Diavolul

[Demetrius]

În prealabil postat de catalois

AlinB, ai ridicat mingea la fileul ce ma desparte de Cale: pana acum lumea si ale ei m-a crescut si format, iar eu descopar brusc, ca tot ce m-a invatat aceasta lume trebuie negat si suportat. Asta ma duce cu gandul ca acesta lume NU este o lume placuta lui Dumnezeu si ca este o lume care NU este facuta de EL, ci de altcineva, contra LUI. Din acest motiv,EL a trimis pe Fiul Lui, in aceasta lume OSTILA Lui, ca sa arate ca se poate sa fii FIDEL lui Dumnezeu chiar si in aceste conditii ostile: o lume care NU dovedeste bunatatea lui Dumnezeu decat celor care suporta rautatea cu rabdare infinita (infinit insemnand capatul singurei vieti cunoscute si percepute, nu intuite sau afirmate)...

...Altfel spus, care suportă răstignirea; tocmai L-ai definit pe Hristos(sau pe creștin).

[MariS_]

În prealabil postat de catalois

Avand o formatie stiintifica si din necredincios devenind credincios, mintea mea cauta in continuare sa inteleaga in acelasi fel, deductiv, logic, rational, folosind informatii, desi aceeasi minte a vazut deja (si a gustat) din deliciul rugaciunii.

Deobicei, acolo unde minţile sunt pline de teorie, sar scântei şi .. nu numai!
Însă, unde inimile sunt pline de iubire, acolo se naşte .. pacea şi bucuria!

Pace în suflet şi iubire în inimă îţi doresc, căutătorule de adevăr!

[catalois]

Multumesc tuturor celor care au incercat sa raspunda nelinistilor mele. Unii au fost incifrati in logica actiunilor crestine, ceea ce nu m-a ajutat in acel moment, dar m-a ajutat ulterior, intelegand ca NU exista ALT raspuns ce poate fi dat, altii au fost mai expresivi, dandu-mi citate sau trimiteri ( aparent mult mai folositoare), care mi-au dazvaluit muuulte lucruri de care nu aveam nevoie, dezvaluindu-mi in acelasi timp cu cei incifrati ca nu aveam nevoie de acele muuuulte lucruri si altii care s-au aflat in treaba, utili si ei in cautarea mea, prin a-mi arata cum sa nu ma situez in a ma afla in treaba.
Am tras concluzia ca oricat as cauta stabilitatea, siguranta, in aceasta viata, nu o voi afla.Trebuie sa aleg intre o nesiguranta si alta. Aceasta alegere, care insemana credinta, este un vector, care, ca orice vector, are origine, sens si marime(in modul). Originea este evidenta: Cel ce a creat totul. Sensul este si el evident: catre Cel ce a creat totul . Marimea (care sper ca va fi in modul, adica tot ce este negativ se transforma in pozitiv), va consta in viata mea de cateva zeci de ani. Eu ma voi duce pe urma scurtelor momente din viata in care am gustat dulceata rugaciunii. Atunci, desi imi era cel mai rau, mi-a fost cel mai bine. M-am simtit cel mai fericit, caci vedeam raul ce urma sa mi se intample, si nu mi s-a intamplat. Miraculos!
Nu vraau sa va spun cat imi e de frica sa fac binele in continuare, ca sa nu ma capat cu o soarta similara cu a lui IOV. Imi este tare frica de incercarile la care m-ar putea pune Dumnezeu, de masura in care m-ar putea lasa pe mana diavolului ca sa ma testeze. Da, stiu ca El nu da peste masura a ceea ce poti suporta, dar tare nu as vrea sa suport maximul din ceea ce pot suporta. Spun clar ca IMII ESTE FRICA de a fi bun, ca sa nu trebuiasca sa dovedesc masura in care sunt bun. Si din aceasta frica dau in bucuria de a pacatui, pentru ca , pacatuind, nu ma calific in cei alesi de Dumnezeu sa fie elita Lui. Asa incerc sa fiu caldicel, sa ma strecor printre virtuti, sa nu strang multe, sa calc din cand in cand pe bec, ca sa nu fiu testat la maxim. Dupa cum se vede, incerc sa Il fraieresc pe Dumnezeu, sa il fraieresc pe diavol, sa fiu intre.
Aici e problema mea personala, dar si a altor multe miliarde de oameni, care, ca si mine, VOR AJUNGE IN IAD: nu e suparator, ca oameni ( REPET, OAMENI, cu suflet si cu trairi si cu intelegere, nu porci, nu insecte, nu frunze, nu amoebe), sa se duca la dracu, asa, fara sa stie SIGUR ca vor ajunge acolo?
SIGUR inseamna ca nu mai am libertatea de a alege sa-l iubesc pe Dumnezeu neconditionat. Eu vreau sa-l iubesc pentru ca asa trebuie. Vreau sa ma forteze sa IL iubesc. Pentru mine asa este mai usor. De fapt, am inteles ca acolo trebuie sa ajung, dar, neputand, cer fortarea vointei mele. Nu mai vreau sa fiu liber sa Il aleg pe Dumnezeu, pentru ca este evident ca, personal, nu sunt capabil. Vreau sa ma forteze, sa ma transforme in iubitor de EL.
Dupa cum vedeti, nu degeaba am scris aici, chiar sunt debusolat.

