Pr. Arsenie Boca - Canonizare după Sfinții Părinți?

Degeaba repeţi frate, nu vezi că mesajele incomode le ignoră? Şi eu aştept un răspuns legat de minunea de la mormăntul părintelui Arsenie Boca relatată de părintele Ciprian Negreanu. Sunt curios cum comentează acest gen de minune, unde mai e dracul ăla de care pomenesc ei în faimoasa lor lucrare?

P.S. Citind interpretarea acelor două scrisori, încep să se întrezărească acele presupuneri (sub acoperire) amintite cândva o dată...

Să nu mai vorbim de ignoranţa totală în ceea ce priveşte interpretarea cărţii Cărarea Împărăţiei.
Auzi, cică titlul cărţii ar fi o erezie! :))) Dar dacă deschizi frumuşel cartea chiar pe prima pagină găsim scris:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea."
[...]
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...
[...]
"Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală."
[...]
"Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică".

P.S. Sunt curios cum au omis aceşti critici (care au ochiul format) aceste paragrafe? Cum poţi face o interpretare a titlului cărţii neţinând cont de informaţiile şi explicaţiile regăsite în carte? În ce duh se scaldă aceste interpretări?

În prealabil postat de ovidiu b.

Să nu mai vorbim de ignoranţa totală în ceea ce priveşte interpretarea cărţii Cărarea Împărăţiei.
Auzi, cică titlul cărţii ar fi o erezie! :))) Dar dacă deschizi frumuşel cartea chiar pe prima pagină găsim scris:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea."
[...]
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...
[...]
"Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală."
[...]
"Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică".

P.S. Sunt curios cum au omis aceşti critici (care au ochiul format) aceste paragrafe? Cum poţi face o interpretare a titlului cărţii neţinând cont de informaţiile şi explicaţiile regăsite în carte? În ce duh se scaldă aceste interpretări?

Frumoase citate. Nu sunt cu nimic diferite de cele apartinand marilor Doctori ai Bisericii. Fie si ele numai, si pot determina canonizarea.

În prealabil postat de ovidiu b.

Cum poţi face o interpretare a titlului cărţii neţinând cont de informaţiile şi explicaţiile regăsite în carte? În ce duh se scaldă aceste interpretări?

In duhul necitirii cartii.
In duhul care zamisleste si nutreste preconceptiile toate.
In duhul beznei celei pline de toata rautatea.

A fost citită şi răscitită cartea, dar se pare că anumite paragrafe sunt omise voit cu scopul de a duce analiza într-o anumită direcţie. Şi când le dai citate concrete care dovedesc contrariul, fraţii noştri "binevoitori" se fac că plouă.

O unguroaică ortodoxă cu suflet de român – Florescu Csilla Gyöngyvér traduce în limba ungară scrieri ale Părintelui Arsenie Boca http://vestitorul.blogspot.ro/2011/0....html#!/tcmbck

– Eu am crezut că acest gând al traducerii este gândul meu, dar sunt convinsă că părintele Arsenie a rânduit aşa. Nu ştiu de ce m-a ales pe mine, am simţit, pur şi simplu, chemarea lui. Nu pot explica… Am avut o dorinţă imensă de a face ceva. Gândul acesta mi-a venit în vara lui 2004 când am constatat, de fapt, că lumea şi maghiarii „mei” nu înţeleg cum să trăiască întru Hristos. O parte din ei trăiesc necununaţi, nebotezaţi. Şi am zis, că nu au ce citi, nu au de unde afla învăţături mântuitoare, fiindcă ei nu au acces la scrierile ortodoxe. Traducând cărţile am avut senzaţia că sunt singura ortodoxă maghiară de pe globul pământesc. Nu ştiam de niciun ortodox maghiar atunci. Aşa simţeam că sunt singură. Aveam doar binecuvântarea duhovnicului meu şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Daniel , atunci Episcop vicar de Vârşeţ, care a fost ucenicul părintelui Arsenie. Cu greu am început. Nu cunoşteam termenii duhovniceşti în limba maghiară, aveam doar o carte de rugăciuni si Hymnologionul în limba maghiară. Dar simţeam chemarea părintelui Arsenie şi minunile prin care mă ajuta să duc la bun sfârşit această lucrare.

– L-aţi cunoscut personal pe părintele Arsenie Boca?

