Postul negru

[vsovivivi]

Şi pentru că nu-ţi ştii păcatul nici după 2000 de ani am să ţi-l spun eu ''scuturându-Mi praful de pe haine şi de pe sandale..:

Tu fericit şi înălţat la putere = mita duhului minciunii măririi de sine pentru care vrei să te lauzi şi să te linişteşti tu însuţi aşa ca viermele cu pocăinţa altora la vedere şi dacă nu vezi ca făţarnicii orbi suficientă pocăinţă atunci arunci vina cu ură şi răutate ucigaşe prin propaganda ouălelor de şarpe ca să te dezvinovăţeşti pe tine însuţi prin bănuieli viclene aruncând anatema pe fiii lui Dumnezeu, bârfindu-i şi ucigându-i fără îndurare şi fără cruţare... întrerupându-le sarcina.

Deci eşti pătat pe haine cu sânge de mame şi de copii nevinovaţi şi murdar pe mâini cu vărasrea sângelui duhovnicesc aşa ca orice fiu risipitor şi rătăcitor printre idolii gLumii cu care te desfrânezi fără milă de Dumnezeu batjocurind Cuvântul Lui şi distrugând iarăşi creaţia restaurată şi spurcându-I cu răzbunare crudă cerul şi pământul Lui cel nou. Când vei realiza ce faci îţi va crăpa obrazul de ruşine şi vei fugi departe de faţa Lui căutând să te ascunzi şi-n gaură de şarpe sau în mormintele morţilor morţi ce trăiesc amarnic ca robii în viciul cel veşnic.. vai vai vai vai ţie căci eşti roşu potrivit cu roşu cu picăţele şi cu pete roşii pe fond roşu.

Pocăieşte-te şi trezeşte-te spălându-te nu cu apă ci cu lacrimi căci faptele tale au un nume: CRIMĂ!.. şi eşti criminal de copii şi te mai şi lauzi mândrindu-te ca un rege, ca David când a păcătuit folosind la interes personal viclean proorocia şi crezând că aduce mare slujire şi multe jertfe Domnului, mai rău ca faraon cel crud şi egoist!

...Şi nu încerca să mă păcăleşti cu deznădejdea vicleană auto-victimizantă ce se sinucide pentru slavă de la oameni căci vei mânca cu lăcomie păcătoasă exact cu pofta cea rea şi uitdolească a sabiei ridicate.. pofta trădătoare de a mânca.

[vsovivivi]

Pofta ochilor şi trufia vieţii: Faci pe plac Domnului aşa ca dracu' distrugând şi spurcând ca satana pentru ''tinereţea fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte'' în viciul veşnic!.. defapt păcătuind mori!.. ca să rămâi la putere, la ciolan, la privirilegiu, la întietate...

Te arăţi servil, umil, smerit, mic, neînsemnat, atent, rezolvator, sincer, ascultător, prostuţ, satiric, măscărici... dar nu eşti ci doar te arăţi aşa ca să placi gLumii, vrei să fii pe plac gLumii pentru a muncii pentru satana care o conduce şi pentru că aşa te-au obijnuit învăţătorii şi şefimea şi părinţii mamoniaci ai gLumii, mai marii tăi, ca înaintea lui Dumnezeu tu să-I faci pe plac Domnului făcând defapt pe plac gLumii păgâne... căci toţi te învaţă să mori invers, să mori rău, să crezi invers, să crezi rău, să mori făcând şi tu păcatele lor, căci făcându-le sau mândrindu-te mori.

Ţi partea gLumii vicioase, păcătoase, rele, nedrepte şi ca să placi şi să fi apreciat şi realizat te speli şi te înfrumuseţezi şi te îmbraci şi te împodobeşti lucrând făţărnicia şi prefăcătoria şi cuviinţa de faţadă şi joci ca artiştii rolul viclean al neprefăcătoriei dând impresia tuturor că nu te prefaci deloc şi aşa crezi tu că e bine aplicată porunca: ''ceea ce ţi-ar place să ţi se facă ţie aia să faci tu aproapelui tău''.

Însă ţie îţi place ce-i place şi la dracu' satanizat: să păcătuieşti, să ucizi ca un muizator răpitor sau mâncând tu toate scursurile şi spurcăciunile gLumii şi eronându-te şi învârtoşându-ţi inima ca să te înalţi ca beroii revoluţiei, ca ironicii sfidători şi obraznici care păcătuind mor chiar în clipa aceea însă în acelaşi timp ei se cred invincibili şi indistructibili şi că cică păcătuind ei se sfinţesc foarte prin întărirea păcatului în care au căzut prin repăcătuire şi autoîndreptăţire, iar apoi ca şi competenţii profesionişti se laudă cu toate meritele... furate de pe la alţii căci toţi sunt hoţi şi criminali vicleni, ucigaşi de copii cu pre-meditare.

Deci ţie ca oricătui păcătos recidivist îţi place să păcătuieşti, să te înalţi în lumină ca beroul frumos, albicios şi înţelept şi să te lauzi şi să te mândreşti toată ziua furând sau ignorând munca altora şi meritele altora că de Dumnezeu nici nu vrei să-ţi mai aminteşti fiindcă te deranjază cu ispisălogeala Lui redundantă că aşa reacţionezi tu la repetarea iubirii.. cu nemulţumire şi răzbunare pentru că ţi-ai pierdut atenţia de la distracţiile şi acumulările tale... strângi deşertăciuni.

