Iubirea de aproape (ruda) vs donatie manastire!

[Raoul]

În prealabil postat de stanciuf

De fapt topicul deschis se rezuma la o singura intrebare la care as dori un raspund din partea dvs.:
Considerati ca dorinta de a dona in scopuri inalte, caritabile trebuie sa fie mai presus de iubirea fata de propriul copil, care se afla intr-o situatie disperata de mult timp?

NU! Chiar ne invata Biserica noastra ca daca dezbraci pe cineva ca sa imbraci pe altul,aia nu e fapta buna...

În prealabil postat de stanciuf

Banii m-ar ajuta sa depasesc problemele. Mi-as gasi usor un loc de munca, as studia, as deschide o mica afacere etc.

Sunt curios,cam ce afacere ai porni?

În prealabil postat de mihaiB

daca nu gasiti loc de munca in ro. atunci veniti in Germania.

Crezi ca e asa usor sa gasesti un job acolo?

Aduceti-va aminte de Iov.
Si ganditi-va ca exista oameni care o duc mai rau decat dvs. Si poate multumesc lui Dumnezeu si pentru putinul care-l au.
Daca vreti cu adevarat sa munciti nu exista sa nu gasiti ceva.
Orice munca e buna cand nu ai nici una.

Nu mai carcotiti impotriva staretului, nu v-a bagat mana in buzunar. Va faceti mai mult rau cu o asemenea atitudine.

[stanciuf]

În prealabil postat de ioanna

mai bine ati spune ce pregatire aveti sau ce servici cautati, ca poate cineva din zona in care locuiti, va ajuta cu o informatie, .

am trimis mesaj privat cu locatia, pregatirea si "pretentiile" pentru job

În prealabil postat de Raoul

Sunt curios,cam ce afacere ai porni?

M-am gandit la un mic magazin alimentar. cu toata criza, mancarea se vinde. la coltul blocului ar fi indicat. omul e lenes. decat sa se duca pana la piata sau in centru mai bine cumpara din bloc.

discutam in eventualitatea in care as avea ceva capital sa pornesc o afacere (infiintare firma, plan de afaceri, chirie pe 1 an, autorizatii,stoc,provizion pentru marfa nevaduta, spaga fisc,contabilitate, alte cheltuieli neprevazute).

astea nu merg fara ceva bani, macar vreo 200 - 300 milioane lei vechi.
nu as imprumuta bani din banca in ruptul capului - e un principiu de al meu.

[ioanna]

În prealabil postat de stanciuf

M-am gandit la un mic magazin alimentar. cu toata criza, mancarea se vinde. la coltul blocului ar fi indicat. omul e lenes. decat sa se duca pana la piata sau in centru mai bine cumpara din bloc.

Interesant .... insa pana la obtinerea unei surse de finatare, n-ar strica sa va faceti “incalzirea” ca administrator, gestionar magazin, contabil, reprezentant regional …

Daca un user din Rm. Valcea vede topicul acesta, il asteptam cu o informatie valoroasa.

[glykys]

Draga StanciuF,


Am citit postarea ta si tare m-am intristat...
Ai facut bine ca nu te-ai calugarit, daca stii ca nu ai vocatie.
Intuiesti bine si ce intuiesti, in sensul ca un crestin trebuie sa aiba discernamant si dreapta masura si in ceea ce priveste milostenia.

Dar, e un mare dar... Tu te raportezi exclusiv la bani. Viata ta, chiar si mama ta... toate le valorezi in bani. A fi mama inseamna, zic eu, mai mult de a ii da copilului cele materiale. Asta inseamna pentru tine o mama? O persoana care iti acorda bani neconditionat, fara dobanda si giranti? Mama ta oare te sustine moral in aceste clipe grele, iti este sprijin?

Fericirea unei vieti nu e data de lucrurile materiale. Cred ca asta a fost greseala ta si de aceea ai pierdut asa usor toate cele materiale greu dobandite. Si sa stii ca daca vei continua sa persisti in aceasta gandire, in aceasta goana dupa bani, nu vei avea succes, orice ai face. Ce nu e castigat cu Dumnezeu se pierde foarte usor.

Cred ca, in acest moment, ai nevoie mai degraba de o reevaluare a scarii de valori si a prioritatilor din aceasta viata. Un duhovnic bun si o spovedanie cred ca te-ar ajuta sa iti pui ordine in ganduri.