Nu l-am cunoscut personal, dar când am ajuns la mormântul lui, şi am îngenuncheat… Parcă-l cunoşteam. Parcă era rudă cu mine. Asta am simţit.

https://www.youtube.com/watch?v=qd8Eru_PaHM

"Toate cuvintele părintelui şi toată construcţia duhovnicească a tuturor cărţilor care au ajuns până la noi, a mesajelor care au ajuns la noi, poartă cu sine, desăvârşit, acest duh al semreniei pe care foarte puţini, foarte puţini din perioada lui şi de după aceea, l-au înţeles.

Nu socotiţi pe părintele un archebuzier, un tanchist al ortodoxiei. Părintele era ca un şoim deasupra tuturor înălţimilor şi modul lui de a fi şi de a trăi în Hristos era, cu desăvârşire, în aşezată semerenie.

Părintele a refuzat să facă din ortodoxie o ideologie. Ortodoxia pentru părintele a fost tot timpul o mărturie de credinţă mai presus de orice program omenesc.

Mesajul pe care l-a transmis părintele totdeauna a fost în Hristos, de dragul lui Hristos, de dragul ca toţi cei care veneau către mănăstire şi către el să crească în Hristos.

În ţinta părintelui n-a fost să facă din noi o turmă care să-l aplaude, o turmă de închinători care habar n-avem de conţinutului vieţii părintelui şi de misiunea lui în mijlocul nostru.

Ţinta vieţii părintelui a fost să ne convertească pe toţi, şi veacurile acelea comuniste chiar, să le convertească toate la Hristos. Nu pentru ifose de sfânt sau de sfinţişor, cum are zice el însuşi, s-a născut Arsenie Boca în mijlocul poporului, ci ca să ne vindece de ifosele de sfinţişori, să ne aducă cu picioarele pe pământ şi să ne aducă aminte că, în mod cert, Hristos este singura realitate pentru care merită, nu doar să murim, ci şi să trăim, nu doar să trăim, ci şi să murim.

Părintele nu s-a născut ca să fie vedetă, el n-a creat în mijlocul poporului un curent de vedetism ortdox şi nici de vendetism, adică de răzbunare. Nu-i nici vedetă, nici vendetă în părintele.

Toată cultura duhovnicească pe care părintele Arsenie o pune la inima noastră este o cultură a respectului faţă de Hristos, faţă de Biserică, faţă de familie, faţă de taină, şi dacă vreţi, faţă de realitatea întrupării lui Hristos în mijlocul nostru." - Pr. Constantin Necula

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

I. Cărarea Împărăției

Chiar denumirea acestei cărți arată ignoranța Părintelui Arsenie Boca în privința tâlcuirii Sfintei Evanghelii:

În prealabil postat de ovidiu b.

Să nu mai vorbim de ignoranţa totală în ceea ce priveşte interpretarea cărţii Cărarea Împărăţiei.
Auzi, cică titlul cărţii ar fi o erezie! :)))

Autorii studiului despre fenomenul Prislop-Drăgănescu nu au spus că este vorba de un titlu eretic, ci doar de ignoranța Părintelui Arsenie Boca în privința tâlcuirii Sfinților Părinți (care arată că a trecut vremea cărărilor Vechiului Testament, a început Calea Hristos). Mă gândesc că nu ați citit cuvântul Sfântului Ierarh Teofilact al Bulgariei, foarte limpede în această privință.
Pentru a putea discuta în slujba lui Hristos Adevărul, nu credeți că ar fi bine să înțelegem fiecare ce a vrut să spună cel cu care vorbim?

În prealabil postat de ovidiu b.

Prietene, de minunea asta ce spui?: https://www.youtube.com/watch?v=X2_QgANjApo
Cât ai de gând să o mai sfidezi? Încă un indiciu că eşti Cristian R.

