Sfintii

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Yasmina

Si totusi,exista aceasta rezerva in folosirea tuturor protocoalelor (aceleasi)pe acre le folosim si pt.Dumnezeu. Adica daca te duci in vizita in castelul unui imparat se presupune ca lui ii vei arata cea mai mare onoare si nu vei cadea in genunchi in fata tuturor slujitorilor lui,indiferent de rang.

Ba da. Dacă împăratul v-ar fi dat o mare sumă de bani cu un scop precis, potrivit dregătoriei pe care v-a încredinţat-o, dar dv aţi cheltuit acei bani aiurea ? Dacă aţi şti că mânie chiar, împăratul v-ar putea chema să predaţi socotelile, şi dacă v-ar găsi în neregulă v-ar arunca în închisoarea celor fără de lege, din care nimeni nu poate ieşi, niciodată ? Atunci, aşa-i că v-aţi arunca în faţa chiar şi a celui mai umil dintre slujitorii săi, care ştiţi că e în graţiile lui ? Nu i-aţi cere, tremurând: "ajută-mă, frate al meu, aşa cum am auzit că ai ajutat pe mulţi înaintea mea ! Roagă-l pe împărat să amâne ceasul socotelilor, îmbunează-l şi arată-mi cum ai făcut tu de ai dus la bun sfârşit dregătoria ta !" ?

[penticostalul]

În prealabil postat de florin.oltean75

As vrea sa raspundeti sincer:
Inclinati capul in fata unei persoane pe care o intalniti si o respectati?

Da, desigur.

În prealabil postat de florin.oltean75

Ce credeti ca este de fapt inchinarea, in esenta ei?

Imi este dificil sa spun ce este inchinarea in esenta ei. Este un subiect prea vast si ma depaseste.

Am sa enunt ce inseamna inchinarea pentru mine:
Inchinarea inseamna cantec. E acel cant care constituie un mijloc de a comunica lui Dumnezeu sentimentele tale.
Inchinarea inseamna rugaciune. Aceea rugaciune prin care ne exprimam recunostinta si admiratia inaintea Celui Necuprins.
Inchinarea inseamna darnicie. A te darui pe tine si a darui ceea ce ai pentru gloria lui Dumnezeu si binele semenilor.
Inchinarea inaintea adevaratului Dumnezeu este scopul cel mai inalt al existentei crestinului.
Este un mod de viata in care, prin cuvintele, actiunile si atitudinile lui, crestinul il slaveste pe Dumnezeu.

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ba da. Dacă împăratul v-ar fi dat o mare sumă de bani cu un scop precis, potrivit dregătoriei pe care v-a încredinţat-o, dar dv aţi cheltuit acei bani aiurea ? Dacă aţi şti că mânie chiar, împăratul v-ar putea chema să predaţi socotelile, şi dacă v-ar găsi în neregulă v-ar arunca în închisoarea celor fără de lege, din care nimeni nu poate ieşi, niciodată ? Atunci, aşa-i că v-aţi arunca în faţa chiar şi a celui mai umil dintre slujitorii săi, care ştiţi că e în graţiile lui ? Nu i-aţi cere, tremurând: "ajută-mă, frate al meu, aşa cum am auzit că ai ajutat pe mulţi înaintea mea ! Roagă-l pe împărat să amâne ceasul socotelilor, îmbunează-l şi arată-mi cum ai făcut tu de ai dus la bun sfârşit dregătoria ta !" ?

Eeiiii da,acest scenariu are intr-adevar sens...
Cred ca am inteles.

Problema mea nu este una de mandrie,eu as ingenunchea si in fata unei pietre sau al unui tufis,chiar si scarile din fata bisericii sau gradina bisericii imi par sacre...imi puneam doar intrebarea daca nu Il maniem pe Dumnezeu in acest fel,inchinandu-ne diverselor simboluri?(aici moastele)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Yasmina

..imi puneam doar intrebarea daca nu Il maniem pe Dumnezeu in acest fel,inchinandu-ne diverselor simboluri?(aici moastele)

Sincer, nu prea cred că S-ar mânia. Nu-mi vine să cred că Dumnezeu, Care a spălat picioarele lui Petru şi celor împreună cu el, S-ar mânia dacă eu sărut Sfântul Lanţ sau îmi ating fruntea de un alt lucru pe care ei l-au atins.