Şi dacă asta îţi place atunci tot aşa vrei de frica răspunderii să faci pe plac ca să scapi şi aşa-i faci pe plac Domnului de parcă El ţi-ar fi cerut să-I faci pe plac făcând pe prostul, servilul, păcătosul greţos, mâncătorul şi batjocoritorul orcui, răzbunătorul şi ocăritorul... aşa din prietenie... şi iată că asta e dreptatea ta: faci pe plac mituind cu servilism şi obedienţă în timp ce mori căci păcătuirea înseamnă reaua murire.

Şi asta este pofta ochilor şi trufia vieţii ce potriveşte ispita ca potrivitnicool nebăgând de seamă capcana din spatele ei, capcana care nu se vede uşor căci trufia distruge toată vechea creaţie restaurată şi spurcă toată noua creaţie... prin pofta de mâncare spurcată şi prin muizare drept răzbunare egoistă şi pismaşe!.. căci trufuia este trădare, trădare, trădare, de 4 ori trădare cu pre-meditare.

[Florin-Ionut]

Au fost 26 de zile de post cu apă, pentru sănătate. Am trecut cu bine prin perioada de tranziție înapoi la alimentația obișnuită care e faza cea mai periculoasă cînd e vorba de nemîncare pe perioade foarte lungi. Am slăbit doar 9 kg pornind de la 63 de kg comparativ cu primele sesiuni de 10 zile din 2013 cînd am dat jos de fiecare dată 10 kg în 10 zile.

Prefer postul total fără apă, e mai ușor de ținut, mult mai scurt și se spune că de trei ori mai avantajos decît cel hidratat. Dar și acela trebuie precedat de vreo cîteva sesiuni cu apă și imediat continuat cu apă vreo cîteva zile pentru eliminarea toxinelor.

Cam atît pe 2014 cu posturile negre.

[vsovivivi]

Iubirea nu e aia pe care o deduci tu că ar fi iubire şi nici aia care vine din logica simplă, de exemplu din logica celui ce se păcăleşte singur, logica lui: ''dacă (vezi fapta sau comportamentul sau ceva sau ştii că e mare) şi-ţi spui că atunci sigur nu poate fi decât iubire'' şi imediat eşti mulţumit... aşa cum se ia omul după funcştie, după faţă sau haină sau culoarea pielii sau alte mituri devenite tradiţie gLumească ci iubirea e atunci cînd simţi şi vezi şi pricepi că e iubire şi constaţi că ea e altruistă şi tainică în fapte bune şi nu se poate cunoaşte decât cunoscând roadele ei şi nu numai faptele ei bune sau rele care vor fi judecate.

Însă satana, viciul veşnic şi diavolii, te ispiteşte la păcat şi la mândrie şi la lepădare de Dumnezeu prin sevrajul mituirii cu minciuna măririi de sine... fapte mari pe care le refaci mereu ca să te crezi mare, să te simţi mare, să te închipui mare, să te deduci mare.

Dumnezeu nu e mare aşa cum îşi închipuie omul ci El e mare prin faptul că se micşorează pe sine şi prin faptul că nu mai ştie nimic şi se leapădă de sinele egoist şi dăruie mereu din slava Lui până la sinuciderea întru respectarea şi ascultarea şi împlinirea Cuvântului Său şi aşa e mare şi sfânt pe când satana e invers, el e reaua sinucidere prin orice chip şi orice mijloc şi prin orice născocire vicleană şi prin orice aventură vicleană necredincioasă ce duce în iad prin rezidirea şi întărirea viciului veşnic în om, în păcătos.

După ce omul a fost viciat, corupt, nu mai e nevoie de drac şi de ispită ci omul refăptuind mereu păcatul prin care se măreşte (invers) îşi sapă defapt groapa pe unde ajunge în iad căci lui nu-i mai e suficient că e mort şi pierdut ci vrea mereu mai mult şi mai divers cu mânie omenească şi ambiţie prostească.

Deci trebuie urmărit ce-l face pe om mare, adică ce crede omul că-l face pe el mare cu care se laudă şi se arată ca mare bătându-şi joc de tot ce este sfânt!

Cel mai crud şi rapid mod de a se crede mare un credincios care cade astfel este atunci când el emite o părere... şi apoi învaţă să aibă păreri şi ele devin tot mai mari mari şi apoi analizează şi analizele devin mari şi competente şi părelnicool devine treptat o poartă a iadului, un foarte mare 'competent' teolog.. sigur necredincios, cu păreri din ce în ce mai mari, foarte drepte (autoîndreptăţite) şi îngrijorătoare şi aşa ajunge omul să se simtă un om din ce în ce mai mare, însemnat, puternic, valoros, crud însă nu este altceva decât mândria cea rea ce vine de la părerile sale emise, se crede omul foarte mare prin averea din care scrâşneşte fiindcă sigur el e vinovat chiar dacă se face că nu ştie... avere care fatalmente nu e bună de nimic fiindcă toate părerile ce o formează şi care l-au mărit sunt defapt neascultare de Dumnezeu şi neiubire de aproape şi sunt defapt iubire de păcat şi iubire de sine pentru miturile măririi pentru privirilegii şi pile...... preschimbându-se omul treptat şi ajungând în final a fi o părelniciune, părelniciuniune. (unde ciune vine de la înţelepciune şi deşertăciune).