Încă nu am avut timp să ascult acel cuvânt. Acum am o mică intervenție de urgență cu un grup de sărmani tineri care și-au vândut sufletul diavolului și au ajuns în deznădejde, fiind prinși în cursa popularității ce le agravează starea. Mai sunt și doi oameni ai Bisericii care au o mică dezbinare din cauza unei probleme grave. Dacă îmi ajută Dumnezeu, după ce termin mica intervenție, o să ascult și cuvântul trimis de dvs.
Este foarte important ca să nu răspundem iute, doar ca să "ne dăm cu părerea" despre o problemă. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare ne învăța că "tot lucrul făcut în grabă nu e lucru bun". Una din pricinile căderii dracilor a fost și mintea pripită. Este unul din cei trei de 6 din pecetea lui antihrist.
Din acest motiv nu răspund degrabă, ci studiez problema în lumina Sfinților Părinți, pentru a încerca să descopăr adevărul, apoi răspund, străduindu-mă să Îi slujesc.
Deci, vă rog, nu vă supărați pentru întârziere și rugați-vă să ne lumineze Dumnezeu în căutările noastre.

În prealabil postat de ovidiu b.

Dar dacă deschizi frumuşel cartea chiar pe prima pagină găsim scris:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea."
[...]
Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...
[...]
"Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală."
[...]
"Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică".

P.S. Sunt curios cum au omis aceşti critici (care au ochiul format) aceste paragrafe? Cum poţi face o interpretare a titlului cărţii neţinând cont de informaţiile şi explicaţiile regăsite în carte? În ce duh se scaldă aceste interpretări?

Țin, însă, să vă anunț, chiar dacă o să vă mâhniți, că citatele pe care le-ați dat dvs. mai sus conțin:
- o erezie dată anatema la Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic;
- o exprimare nepotrivită duhovnicește, ci pusă în slujba contextului politic în care a fost scrisă și
- câteva înțelesuri care contrazic Sfânta Predanie.

Numai ele dacă ar fi fost scrise, sunt pricină ca să ne atragă atenția că Părintele Arsenie Boca nu poate fi model de sfințenie, nu poate fi canonizat în mod Ortodox.

Pentru început, să luăm chiar primul citat:

În prealabil postat de ovidiu b.

Dar dacă deschizi frumuşel cartea chiar pe prima pagină găsim scris:
"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea."

Așadar, chiar de pe prima pagină cititorul necunoscător al Ortodoxiei, entuziasmat de stilul apoftegmatic al Părintelui Arsenie Boca și de faima sfinției sale, este introdus în lumea ereziei, crezând că se inițiază în marea sfințenie a "Sfântului Ardealului". Nu își dă seama, sărmanul, că i se inoculează o subtilă otravă ce-i tulbură (poate pentru veșnicie) înțelesul cel drept. Emoționat de întâlnirea cu o clebritate renumită, nu mai stă să cerceteze dacă învățăturile Sfinților Părinți sunt la fel cu ale lui, ca să se întrebe toți sfinții au greșit, numai sfinția sa este infailibil, sau mai degrabă sfinția sa nu cunoștea Sfânta Tradiție. Poate că începătorul ce vrea să se inițieze în Ortodoxie prin Cărarea Împărăției nici nu știe unde să-i găsească pe Sfinții Părinți. Iar dacă va continua să citească această carte, fără să se sfătuiască cu un duhovnic iscusit, va ajunge să aibă noțiuni cu totul deformate despre credință, în final nemaiputând deosebi ce este Ortodoxie și ce este ortodoxism (înșelarea cea mai primejdioasă cu mască de Ortodoxie). Mai apoi, dacă va citi din Sfânta Tradiție se va plictisi, i se va părea abstractă, nu va avea răbdare să o parcurgă, fiind mulțumit că printr-o singură carte faimoasă a ajuns la o culme a cunoștinței duhovnicești, girate de renumitul și neîntrecutul ieromonah Ortodox.

Iona 4:11 Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?

Pentru a ne lămuri exact despre gravitatea primului citat, însă, este nevoie să cunoaștem mai întâi ce vrea să spună Părintele Arsenie Boca prin expresia:

"De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem",

ca să înțelegem ce credea Părintele Arsenie Boca despre suflet, despre trup și despre veșnicie, și ce model de mântuire ne preda.

Iar apoi să cercetăm cum ne învață Sfântul Duh despre realitatea mântuirii, prin Sfinții Părinți.
Dacă se unesc în aceleași înțelesuri, trebuie să primim pe Părintele Arsenie Boca ca un învățător al evlaviei și Ortodoxiei, vrednic de a fi canonizat.
Dar dacă, din păcate, vom vedea că învățăturile sfinției sale sunt date anatema de Sfânta Biserică, ne va părea rău de aceasta, ne vom ruga pentru sfinția sa și ne vom feri pe mai departe a-i urma modelul, ca nu cumva să întristăm Sfântul Duh și să ne despărțim de dulcele Iisus.

