Au oamenii suflet? Iată care este răspunsul ştiinţei

[horatiu.miron]

@Mandea77: alte articole din astea care dau raspunsuri categorice la intrebari ce-au macinat filosofii timp de mii de ani mai ai?

[Mandea77]

ha, ha, ha ... horatiu, interesanta observatia ... si inca mai sunt preocupati, nu crezi ?

[horatiu.miron]

Ambele articole din „Descopera” au titluri senzationaliste. Primul e o istorisire care nu duce nicaieri, nu spune nimic concret. Al doilea face referire la teorii aflate la limita stiintei si la chestii senzationaliste din emisiuni americanesti care numai stiintifice nu sunt.

[Mandea77]

Şi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea noastră." (Geneza 1,26)
Şi Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu. (Geneza 2,7)

Crearea omului are loc în două faze:
- Mai întâi Dumnezeu alcătuieşte trupul omului, pe care îl formează din pământ. Corpul nostru conţine aceleaşi elemente chimice ca şi pământul arabil. A fost o senzaţie ştiinţifică, când în secolul trecut s-a descoperit că substanţele organice conţin aceiaşi atomi ca şi materiile anorganice neînsufleţite.
- La om mai este o altă componentă importantă: "… şi El i-a suflat în nări suflarea de viaţă." Abia după insuflarea de către Dumnezeu în corpul material a duhului imaterial această creatură devine om.

După unirea celor două părţi diferite, „trup din pământ” şi „duh din Dumnezeu”, ia naştere ceva cu totul nou, sufletul: "şi omul a devenit un suflet viu". Două componente total diferite vin împreună şi prin unirea lor dau naştere sufletului. Cuvântul „suflet” se întâlneşte în Biblie cu înţeles dublu. El desemnează pe om atât în totalitatea lui cât şi în una din cele trei componente care alcătuiesc omul: trup, suflet şi duh (1 Tesaloniceni 5,23).

Înţelesurile diverse ale cuvântului suflet întâlnite în Sfânta Scriptură

I. În Vechiul Testament

Iniţial cuvântul ebraic nepeş înseamnă gâtlej (ca în Isaia 5,14), apoi în mod deosebit suflare, ca semn caracteristic al actului de respiraţie (Iov 41,21 - suflare) şi prin aceasta se înţelege ceea ce face corpul viu: deci nepeş iniţial nu se referea la un lucru ci la o stare, respectiv la un act.

1. Sub acest aspect prin suflet se înţelege în primul rând acea putere care face dintr-un corp o viaţă vie şi dă naştere la actul numit mai înainte şi îl menţine.

2a. Cuvântul se foloseşte apoi cu privire la o fiinţă vie, şi anume atât pentru oameni cât şi pentru animale (compară cu Geneza 1,20 – vieţuitoare; Geneza 2,7.19; 9,10; Levitic 17,11), unde de cele mai multe ori este combinat cu cuvântul „viu”. Cu privire la om, cuvântul suflet se referă în acest sens la o persoană, la omul însuşi, ca în Geneza 42,21; 46,15; Numeri 5,6; Ezechiel 13,18 şi versetele următoare, dar şi Geneza 27,4.19.25.31; Numeri 11,6; Isaia 42,1; Plângerile lui Ieremia 3,24. „Sufletul meu” poate sta şi pentru „eu” (ego) (Psalm 31,9.10; 42,2), ceea ce devine în mod deosebit clar acolo unde omul se roagă pentru mântuirea lui (Psalm 6,4; 22,21). „Un suflet” poate însemna simplu şi „cineva”, şi aşa este redat de exemplu în Levitic 5,1-4. În felul acesta devine de înţeles, că şi omul mort poate fi denumit suflet (Levitic 19,28; 21,11; 22,4; Numeri 6,6; 9,6).

...

