Biserica si discriminarea femeii

[Jane Says]

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

Ma bucur ca suntem si putin de acord.
Cred ca decat sa nu mai vrei sa simti acele binecuvantari si bucurii, este mai bine (vorbesc in general) ca aceste ganduri la cei care nu le au sa ne indemne sa daruim tot ceputem, sa facem donatii unor asociatii care se ocupa cu asta daca nu putem direct.
Asa sunt si rugaciunile de nunta, de ex: preotul se roaga sa aiba mirii din belsug, ca sa poata sa ii ajute si pe saraci. Nu se roaga sa renunte la tot si sa traiasca pe paie.
Nu este frumos asta, ca fel de viata? Si daca ne dorim altul, nu este mai bine sa ne calugarim?
Iti amintesti de familia de boiernasi pe care pelerinul rus ii intalneste la un moment dat, si cu care vorbeste de rugaciune? Ei asa traiau. Se bucurau si de ce aveau, dar nu incetau sa faca milostenie.

[ory]

Astazi am intrat pe you tube cautand o melodie de-a lui Michael jackson, " speechless, astfel am gasit mai multe variante de videoclipuri, printre care si cele cu copii si oamenii care mor de foame, mai ales negrii. Oameni ajunsi la stadiul scheletic, copii atat de firavi si de bolnavi incat, daca-i atingi ti-e teama sa nu li se desprinda vre-un os din trupusorul lor, multa suferinta, inimaginabila suferinta si un sufletel inghesuit, parca intr-un mod nedrept, intre organele stafidite de crunta foame.
Nu stiu cum ne permitem sa vorbim despre discriminare, cum ne permitem sa vorbim despre " lingurita de la Impartasanie ", cum ne permitem sa vorbim despre atata teologie si credinta, intr-o lume in care am uitat de mult ce-nseamna sa dai haina de pe tine, intr-o lume in care doar un principiu de bunatate ar putea diminua atata suferinta, si nu atatea legi, dogme si principii inutile ale spiritualitatii omenesti. Este un lux, oameni buni, este un mare lux si o extravaganta sfidatoare sa ne permitem a vorbi despre toate dogmele religioase, iar aceasta extravaganta nu poate fi asociata decat cu o mare mandrie si ignoranta...NICIODATA CU CREDINTA ADEVARATA.
Care este credinta adevarata ? Suflul, sufletul acesta omenesc capabil sa simta dincolo de orice inchipuire, dincolo de orice insiruire de cuvinte, care poate sa simta compasiune si sa formeze lacrimi...de supliciu, dar si de bucurie.
Ma revolt pe mine si pe toti cei care nu stim decat sa ragem cu iz de credinta, cand sufletul ne-a impietrit de mult, iar realitatea ne umileste continuu , insa nu o vedem, refuzam sa o vedem, aroganti ne ascundem printre cuvinte dogmatice si pompoase, cand, din adevarata smerenie si umilinta, nici nu am mai avea vlaga sa...sa ne dam mari, intr-o lume atat de mica si neajutorata. Neajutorata, nu de necredinta cum ati sari sa-mi exemplificati, ci de nepasare, de o acuta nepasare fata de ceea ce este cu adevarat important pe pamant.
Lasati dogmele, lasati parada asta despre credinta si fiti buni in orice clipa, buni cu sufletul si nu cu mintea, nici cu literatura religioasa, cu inima franta care poate sa cuprinda atata decadere si nedreptate pamanteana, dar si o neasemuita frumusete prin daruire.

Bine, ory, si ce faci tu in privinta asta, a copiilor, care mor de foame?

[sophia]

În prealabil postat de Miha-anca

Uite aici, sophia:

Mai faci acolo o greseala sau chiar doua, si anume, ca afirmi "Dumnezeu a ales pe Ea sa vina pe pamant si sa-i poarte Fiul in pantece".
Nu a trims-o Dumnezeu pe pamant (idee tinand de reincarnere), precum si aluzie la "Imaculata conceptie" (idee catolica), idee pe care BO nu o imbratiseaza deloc, chiar o respinge si pe buna dreptate.
Daca religia este un "taram f. vast si greoi si nebulos", de ce nu incepi prin a imprastia ce e nebulos, a usura prin studiu ce e greoi, asa cum ar fi normal.
Nu esti de acord cu unele lucruri din credinta?!? In ce baza? Afirmi cu nonsalanta si f des acest lucru... Cand a avut omul o contributie la "Facerea", ca sa ne permitem idei personale in materie de credinta?!?
Sunt uimita de atata indrazneala. Si sunt uimita de aderenta unora la ideile tale straine de invatatura BO.