[glykys]

CINSTIREA SFINTILOR


Domnul Hristos s-a intrupat, ne-a invatat si s-a jertfit pentru noi, spre a ne izbavi de pacat. Insa, pentru ca mantuirea noastra sa fie asigurata si dupa plecarea Sa dintre noi, prin Inaltarea la cer, El a infiintat Biserica Sa (Matei XVI, 18; Fapte XX, 28) spre a ne distribui prin ea harul mantuitor. Din Biserica fac parte toti cei care cred si se boteaza in El si-l urmeza dreapta credinta.

Mantuitorul continua sa conduca Biserica in chip nevazut, pentru ce El este capul ei (Efeseni I, 22-23; Coloseni I, 18), iar crestinii madularele trupului Lui. Acestia stau intr-o strinsa legatura cu Mintitorul, cit si intre ei. Caci toti crestinii care formeza Biserica stau intr-o strinsa legatura nu numai intre ei, cei vii, ci si cu cei morti. Toti formeza o comuniune vie ca un organism (Romani XIV, 8-9) si toti se ajuta intre ei. Chiar cei vii (biserica luptatoare) comunica si se ajuta cu cei morti (biserica triumfatoare) prin rugaciune. Cei vii se roaga pentru iertarea pacatelor celor morti, iar cei morti, cei bine placuti lui Dumnezeu - sfintii -se roaga, mijlocesc la Mantuitorul pentru cei vii.

Din aceasta strinsa comuniune intre biserica luptatoare si cea triumfatoare si intre capul ei (Mantuitorul Hristos) avem cinstirea sfintilor.

Sfintii sint acei oameni alesi si bineplacuti lui Dumnezeu pentru ca s-au consacrat intru totul slujirii Lui. La inceput, in Noul Testament, toti cei botezati in Hristos, toti crestinii erau numit sfinti. Mai tirziu, denumirea de sfint s-a restrins numai la martiri intii, apoi a trecut la apostoli, prooroci, cuviosi, mari invatatori. Totusi un numar restrins ce au dus o viata virtuoasa si de desavirsire aproape de mucenicie erau socotiti sfinti.

Din motivele aratate, crestinii ii cinstesc pe sfinti si le inalta rugaciuni. Insa, inchinarea, rugaciunea, are doua forme: a) inchinarea sau rugaciunea catre Dumnezeu: <<Domnului Dumnezeului tau sa te inchini>> (Matei IV, 10); este o inchinare desavirsita, absoluta (latrie) si b) inchinarea sau cinstirea sfintilor este o inchinare relativa pe care o adresam sfintilor numita dulie, pentru ca ei sint fiinte marginite ca si noi. Gestul este acelasi: cind ne inchinam lui Dumnezeu si cind ne rugam sfintilor, dar sentimentul interior este altul.

Si Mantuitorul Hristos a facut deosebire intre inchinarea la Dumnezeu (Ioan IV, 21) si inchinarea marginita - care I s-a adus imparatului de catre datornicul caruia I se iertase datoria (Matei XVIII, 26).

In Biserica, noi cinstim pe sfinti pentru ca acestia au colaborat cu Dumnezeu prin harul Lui si s-au invrednicit de o viata virtuoasa.

Cinstind pe sfinti, cinstim indirect pe Dumnezeu: <<Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine>> (Matei X, 40). Sfintii sint numiti prieteni ai lui Dumnezeu <<Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc>> (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), si casnicii Lui: <<Deci dar nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sinteti impreuna cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu>> (Efeseni II, 19); sint numiti judecatori ai lumii: <<Oare nu stiti ca sfintii vor judeca lumea?>> (I Corinteni VI, 2); si in alt loc: <<Adevarat zic voua ca voi cei care Mi-ati urmat Mie, la nasterea din nou a lumii cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind cele douasprezece seminitii ale lui Israel>> (Matei XIX, 28).