Sentimentul de lipsă a iubirii în mărirea respectivă, de neputinţă de a iubi nu este altceva decât iubirea de păcat şi lăcomia mitelor cu care omul se linguşeşte şi se consolează văzându-se mare şi puternic din deducţii arătând exact aşa ca orice egoist lacom ce le ştie el pe toate cu tupeu părelnic obraznic şi certăreţ şi plin de demonstraţii, analize, socoteli, mituri omeneşti şi toate miturile necredincioşilor şi malahiştilor care se cred mari medici şi psihologi şi vindecători şi oameni mari de ştiinţă cu nume renumit şi dându-se ei cu orgoliu nişte foarte mari apărători ai dreptelor cauze, luptându-se feroce ca să miluiască invers, nedrept, strâmb şi fals.

Cel mai rău însă este când din superstiţii idoleşti aceştia îşi ajung şi îşi fac griji mari ca să se laude şi să se arate vrednici şi foarte buni (defapt nu sunt mai buni cum îşi închipuie ci sunt trădători şi răpitori şi primitori de satane) căci grijile gLumii sunt slujire la idoli şi în odihna lor blestemată e defapt munca râvnitoare de reaua sinucidere ce vine din ispismuire.

Deci chiar dacă Dumnezeu ar putea ştii binele şi răul şi orice mai dinainte să se întâmple El nu vrea să ştie mai mult decât aproapele şi nu vrea să afle ceva şi chiar dacă nu se poate altfel atunci caută să afle doar prin iubire spre folosul dragostelei curate ce se reîntoarce la El prin trăirea sfântă ce vine de la creaţia Sa cu care se Mângâie şi se împărtăşeşte... ştiinţa care apare fiind defapt o pocăinţă spre îndreptare şi o cunoaştere tainică a umilinţei şi a adevăratei Sale slave ce străluceşte tainic din lucrările Sale curate şi bune acum şi în veşnicie.

Dacă simţi că nu mai ai iubire şi nu poţi iubii cu adevărat atunci trebuie doar să nu mai iubeşti păcatul şi să nu mai iubeşti lăcomia rea şi mincinoasa mărire de sine cu care te mitui şi te mândreşti şi te lauzi şi te arăţi frumuşel, tinerel, arătos... (în realitate trădător de fraţi, pârâcios ce se leapădă de Dumnezeu pentru a fi mare pe invers cu înverşunare lucrând făţărnicia fără a se mai putea opri vreodată şi de aia o socoteşte tradiţie apărând-o cu orice preţ, tradiţia bisericească a gLumii căci omul a corcit Biserica Domnului cu mărirea gLumii).

[vsovivivi]

Omul se ocupă toată ziua cu atractivitatea şi prefăcătoria şi lucrarea făţărniciei ca sfinţenie şi cu viclenia prin orice mijloc pentru atractivitate fiindcă el pofteşte, eronează şi inversează iar apoi căzând printre judecăţi şi bârfe el se răzbună ca beroul vrerex însingurat şi egoist visând o uniune mare în slava deşartă pe care ar primi-o de la gLumea care o să-l bage în gloria istoriei mari.

Pofta i se pare bună fiindcă vede pe jumătate. El vede doar partea plină a paharului cu care îşi bea mărirea mincinoasă de sine ca pilindu-se să închipuie şi să viseze şi să creeze frumuseţea şi fericirea împlinirii poftei, a dorului său, a vrerii lui, a scenarului şi a programării în care se transpune crezând că aşa face bine căci pofta asta i se pare foarte bună. Şi-aminteşte fără să ştie că-şi aminteşte şi-şi închipuie viitorul şi se aseamănă cu ce a trăit el frumos şi bun şi bine vrând să retrăiască mai bine pregătindu-şi viitorul în proiecţia pe care o face folosindu-se de viitoarele victime. Defapt el trăieşte pofta rea îmbrăcată în poftă bună. Nu vede, nu poate sau nu mai vrea sau nu-l lasă viciul să-şi dea seama că ceea ce ar vrea să facă are şi o partea foarte rea pe care el nu o ia deloc în seamă: trădarea, batjocura, infidelitatea, necredinţa, neascultarea, mărirea pornografică şi perversă, violul, răpirea, răutatea, viclenia şi plăcerea atractivităţii pentru a face noi victime prin spurcarea şi răspndirea spurcăciunilor pe care le produce şi le emite doar jinduind, râvnind, mărindu-se pismuind, bănuind şi închipuind ca-n filme, ca-n basme, ca-n mituri şi poveşti celebre, tot felul de aventuri cu femei şi cu fete pentru desfrâu. Trist, tare trist şi dezolant omul orb şi orbit căruia nici nu-i mai pasă.

Şi aşa i se deschide lui pofta cea rea din sufletochiul său pofticios şi viciul, sevraja, dorinţa şi dorul îi cere repetarea mecanismului, repetarea faptei rele din care a apărut satana în om... şi poftind el devine curios, vede, priveşte, flirtează, caută aventuri şi vrea să-i placă şi plăcându-i vrea să cadă la pat şi să profite şi să se răzbune prin perversiuni sexuale... amăgindu-se că-i bine, că-i o poftă bună, că o să-i placă şi o să fie fericit.