[Ekaterina]

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: nu dupa insemnatatea darurilor se masoara milostenia, ci dupa duhul celui care da.Si tot el: As fi multumit acum, daca v-as putea invata sa nu fiti zgarciti, sa pricepeti frumusetea milosteniei si indatorirea de a da ceva din ceea ce aveti. Faptul ca ati avut deschidere sa donati, arata ca nu ati fost un om zgarcit.Treceti prin ispite mari si vrajmasul va chinuie cu multe ganduri pentru a va fura plata pentru milostenia pe care ati facut-o, care nu e putin lucru. Alergati la Dumnezeu, la Sfintii Sai, nu deznadajduiti, nu va lasati cuprins de parerea de rau.

Spunea un Parinte in Pateric: de vei da milostenie si se va necaji gandul tau ca ai dat mult, sa nu iei aminte la gand, ca este de la satana. Daca ati donat banii unei manastiri, i-ati donat Lui Dumnezeu, indiferent ce a facut staretul cu ei. Sunteti pomenit ca unul din binefacatorii manastirii, pentru care rugaciunile ce se fac zilnic, cer mila de la Dumnezeu. In acea manastire traiesc si oameni cu viata sfanta, modesti, nestiuti si chiar daca banii nu ajung direct la ei, acestia va vor pomeni in rugaciune. Cadeti inaintea lui Dumnezeu cu umilinta si rugati-L sa nu va lase in aceste clipe grele. Aceasta parere de rau este ca un zid care nu va lasa sa primiti ajutorul lui Dumnezeu.

În prealabil postat de stanciuf

Sa speram ca daruieste inapoi macar suma donata. Tot ar fi bine.

De fapt topicul deschis se rezuma la o singura intrebare la care as dori un raspund din partea dvs.:
Considerati ca dorinta de a dona in scopuri inalte, caritabile trebuie sa fie mai presus de iubirea fata de propriul copil, care se afla intr-o situatie disperata de mult timp?

In principal asta ma preocupa.

Pentru ca trec de ceva vreme prin mari necazuri, incluzind si pericolul depresiei precum si lipsa acuta a banilor, pentru ca am asadar o situatie apropiata de a ta, frate, imi imaginez ca pot intelege ce simti si cum vezi lucrurile acum. Macar in parte...
Ceea ce imi pare ca razbate din postarile tale este, inainte de toate: ancorarea puternica in trecut, in intamplarile din urma. Imi pare ca "privesti inapoi cu manie" si revii, tot revii, scormonesti, construiesti idei amare, cenusii despre trecut, sentimente si resentimente etc.
Cred ca astepti ca erorile trecutului sa iti construiasca, in revansa, un viitor fericit.
Dar cum ar fi, oare, posibil?...

Acum simt ca e momentul sa te intreb: incotro crezi ca mergi cu aceasta stare de spirit? Te rog sa opresti o clipa moara gandurilor si sa iti dai tie insuti un raspuns: incotro, frate?

Mai ai vreme, oare, framintindu-te si oftind mereu, suspendat intre furie si reprosuri, sa sesizezi ca in fiecare zi traiesti minunea, taina vietii daruite de Dumnezeu?
Mai avem vreme sa ne intrebam ce facem noi, modernii framantarilor toate, cu aceasta minune data noua in dar? Cu viata daruita noua de Bunul, Dreptul, Sfantul Dumnezeu?

In ce ma priveste, cand ma trezesc dimineata spun in gand sau cu voce tare un cuvant de multumire Domnului ca, iata, incep o noua zi prin nesfarsita Mila Sa. Spun aceasta nu spre lauda mea, ca nu sunt totusi intr-atat de nerod sa pornesc cu asa intentie, desi nerod se stie bine ca sunt, ci doar pentru a evidentia un mod personal de a face fata necazurilor. Poate iti va fi de folos, indraznesc sa sper.
Si, desi ziua mi se intampla cam aceleasi lucruri, iar seara constat ca nu prea am avansat in cutare sau cutare aspect al vietii mele (de care sunt adeseori foarte nemultumit), adorm asa cum m-am trezit: multumind Domnului pentru ca mi-a dat prilejul sau sansa sa traiesc inca o zi, in care am ales sa ma port mai bine sau mai rau inaintea Lui si a oamenilor.