[Demetrius]

În prealabil postat de catalois

Multumesc tuturor celor care au incercat sa raspunda nelinistilor mele. Unii au fost incifrati in logica actiunilor crestine, ceea ce nu m-a ajutat in acel moment, dar m-a ajutat ulterior, intelegand ca NU exista ALT raspuns ce poate fi dat, altii au fost mai expresivi, dandu-mi citate sau trimiteri ( aparent mult mai folositoare), care mi-au dazvaluit muuulte lucruri de care nu aveam nevoie, dezvaluindu-mi in acelasi timp cu cei incifrati ca nu aveam nevoie de acele muuuulte lucruri si altii care s-au aflat in treaba, utili si ei in cautarea mea, prin a-mi arata cum sa nu ma situez in a ma afla in treaba.
Am tras concluzia ca oricat as cauta stabilitatea, siguranta, in aceasta viata, nu o voi afla.Trebuie sa aleg intre o nesiguranta si alta. Aceasta alegere, care insemana credinta, este un vector, care, ca orice vector, are origine, sens si marime(in modul). Originea este evidenta: Cel ce a creat totul. Sensul este si el evident: catre Cel ce a creat totul . Marimea (care sper ca va fi in modul, adica tot ce este negativ se transforma in pozitiv), va consta in viata mea de cateva zeci de ani. Eu ma voi duce pe urma scurtelor momente din viata in care am gustat dulceata rugaciunii. Atunci, desi imi era cel mai rau, mi-a fost cel mai bine. M-am simtit cel mai fericit, caci vedeam raul ce urma sa mi se intample, si nu mi s-a intamplat. Miraculos!
Nu vraau sa va spun cat imi e de frica sa fac binele in continuare, ca sa nu ma capat cu o soarta similara cu a lui IOV. Imi este tare frica de incercarile la care m-ar putea pune Dumnezeu, de masura in care m-ar putea lasa pe mana diavolului ca sa ma testeze. Da, stiu ca El nu da peste masura a ceea ce poti suporta, dar tare nu as vrea sa suport maximul din ceea ce pot suporta. Spun clar ca IMII ESTE FRICA de a fi bun, ca sa nu trebuiasca sa dovedesc masura in care sunt bun. Si din aceasta frica dau in bucuria de a pacatui, pentru ca , pacatuind, nu ma calific in cei alesi de Dumnezeu sa fie elita Lui. Asa incerc sa fiu caldicel, sa ma strecor printre virtuti, sa nu strang multe, sa calc din cand in cand pe bec, ca sa nu fiu testat la maxim. Dupa cum se vede, incerc sa Il fraieresc pe Dumnezeu, sa il fraieresc pe diavol, sa fiu intre.
Aici e problema mea personala, dar si a altor multe miliarde de oameni, care, ca si mine, VOR AJUNGE IN IAD: nu e suparator, ca oameni ( REPET, OAMENI, cu suflet si cu trairi si cu intelegere, nu porci, nu insecte, nu frunze, nu amoebe), sa se duca la dracu, asa, fara sa stie SIGUR ca vor ajunge acolo?
SIGUR inseamna ca nu mai am libertatea de a alege sa-l iubesc pe Dumnezeu neconditionat. Eu vreau sa-l iubesc pentru ca asa trebuie. Vreau sa ma forteze sa IL iubesc. Pentru mine asa este mai usor. De fapt, am inteles ca acolo trebuie sa ajung, dar, neputand, cer fortarea vointei mele. Nu mai vreau sa fiu liber sa Il aleg pe Dumnezeu, pentru ca este evident ca, personal, nu sunt capabil. Vreau sa ma forteze, sa ma transforme in iubitor de EL.
Dupa cum vedeti, nu degeaba am scris aici, chiar sunt debusolat.