E vorba deci de suflet-ochiul pofticios ce se auto-ispiteşte la nesfârşit şi lucrează mărturisirea coruptă, aşa ca spectatorii nevăzuţi ce corupându-se poftind mărturisesc privind la cele ce cad în corupere şi pornografie şi perversiuni plăcându-le senzaţiile şi emoţiile trădării, pârei, violului, RĂZBUNĂRII... dorind şi ei să imite mecanica, atmosfera, scena, povestea, poza, tabloul, poziţia, grozăvia, snobismul, aventura enigmatică şi ocultă şi secretoasă şi foarte ascunsă în noaptea minţii.... nevăzînd decât jumătate din plinătatea faptei pe care o doreşte, jumătatea cea plină a paharului care o să-l pilească mult cu minciuna măririi de sine crezându-se sminţişor care nu păcătuieşte ci doar trăieşte ceva frumos şi natural... infidelitatea, răzbunarea pe adevărata iubire şi pe sfântul care l-a povăţuit să creadă.

În timp suflet-ochiul devine îngreţoşat, trufaş, dispreţuitor apoi trist, morocănos, amărât, supărat şi veşnic nemulţumit şi nedreptăţit, victimă vrednică, floare ofilită, vis scârbos, urâţenie găunoasă şi îngrozitoare însă cu toate astea tot nu-şi leapădă lucrarea de stârnire a poftelor 'bune' care defapt sunt pofte rele mascate în pofte bune. În final omul devine un deznădăjduit fatalist, un nemulţumit superstiţios şi bănuitor foarte îngrijorat şi socotind şi umblând prin averea părerilor emise el analizează şi judecă cu disperare şi grabă pripită şi se răzbună ucigând fără discernământ din pricina neputinţei, căci nu se mai poate opune ''dreptăţii'' care îi cere să-şi împlinească răzbunarea şi omul săracu' se scufundă şi se răzbună ba pe faţă ba în ascuns fie urâlnd, scrâşnind, hulind, vrând răul, blestemând fie mâniindu-se ca omul şi nu ca Domnul adică eronându-se şi învârtioşându-şi inima se ruzbună pe toată dragostea lui şi pe tot ce a fost cu adevărat bun în viaţa lui căci greaţa şi dispreţul din suflet-ochi aruncă vina pe pofta bună şi pe roadele bune care i-au plăcut şi lui cândva.

În timp suflet-ochiul ăsta care pofteşte din stomac, din organe, din esofag, din inimă, din căile orbitale şi din canalul lacrimar pe traseele poftelor se împute şi devine un suflet-ochi împuţit care-şi caută mărirea prin pomenirea spurcăciunilor şi perversiunilor cu care se împărtăşeşte prin hula care-i pare o rezolvare superstiţioasă a oricărei probleme mai ales în situaţiile în care se face de ruşine în public fiindcă nu poate, nu crede că va putea în viitor, nu mai ştie şi se zăpăceşte dezorientîndu-se şi debusolându-se ameţit de pierderea atractivităţii... şi atunci hulind el cu viclenie neînţeleasă vrea să pară curajos şi nepăsător dar nu e ci doar vrea să impresioneze din obijnuinţă căci obijnuinţa lui în rău şi în ruperea frâielor i se pare sinceritate şi libertate şi aşa se simte bine şi obijnuit cu sine părând altora blînd însă nu e blând ci păcătos pervers.

Deci asta caută omul toată ziua cu pofta cea rea a suflet-ochiului travestită în poftă bună, să vadă, să se mărească şi să se răzbune ca să-şi credibilizeze dezvinovăţirea şi mărirea mincinoasă de sine, se mituie şi se pileşte.

[vsovivivi]

Când îl apucă bârfa şi judecata şi nemulţumirea omul prost căzând în judecăţi deşarte se mânie, începe să-i tremure buza de jos plină de furie întărâtată tulburându-se foarte şi scrâşnind ca să-şi credibilizeze făţărnicia fuge la legea omului prost prin care se răzbună pe vinovaţi dar şi pe nevinovaţi fără discernământ aşa ca legea căci mituit în mărirea mincinoasă de sine ca un rege el, omul prost, aplică legea lui ca lege atât asupra păcatului cât şi asupra păcătosului fără discernământ, fără deosebire, aplică legea şi asupra păcătosului care nu vrea să se căiască şi să se întoarcă din calea lui cea rea şi la fel o aplică şi asupra păcătosului ce se căieşte şi e pe drumul cel bun.

Însă aplicând el legea asta a omului prost auto-stârnitul ambalat scrâşneşte tot mai tare şi călcând el şi peste sfinţenie aşa cum calcă peste păcătoşenie el parcă mâncă nisip amestecat cu cenuşă vulcanică amară da' nu-i pasă ci insistă până în pânzele albe sau negre ca-ntr-o sinucidere generalizată curios până unde poate să ducă cruzimea asta ca o aventură tragicomică în care poate să se întâmple orice.

