. Exista un blestem prin care sunt afurisiti (blestemati) cei care ar indrazni sa instraineze fragmente din Sfintele Moaste: "Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindca ne instiintam smerenia Noastra ca din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filoteii, ce se afla in Biserica Domneasca din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici particele, iata dar, poruncim cuviosiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou, lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului. Si asa pecetluite sa le asezi in sicriu. Si sa stie fiescare sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca, cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui a cuteza a se atinge sa ia. Intr-aceasta si chip sa urmezi! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10." (Mitropolitul Cosma Popescu al Ungrovlahiei 1787-1792)
Sfanta Filofteia in traditia populara
Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.
Adrian Cocosila
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1090  
Vechi 16.01.2019, 23:30:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

In fiecare an, pe data de 17 ianuarie, crestinii il praznuiesc pe Sfantul Antonie cel Mare. Acesta este numit parintele fondator al monahismului. S-a nascut in anul 251 in localitatea Coma, in Egiptul de Mijloc, din parinti crestini. Dupa o perioada de ucenicie, la 35 de ani, se retrage la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde a ramas timp de 20 de ani, pana in 306. Aici s-a impotrivit ispitelor si a luptat contra demonilor care luau infatisari de animale salbatice.
Marele intre parintii cei desavarsiti, Cuviosul Antonie era inainte vazator si, fiind trecut prin ispitele dracesti, socotea de nimic mestesugirile lor, ca si cand nu era suparat de ei. Si de multe ori vedea cu ochii cei trupesti chiar ingeri si diavoli, cum iau aminte la viata omeneasca, nevoindu-se fiecare din ei sa traga de partea sa pe oameni. Si atat de mare era la fapte bune, incat certa si batjocorea duhurile cele necurate si de multe ori le izgonea pe ele, aducandu-le aminte de surparea lor cea din cer si de chinul lor, in focul cel vesnic.
Dupa o vreme se retrage din singuratatea sihastreasca si intemeiaza o comunitate de eremiti. Trece la cele vesnice pe muntele Colzim langa Marea Rosie, in anul 356, in varsta de 105 ani.
Antonie cel Mare este unul dintre stâlpii neclintiți pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei. Deși nu a fost un om învățat, deși nu a urmat marile școli ale timpului său, fiind un om simplu, Dumnezeu l-a înzestrat cu plinătatea harului Său, iar pentru aceasta a fost căutat de iubitorii de Dumnezeu pustnici pentru a le fi învățător. A învătat credința creștină de la părinții și de la bunicii săi și, dedându-se vieții pustnicești, a întrecut pe mulți, făcându-se pildă tuturor celor de după dânsul.
Sa avem parte de rugaciunile lui,Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Vecernia zilei + cristiboss56 Despre Vecernie 15 01.02.2016 22:26:36
Sfintii ortodocsi si sfintii catolici. voxdei55 Generalitati 8 04.12.2010 23:48:51
Versetul zilei Daniela-Iulia Din Noul Testament 1 13.05.2009 10:22:30
Informatia zilei silverstar Stiri, actualitati, anunturi 4 24.04.2009 09:30:11