Mă tem că tot degeaba ai scris fiindcă tu nu ești debusolat, ci inițiat, adică ai pătruns niște taine de care nu mai poți face abstracție; ai cunoscut fericirea.

21. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor.
22. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.(2Petru2,21-22)

Căldicel nu ți-e de folos să fii pentru că ești capabil de iubire și, deci, trebuie să iubești, adică să oferi necondiționat.

15. Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
16. Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.(Apoc3,15-16)

Suferințele pe care ți le va da Domnul să le înduri când treci probele de credință nu te vor afecta pe tine, ci vor fi absorbite de El prin intermediul fericirii cu care te va răsplăti din momentul în care te angajezi de bunăvoie în slujirea Lui; altfel, dacă-L refuzi, vei suporta oricum tu, și numai tu, rezultatul alegerii tale de a nu-L urma, până când ”vei fii iluminat”(convins) să-L urmezi.
Reiese din mesajul tău că nu se poate să nu știi lucrurile astea.

Doamne ajută!

[Mihailc]

În prealabil postat de catalois

Dupa cum vedeti, nu degeaba am scris aici, chiar sunt debusolat.

Debusolarea ta e contagioasă, mă caută şi pe mine în timp ce încerc să-mi dau seama ce vrei de fapt.

Multumesc tuturor celor care au incercat sa raspunda nelinistilor mele. Unii au fost incifrati in logica actiunilor crestine, ceea ce nu m-a ajutat in acel moment, dar m-a ajutat ulterior, intelegand ca NU exista ALT raspuns ce poate fi dat, altii au fost mai expresivi, dandu-mi citate sau trimiteri ( aparent mult mai folositoare), care mi-au dazvaluit muuulte lucruri de care nu aveam nevoie, dezvaluindu-mi in acelasi timp cu cei incifrati ca nu aveam nevoie de acele muuuulte lucruri si altii care s-au aflat in treaba, utili si ei in cautarea mea, prin a-mi arata cum sa nu ma situez in a ma afla in treaba.

Dar parcă scriai, cu câteva pagini în urmă, că "trimiterile îţi sunt de un real folos."?! Văd că ţi-ai revizuit pe minus părerea iniţială, ca şi cum ai fi parcurs tot materialul şi acum eşti dezamăgit. Or, mă îndoiesc că ai cercetat din scoarţă în scoarţă, în câteva zile, "Dogmatica" părintelui Stăniloaie sau alte referinţe corelative. Posibil şi să confunzi indicatoarele către un drum cu însuşi drumul.

Eu ma voi duce pe urma scurtelor momente din viata in care am gustat dulceata rugaciunii. Atunci, desi imi era cel mai rau, mi-a fost cel mai bine. M-am simtit cel mai fericit, caci vedeam raul ce urma sa mi se intample, si nu mi s-a intamplat. Miraculos!

SIGUR inseamna ca nu mai am libertatea de a alege sa-l iubesc pe Dumnezeu neconditionat. Eu vreau sa-l iubesc pentru ca asa trebuie. Vreau sa ma forteze sa IL iubesc. Pentru mine asa este mai usor. De fapt, am inteles ca acolo trebuie sa ajung, dar, neputand, cer fortarea vointei mele. Nu mai vreau sa fiu liber sa Il aleg pe Dumnezeu, pentru ca este evident ca, personal, nu sunt capabil. Vreau sa ma forteze, sa ma transforme in iubitor de EL

Din al doilea fragment citat am înţeles că vrei ca Dumnezeu să pompeze forţat în fiinţa ta credinţă şi iubire, că altă cale nu-i, în timp ce în primul fragment ţi-ai dat singur un exemplu de semn aproape palpabil al iubirii lui Dumnezeu pentru tine, precum şi starea în care te poţi întâlni cu El în modul cel mai intensiv cu putinţă: rugăciunea. Şi sunt tentat să concluzionez că tu îţi dereglezi singur busola şi după aceea te trezeşti căutând nordul spre est, apoi vrei să convingi lumea că acolo trebuie căutat nordul şi te plângi că dacă nu-l găseşti acolo nu te mai interesează orientarea în spaţiu.