Așadar, haideți, cu mila lui Dumnezeu, să parcurgem împreună acest subiect, în lumina Sfinților Părinți...

[Dr. Victor Ardeleanu]

Pentru a înțelege la modul concret, rătăcirea de la adevăr a Părintelui Arsenie Boca, vom selecționa din studiul Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți, o parte din ereziile sfinției sale, care se află în cărțile recunoscute ca având în ele mesajul original (nealterat de ucenici sau inamici) al sfinției sale.

Studiul îl puteți descărcat de aici, fiind însoțit și de imaginile lămuritoare:

https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/

Să reluăm și alte citate (în afară de cel dat de domnul Ovidiu), origeniste, ale Părintelui Arsenie Boca pe care le găsim... tot în „Cărarea Împărăției:

Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?

De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

„Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare[3]” (Ieremia 1, 5)

Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri.[4] […]

Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.[6] […]

A. V. Învățătura origenistă a Părintelui Arsenie Boca, dată anatema la Sfântul Sinod al V-lea Ecumenic

Deci, și părintele Arsenie Boca este dat anatema de Sfântul Sinod al 5-lea Ecumenic.

Dacă cineva nu îi anatemizează pe Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie și Origen, la fel și scrierile lor eretice și, de asemenea, pe toți ceilalți eretici care au fost deja condamnați și anatemizați de către sfânta, soborniceasca și apostolica biserică și de către cele patru sfinte sinoade care au fost deja menționate și, de asemenea, pe cei care au propovăduit sau acum gândesc în același fel ca și ereticii mai înainte pomeniți și care rămân în greșeala lor chiar până la moarte: să fie anatema. (Anatema a XI-a a Sfântului Sinod al 5-lea Ecumenic)[10]

Tot în legătură cu neînțelegerea obârșiei Părintele Arsenie Boca a avut și învățăturile origeniste despre preexistența sufletelor ca lucrări superioare osândite la pedeapsă în închisoarea trupurilor inferioare, metempsihoză, relativitatea credinței în mântuire (sau ecumenismul ca o altă apocatastază) date anatema la Sfântul Sinodul al 5-lea Ecumenic, arătând permanent că teoria sa personală despre obârșia divină a oamenilor nu este doar o figură de stil, ci o gravă mentalitate eretică:

Înainte de a exista ca persoane pământești, existăm ca gând, ca intenție a lui Dumnezeu. Cine știe, dacă nu El are de adus în viața pământească, în fluviul timpului, atâtea fețe omenești, încât numărul lor să împlinească toate posibilitățile de configurație câte le oferă structura noastră genetică?

De faptul că suntem oare cumva anteriori față de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învățându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

„Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfințit și te-am rânduit prooroc printre popoare[11]” (Ieremia 1, 5)

Suntem prin urmare de obârșie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne și oase, și împlinind un destin, între ceilalți fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri.[12]

— Cei ce primesc și transmit vorbele elinești [păgâne] și deșarte cum că ar fi o preexistență a sufletelor, că nu toate s-au făcut și adus din neființă, că ar exista un sfârșit al pedepsei sau o restaurare [apocatastază] a creației și lucrurilor omenești, și prin cuvinte ca acesta introduc faptul că Împărăția cerurilor, pe care Însuși Hristos Dumnezeul nostru a învățat și a transmis că e veșnică și nedestrămată, ar fi supusă destrămării și trecătoare, în timp ce din întreaga Scriptură Veche și Nouă am primit că pedeapsa va fi nesfârșită și Împărăția veșnică; așadar, cei ce se pierd pe ei înșiși și pe alții prin asemenea cuvinte și se fac și altora pricină de osândă veșnică, să fie anatema! (Sinodiconul Ortodoxiei)[13]

De fapt, pentru Origene sufletul pre-există, întruparea sa fiind o cădere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regăsim aici imaginea platonică a trupului ca închisoare.[14]