1. Vad ca si tu intelegi tare greu, inclusiv scripturile.
Nu mi-e clara "imaculata conceptie" si exact de ce au ajuns la ea. Si legatura cu reincarnare chiar nu stiu de unde ai luat-o si ce vrei cu ea. Nu se reincarneaza nimeni!
Eu iti repet ce scrie in scripturi:
Ioachim si Ana erau batrani si isi doreau copii. Dumnezeu le-a auzit rugaciunea si ca rasplata a credintei lor, le-a dat o fetita. Le-a dat-o El si putea sa n-o faca. Putea sa le dea alt copil, sa le dea un baiat.
Dumnezeu stie exact ce si cui ii da, stie totul despre fiecare din noi, din pantecele mamei. Asa spun preotii cel putin si eu cred ca este asa.
Revin la Maria. Pe ea a facut-o asa cum a fost si pe ea a ales-o pentru al purta pe Fiu in pantece.
Putea sa-L dea altcuiva, altei femei. Pe ea a ales-o de la cap la coada. Mai mult nu stiu nici eu. Tu stii alta varianta decat asta?
Acum nu scrie clar daca Ioachim si Ana au mai avut relatii, dar se presupune. La noi la ortodoxi, cel putin.
Numai Iisus a fost facut fara relatii trupesti.
Eu ma refer la faptul ca Dumnezeu daruieste copii, ajuta ca realtiile trupesti sa fie fertile. Din pacate nu la toata lumea
Mai este ceva: Iisus spune mereu si mereu: trebuie sa fie asa, ca asa este scris, ca El face ce Ii este scris. La ce se referea si la ce scripturi, nu stiu. Deci e ceva lasat de Tatal, chiar ianinte de Biblie. La moartea pe cruce spune: "Faptuitu-sa" (probabil ca se referea la voia Tatalui, la ceea ce fusese scris/planuit de acesta)

2. Ce baza sa am? Ceea ce simt si gandesc. Folosesti termeni f. duri. Fiecare are dreptul la gandurile si sentimentele sale, chiar daca nu am avut contributie la "Facere" (nu stiu la ce te referi aici). Nu stiu ce rau fac (altora), caci eu nu fac decat sa-mi recunosc limitele si sa traiesc cr4edinta asa cum pot. Nu m-am dus sa iau pe nimeni de guler in biserica, sau la mitropolie. Care e problema ta de fapt?
Si de unde ai convingerea ca tu si altii stiu in mod corect invatatura B.O? Daca gresesti si tu si altii ca tine? Preiei citate, dar esti convinsa ca ai priceput ce citesti si le folosesti corect?
Eu nu sunt asa de sigura de mine si nici nu judec pe altii cum faceti voi.
Si repet: problema mea nu este credinta lasata de Dumnezeu, ci ceea ce au priceput/pricep, interpreteaza si fac oamenii (inclusiv clerul). Oamenii denatureaza si asta ma deranjeaza.

[sophia]

În prealabil postat de anna21

Sophia, cei ce au lepadat lumea au primit mult mai mult. Eu asa vad lucrurile.
Nu ma autoflagelez, dar nu vreau nici sa ma mint ca asta este totul. Orice as manca, orice as bea, oricata iubire mi-ar arata sotul, oricat de grozavi ar fi copiii mei: NU ESTE DE AJUNS!

Cred ca nu am fost creati sa ne bucuram de aceasta lume, ci sa ne bucuram de Dumnezeu!
Cum? Nu stiu, dar unii au reusit si catre ei ma uit.
Si nici eu nu inteleg foarte multe lucruri.
Dar stii de ce? Din cauza patimilor mele si a lipsei de smerenie. Dumnezeu nu se cunoaste cu ratiune, ci singur se face cunoscut inimii smerite.
Dar daca eu sunt mandra si vreau sa ma bucur de viata, nu cred ca-L voi cunoaste pe Dumnezeu. (si asa sunt: mandra si vreau zeci, sute de lucruri..)
Nu stiu cum vi se intampla voua, dar cu fiecare prajitura pe care o mananc, imi piere cheful sa ma rog, cu fiecare film vazut mintea mea o ia aiurea, nu se gandeste la Dumnezeu etc.. Cu cat ma intorc mai mult catre lumea asta, cu atat se indeparteaza cealalta de inima mea. Asta din experienta mea.
In fine, pentru altii o fi diferit.

Anna21 - eu nu te inteleg, in sensul ca eu nu sunt asa si nu gandesc si simt asa ca tine.
Dumnezeu ne-a lasat pe pamant sa ne bucuram de viata si sa facem ceva cu ea, in numele Lui. Asa ni s-a spus si la predica.
Tu gresesti cand gandesti asa.
Traind asa cum ne-a cerut Dumnezeu, implicit ne bucuram de El si il urmam pe El.
Ne-a trimes pe lume sa facem ceva bun, sa facem lumea mai buna. Ne-a dat si pilda cu talerii, cu semanatul, etc. Vad ca nu le pricepi, sau le pricepi in alt fel.
Daca tu asa gandesti, ma intreb si eu ca Fani: de ce nu te-ai calugarit. Daca ti-e asa greu si sila de lume, daca nu-ti doreai sot si copil, ci numai pe Dumnezeu, inseamna ca ti-ai gresit drumul in viata. Vorbesc f.serios.