In al doilea rind, cinstim pe sfinti si-I invocam in rugaciunile noastre spre a ruga pe Domnul Hristos pentru pacatele si necazurile noastre. O facem aceasta pentru ca ei inca in viata fiind s-au rugat pentru semenii lor. Astfel, Sfintul Pavel, in multe din epistolele sale marturiseste ca se roaga pentru crestinii din comunitatile infiintate de el: <<Caci totdeauna, spunea el, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti cu bucurie>> (Filipeni I, 4; I Tesaloniceni I, 2-3; II Tesaloniceni I, 11; II Tesaloniceni I, 11; II Timotei I, 3).

Sfintii pot sa raspunda rugaciunilor noastre, caci inca din aceasta viata stiau gindurile si nevoile oamenilor si faceau minuni pentru a-I ajuta. Sfintul Petru si Pavel au savirsit astfel de minuni, inviind chiar pe unii morti. Sfintul Petru a pedepsit pe Anania si Safira, pentru ginduri mincinoase (Fapte V, 2-11), a inviat pe Tavita (Fapte IX, 40). Iar Sfintul Pavel a inviat pe Eutihie (Fapte XX, 9-11).

Sfintii, dupa moarte duc o viata constienta si chiar de acolo cunosc nevoile si necazurile noastre. Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, stia ca fratii bogatului aveau datoria sa asculte pe Moise si pe prooroci si ca nu se vor schimba chiar la invierea unui mort: <<Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti>> (Luca XVI, 31).

Viata sfintilor, dupa moarte este asemanatoare cu cea a ingerilor (Luca XX, 36), ca si dragostea lor pentru semeni: <<Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste>> (Luca XV, 10).

De asemenea, ei au posibilitatea de a mijloci pentru noi la Dumnezeu pentru mantuirea noastra, iar Parintele ceresc primeste rugaciunile lor. <<Si cand a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrini au cazut inaintatea mielului, avand fiecare alauta si cupe de aur, pline cu tamiie, care sint rugaciunile sfintilor>> (Apocalipsa V, 8; VIII, 3-4) <<va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>>(Iacov V, 16).

Sfintul Petru a fagaduit crestinilor ca dupa plecarea sa dintre ei se va ruga pentru ei: <<Fiindca stiu ca degraba voi lepada cortul acesta... dar ma voi nevoi ca sa puteti in orice timp, dupa plecarea mea, sa tineti minte aceste lucruri>> (II Petru I, 14-15).

De altfel si in Vechiul Testament sint cazuri unde cei drepti intervin la Dumnezeu, rugindu-se pentru necazurile semenilor lor. Astfel Avraam se roaga la Dumnezeu si vindeca pe Abimelec si sotia lui si roabele lui (Facere XX, 17-18). De asemenea si dreptii si profetii adormiti ai Vechiului Testament se roaga pentru semeni. Este cazul arhiereului Onia si profetului Ieremia care se roaga pentru poporul lui Israel si sfinta lor cetate, Ierusalim (II Macabei XV, 14-15).

Sfintii sint cinstiti si pentru faptul ca ei servesc ca exemple de viata crestinilor de totdeauna: <<Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvintul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta>> (Evrei XIII, 7).

Pentru toate motivele aratate, Biserica cinsteste pe sfinti. De altfel, ei au fost cinstiti atit in Vechiul Testament, cit si in Noul Testament. Astfel, Iosua s-a prosternat in fata ingerului Domnului (Iosua V, 14-15); Ilie si Elisei au fost venerati (III Regi XVIII, 7; IV Regi IV, 37). De asemenea, Sfintul Pavel a fost cinstit de temnicerul din Filipi (Fapte XVI, 29). Deci si in Vechiul si in Noul Testament avem cazuri concrete de cinstire a sfintilor, desi abia in Noul Testament avem cazuri de adevarati sfinti, iar Mantuitorul Hristos ne arata ca ei trebuie cinstiti (Matei X, 40).