Sfântul și ecumenicul (a toată lumea) al cincilea sinod (sobor), (care se numără al doilea din cele ce s-au făcut în Constantinopol), s-a făcut în anul 553 în timpul Împăratului Iustinian întâi, care se cuprinde în 8 praxe în limba latinească, după Dositei, cartea 5, cap 16 din Dodecabiblion. Iar în cea elinească în cinci Praxe, după tomul 2 al sinodicalelor, foaia 261 și s-au adunat la dânsul Părinți în număr 165, între care mai mult strălucea Mina la început, apoi după moștenire Eutihie, care au stat patriarhi ai Constantinopolului; Virghilie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu însă și de față în sinod, nici însuși în persoană, nici prin locțiitori (precum au urmat și la cel al 2-lea ecumenic sinod), întărind, însă, sinodul în urmă prin înscrisă arătare; Apolinarie al Alexandriei, Domnos al Antiohiei, Didim și Evagrie împlinind locul lui Evstohie al Ierusalimului. Și a anatematizat sinodul conscrierile lui Diodor al Tarsupolei și ale lui Teodor al Mopsustiei, dar și pe însuși Teodor acesta, și pe Diodor, după Fotie, codica 18 și după praxa sinodului al 7-lea, precum se arată și la foaia 14 a tomului 1 al catalogului celui despre tâlcuitorii care mai întâi cugetând dogmele lui Nestorie le-au lăsat acestea în scris și după moarte (mai ales Teodor al Mopsustiei care, fiind învățător al lui Nestorie, zicea că altul este Dumnezeu Cuvântul și altul Hristos, supărat fiind de patimile sufletului și de pofta trupului) au anatematizat și cele conscrise de Fericitului Teodorit asupra celor 12 capete ale Sfântului Chiril173 și epistola ceea ce se zice a lui Iva, episcopul Edesei, către Marin Persul174 au anatematizat și pe însuși Origen și pe Didim și pe Evagrie și dogmele lor cele urâte; care bârfeau că sufletele sunt mai-nainte de trupuri175 și că sufletele intră după moartea unui trup într-alt trup și că munca are sfârșit, că demonii au să ia dregătoria cea dintâi a îngerescului har, pe care o au avut, că sufletele au să învieze goale, fără de trupuri și că cereștile trupuri au suflete, încă și alte rele socoteli. Au anatematizat și pe Antim Trapezutiul, care cugeta păgâneștile cugetări ale Eutihie, pe Sevir, și pe Petru al Apamiei, și pe Zoora176. Iar canoane, sinodul acesta, care să privească spre bisericeasca stare, nu a așezat, ci numai 14 anatematizări împotriva pomeniților eretici și altora și 25 numai împotriva celor origeniști. [atât de grav este origenismul că s-au dat 14 anateme la ceilalți eretici și 25 pentru Origen și origeniști! – n.n.] Acestea se cuprind în foaia 341 a tomului al doilea al sinodicalelor. […]

175 Pe această proesti a sufletelor Origen o zicea pricină de proorismos (adică de mai-nainte hotărârea) și de apodokimasie (adică de a lepădării). Că, de au făcut sufletele bunătăți în lumea cea gândită, se hotărau dinainte la împărăție, iar de au făcut rele, se lepădau la muncă. Împotriva acestei socoteli scrie Ieronim epistola către Pammah și Leon în epistolia 93 și Chiril al Alexandriei prin 24 de epihirime o surpă.[15]


După cum vom desprinde din acest studiu, vom înțelege, de fapt, că Părintele Arsenie Boca este un om care a îmbrăcat păgânismul de formă hindusă în haine Ortodoxe, după cum Origen a îmbrăcat păgânismul de formă elenă în haine creștine. Parcă cea mai mare afiliație, după uniatism, o are Părintele Arsenie Boca la origenism:

[Dr. Victor Ardeleanu]

Sfintii Parinti ai Sinodului al V-lea Ecumenic – care a avut loc la Constantinopol in anul 553,convocat de Imparatul Iustinian (in mozaicul de la Ravenna, de mai sus) si prezidat de Sfantul Patriarh Eutihie (vezi icoana de mai jos) – au avut de lamurit mai multe controverse starnite, intretinute si promovate de sustinatorii invataturilor eretice referitoare la Persoana Mantuitorului Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul, dar provenite si din ratacirile unui autor de talia lui Origen.