II. În Noul Testament

1a. Aici regăsim aproape toate înţelesurile referitoare la suflet (greceşte: psichae) cunoscute din Vechiul Testament. El constituie puterea purtătoare a vieţii creaturi (Faptele Apostolilor 20,10; Apocalipsa 8,9 ). Sufletul desemnează viaţa însăşi (Matei 2,20; 20,28; Ioan 10,11.17; Faptele Apostolilor15,26; Romani 11,3), pe care Dumnezeu o iubeşte şi o cere înapoi (Luca 12,20). Omul poate să-şi iubească sufletul (Apocalipsa 12,11) sau să-l urască (Ioan 12,25), să îngrijească de el sau să-l lase să se degradeze (Matei 6,25; Luca 12,22; Faptele Apostolilor 20,24). Şi în Noul Testament sufletul poate însemna pur şi simplu persoana omenească (Faptele Apostolilor 2,41 - "aproape trei mii de suflete"; 1 Petru 3,20; compară şi cu Marcu 3,4; 1 Corinteni 15,45 - "suflet viu") respectiv poate sta pentru "cineva" sau "oricine" (Faptele Apostolilor 2,43; Romani 13,1).

2a. Sufletul se diferenţiază de duh, în greacă pneuma (1 Tesaloniceni 5,23), acolo unde duhul omenesc este înţeles ca prin chibzuinţă fiind puterea de coordonare activă a gândirii şi deciziei, în opoziţie cu sufletul ca putere de menţinere a vieţii şi organ al sentimentelor. Tot aşa şi în Evrei 4,12 unde despărţirea duhului de suflet prin Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă darea pe faţă a motivelor ascunse izvorâte din ascunzişurile sufletului, pe care apoi gândirea le prelucrează, de care inconştient se lasă călăuzită, sau pe care chiar le maschează. 1 Tesaloniceni 5,23 arată clar că ambele au nevoie de sfinţire, pentru ca ele să facă omul întreg spre lauda şi slujirea lui Dumnezeu, ca în Luca 1,46 şi următoarele.

Documentul intreg poate fi descarcat de aici - http://www.mesagerul-crestin.net/int...pre_suflet.pdf

[dobrin7m]

"Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : " Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra " ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din doua parti - trup si suflet - dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant." Par. Cleopa

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri2.htm

[dobrin7m]

"Pustnicul Neofit porneşte de la taina configurației omului. Ce suflă
Dumnezeu lui Adam (cf. Geneza 2,7)? Îi suflă în primul rând chipul de om; mulți
fac tot felul de speculații, dar noi spunem că ceea ce Dumnezeu suflă lui Adam
este chipul de om.
Şi ce înseamnă chipul de om? Este prefigurarea chipului
Întrupării lui Hristos. Chipul omului nu este deci chipul propriu al lui (nu este
chip în sine, n.m., G.M.), ci este Chipul dăruit de Fiul lui Dumnezeu; iar prin
purtarea acestui Chip, şi omul capătă acel chip, acea taină divino‐creație.
Pornind de la acest fapt, vom spune că ființialitatea noastră are acest
iconic, are această sacralitate “în sine”.
Şi, din punctul de vedere al acestei viziuni
mistice a pustnicului Neofit, se pot trasa câteva repere care oricum nu îşi propun
să epuizeze taina omului: dacă Sfinții Părinți spun că omul este dihotomie suflet‐
trup şi în suflet are acel adânc al minții (nous) prin care poate accede la divinitate,
modalitatea pustnicului Neofit vine cu un fel de lărgire a acestui fapt,
considerând că omul este, in primul rând, acea suflare divină care se actualizează
la zămislirea fiecărei ființe omeneşti. Acest chip de om apoi, unindu‐se cu zestrea
genetică a părinților, configurează omul ca suflet şi trup.
Perspectiva carpatina insistă *deci pe acest chip sacru, iconic pe care‐l are omul prin actul creării sale de către Dumnezeu.
Încât realitatea aceasta iconică nu este, aşa cum am spus [în interviul
precedent], doar un produs al unui relațional. Trebuie înțeles că este un fond al
însăşi ființialității noastre. De aceea se zice că acest iconic este, într‐un anumit
sens, similar cu însuşi chipul persoanei. Mulți fac diferite evaluări, cum am văzut
de pildă la Yannaras şi la alți teologi mai noi, spunând că noi nu suntem încă
persoane, ci ne formăm persoana care acum este doar în potențialitate…
În sfârşit, noi nu vrem să iscăm controverse, ci vrem doar să reliefăm specificul
pustnicului Neofit, în care se insistă foarte mult pe o realitate ființială în sine, care
apoi înlesneşte şi evidențiază relaționalul; este o configurație de taină, în care omul e
în primul rând chip iconic insuflat de Dumnezeu, este chipul de om, chipul
Întrupării hristice, care are pecetea chipului şi asemănării cu Dumnezeu – cum
spune Scriptura – şi acest chip îmbracă partea sufleteasca şi trupească.
Nu e vorba de o trihotomie, ci de altceva: există această dihotomie suflet‐trup ca realitate a*omului, dar în acelaşi timp într‐o unitate, într‐un comun care este tocmai acest iconic şi care e o prefigurare a Trupului hristic." Par. Ghelasie de la Frasinei

