E pacat?

[Cipri1]

Am avut o relatie. Deosebita. Era normal sa se termine pentru ca erau diferenta de varsta si distanta. Spun deosebita pentru ca am fost pe langa statutul din relatie si foarte,foarte buni prieteni si ne-am ajutat reciproc. La fel am stabilit sa fie si de aici inainte, sa fim prieteni foarte buni. Din partea mea totul a fost ca inainte, din partea ei nu a fost tocmai asa. Ma cauta rar si cand vorbeam de multe ori avea tendinta sa intrerupa conversatia fie ca nu imi mai scria, fie ca isi cerea scuze ca are treaba. Cand mi-am dat seama prima data ca e ceva schimbat la ea si i-am transmis mi-a zis ca a decis sa fie mai retrasa. La o saptamana i-am spus ca ar fi bine sa incheiem (mi-a zis ca ii pare rau si ca isi cere scuze, dar daca asta simt, nu are cum sa ma sileasca, iar apoi a ramas sa vad cum se comporta in continuare si sa ii dau raspuns). Tot asa s-a comportat si am zis ca trebuie sa o sun. Am sunat-o, plangea, mi-a spus ca ii pare rau ca m-a facut sa cred ca e o persoana exact invers fata de cum o stiam si referitor la atitudinea mea a zis ca eu asta o sa vreau, sa nu mai vorbim. Si inca ceva cel mai important, a spus ca nu stie daca se mai poate schimba. A trecut o saptamana de atunci si aceeasi atitudine a avut-o. Nu mai puteam sa stau sa vorbesc cu ea stiind cum era inainte si cum este acum. Nu mai aveam incredere in ea. Am tinut si tin foarte mult la ea ca om. Imi era foarte greu. Au fost atatea promisiuni facute din inima, incat n-am crezut ca se poate ajunge aici( sa folosesc o expresie din popor).
Stiu. Nu aveam pretentia sa fie totul ca inainte. Eram constient. N-avea cum. Dar nici atata indolenta nu puteam accepta. Am renuntat sa mai vorbim pe retelele de socializare, blocand-o.
E un pacat ce am facut si credeti ca am facut alegerea potrivita?

[Demetrius]

Din punctul meu de vedere n-ai facut alegerea potrivita; sau sa zicem ca ar fi potrivita daca luam in calcul intentia ta de la momentul hotararii, adica intentia de a fi totul la fel ca inainte, ceea ce, in conditiile diferentei de varsta era fals de la bun inceput. Distanta nu conteaza, dovada fiind revenirea ei mereu(si a ta).
Consider ca ar fi fost corect sa-ti asumi o "smerenie" totala si sa-i acorzi o libertate pe care ea o pretinde prin atitudinea ei fata de tine.De fapt, tu o obligi acum sa depinda de tine in loc sa-i dai sentimentul stapanirii situatiei de catre ea. In acest mod ea ar urma sa decida viitorul relatiei voastre, care ar putea deveni incomparabila si nemuritoare, chiar daca fizic se va... "opri".

S-ar putea sa nu puteti trece peste "nemultumirea" trupurilor voastre, ceea ce e foarte omenesc, chiar daca nu pare asa la prima vedere, dar in profunzime asa este deoarece "lumea asta" v-a educat astfel. De voi depinde iubirea dintre voi, poate mai mult de "smerenia ta". Se pare ca nu mai esti prietenul ei, ci al tau; ea a revenit in cautarea iubirii din amintirile ei, altfel nu avea de ce.

Iisus a calcat pe moarte supunandu-se ei. Tu ai putea stimula iubirea voastra lasand-o libera si fara sa fie tinuta sub control; de aceea a fost deosebita.

[gpalama]

Doamne cate copilarii, imaturitate, inconsistenta si debandada in postul/comportamentul de mai sus.

Poti te rog sa imi spui motivul cataclismic pentru care a-i incheiat relatia asta?
Nu ai cum pentru ca nu pare sa existe asa ceva.
Tot ce zici sunt texte si copilarii. Toate afirmatiile tale sunt 99% presupuneri, prejudecati, si o stare de emotie cauzata de incertitudine.


Mai mult ai ranit o persoana care pare sa tina mult la tine.

Dragul meu, problema ta este acum: STARE DE INCERTITUDINE pe multe subiecte, care agregata duce la STARE DE RENUNTARE, pentru ca tu nu intelegi ce e acolo.