Dar acest Sinod Ecumenic are o importanta speciala deoarece aici se face separarea intrecugetarea parintilor, care este cugetarea Bisericii, si cugetarea intelepciunii lumesti,adica abordarea principiilor de credinta facute prin prisma filosofiilor (pe atunci) antice. Intr-adevar, toti ereticii anatematizati la acest Sinod, in frunte cu Origen, sunt tributari influentelor masive din platonism, aristotelism si alte curente filosofice care, pentru a il cita pe Apostolul Pavel, s-au aratat ca nebunie celor care s-au increzut in ele mai mult decat in intelepciunea lui Dumnezeu. Asadar, Sfintii Parinti reafirma prin acest Sinod ca intelepciunea Bisericii este Crucea, adica rastignirea mintii si voii proprii ale firii cazute, care trebuie sa se supuna Duhului Sfant. Nu se poate inainta in cunoasterea lui Dumnezeu decat prin aceasta esentiala smerire, desertare toatala a cugetului nostru in fata mintii lui Hristos. Altfel, ramanem prada fantasmelor propriei noastre minti si nalucirilor diavolesti care o inrauresc, asa cum a fost cazul celor anatematizati.

In ceea ce il priveste pe Origen, si Sf. Ioan Scararul avertiza asupra toxicitatii maxime a invataturii acestuia pentru orice nevoitor care cauta sa Il urmeze pe Hristos:

„Sa nu bolim in inima de boala lui Origen cel necredincios. Aceasta invatatura pangarita se face lesne primita de iubitorii de placere, dand ca motiv (pretext) iubirea de oameni a lui Dumnezeu.”

Cine accepta ca va avea loc “apocatastaza”, adica mantuirea finala a tuturor fapturilor cazute, nu mai are, practic, nicio motivatie in a diferentia intre bine si rau, intre adevar si minciuna. Nu are nicio motivatie de a se impotrivi raului, atat dinlauntru cat si din afara. Daca toate se vor amesteca la sfarsit, atunci toate sunt relative in prezent. Descoperim, astfel, ca Origen este un prim mare percursor (chiar daca involuntar) al nihilismului atotputernic astazi, in postmodernitate. Si, vai, cati dintre noi nu suferim de acest nihilism latent, de tendinta de a relativiza raul, de a il amesteca cu binele, si acest lucru doar pentru ca nu suportam claritatea de sabie a adevarului! Este o boala larg raspandita in aceste vremuri de confuzie, pentru ca vrajmasul are tot interesul sa o raspandeasca. Nu ne vrea intregi la minte, staruitori in adevar, ci permanent dilematici si in dubiu si acolo unde totul este revelat si limpede, chiar si in fata evidentelor, suferind de frica acolo unde nu este frica(frica de a nu judeca dusa la extrema terorii de a nu judeca), neprimind adevarul si impotrivindu-ne cuvintelor batranilor. Iar toate acestea invaluite in principii pretins duhovnicesti, care isi vadesc insa falsitatea prin roadele lor.

Caci nu am fi ajuns in starea aceasta jalnica si generalizata, noi ca Biserica, daca ne-am fi tinut de cugetarea Sfintilor Parinti si nu am fi primit otrava nihilismului si relativismului duhovnicesc.Desigur, aici joaca un rol mare si trufia mintii, un pericol care ne pandeste pe toti, dar mai ales pe cei cu deschideri intelectuale largi. La urma urmei, Origen era intr-adevar o minte geniala si a avut multe scrieri stralucite. Cunostea filosofia vremii sale foarte bine, insa nu ca Sfintii Parinti (Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul) care, spre deosebire de el, stapaneau filosofia fara a se lasa stapaniti de ea. Tocmai aceasta inaltime spirituala este insa extrem de periculoasa pentru noi, deoarece, daca e lipsita de smerita cugetare, duce la prabusire si la erezii.Smerita cugetare ne fereste sa intram cu instrumentele logicii si ale ratiunii neluminate de har in Tainele Sfintei Treimi.