Biserica, precum s-a amintit, dintru inceputurile ei a cinstit pe sfinti si I-a invocat in rugaciunile ei, I-a sarbatorit si pomenit prin laude si cintari proslavindu-le virtutiile si dindu-I de exemplu spre urmare crestinilor. Toti Sfintii Parinti, incepind cu Sfintul Iustin Martirul si Atenagora, Sfintul Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, Sfintul Ambrozie si Sfintul Ioan Damaschin impreuna cu toata traditia bisericeasca arata temeinicia cinstirii sfintilor. Ea a fost confirmata si de sinoadele: al saptelea ecumenic (787) ca si de sinoadele Bisericii ortodoxe de la Iasi (1642) si de la Ierusalim (1672).

Totusi, sint unii crestini care nu sint de acord cu cinstirea sau cultul sfintilor. Ei afirma ca inaltind rugaciuni catre sfinti, calcam porunca I-a din Decalog, care spune: <<Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine>> (Iesire XX, 3; Matei IV, 10).

Insa, am amintit, Biserica si crestinii luminati fac deosebire intre inchinarea la Dumnezeu, numita latrie, inchinare absoluta si cinstirea sfintilor, inchinare relativa, ca unor fiinte omenesti, ca niste creaturi ale lui Dumnezeu si alesi ai Sai. Ei socotesc pe singurul Dumnezeu ca Parinte si Tata al tuturor, iar pe sfinti ca prieteni ai Lui, cinstindu-I ca atare si scotind ca inaltind rugaciune catre ei, cinstesc pe Dumnezeu. Nimeni dintre crestini nu confunda pe sfinti sau ingeri cu Dumnezeu, asa cum erau socotiti idolii.

[glykys]

Se mai spune tot de acei crestini, zelosi pentru adorarea singurului Dumnezeu, ca rugaciunile noastre adresate sfintilor pentru mijlocire catre Dumnezeu sint ineficiente, nu pot sa aiba rezultat, pentru ca sint gresit adresate. Sfintii nu au puterea de a mijloci pentru oameni la Dumnezeu, caci acest rol ii are singur Domnul Hristos. Astfel, Scriptura spune: <<Caci unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Hristos Iisus>> (I Timotei II, 5; Ioan II, 1; sau Romani VIII, 34): <<Cine este Cel care osindeste? Hristos, Cel care a murit si mai ales Cel care a inviat, care este de-a drepta lui Dumnezeu, care se si roaga pentru noi!>>.

Raspunsul la aceasta intimpinare il gasim tot in Sfinta Scriptura exact la acelasi capitol din aceeasi epistola a Sfintului Pave, I Timotei: <<Va indemn, deci, ianinte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oamenii>> (I Timotei II, 1). Aceste cuvinte sint adresate crestinilor. Deci si ei pot face rugaciuni, care sint mijlociri catre Dumnezeu.

Mijlocirea este de doua feluri: mijlocirea catre Dumnezeu adusa Mantuitorul care prin jertfa Sa ne-a impacat cu Dumnezeu, numita mantuire obiectiva, adusa pentru toti oamenii; si insusirea meritelor mantuitoare de catre fiecare individ in parte, prin credinta, evlavie si fapte bune, numita mantuire subiectiva. Ea se insuseste prin botez si efort personal Mantuirea obiectiva a efectuat-o numai Mantuitorul; in mantuirea subiectiva noi cerem ajutor sfintilor sa ne ajute prin rugaciunile lor catre Dumnezeu. Despre aceasta ne spune si Sfintul Iacov: <<Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului>> (Iacov V, 16). Apostolii se rugau si mijloceau totdeuna pentru credinciosi: <<Pentru aceasta ne rugam pururea pentru voi...>> (II Tisaloniceni 1, 11; Filipeni I, 3-4; Fapte VII, 59-60). Chiar si in Vechiul Testament se mijlocea pentru semeni de catre cei drepti: Avraam s-a rugat pentru Abimelech (Facere XX, 17). Moise pentru popor (Iesire XXXXII, 11).