Si iarta-ma ca vorbesc tot despre mine, nenorocitul, in timpul zilei caut sa ma preocupe, sa iau aminte, la ce fac eu insumi (desi ma mai ciocnesc in ganduri, fapte, vorbe si de altii...): in mintea mea, in sufletul meu, apoi in faptele mele cu impact asupra semenilor, asupra lumii. Intrucat traiesc, vreau nu vreau, intre semeni.
De obicei iau act cu destula mahnire de modul meu defectuos de a trai. Consider ca traiesc adeseori mizerabil, ca un mizerabil. Iar asta, constientizarea felului in care vietuiesc, ma si necajeste, dar ma si imboldeste sa ma straduiesc in directia dorita, cea pe care o cred buna. Si buna numesc ca este viata traita in Dumnezeu, cu mintea la El si cu fapta, in ciuda nevredniciei personale evidente. Trag ca boul la jug si nu prea progresez. Dar afirm, si nu mint aici, ca tot trag. Si n-am de gand sa schimb asta. Poate boul, da...:) Poate ma va milui Dumnezeu, pana intr-un sfarsit...

Dar asta e doar treaba mea, sau mai exact responsabilitatea mea. Nu e nimeni de vina ca gandesc intortocheat si confuz, ca scormonesc uneori in ranile trecutului, ca imi amintesc mai degraba scenele ratate ale vietii mele in compania semenilor, ca alunec in imaginatie dezordonata si prea mult motivata afectiv (fara realismul dat de gandirea lucida), ca mai trag din tigare cand stiu clar ca imi face rau, ca ma trezesc injurind sau fiind foarte nervos, ca vorbesc prea mult ori prea prost etc.

Dar cine poarta raspunderea pentru balbele si erorile mele? Cine alege ca eu sa traiesc asa? Cine pacatuieste inlauntrul vietii mele?

Din cate pricep tot mereu: eu insumi. Eu si doar eu ma pastrez, prin alegerile mele subiective, intime, prin practicile mele de fiece clipa, in temnita unor scheme mintale si a unor modele de conduita, inclusiv in ceea ce priveste relatia mea cu Dumnezeu si Biserica. Eu ma tin in faradelege pentru ca sunt deprins sa traiesc asa, vai mie. Sa ma mai mir de consecinte? ... Si la ce mi-ar folosi sa tot dau vina pe altii? (o mai fac si pe-asta, subliniindu-mi astfel singur slabiciunea si nerozia, sporindu-le astfel puterea distructiva asupra vietii mele si, vai, a altora).

Frate, cata vreme ramanem prizonierii mintali/sufletesti/duhovnicesti ai trecutului nostru nu tocmai fericit, ma tem ca n-o vom duce prea bine in curind. Sub nici un aspect al fiintei noastre.
Ce cred ca putem sa facem e sa punem ochii pe viitor, pe un viitor tot mai CU si IN Dumnezeu (adica diferit de cum a fost pana in clipa de fata). Un viitor care trece musai prin vama fiecarei clipe!
sa dilatam atentia si vointa si toate cele in clipa si ziua alegerilor prezente, sa tinem cat suntem in stare poruncile Domnului si sa ne indemnam pe noi insine, cu rabdare si blandete, uneori cu oarecare asprime, catre liman. Care nu poate fi altul decat cel ce trece prin lucrarea personala, mai intai, de pocainta.
Asta-i tot ce avem de facut mai intai. Asa cred.

Din experiente personale de acest gen am retinut ca, dincolo de orice necazuri, incercari, ispite, ori poate chiar dincolo de momente de mare amaraciune si chiar pusee de deznadejde, rasare pana la urma Soarele. Numa sa vreau sa Il vad, sa Il primesc in centrul vietii mele, iar pe mine sa ma dau putintel mai spre margine. (Nu insa prea departe, ca e tare frig...)
Continua autocompatimire, reprosurile, dilatarea suferintelor, privirea inapoi si repetarea la nesfarsit a acelorasi necazuri, asteptarea ca mereu altii sa ne indreptateasca in sfarsit, gandul la ghinioane si soarta etc., toate acestea creaza si mentin un zid gros al neputintelor, un loc trist si rece, si intretin neajutorarea dobandita in cursul unor experiente mai vechi. (Ele au trecut de mult, dar amintirile prea slobode ne leaga mereu de ele...)