Mie mi se intampla exact invers: fiecare bucurie pe care mi-o permit (si crede-ma ca sunt mici si putine), ma ajuta sa ma simt mai bine (mai intai fizic, apoi si psihic) si asa am putere fizica si sufleteasca sa fac ceea ce trebuie, dupa voia Lui: sa muncesc, sa creez ceva util, sa merg la slujbe, sa cant la strana, sa ajut pe altii in jur.
In momentul in care eu nu ma simt bine, nu pot decat sa stau intr-un colt, sau in pat. Si atunci nu pot sa fac nici pentru El si nici pentru altii.

[sophia]

În prealabil postat de Jane Says

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

Auzi Jane, este asa usor de vorbit. Stii tu cate bucurii si cate renuntari traieste fiecare? Si cat plateste fiecare pentru fiecare lucru primit?
Si nu stiu daca solutia in viata este (numai) sa te uiti in jos. Da si aia trebuie, ca sa nu uiti de suferinta altora, dar trebuie sa te uit in sus, in fata, ca sa poti sa faci ceva bun intai pentru tine si mai apoi sa poti ajuta pe altii.
Eu zic sa ne rugam: ori sa ne dea fiecaruia cat si ce are nevoie, sa ne dea cat sa ne ajunga noua si sa putem ajuta din surplus si pe altii.
Daca eu n-am nimic si sunt amarat, cum sa pota ajuta pe altul?

Nu pricep exact cum face Dumnezeu imparteala, dar de multe ori nu este dupa aritmetica oamenilor.

[anna21]

talantii.. eu inteleg ca sunt Sf. Taine, in primul rand, care ne curata si ne dau har.. in fine, nu postez prea mult sa nu te intristez din nou.

[sophia]

@Anna

Nu!!! Talantii sunt altceva: sunt talentul, puterile date fiecaruia pentru a face ceva.
In pilda respectiva:
Unuia i-a dat 3 talanti si i-a cheltuit aiurea.
Altuia i-a dat doi si la fel.
Ultimului i-a dat un talant si la sfarsit (cand s-a intors), a gasit ca acesta il inmultise, facuse ceva util cu el.
Poate fi: credinta, talent pus in folosinta in viata, capacitati/forte, etc. Exista mai multe interpretari aici.

[Jane Says]

Sophia:

Eu nu sunt asa de sigura de mine si nici nu judec pe altii cum faceti voi.
Si repet: problema mea nu este credinta lasata de Dumnezeu, ci ceea ce au priceput/pricep, interpreteaza si fac oamenii (inclusiv clerul). Oamenii denatureaza si asta ma deranjeaza.

Tie ti se pare ok ce ai scris?
Daca nu esti sigura de tine, de unde stii ca altii (inclusiv clerul) denatureaza?
Stii ce am descoperit eu, de cand am inceput sa frecventez biserica si sa mai citesc cate o carte ortodoxa? Ca sunt o proasta si - un cuvant drag mie - o neghioaba. Ca habar nu am de nimic si ca nici nu pot pricepe, din cauza pacatelor mele.

Vreau sa spun ca e un sentiment foarte confortabil, e ok sa nu intelegi si sa cauti sa intelegi. Data viitoare zi si tu, Doamne, eu nu pricep ce-a spus Sfantul asta, dar Tu l-ai iubit si i-ai dat intelepciune, eu habar nu am ce tot indruga, dar uite ma tin de vestmantul lui si incerc sa fac ce zice el, ca nu mi-o fi rau.

Si cu toate placerile si bunatatile din lume pe care ni le-a dat Dumnezeu, mai mare si mai mare e sa renunti la toate pentru El. Nu facem noi asta, in lume, o fac unii, cine stie cati. Din aceia care se hranesc o data la doua trei zile si care desi ar fi putut avea pat, dorm pe podea sau cine stie pe unde. Si daca ei o fac din dragoste, si cu binecuvantare (ca nimeni nu face nevointa de-asta de capul lui), sunt sigura ca si Dumnezeu revarsa har din plin acolo.

Nu inteleg de ce te revolta ca fac unii asta, ca sunt capabili de asemenea renuntare la lume si la confort, si ca prin asta isi aduna in ceruri comori mari. Nu zic mai mari decat ale tale, ca fiecare e cu masura lui. Dar de ce sa ne deranjeze adevarul asta: cu cat renuntam mai mult la bunurile lumesti, cu atat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos. Daca zicem ca are importanta si ca renuntam la o bucatica de ciocolata care ne place, daca are valoare si o mica placere de care ne lipsim temporar, in post, pai nu cu atat mai mult au valoare niste renuntari definitive, la placeri si bunuri mult mai mari?

De ce ne supara asta la altii?