Recomandare:
1. Da-i telefon si cere-ti scuze. Acum cat mai repede...

2. Scrie pe hartie tot ce te deranjeaza si discuta fata in fata si nu la telefon.
La telefon se discuta probleme minore si nu decizii de viata.

3. Discuta cu altcineva problemele tale pentru ca se pare ca ai nevoie de ajutor pe probleme de viata pentru ca esti tulburat si nu poti sa te gestionezi pe tine in primul rand.


Doamne, cum poti sa renunti la un om cu care esti compatibil pe ... ?????
Tu nu ai nimic palpabil in mana, ai doar incertitudini de clarificat.
Nu esti capabil sa pui intrebarile corecte si sa-ti rezolvi problemele, de la asta trebuie sa pleci.

Scuze tonul insa mi se pare ridicol cum ai procedat. Esti barbat sau nu? Esti in stare sa zici "ma deranjeaza asta si vreau sa discutam"? De ce asta si nu asta...

[Yassmina]

În prealabil postat de Cipri1

Am avut o relatie. Deosebita. Era normal sa se termine pentru ca erau diferenta de varsta si distanta. Spun deosebita pentru ca am fost pe langa statutul din relatie si foarte,foarte buni prieteni si ne-am ajutat reciproc. La fel am stabilit sa fie si de aici inainte, sa fim prieteni foarte buni. Din partea mea totul a fost ca inainte, din partea ei nu a fost tocmai asa. Ma cauta rar si cand vorbeam de multe ori avea tendinta sa intrerupa conversatia fie ca nu imi mai scria, fie ca isi cerea scuze ca are treaba. Cand mi-am dat seama prima data ca e ceva schimbat la ea si i-am transmis mi-a zis ca a decis sa fie mai retrasa. La o saptamana i-am spus ca ar fi bine sa incheiem (mi-a zis ca ii pare rau si ca isi cere scuze, dar daca asta simt, nu are cum sa ma sileasca, iar apoi a ramas sa vad cum se comporta in continuare si sa ii dau raspuns). Tot asa s-a comportat si am zis ca trebuie sa o sun. Am sunat-o, plangea, mi-a spus ca ii pare rau ca m-a facut sa cred ca e o persoana exact invers fata de cum o stiam si referitor la atitudinea mea a zis ca eu asta o sa vreau, sa nu mai vorbim. Si inca ceva cel mai important, a spus ca nu stie daca se mai poate schimba. A trecut o saptamana de atunci si aceeasi atitudine a avut-o. Nu mai puteam sa stau sa vorbesc cu ea stiind cum era inainte si cum este acum. Nu mai aveam incredere in ea. Am tinut si tin foarte mult la ea ca om. Imi era foarte greu. Au fost atatea promisiuni facute din inima, incat n-am crezut ca se poate ajunge aici( sa folosesc o expresie din popor).
Stiu. Nu aveam pretentia sa fie totul ca inainte. Eram constient. N-avea cum. Dar nici atata indolenta nu puteam accepta. Am renuntat sa mai vorbim pe retelele de socializare, blocand-o.
E un pacat ce am facut si credeti ca am facut alegerea potrivita?

Ai procedat foarte bine, cand o relatie devine toxica cel mai bine e s-o lasi in urma...daca continuati sa vorbiti va faceti mai mult rau inviind amintiri dulce-amarui, lasa trecutul in urma , amandoi meritati sa va refaceti viata in liniste departe de neintelegeri si tensiuni.

[gpalama]

În prealabil postat de Yassmina

Ai procedat foarte bine, cand o relatie devine toxica cel mai bine e s-o lasi in urma...daca continuati sa vorbiti va faceti mai mult rau inviind amintiri dulce-amarui, lasa trecutul in urma , amandoi meritati sa va refaceti viata in liniste departe de neintelegeri si tensiuni.

El nu stie la fata locului despre ce e vorba si ce s-a intamplat.
Primul pas este sa discute problemele si incertitudinile.

Tu doar presupui ca este o relatie "toxica", deja ai transformat-o in ceva ce nu stii clar ce este, iar de pe urma unei postari nu stii daca este chiar complet adevarat.

Daca si el si ea sufera si tin unul la altul, sunt tare curios daca au pe ce sa puna mana "palpabil", care sa-i desparta... o cearta, o suparare?