Deci, pentru mantuirea subiectiva pentru ajutor in desavirsirea noastra personala si a semenilor nostri, cerem mijlocirea sfintilor.
Tot despre aceasta mijlocire a sfintilor catre Dumnezeu se mai adauga ca sfintii nu fac mijlociri catre Parintele ceresc, caci nu vor. Dovada avem pe Avraam, din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 25-31), care a refuzat sa ajute pe bogat si sa-l miluiasca pe el, iar daca nu sa-l trimita pe saracul Lazar la fratii lui pentru a se indrepta, amintindu-le chinurile bogatului.

Trebuie insa sa amintim ca sfintii nu pot totdeauna sa intervina la Dumnezeu pentru toate pacatele noastre. Exista pacate grele, pacate de moarte pentru care sfintii nu pot mijloci la Dumnezeu. <<Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind - pacat nu de moarte - sa se roage si Dumnezeu va da viata acelui frate>>. Este <<pacat de moarte>>, nu zic sa se roage pentru asa pacat>> (I Ioan V, 16). Aceste pacate de moarte sint mari nelegiuiri sau impietriri de inimi. Si Mantuitorul a spus in aceasta privinta: <<De aceea, va zic voua: orice hula se va ierta oamenilor, dar hula impotriva Duhului Sfint nu se va ierta ... nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie>> (Matei XII, 31-32). Bogatul nemilostiv savirseste desigur, unul din aceste pacate grave, din care cauza Avraam nu a putut interveni la Dumnezeu pentru el. Noi nu putem sti, nu putem descifra ce fel de pacate au savirsit semenii nostri. De aceea, datori sintem sa intervenim la sfinti totdeauna pentru aproapele nostru, urmind ca ei sa intervina la Dumnezeu sau sa nu intervina, dupa caz.

In continuare, ni se mai imputa de anumiti crestini, ca noi pacatuim cerind mijlocirea sfintilor la Dumnezeu, ei fiind oameni ca si noi. Acesta o afirma Profetul Ieremia: <<Asa zice Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se departeaza de Dumnezeu>> (Ieremia XVII, 5). Sau, precum spune Psalmistul: <<Nu va incredeti in cei puternici, in fiii oamenilor, in care nu este izbavire>> (Ps. CXLV, 3; CXVII, 8-9).

In aceste afirmatii ale Profetului Ieremia si ale Psalmistului este clar ca se vorbeste despre acei care uitind pe Dumnezeu isi pun toata nadejdea numai in domnii si tapinitorii pamintesti. Insa, crestinii care cheama in ajutor pe sfinti nu uita de Dumnezeu. Caci noi rugam pe sfinti sa intervina la Dumnezeu. Noi spunem, de exemplu: <<Sfinte, Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi>>. Deci, in ultima instanta, rugam tot pe Dumnezeu, dar prin sfinti.

Prin inchinarea catre sfinti, ni se mai imputa, ca noi micsoram si injosim pe Dumnezeu. Caci El a spus prin prooroc: <<Eu sint Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi da nimanui slava Mea si nici chipurilor cioplite cinstirea Mea>> (Isaia XLII, 8).

Dar se vede din citatul profetului Isaia ca aici este vorba despre interzicerea inchiarii la idoli. Despre sfintii Sai, Dumnezeu spune ca slava Sa, El o da lor: <<Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor>> (Ioan XVII, 22). Prin rugaciuni catre sfinti nu micsoram salva lui Dumnezeu, ci o preamarim.