Practic omului prost şi fanatizat de ceilalţi ultraşi pariori pe bani murdari curioşi de care o să câştige are o singură idee şi vrea s-o aplice ca pe o singură lege nebună aşa ca o lege: ''decât rău mai bine mai rău'' sau ''mai bine rău decât rău'' şi odată stârnit şi programat la făptuirea fărădelegii el porneşte ca la o comandă lansată de către general către executantul cu arma în mână aşa ca-n armată sau ca-ntro intituţie ierarhizată să-şi facă vrerea ieşită din minţi şi cu cruzime îşi face interesul, pofta, răzbunarea aşa ca o lege ce trebuie aplicată tuturor şi atunci el urăşte şi ucide deopotrivă atât pe vinovaţi cât şi pe nevinovaţi şi loveşte în toţi cu sete fără nicio deosebire.

Iar când aude că-i zice cineva sau că-şi dă seama că există sfinţi sau nevinovaţi sau neimplicaţi atunci mai rău se aprinde vrând să cureţe murdăria cu totul, neghina cu grâu cu tot şi să le aplice şi lor îndoit aceiaşi lege a răzbunării ca orbii, ca nebunii, ca fanaticii ce-ţi găsesc ei vină ca să-ţi aplice şi ţie legea lor: răzbunare pe nedrept şi curăţenie de tot cu tot ce-i iese-n calea măturii sau a lopeţii sau a secerei sau a coasei!.. curăţă cu Dumnezeu cu tot, cu sfânt cu tot, cu nevinovat cu tot, cu cuvântul bun cu tot, cu înţelepciune cu tot, cu smerenie cu tot... şi mai e şi foarte supărat dacă-i spui cumva să se oprească din măcel şi să facă deosebire între bine şi rău fiindcă odată ce s-a pornit nu se mai lasă până nu lasă totul curăţit şi dacă a obosit sau chiar a terminat de spulberat atunci e foarte fericit şi mulţumit de sine fiindcă a reuşit să radă tot, să smulgă tot şi să taie tot şi să rupă tot ca nebunul puturos pus la lucru!

Această răzbunare prostească apare doar la capătul scrâşnelilor când omul după ce a credibilizat destul prin scrâşniri că cică n-ar fi făţarnic ci e aşa cum spune, cum se arată ca să deduci, deci după ce se crede vrednic ca să-l crezi şi tu şi-ţi demonstrază prin scrâşniri sau printr-un joc de-a victima supărată şi jignită... când nu mai are cale de întoarcere în stârnirea acestei furii, când ajunge la paroxism şi la ridicolul situaţiei, atunci din pricina tragismului şi a gLumii pe care pricepând-o cât e de satîrică şi distractivă primind păctul şi pentru darul Dumnezeiesc primit pe invers adică primit pentru ca să n-asculte şi să facă rău cu darul el ambiţionându-se în deşert turnând benzină şi gaz pe foc şi punând apă şi îngrăşământ la rădăcina buruienii carnivore se pune de mâncă zgură şi praf atomic amar şi nisip şi multă cenuşă din belşug ca să simtă mai bine cruzimea şi obligativitatea de a aplica legea atât celui vinovat cât şi celui nevinovat....... însă de regulă, de frică, mai degrabă o aplică doar celui nevinovat căci se teme de vinovaţi că-s mai puternici şi de fircă discernământul lui deseori se încurcă şi atunci aplică pe invers........ şi iată aşa suferă mereu văduvele, săracii curaţi şi nevinovaţi, orfanii, copiii şi fetele, păcătoşii cei care se căiesc.... aşa primesc pedeapsa cea grea care ar fi trebuit aplicată celorlalţi: celor răi, vicioşilor şi păcătăşolior care nu se întorc din căile lor cele rele şi defapt nu lor ar fi trebuit aplicată pedeapsa ci viciilor spurcăcioase şi mândre în care aceştia vieţuiesc şi se bălăcesc fără să le pese şi fără să vrea să se mai schimbe vreodată!

[vsovivivi]

Unde sălăşluieşte satana, ispititorul la complacere în viciul veşnic? Păi satana care este un duh ieşit din fapta rea sălăşluieşte în poftă.

Acolo în sufletochiul pofticios el decum vede te împreunează cu frumuseţea văzută cât timp tu eşti adormit, neatent, somnambul... şi apoi înălţându-ţi sfinţenia te păcăleşte că cică nu te-ai împreunat deja cu frumoasa şi dându-te june feciorelnic te atrage să repriveşti cu poftă dorind repăcătuirea, reîmpreunarea ce ţi se înfăţişează ca o poftă foarte bună şi plăcută şi de dorit încât nu-ţi dai seama că e defapt ÎNŞELAREA şi trădarea şi slava deşartă a bătrânului dracom înfiator pervers care cică poate faci vrăji ştiinţifice la oglindă ca să devină tinerel şi numai bun pentru împreunarea care cică nu a avut loc şi care cică va avea loc musai după nunta pregătită de el, tătucool minciunii care vă înfiază.