[dobrin7m]

Cu toate ca nu sunt un talent oratoric, nu detin un limbaj elevat teologic incerc totusi sa explic ce intelegem prin duh in ceea ce priveste omul.
Am vazut la Sfintii Parinti cum suntem indemnati sa invatam sa deosebim duhurile iar aceasta priveste chiar si duhul ce il poarta un om.

Omul este trup si suflet, este dihotomic insa in masura in care este influentat de rau poate sa poarte duhul celui ce este influentat. Astfel poate sa fie purtat si de duhuri rele intr-o mai mica sau mai mare masura . De aceea ne invata Sfintii sa deslusim duhul omului cu care interactionam. Cu siguranta ca oamenii care fac un oarecare rau semenilor sai, (fie si numai verbal) sunt influentati de un oarecare duh rau.

Totodata omul, prin curatire si induhovnicire poate sa dobandeasca Duhul Sfant si sa fie purtat de Duhul Sfant si aici este vorba de ceea ce am citit mai sus "acel adanc al mintii" care accede la divinitate.
Deci acest duh nu face parte nici din trup si nici din suflet,. As spune ca de fapt e vorba de diferite stari ale sufletului in care treapta cea mai de jos este cea de moarte sufleteasca, a omului impietrit si cazut in necredinta si treapta cea mai de sus este a indumnezeirii - a omului care a dobandit Duhul Sfant.

Iertati exprimarea, subiectul este complex si merita dezbatut de catre teologii de pe forum.

[Dalian]

În prealabil postat de dobrin7m

Cu toate ca nu sunt un talent oratoric, nu detin un limbaj elevat teologic...

Iartă-ne, dar te-a acuzat cineva, vreodată?
Noi trebuie să fim smeriți și să nu ne arogăm merite pe care nimeni nu ni le-a sugerat măcar. Aceste gânduri de mărire vin de la un duh rău de care trebuie să fugim neîncetat.
Amin.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de horatiu.miron

Ambele articole din „Descopera” au titluri senzationaliste. Primul e o istorisire care nu duce nicaieri, nu spune nimic concret. Al doilea face referire la teorii aflate la limita stiintei si la chestii senzationaliste din emisiuni americanesti care numai stiintifice nu sunt.

Descopera e CanCan-ul revistelor din domeniu. Cand avem articole cu sirene si rods-uri, s-a cam dus orice pretentie de sursa credibila. Pe langa faptul ca e prezentat in stilul senzationalist de la sport.ro.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Dalian

Iartă-ne, dar te-a acuzat cineva, vreodată?
Noi trebuie să fim smeriți și să nu ne arogăm merite pe care nimeni nu ni le-a sugerat măcar. Aceste gânduri de mărire vin de la un duh rău de care trebuie să fugim neîncetat.
Amin.

Nu, nu, nu m-a acuzat nimeni acum, ci eu asa ma vad. Si stiu ca asa si este, nu am talent oratoric si nici nu am un limbaj teologic elevat.
A fost o vreme cand nu vedeam acestea si credeam ca ma exprim frumos si foarte corect, atunci chiar ma maream crezand acestea, si au fost oameni pe forum care mi-au si spus aceasta. Ei aveau dreptate insa eu nu vedeam bine, insa acum stiu ca oamenii aveau dreptate si le multumesc ca datorita lor am ajuns sa ma cunosc mai bine.

Stiu ca trebuie sa fim smeriti, eu recunosc ca nu sunt. Va multumesc ca imi reamintiti aceasta.
Doamne ajuta!