Am tras concluzia ca oricat as cauta stabilitatea, siguranta, in aceasta viata, nu o voi afla.Trebuie sa aleg intre o nesiguranta si alta. Aceasta alegere, care insemana credinta, este un vector, care, ca orice vector, are origine, sens si marime(in modul). Originea este evidenta: Cel ce a creat totul. Sensul este si el evident: catre Cel ce a creat totul . Marimea (care sper ca va fi in modul, adica tot ce este negativ se transforma in pozitiv), va consta in viata mea de cateva zeci de ani.

Să înţeleg că schiţa de concluzie citată mai sus este rezultatul eşecului investigării ştiinţifice a diavolului?

Nu vraau sa va spun cat imi e de frica sa fac binele in continuare, ca sa nu ma capat cu o soarta similara cu a lui IOV. Imi este tare frica de incercarile la care m-ar putea pune Dumnezeu, de masura in care m-ar putea lasa pe mana diavolului ca sa ma testeze. Da, stiu ca El nu da peste masura a ceea ce poti suporta, dar tare nu as vrea sa suport maximul din ceea ce pot suporta. Spun clar ca IMII ESTE FRICA de a fi bun, ca sa nu trebuiasca sa dovedesc masura in care sunt bun. Si din aceasta frica dau in bucuria de a pacatui, pentru ca , pacatuind, nu ma calific in cei alesi de Dumnezeu sa fie elita Lui. Asa incerc sa fiu caldicel, sa ma strecor printre virtuti, sa nu strang multe, sa calc din cand in cand pe bec, ca sa nu fiu testat la maxim. Dupa cum se vede, incerc sa Il fraieresc pe Dumnezeu, sa il fraieresc pe diavol, sa fiu intre.

Un mod mai concis de a exprima ideea principală din textul de mai sus este următorul: "Vreau Înviere dar mi-e frică de Cruce. Şi ca să fentez retoric angoasa nehotărârii, îmi imaginez că am găsit a treia cale de a mă furişa, smechereşte, în Împărăţie"

Aici e problema mea personala, dar si a altor multe miliarde de oameni, care, ca si mine, VOR AJUNGE IN IAD: nu e suparator, ca oameni ( REPET, OAMENI, cu suflet si cu trairi si cu intelegere, nu porci, nu insecte, nu frunze, nu amoebe), sa se duca la dracu, asa, fara sa stie SIGUR ca vor ajunge acolo?

E o falsă problemă, atât a ta personală cât şi a miliardelor de oameni cu care te simţi solidar întru pierzanie. Scopul profund al vieţii nu este în niciun caz evitarea iadului, ci unirea cu Dumnezeu. Iar acest proces de unire, pe lângă faptul că este anevoios , durează toată viaţa aceasta pământească şi nu e deloc sigur că se încheie dincolo. Iar iadul nu este un "loc" ci o stare a conştiinţei. În momentul când eşti convins că viaţa este o afacere care se consumă integral în intervalul dintre naştere şi moarte, iadul este deja prezent în adâncurile fiinţei tale, atâta doar că nu-l numeşti iad ci filozofie personală plus experienţă existenţială pe măsura ei. Iar pregustarea raiului poate fi "dulceaţa rugăciunii" de care pomeneşti în postările tale.

[catalois]