Defapt tu decum ai văzut-o ai şi fost împreunat şi apoi de multe ori privind te-ai reîmpreunat fără s-o ştii.
Ea păţeşte la fel, decum te vede s-a şi împreunat cu tine văzând că-ţi place de ea şi de aia sunteţi fericiţi pentru că mincina asta credeţi amândoi: că fata, femeia nu trebuie să fie numai a celui care o iubeşte cu adevărat ci ea trebuie să fie fata bărbaţilor, femeia tuturor bărbaţilor şi astfel ea se înfrumuseţează nu pentru iubit ci pentru toţi bărbaţii iar tu ca orice bărbat care crezi şi tu în mitul ăsta gLumesc, stradal, vrei să fii şi tu bărbatul care-şi împlineşte pofta aşa ca şi bărbaţii ceilalţi care s-au mărit lăudându-se cu atractivitatea şi cu faptele lor măreţe, fapte de vicleni înşelători, căci toţi au înşelat dragostea... împreunându-se cu ea, cu înfiata, cu fata bărbaţilor sau cu femeia tuturor bărbaţilor, susţinând apoi că desfrânata-i de vină.

Deci crezând că asta vrei ca bărbatul ajungi ca decum priveşti s-o faci şi te dai apoi, fără să fi conştient şi fără să pricepi cum vine asta, un sminţişor feciorelnic şi nevinovat care cu poftă 'bună' priveşte îndelung o fată frumoasă vrând mereu s-o revadă pe... pe frumoasa tuturor bărbaţilor neştiind că de fiecare dată s-a şi împreunat cu ea direct în inima sa.

De aia sunt veseli amândoi şi rânjesc cu încântare şi bucurie fiindcă privindu-se ei se împreunează ÎNŞELÂND şi nu ca îndrăgostiţii aşa cum îşi închipuie ci ca ÎNŞELĂTORII şi trădătorii!.. şi nici măcar nu-şi dau seama, nu înţeleg aceasta.

Şi iată că acolo e locaşul satanicesc în pofta din om, apărut din fapta cea rea făcută şi stând în poftă iese mereu să înşele duhul rău căci vrea repăcătuirea cu mândrie. Acolo stă: în începătoria vederii ca decum vezi să te împreuneze păcălindu-te că n-ai făcut-o deja în inima ta decum ai privit ci că doar pofteşti pofte bune şi curate, pofte de tinerel ce vrea să se îndrăgostească şi să iubească ceea ce-i frumos şi-i place.

Nu e altceva decât mirajul bordelului cu tinere multe şi cu tineri care fără discernământul iubirii se poftesc şi se împerecheză şi se împreunează la nesfârşit ca-ntr-o beţie ce te încântă şi te pileşte cu minciuna măririi de sine însuţi până te laşi păgubaş şi dai gaură la punga sfinţeniei devenind un risipitor rătăcit, un păguboss căruia nu-i mai pasă de paguba sfântă ci de paguba din bani şi din orgoliu' aşa ca o victimă jignită ajungând să dai lecţii ocărând din necredinţă.

Şi tot aia vrei decum priveşti: să te revezi falnic făcând fapta cea rea exact aşa ca bărbatul femeii bărbaţilor, aşa ca bărbaţii pe care imitându-i ai impresia că o să fi mare ca ei... şi aşa ajungi un foarte mare înşelat înşelător ce porţi satana în pofta ochilor din sufletochi şi în trufia vieţii din viaţă ca un virusat ce răspândeşte viruşii spurcării cu nepăsare şi în timp ce priveşti ca un creator faci vrăjela bătrânului pervers înfiator prin care brusc devii un tinerel bun de însurat şi plin de slava ştiinţei tale deşarte închipuind faime şi invidii.

Aşa se împute sufletochiul pofticios din tine până devine un suflet împuţit de tot şi până nu se mai poate stăpâni şi apoi nu-i mai pasă căzând în viciul veşnic ce se repetă la nesfârşit până devine iad... şi aflându-te în chinuri apare 'lumina'... 'îngerilor' sau 'sfinţenia'...'îngerilor' care te consoleză şi te înalţă sau vine 'lumina' aia din oamenii energizaţi cu spurcăciuni omeneşti ca să te 'salveze' şi să te înveţe să te linişteşti... şi e vai de tine fiindcă-i crezi, te învaţă ca să te linişteşti păcătuind ca să nu mai fii încordat sau nervos susţinând că aşa e normal şi natural şi firesc. Practic îţi deschizi tot mai des poarta, lărgeşti calea şi la urmă te învârtoşezi urând şi lepădând pe Dumnezeu pentru gLume aşa ca orice prost care susţine că Domnul e mincinos şi nu satana, dacă nu cumva înveţi ipocrizia şi făţărnicia şi viclenia de la mai mari ca să te ascunzi printre sfinţi purtând ca un lup blană de oi.

Trezeşte-te şi dă-ţi seama de ÎNŞELARE până nu e prea târziu!.. ca să nu mai îţi împlineşti aventura trădătoare căci decum ai privit-o ca s-o pofteşti ai şi făcut adulterul în însăşi inima ta şi nici nu ţi-ai dat seama!.. şi mai vrei, mai vrei s-o revezi, să te revezi făptuind, o mai vrei mereu... până mori!.. în păcatele tale spurcăcioase şi grozav de beroice.

Deci acolo în pofte ai sălaş pentru satana care te mândreşte şi te ajută să pofteşti să înfiezi şi să izbuteşti în perversiuni aşa ca un 'luminat' ce 'luminează'!.. şi aici la ştiinţă mă refer... la vrăjitorie, la ştiinţa deşartă a gLumii care prin vrăjitorie te înfiază şi te oglindeşte tinerel şi atractiv!