[Seraphim7]

A treia propoziție din primul mesaj poate indica un motiv major de separare si tot de acolo poate sa reiasă că nici măcar nu v-ați întâlnit.Eu nu văd semnele unei relații toxice,fiindcă stiu ce înseamnă asa ceva destul de bine.E doar o naivitate asa dulce-amaruie din partea amândurora.Niste atașamente platonice târzii.

[Cipri1]

Textul Evangheliei la duminica a 19-a după Rusalii: „Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru;

Inainte de toate vreau sa stiti ca eu am incercat prin toate caile sa gasesc o solutie ca sa ne fie bine la amandoi. In nenumarate randuri. Sa impartasim bucuriile vietii. Asta voiam.
De foarte multe ori ea mi-a spus ca a gresit, ca ii pare rau,ca eu o sa fiu mereu un exemplu de maturitate pentru ea, care si-a tinut cuvantul si ca nu e suficient de matura ca sa poata sa schimbe ceva, iar urme ale copilariei spune ea ca inca mai sunt (nu au fost deloc prezente in relatie aceste urme). Adica e constienta ca a gresit si nu poate schimba asta. Daca e constienta nu cred ca mai e imatura ?!
Eu am trecut peste, insa nu mai pot merge mai departe cu cineva care nu mai are nevoie de mine ca om stiind cum a fost acea persoana de fapt. Daca ma iubeste in continuare ca om, m-ar cauta mai des/nu ar intrerupe discutiile/nu ar incerca sa ma faca sa imi para rau etc. Oricat as incerca sa rezolv toata situatia ma consum, desi am incercat sa fiu degajat. Cred ca cel mai potrivit e sa cadem de acord sa incheiem.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cipri1

Cred ca cel mai potrivit e sa cadem de acord sa incheiem.

Un obstacol, poate chiar cel mai obisnuit, in legaturile dintre oameni este psihologia indreptatirii. Acea stare mentala axata pe cat de mult a gresit celalalt si cat de mare dreptate avem noi.

Cred ca cel mai potrivit e sa va rugati. De preferinta impreuna. Urmatorul telefon/mesaj/sms ar fi bine sa fie o invitatie in oras. La o biserica. In care sa cadeti in genunchi in fata Domnului si sa il rugati sa va lumineze. Daca nu e in planul Lui sa fiti impreuna, sa va dea semn lamurit, despartind, fara regret, drumurile voastre astfel incat fiecare sa mearga inainte spre ce i s-a pregatit. Dar, daca e in planul Lui sa fiti impreuna, sa aprinda in voi dorinta de a pune nou inceput legaturii voastre, in care, de asta data El, care face toate lucrurile noi, sa stea in mijloc, tinandu-va pe unul de o mana, pe celalalt de cealalta.

Rugaciune cu folos!

[Cipri1]

Va multumesc mult pentru ajutor.

Pentru moment am renuntat sa iau decizia asta de a incheia. Las sa mai treaca o perioada.
,,daca e in planul lui sa ramaneti impreuna'' va referiti ca prieteni banuiesc. Eu doar asa as vrea.

Uneori cand isi aducea aminte de lucruri puternice emotional (fostul, probleme in familie etc.) incepea sa isi schimbe vocea, nu mai vorbea chiar asa clar si ii dadeau lacrimile. Uneori si plangea fara sa fie un motiv intemeiat. Avea si momente (rare) cand radea foarte puternic, tot asa fara sa aiba un motiv. Oare aceste schimbari de satare au facut-o sa se schimbe asa?

[Demetrius]

În prealabil postat de Cipri1

Va multumesc mult pentru ajutor.

Pentru moment am renuntat sa iau decizia asta de a incheia. Las sa mai treaca o perioada.
,,daca e in planul lui sa ramaneti impreuna'' va referiti ca prieteni banuiesc. Eu doar asa as vrea...

Asta inseamna ca pui conditii... noi, adica vrei sa schimbi raportul care v-a apropiat. Nu mai poate fi ca la inceput.

Oare ce ai vrut tu de la ea(1) si cum te-ai comportat tu cu ea(2) la inceput, atunci cand ea s-a atasat de tine?


Edit:
S-ar putea sa va incerce pe amandoi niste regrete ca, desi v-ati apropiat si sentimental, va e greu sa va recalibrati fiecare aspiratiile deoarece ar trebui sa va schimbati radical voi inshiva; rezulta ca diferenta de varsta e cam mare.