Este necesar astazi, mai mult decat oricand, sa reamintim si sa intarim hotararea Sfintilor Parinti de la Sinodul al V-lea Ecumenic, pentru ca, dat fiind duhul lumesc care bantuie atotstapanitor, dominat din plin de trufia mintii, generatoare de speculatii – fie acestea stiintifice, filosofice sau de alt tip – riscul de a prelua si a amplifica doar eresurile lui Origen este urias. Chiar daca Origen, prin multe din scrierile sale benefice, a fost apreciat de Sfintii Parinti (si nu trebuie sa ne sminteasca faptul ca il gasim citat pozitiv in unele lucrari ale unora dintre ei, chiar apropiati de zilele noastre) si exercitand o influenta care nu poate fi contestata asupra Bisericii,este momentul sa accentuam greselile sale, anatematizate pe vesnicie de Sfintele Soboare Ecumenice tocmai pentru ca suntem pe cale sa le adoptam si noi cu entuziasm, facand ca sminteala de pe urma sa fie mai mare decat cea dintai. Intre duhovnicia Sfintilor Parinti si spiritualitatea origenista construita prin prisma ereziilor sale, asa cum o prezinta cei care ii doresc reabilitarea, exista un antagonism pofund. Fara indoiala insa spiritualitatea origenista ne gadila firea noastra cazuta, dandu-ne chiar o aparenta duhovniceasca pentru fuga de Cruce si un argument pentru invartosarea trufasa a mintii noastre.

Toti suntem permanent deasupra unei prapastii, inaltati fiind de perspectiva patimasa cu care ne apreciem cunostintele teologice, ravna pentru Dumnezeu si alte daruri cu care am fost milostiviti, si, din acest motiv, trebuie sa privim cu compatimire, dar si cu frica la caderea lui Origen, ale carui calitati incontestabile i-au devenit pricina de ingropare a talantului Duhului Sfant.

Avand in vedere toate aceste lucruri, nu ne este greu sa intelegem de ce anume se preda atat de intensiv Origen in facultatile noastre de Teologie. Viitorii preoti intra in facultate deja infestati de nihilism, iar contaminarea cu astfel de idei, prezentate sub girul autoritatii Sfintilor Parinti, conduce adeseori la pierderea fermitatii adevarului mantuitor al dreptei credinte.

De altfel, si Pr. Dumitru Staniloae, in comentariile sale la cartea Sf. Ioan Scararul, atragea atentia ca:

“sunt multi astazi, chiar dintre teologi, care ar dori o reabilitare a lui Origen. Nu-si dau seama ca origenismul duce la devalorizarea miscarii sau a efortului personal, a importantei timpului pentru mantuire si deci a persoanei. Totul duce automat la fericire. Iar din ea se cade iarasi. Origenismul e o teozofie sau antropozofie, sau panteism […]”.

Prin urmare, o spiritualitate origenista indeplineste de minune, am spune, doua lucruri: pe de o parte, distruge discernamantul duhovnicesc si imboldul de a lupta launtric cu raul si de a il recunoaste ca atare in afara, pe de alta parte, ofera mangaierea, sau compensarea, draceasca in ultima instanta, a unei foarte comode spiritualitati-simulacru dar si a trufiei de a gandi inalt si filosofic, de a fi pretios in proprii tai ochi si in ai altora.[16]
Parcă ar fi descris, fără să știe, tocmai felul de a fi al Părintelui Arsenie Boca:

Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 de perechi de cromozomi – așa cum a arătat Th. H. Morgan – se ridică la astronomica cifră de 282.429.536.481 de posibilități.[17]

Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.[18] […]

Din nefericire asta e tragedia în care se cufundă mulțime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginași în știință și crescuți unilateral în cunoștințe. Nu e bine așa, ci precum urmărim o armonie între facultățile sufletești, tot așa trebuie să urmărim o armonie și între cunoștințele din cât mai multe domenii, precum și o sinteză a acestora cu viața. Multă știință apropie pe om de Dumnezeu, puțină știință îl îndepărtează și de știință și de Dumnezeu. […]

Drept aceea încerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a șaptea [„Să nu preacurvești” (Ieș. 20, 14) – n.n.] – o problemă de biologie – cu cele câteva cunoștințe ce mi s-au întâmplat la îndemână. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmărește stăvilirea degenerării, a stricăciunii și a toată jalea făpturii omenești. [19] […]

Tot rostul fiziologic al bărbatului ca de altfel în întreg regnul animal – nu e altul decât aventura, cu prima întâmplată în cale. Bărbatul e poligam din fire [!!! – n.n.] – așa ca evreii de odinioară și ca turcii de până mai dăunăzi. Înțeleptul Solomon avea o mie de femei, însă i-au plătit femeile bine – că l-au smintit la minte, încât s-a lepădat de Dumnezeu.[20] […]

In vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevoințe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevoințe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoințele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și lucrarea cea mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. [21]