[vsovivivi]

''Nu te împrieteni cu gândool'' căci este ispita de a face din dragoste egoistă neascultarea! Aşa ne povăţuia sf. Marcu ascetul care se liniştea bine şi nu invers.

Omul este prieten deobicei cu criminalii şi cu sine însuşi păcătos căci s-a obijnuit cu sine şi cu pofta cea rea şi lacom fiind el mai ales vrea să fie prieten cu cel mai mare criminal lacom şi rău şi sadic... poate de frică sau pentru puterea de a face dreptate prin crimă, dreptatea bunului plac liber.

Japonezii au un cult pentru crimă, samuraii şi soldaţii ninja sunt cei mai temuţi criminali şi sunt socotiţi eroi pentru că ei decât să se predea duşmanilor mai degrabă se sinucid.

Deci iată cum pentru oameni cel mai mare criminal sinucigaş este un model de eroism şi de prietenie şi de mărire.

Ei bine cui anume a spus Iisus Hristos PRIETENE şi acesta chiar i-a fost prieten de ucidere şi de sinucidere până într-un loc?.. până când ispitit de satana n-a mai dorit să asculte şi să iubească pe Dumnezeu, nereuşind el să rabde până la sfârşit. Era Iuda Iscarioteanul şi Petru cel ce l-a lepădat de 3 ori până ce a cântat cocoşul de două ori şi Pavel cel care Îl prigonea... şi alţii, care au ales să se preocupe de viaţa lor gLumească şi de grijile ei uitând şi neglijând pe Dumnezeu.

Dacă pricepem bine prietenia la rău, la ucidere, la sinucidere, atunci vom recunoaşte în Iisus Hristos ca pe cel mai bun prieten al nostru şi pe cel mai mare criminal sinucigaş al tuturor timpurilor alături de Ioan Botezătorul care şi el a ucis şi s-a sinucis pentru dreptatea Tatălui însă trebuie să căutăm bine şi să pricepem drept ce şi pe cine au ucis ei!

Păi au ucis şi ucid mereu pentru Tatăl Ceresc pe satana, viciul veşnic cu îngerii lui, mai înainte ucid în ei înşişi dar şi în apropiaţii care vor să se unească cu ei în această sfântă şi tainică mişcare duhovnicească ucigaşă şi sinucigaşă de vicii, de mândrie şi de păcat în ciuda făţarnicilor faţă de sfinţenie fricoşi şi în ciuda păcatului mândru şi neipocrit faţă de păcat care-i face mereu fraieri ipocriţi şi proşti nebuni scrâşnind ca să credibilizeze şi mâncând cenuşe amară ca să se aprindă omul la răzbunarea cea rea cu care aplică îndoit legea cea nebună a omului ca legea: ''M-au urât pe nedrept'' ca să distrugă fără discernământ ca legea deopotivă atât răul cât şi binele, curăţând răul cu bine cu tot, cu păcătos cu tot, înclusiv cu păcătosul care se căieşte cu tot şi de frică au lăsat neghina ucigând grâul pentru a face curăţenia generală exterioară şi atractivă pentru poftele lor rele şi ascunse preschimbate în virtuţi criminal eroice inverse: au ucis viaţa sfântă şi curată a văduvelor, orfanilor, săracilor curaţi, a tuturor nevinovaţilor născocind morale şi ştiinţe absurde şi juguri grele şi fără rost ca să se îmbogăţească ei în pereri... în păreri deşarte pline de bani murdari.

Deci Cel mai mare prieten de ispite şi de crime al nostru al creştinilor este Domnul nostru Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu căci prin El noi putem să ne ucidem şi să ne sinucidem viciul cel veşnic din noi în care ne bălăcim la nesfârşit fără să ne pese şi fără să luăm în seamă şi în serios pofta sufletochiului şi trufia vieţii pe calea cea largă ce intră prin înalta poartă direct în iad.

Pretenul omului nu este nimeni altcineva decât Dumnezeu şi trimisul Său şi fericit este omul ce doreşte buna murire şi buna sinucidere şi spune aşa ''binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, în numele cel nou al Domnului Iisus Hristos şi al Domnului Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu.''

Fiţi şi voi prieteni cu ura şi răutatea mărindu-vă foarte făcând crima şi răul din răzbunare sadică asemenea Domnului Iisus Hristos şi asemenea sfântului prooroc înainte mergător Ioan Botezătorul ca să fiţi şi voi cei mai mari şi mai temuţi urâcioşi criminali şi sinucigaşi... ai viciului veşnic din voi şi din apropiaţii voştrii... spre slava lui Dumnezeu. CUM? ''Precum....

[vsovivivi]

Aşa crede el că se face mare: batjocurind virtutea reală şi adevărată el se dă astfel mai mare chiar crezându-se aşa ca naivul după ce a fost biruit de viclenia credibilizantă...... (a primit-o ca să-şi împlinească legea emo-ului nebun ce se dă victimă în timp ce-o aplică pentru credibilizare).

Şi cum batjocureşte?