Mihailc si Demetrius, va multumesc amandorura pentru implicare. Multumesc si celorlalti, mai putin implicati.
Inima mea ramane tot invartosata pentru moment, dar sta pe muchie, sa cada oricand intr-o parte sau alta. Asta se intampla deoarece viata mea de pana acum a acumulat oarece experienta care se opune mai mult decat nu se opune invataturii de credinta crestin ortodoxe. Subliniez, invataturii de credinta crestin ortodoxe, nu credintei ortodoxe. Se opune insa, mai putin credintei crestin ortodoxe dacat nu se opune.
Am vazut ce fac credinta si rugaciunea: dau deoparte tot ce crezi ca stii, punand in loc o bucurie in a-ti face datoria. Bucuria vine din inauntru si nu are nici o legatura cu existenta mea cand nu mai sunt inauntru, adica atunci cand sunt un om care traieste.
Ma simt rupt in doua: nu pot trai fiind inauntru si nu pot fi inauntru traind. Iar mintea mea ma trage sa nu fiu inauntru. Mintea zice ca acel inauntru exista si e bun, dar nu se impaca cu ea insasi (mintea), deoarece zice in acelasi timp ca ceva este clar in neregula cu a fi. Ceea ce duce direct la lipsa libertatii de a alege sa nu fiu. Ce libertate este aceasta in care nu poti alege sa nu fii? Pot fi bun sau rau, dar nu pot sa nu fiu, ceea ce ar fi foarte convenabil pentru mine: am trait, nu am performat crestin ortodox si apoi nu mai sunt, in loc sa fiu si sa ma duc in iad.
Si peste toate astea, imi poate cadea oricand o caramida in cap, care sa ma omoare: la revedere cu dilemele mele, merg direct in iad. Brusc. Desi eu stiam ca exista inauntrul rugaciunii. Ce voi face eu in iad, cu stiinta (putina) in ale rugaciunii?
Nu pot zice: Doamne, fa-ma sa nu fiu!
Nu pot zice: Doamne, ai fost neclar! Doamne, ai fost evaziv! Doamne, ai fost contradictoriu!
Nu pot decat sa fiu cu EL. Eu nefiind contra Lui.
Ce libertate este asta?
Va rog nu-mi raspundeti ca nirvana este raspunsul meu, resping nirvana.
Va rog nu raspundeti ca duhovnicul meu: nu te mai gandi, da gandurile deoparte, ia lucrurile asa cum sunt.

[Demetrius]

În prealabil postat de catalois

Mihailc si Demetrius, va multumesc amandorura pentru implicare. Multumesc si celorlalti, mai putin implicati.
Inima mea ramane tot invartosata pentru moment, dar sta pe muchie, sa cada oricand intr-o parte sau alta. Asta se intampla deoarece viata mea de pana acum a acumulat oarece experienta care se opune mai mult decat nu se opune invataturii de credinta crestin ortodoxe. Subliniez, invataturii de credinta crestin ortodoxe, nu credintei ortodoxe. Se opune insa, mai putin credintei crestin ortodoxe dacat nu se opune.
Am vazut ce fac credinta si rugaciunea: dau deoparte tot ce crezi ca stii, punand in loc o bucurie in a-ti face datoria. Bucuria vine din inauntru si nu are nici o legatura cu existenta mea cand nu mai sunt inauntru, adica atunci cand sunt un om care traieste.
Ma simt rupt in doua: nu pot trai fiind inauntru si nu pot fi inauntru traind. Iar mintea mea ma trage sa nu fiu inauntru. Mintea zice ca acel inauntru exista si e bun, dar nu se impaca cu ea insasi (mintea), deoarece zice in acelasi timp ca ceva este clar in neregula cu a fi. Ceea ce duce direct la lipsa libertatii de a alege sa nu fiu. Ce libertate este aceasta in care nu poti alege sa nu fii? Pot fi bun sau rau, dar nu pot sa nu fiu, ceea ce ar fi foarte convenabil pentru mine: am trait, nu am performat crestin ortodox si apoi nu mai sunt, in loc sa fiu si sa ma duc in iad.
Si peste toate astea, imi poate cadea oricand o caramida in cap, care sa ma omoare: la revedere cu dilemele mele, merg direct in iad. Brusc. Desi eu stiam ca exista inauntrul rugaciunii. Ce voi face eu in iad, cu stiinta (putina) in ale rugaciunii?
Nu pot zice: Doamne, fa-ma sa nu fiu!
Nu pot zice: Doamne, ai fost neclar! Doamne, ai fost evaziv! Doamne, ai fost contradictoriu!
Nu pot decat sa fiu cu EL. Eu nefiind contra Lui.
Ce libertate este asta?
Va rog nu-mi raspundeti ca nirvana este raspunsul meu, resping nirvana.
Va rog nu raspundeti ca duhovnicul meu: nu te mai gandi, da gandurile deoparte, ia lucrurile asa cum sunt.

Numai inima învârtoșată poate cădea într-o parte, pentru că spre cealaltă ea se înalță.