Se mai afirma ca este imposibil de a sti pina la judecata generala, cine este sfint si merita o atare cinstire dinte muritori si deci nu I se poate nimanui adresa cereri si rugaciuni. Dar si aceasta motivare este falsa. Domnul Hristos, fiind pe pamint a promis Apostolilor Sai ca se vor bucura de o cinste deosebita. Cind Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecind pe cele douasprezece semintii ale lui Israel>> (Matei XIX, 26). Deci, vor fi preslaviti, ceea ce ne indreptateste si pe noi sa-I cinstim ca sfinti. Sfintul Apostol Pavel ne aminteste cine va fi cinstit dintre vietuitorii Vechiului Testament, adica acei drepti care: au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, s-au facut puternici in razboaie, au inviat mortii, au fost ucisi cu pietre (etc.) (Evrei XI, 33-35), evident prin credinta in Dumnezeu si pentru aceasta credinta.

Tot pentru acelasi motiv si dupa aceleasi criterii sint cinstiti si recrutati sfintii in Noul Testament. Adica pentru minunile savirsite in viata, pentru viata virtuoasa, pentru credinta sau martiriu pentru credinta toate au fost socotite de Biserca de atunci si de mai tirziu drept criterii de canonizare a sfintilor. In acest sens Biserica ce este calauzita de Duhul Sfint, a fost totdeauna foarte vigilenta si este ascultata de credinciosi pentru alegerea sa justa. Asadar, se poate sti cine poate fi socotit sfint si deci poate primi aceasta cinstire si lauda.

In sfirsit, se mai spune ca in general, cinstirea sfintilor si a ingerilor constituie o greseala, caci in diferite locuri din Sf. Scriptura sa arata ca ei insisi au oprit pe oameni sa faca aceasta. Astfel Sfintul Petru a oprit pe Corneliu sutasul sa I se inchine: <<Si cind a fost sa intre Petru, Corneliu, intimpinindu-I I s-a inchinat, cazind la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicindu-I: <<Scoala-te, si eu sunt om>> (Fapte X, 26). Sfintul Pavel a oprit pe locuitorii din Listra sa-I aduca jertfa (Fapte XIV, 13-15), iar in Apocalipsa ingerul care I-a facut descoperirea Sfintului Ioan, nu I-a dat voie sa I se inchine: <<Si am cazut inaintea picioarelor lui, ca sa ma inchin lui. Iar el mi-a zis: Vezi sa nu faci aceasta! Sint impreuna-slujitor cu tine si cu fratii tati, care au marturia lui Iisus. Lui Dumnezeu inchina-te, caci marturia lui Iisus este Duhul proorociei>> (Apocalipsa XIX, 10; XXII, 8-9).

Insa, Sfintul Petru si Sfintul Pavel au respins inchinarea oamenilor sau sa li se aduca jertfa, pentru ca atit Corneliu, cit si locuitorii din Listra ii socoteau zei. Contextul in legatura cu Sfintul Pavel este clar: <<...zeii, asemanindu-se oamenilor, s-au coborit la noi. Si numeau pe Varna, Zeus, iar pe Pavel, Hermes...>> (Fapte XIV, 11-12).

In citatele din Apocalipsa ingerul respinge inchinarea Sfintului Ioan, caci acesta fiind in duh, in extaz, avind viziune era egal cu ingerul. Mai mult, Dumnezeu fiind de fata, ingerul refuza inchinarea Sfintului Ioan, care trebuia sa-si indrepte toata atentia spre Dumenzeu si nu spre inger, care era slujitorul lui Dumnezeu.

De aceea, cinstirea sfintilor practicata de Biserica Ortodoxa dintru inceput, bazata pe Sfinta Scriptura si traditia bisericeasca - care n-a fost amintita aici, din motive de metoda - este indreptatita.

Pr. Prof. C. Ioan,

"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag. 69-73.



BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Prof. Teodor Popescu, Doctrina Bisericii Ortodoxe despre cultul sfintilor, <<Studii teologice>>, nr. 5-6, mai - iunie, 1951.
2. Pr. Gh. Iordachescu, Sfintii, ca obiect al cultului crestin-ortodox, in <<Studii teologice>>, nr. 9-10, 1958.
3. Pr. Al. N. Constantinescu, Despre adorarea lui Dumnezeu, venerarea si invocare ingerilor si sfintilor, in <<Glasul Biserici>, nr. 9-10, 1974.
4. Pr. Al. N. Constantinescu, Invatatura Bisericii ortodoxe despre sfinti, in <<Glasul Bisericii>>, nr. 4-5, 1954.
5. Pr. D. Belu, Cinstirea sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 1-2, 1970.
6. Pr. Victor Moise, Cultul sfintilor, in <<Mitropolia Moldovei>>, nr. 7-8, 1974.

http://www.biserica.ch/docs/Invatatu..._sfintilor.htm

[Yasmina]

multumesc lui glykys,anna21 si lui mihnea dragomir.

[cristiboss56]

- Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana - numita in popor "facatoare de minuni" -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?
- Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: "Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?". Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.
- Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?
- Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: "Parinte, acuma cred". Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.
- Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?



- Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.
- Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?... Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?
- Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.
- Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda - Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Cristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?
- Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Cristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.
- Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?
- In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.
- Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?
- Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre... (zambeste). Eu ma gandesc
ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.
- Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti...
- Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.
- In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant...

Iubitor de ucenici. Pe strada, alaturi de autorul interviului (dreapta)




- Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.
- O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?
- Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.
- Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?
- Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.
- Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?
- Da. Odata, prin anul 1972 sau 73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.
- La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?
- Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

[glykys]

Iti recomand sa citesti vol. 13 din "Ne vorbeste par. Cleopa" (se gaseste online), in care povesteste despre minunile necontenite care se savarsesc prin moastele sfintilor Nicolae si Spiridon (pp. 28-44), cum se toceste in fiecare an incaltamintea din picioarele neputrezite ale Sf. Spiridon, modul minunat in care au iesit la suprafata moastele unui sfant necunoscut de la Neamt (p. 95 scl.), cum parintele Cleopa si fratii lui au gasit in pustie un sihastru care purta mereu dupa el capul neputrezit al unui pustnic mort care i-a aratat locul unde era trupul sau.

Si moastele Sfintei Parascheva au fost descoperite in mod miraculos:

"Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o."
http://www.sfantaparascheva.com/viata.php

Despre minunile savarsite prin intermdiul moastelor sfintilor sunt foarte multe marturii. Ne trebuie insa credinta, in ultima instanta, sa putem accepta asa ceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Yasmina

Ieri,pe cand ascultam Acatistul Sf.Parascheva am citit mai multe despre desfasurarea procesiunii de la Iasi si amintindu-mi de vremurile cand cadeam in genunchi sa ma rugam in fata moastelor unor Sfintii din tara,mi-am pus intrebarea pt prima data daca este normal sa veneram intr-atat niste oseminte,ramasite umane??

Este adevarat, nu trebuie sa ne inchinam la cadavre, dar sfintele moaste nu sunt doar ramasite umane, nu exista moaste decat in crestinism. Ele sunt purtatoare de har, harul este cel ce le mentine nestricate si le da acel miros placut de mir.
Fata de niste ramasite obisnuite sfintele moaste au caracteristici specifice, dupa care se si recunosc ca sunt sfinte moaste. Nu orice ramasite umane sunt numite sfinte moaste, unii sfinti nu au sfinte moaste. Sfintele moaste sunt usoare, au o culoare galben aurie pana la brun inchis si au un miros asemanator mirului. In plus fac si minuni. Astfel de sfinte moaste exista doar la sfintii din primul mileniu si apoi doar in ortodoxie.

In legatura cu inchinarea, oamenii se inchinau spunand ca de exemplul ingerul ar fi divinitatea. Idolatria de care vorbesc neoprotestantii e altceva decat inchinarea la icoane si sfinti, insemna ca acel obiect e divinitatea. Noi nu credem ca icoana sau sfantul este Dumnezeu.