Iti sugerez sa cauti un duhovnic bland, puternic in credinta, si indemanatic in a croseta prin meandrele sufletului acel pulover nou care sa tina de cald pe vreme de iarna a sufletului.
Domnul stie prin ce trecem. Domnul e aproape. Domnul ne sprijina tainic.
Sa ii multumim si sa cautam sa ne apropiem noi de El. Intrucat cred ca noi suntem cei ce cultivam departarea, distanta si rasfatul copilaresc... Prin mofturile noastre. Prin eterna "cafia", vorba de neuitat a lui Vsovivi...
Cere ajutor nu in primul rand pentru bani (prin care visezi ori crezi ca, gata, vei rezolva multe), desi daca esti cu totul sarman atunci te indemn sa ceri, cu jena de voiesti. Poate chiar asa se si cuvine. Cere cum vrei dar cere, ca doar nu te vei lasa sa pieri... S-o gasi cineva milostiv, iar tu sa te intaresti treptat si sa razbati, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre cele bineplacute Lui, spre o viata frumoasa. Cere pentru supravietuire daca altfel nu e omeneste posibil, deocamdata.
Cere ajutor de la Dumnezeu pentru calm, pentru rabdare, pentru credinta vie, pentru bucuriile fara asemanare ale credintei in Hristos Domnul, pentru lucrarea Duhului in toata fiinta si viata ta.
Cere la ceas de rugaciune, cere oricind si oriunde. Cere cu inima sincera, cu cainta pentru ce faci prost si nedrept, cu cainta pentru pacatul si faradelegea de tot pasul, dar cere mereu! Roaga-te in tot chipul! Cere, multumeste, adu slava lui Dumnezeu. Plangi, tanguieste-te inaintea lui Dumnezeu, deplange-ti starea daca e chiar atat de proasta, cauta sa marturisesti. Roaga-te, frate!

Ma minunez ca inca sunt in viata, in ciuda ranilor, pacatelor, fricilor, greselilor, nenorocirilor de tot felul si ca am mintea, spun unii, inca relativ, sa spun asa, lucida si activa. Si stiu bine de tot ca aceasta e in dar de la Bunul Dumnezeu. Si multumesc inclusiv oamenilor care, imi place sa o repet aici, m-au ajutat mai mult decat aleg eu uneori sa recunosc... Si lupt cu mine insumi mai departe, mai putin grabit decat sunt altii, vesnic nerabdatori, cu mine. Si caut sa le inteleg insasi nerabdarea lor si sa le-o accept cat mai deplin. Cu ajutorul Domnului, mereu, cata vreme singur nu pot.

Nu necazurile sunt miezul problemei, ci modul instrainat de Dumnezeu in care noi le facem fata.

Avem atat de mult de invatat despre noi, despre oameni, despre relatia personala cu Dumnezeu! Ne asteapta atata minune la tot pasul!
Iar noi tinem ochii inschisi, strans de tot, pentru a visa mai dulce la filmul prost al ororilor trecutului...
Sa deschidem ochii, frate! sa facem ce avem de facut.
Sa devenim iubitori de Dumnezeu (implicit si de oameni).
Am cunoscut clipe cand a fost posibil chiar asa. Este posibil si azi! Chiar acum!

Dumnezeu sa te binecuvinteze, frate Stanciu! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa te ocroteasca totdeauna! Pace si har de la Domnul nostru Multmilostiv Iisus Hristos, laudat fie in veci! AMIN+

În prealabil postat de Ekaterina

Aceasta parere de rau este ca un zid care nu va lasa sa primiti ajutorul lui Dumnezeu.

Intocmai, da, asa imi pare si mie. (Aci e niscaiva mare viclenie pitita...)

[stanciuf]

În prealabil postat de glykys

Draga StanciuF,
Mama ta oare te sustine moral in aceste clipe grele, iti este sprijin?
.

Din pacate nu ma sustine deloc. Doar imi aduce reprosuri si imi spune ca am fost mereu o povara.

În prealabil postat de ioan cezar

frate Ioan ai descris atat de bine starea in care ma aflu incat nici eu nu cred ca as fi putut sa o fac mai bine.
ai mare dreptate: parca traiesc in puscarie - mental.

nu e vorba numai de trecut, ci si teama de viitor. si lipsa de persepectiva din prezent.
vad pe geam oameni care cauta prin gunoaie si ma gandesc ca in ritmul asta asa voi ajunge si eu. inevitabil ma gandesc la bani.

În prealabil postat de ioan cezar

Dumnezeu sa te binecuvinteze, frate Stanciu! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa te ocroteasca totdeauna! Pace si har de la Domnul nostru Multmilostiv Iisus Hristos, laudat fie in veci! AMIN+

Cuvintele tale descriu atat de bine ceea ce fiecare, oricare dintre noi a simtit sau simte, la un moment dat in viata........
Ajutorul si nadejdea sunt numai la Dumnezeu.