17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.(Gal5,17)
Trupul și sufletul(duhul) nu se pot înțelege/împăca decât prin subordonarea trupului în folosul sufletului, iar prin desăvârșirea acestei ierarhii trupul va învia din morți, iar sufletul se va mântui căci spre aceasta a fost chemat sufletul să fie.

Tu, însă, ai dobândit o experiență... ”revendicativă”, care înrobește sufletul oferind trupului să aleagă după gustul lui îmbătându-l cu iluzia libertății deșarte.
Tu ești aici:
5. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.(Rom8,5)
ți ți-e greu să alegi fiindcă ești înrobit încă.

Libertatea cea adevărată te îndreptățește să alegi cele de folos sufletului tău, eliberându-te de patimile și toate legăturile trupești, chiar și de cele absolut necesare, dacă e nevoie.
Până ce nu alegi împotriva propriului trup, ești înrobit, deci nu ai libertate.
Nu confunda libertatea democratică cu libertatea de decizie=liberul arbitru.

Tu ți-ai dscoperit sufletul și ai realizat responsabilitatea lui; așadar ai devenit conștient de liberul tău arbitru, pe care ți-ar plăcea să-l desființezi deși nu-i în folosul tău. Vezi cum ”gândește” trupul împotriva duhului?

[lavinia40]

Mie, mi se pare, ca sunteti un troll..
Cine e framantat de probleme existentiale, nu cauta Raspunsuri Finale pe un forum..(chiar si ortodox).
Suntem oameni, si oameni,mireni!..nu tastam din Marea Lavra!!!
Vreau sa va zic un simplu lucru, spus de Mantuitorul Nostru Iisus Hristos:’Nu judecati, ca sa nu fiti judecati!”Deci, mare atentie …de a ne da cu parerea..asupra Ingerilor cazuti,de ce, si cum...!(Cititi viata Sfantului Serafim de Sarov, veti avea destule raspunsuri).
Suntem Praf si Pulbere!…(dvs. nu realizati ca noi ,Oamenii ,suntem plini de pacate???..de ce ne mai intereseaza caderi, pacate straine..la un nivel ce ne depasesc? Si ne depasesc pt ca suntem mai pacatosi ca ei,caci , prin pacatele noastre ne rastignim Mantuitorul, zi de zi).
Si parca mai suntem si ca niste oameni iscoditori care ne intereseaza la ce ora a venit vecinul/ vecina..’cestii de mahala’..acu’...intergalactica’.
Va recomand sa mai cititi si din poeziile poetului L.Blaga:Eu nu strivesc corola de minuni a lumii......si tot ce’i neinteles..se’ntoarce’neintesuri si mai mari caci eu iubesc si ochi, si flori, si buze, si morminte’
Lasati’L pe Dumnezeu Sa JUDECE Creatia Sa, in Plinatatea Sa, de la ameoba pana la Sfintii Ingeri..
Si cred ca userul Alin B..v’a dat destul de multe raspunsuri pertinente..
Cu drag,
Lavinia

[stefan florin]

În prealabil postat de catalois

Insist sa intreb: DE CE este asa si nu altminteri? De ce nu stim nemijlocit despre Dumnezeu? Toti oamenii se pot eschiva de la judecata spunand ca nu L-au cunoscut pe Dumnezeu nemijlocit, ci mijlocit. Iar aceasta mijlocire este la fel de evanescenta ca si visele de peste noapte. De ce "neintelesurile" de acum se transforma in "neintelesuri" si mai mari? Nici macar asta nu este important. IMPORTANT ESTE DE CE EXISTA NEINTELESURI.

chiar crezi ca exista (sau va exista vreodata) vreo fiinta in universul cuantic (universul fizic) si subcuantic (lumea spirituala) care sa-l inteleaga si sa-l cunoasca suta la suta pe Dumnezeu? In acel moment Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu, ar avea pe cineva egal cu el, practic ar fi 2 Dumnezei, ceea ce nu este posibil si nu va fi vreodata

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de stefan florin

chiar crezi ca exista (sau va exista vreodata) vreo fiinta in universul cuantic (universul fizic) si subcuantic (lumea spirituala) care sa-l inteleaga si sa-l cunoasca suta la suta pe Dumnezeu?

Adevarat.
Troparul, glasul 4 spune:
"Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta, prin Tine Nascatoare de Dumnezeu, celor de pe pamant s-a aratat"