Păi toată vremea şi în tot ceasul şi când e singur şi când e plimbăreţ sau petrecăreţ omul vrea să se încânte cu păcatul şi de aia îşi pune doar două întrebări lucrătoare în el deşertăciunea de care nu-şi dă seama ca moroii, nu le înţelege ca somnambulii şi nu le ştie ce face ca proştii naivi vicleni:

1. Care ţi-ar place-o ca s-o alegi dintre fetele 'frumoase' ca s-o... s-o refu..ri văzând-o, văzându-vă, văzându-te...... ca-n oglindă...... la fel de 'bărbat' ca 'bărbaţii'....... înşelăcioşi, trădători, ce răspândesc spurcăciuniuni cu răzbunare din cruzime?

2. Cum o s-o poţi... ocărâ, cum îţi vei stârni pofta de a putea s-o perverteşti la perversiuniuni tulburătoare ca astfel să-ţi baţi joc tot mai tare de Dumnezeu risipindu-I sfinţenia ca toţi sminţişorii?

Şi neştiind tu că aceste două întrebări te lucrează în suflet-ochiul tău pofticios de pofta cea rea îmbrăcată în pofta cea bună bântui toate străzile şi priveliştile şi adunările şi locurile ca să retrăieşti la nesfârşit curiozitatea viciului veşnic al răspunsului la aceste două întrebări ale necredinţei, dez-amăgirii, dez-nădejdii şi nepăsării venite ca să te facă.. 'mare'!

[vsovivivi]

Când începi să priveşti lepezi pe tata ca s-o pofteşti pervers pe fata.. alea, asemănându-o cu pornografia născocită şi reamintită. Acest duh de pleavă şi plăcere pare blând, obijnuit, prietenos, familiar... la început. Îţi măsluieşte imaginea şi vederea asociind şi proiectând fetele din realitate în născoceli şi în imagini pornografice mişcătoare ce par vii, smerite ca să îndrăzneşti şi reale, tinere şi goale, ca să pofteşti ispitindu-te cu fericire la pofta perversă venită din mica lăcomie cu multe. Te formatează şi te viciază încât acest duh rău devine lucrarea ta cea rea neştiută de tine şi după o vreme eşti chiar tu acel duh, tu cel care cu blândeţe îţi lucrezi pieirea fără să fii conştient de asta, fără să-ţi dai seama, fără să iei în seamă şi în serios căutătura privirilor.

Acest duh pornografic este un duh satanic al necredinţei ce malahizează pervers tot ce prinde batjocurind cu nepăsare şi ispitind cu viclenie toţi fraierii care-i cad în mreaja sevrajului recidivant ca nişte victime 'vrednice' şi naive cărora nu le pasă de capcana necredinţei. Ajungi asociindu-te în lucrare fie să primeşti să îţi corceşti sfinţenia ta cu acest duh rău fie să îi cazi pradă cu totul ca o slugă a viciului veşnic ce caută mereu satisfacţii ca pleava sau mândrii tinereşti ca neghina.

Calea de a-i spune NU mereu şi de a i te opune şi de a fugi de prilejurile mângâierilor la organe pornite prin îndrăzneţe senzaţii visate şi prin dorinţa de atingeri viclene ce par întâmplătoare sau prin loviri curajoase din priviri sau din vorbe este o cale foarte grea pentru începători pentru că acest duh satanist, antihrist, prooroc mincinos se vrea artist, actor şi creator... pentru plată: bani murmurdari ca să confişte prezenţa căci o vrea mereu în preajma sa.

În realitate nu este bucurie şi încântare ci este trădare, înşelare şi răzbunare... pe tot ceea ce iubeşti tu cu adevărat. Pe scurt asta e răutatea cea veche, spurcăciunea pustiirii şi nebunia de pe urmă fiindcă dorinţa este de a se asocia la spurcare altruistă pentru laude individualiste. Adică spurcă şi mâncă spurcăciuni, mai ales carne spurcată, pentru că aşa mituie ca să scape sau se mituie pe sine sau mituie fraiera ca să se lase spurcată... pe faţă, aşa ca o pârâcioasă mică şi frumoasă... practic foloseşte lumina sau sfinţenia sau orice dar primit pentru ca să spurce cu viclenie de parcă ar descoperii ceva extraordinar luînd slavă de la oameni.

Deci omul spurcăcios vrea să fie o mare spurcăciune căci interesul lui este să sporească în spurcăciune şi să profite din spurcăciuni prin spurcare. Iar dacă realizează că spurcarea nu e bună şi nu-i va fi bine atunci el ca nebunul nu mai crede că va putea fi vreodată curăţit şi de aia se mânie şi bate... fiindcă nu crede şi apoi ca fariseul scrâşneşte cu făţărnicie minţind că vrea curăţirea când defapt el scrâlneşte din dragoste de sine pentru mita minciunii măririi de sine adică pentru a spurca fata pe faţă sau pentru a fi supt ca un fel de malahism criminal.

Omul credul care are minciuna în credinţa lui caută spurcare pentru că aşa crede el că va fi mare, bun şi că aşa îi va fi bine... pârând şi spurcându-se pe faţă, la interior şi la exterior... folosind tot ce poate, lumina, cuvintele, deducţiile, viclenia, tot ce ştie doar ca să spurce şi să se creadă mare pentru asta ca-ntr-un mit, cantr-un basm pe care-l crede la nesfârşit!