Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 06.06.2018, 21:03:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sala Unirii din Alba Iulia, locul în care, în 1918, a fost proclamată Unirea Transilvaniei cu România, nu va mai putea fi vizitată în următoarele luni, urmând să fie redeschisă oficial la data de 1 Decembrie, la Centenarul Marii Uniri. Monument-simbol pentru istoria României, Sala Unirii necesită o amplă restaurare, pentru care au fost alocați peste 6,8 milioane de lei. Sala Unirii este clădirea în care, la 1 Decembrie 1918, 1.228 de delegați au decis Unirea Transilvaniei cu România și care a găzduit evenimente organizate cu ocaziile Încoronării, la 15 octombrie 1922, a Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 și a dezvelirii Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan, la 14 octombrie 1937.
Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia a anunțat pe site-ul propriu că Sala Unirii este „temporar închisă”, ca urmare a lucrărilor de restaurare, și că „va fi redeschisă oficial la data de 1 Decembrie 2018”. În această perioadă, exponatele dedicate Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia vor putea fi admirate la MNU, acolo unde au fost expuse temporar.
Data de 1 Decembrie 2018 va însemna, odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare și reamenajare a Sălii Unirii, lansarea celui mai important produs național din România, a unui produs cultural-turistic, a susținut, în februarie, administratorul public al județului Alba, Dan Popescu.
Potrivit directorului general al MNU, Gabriel Rustoiu, Sala Unirii va fi dedicată strict actului de la 1 Decembrie 1918.
„Expoziția de bază va cuprinde momentele premergătoare Marii Uniri și va fi cu totul altceva. Vom avea și săli de expoziții temporare, precum și o mansardare într-o aripă a Sălii Unirii. Practic, cei care ne vor călca pragul vor vedea o cu totul altă Sală a Unirii, așa cum a existat ea la 1922 (când clădirea a fost modificată - n.r.)”, a afirmat, în urmă cu câteva luni, Rustoiu, care a menționat că va exista și o componentă de multimedia.
Directorul general al MNU a mai spus că va fi repusă la locul său și vechea pictură pe pânză pe suport de lemn, cu Galeria Voievozilor, realizată în urmă cu aproape o sută de ani de pictorul francez Pierre Bellet și care a fost redescoperită în urmă cu câțiva ani într-un depozit al muzeului. Aceasta a fost restaurată între timp de specialiștii de la Brukenthal.
Clădirea care găzduiește Sala Unirii a fost ridicată între 1898 și 1900, pe locul în care a funcționat o ospătărie, pentru a servi drept cazinou pentru militarii din armata austro-ungară staționați în garnizoana cetății din Alba Iulia.
După Marea Unire, ținându-se cont de importanța simbolică extrem de mare pe care a obținut-o edificiul după acest act istoric, clădirea a fost modificată. Astfel, în 1921-1922, a fost modificat interiorul, s-au construit cele două nișe - nișa sudică și cea nordică, pe frescele cărora a fost amplasată o pictură pe pânză. Tot atunci a fost modificată și intrarea în clădire, sub forma unui arc de triumf. Pe frontispiciul ei este o inscripție în limba latină, redactată de către Nicolae Iorga, prin care se consemnează importanța locației și a actului din 1918.
După 1948, Sala Unirii a intrat într-o perioadă de uitare.
Cu ocazia Semicentenarului Unirii, în 1968, clădirea a fost din nou modificată. Pictura pe pânză a fost înlocuită cu o pictură murală, printre cei trei autori fiind și Horea Piliuță. Și această pictură a fost înlocuită, însă după 1989, când au avut loc cele mai recente intervenții.
Sala Unirii adăpostește importanta colecție de Documente ale Unirii, aproape 6.000 de acte originale, clasate în categoria Tezaur a Patrimoniului Cultural Național al României, care au fost donate în anul 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Marea Unire, de Asociația ASTRA.
Accesul în Sala Unirii din Alba Iulia, simbol al unității naționale a poporului român, este gratuit, la inițiativa autorităților județene, în subordinea cărora se află muzeul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
stiri dorinel78 Stiri, actualitati, anunturi 318 11.06.2014 16:16:17
Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) Laura19 Stiri, actualitati, anunturi 173 13.05.2014 06:46:57
Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti glykys Stiri, actualitati, anunturi 160 05.04.2014 22:07:21
Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR metanoia2 Generalitati 13 23.11.2009 16:23:51