Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

[RappY]

Ieri am intrat în Săptămâna Albă, iar mâine, zi aliturgică, se va rosti pentru prima dată în perioada Triodului rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne și Stăpânul vieții mele”, continuând până miercurea din Săptămâna Mare. O pun mai jos de pe Doxologia:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)
Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Tâlcuirea Pr. Petroniu Tănase, propus pentru canonizare în 2025: https://doxologia.ro/rugaciunea-sfan...etroniu-tanase

[CristianR]

Mulțumesc, Rappy, pentru excelenta tâlcuire a părintelui Petroniu. Este, practic, o chintesență a vieții duhovnicești. Știi de unde începi, către ce te îndrepți și, mai ales, cum să parcurgi intervalul.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Mulțumesc, Rappy, pentru excelenta tâlcuire a părintelui Petroniu. Este, practic, o chintesență a vieții duhovnicești. Știi de unde începi, către ce te îndrepți și, mai ales, cum să parcurgi intervalul.

De ce nu mai scrii, au trecut mulţi ani de când nu am mai văzut nimic semnat de tine pe forum.

[cozia]

În prealabil postat de RappY

Tâlcuirea Pr. Petroniu Tănase, propus pentru canonizare în 2025: https://doxologia.ro/rugaciunea-sfan...etroniu-tanase

Multumesc, foarte buna talcuirea. Mi-a mers la inima.

Un detaliu:
Nu stiam ca talantul este o masura de greutate in jur de 40Kg pentru diverse produse inclusiv metale pretioase. Eu credeam ca este vorba de monede si chair ma minunam cit de bun afacerist versat trebuie sa fii pentru a putea scoate profit dintr-o moneda.
Ca urmare talantul reprezinta o suma maricica, o adevarata investitie financiara, cu asta a fost asemuit darul lui DUmnezeu catre oameni.

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Mulțumesc, Rappy, pentru excelenta tâlcuire a părintelui Petroniu. Este, practic, o chintesență a vieții duhovnicești. Știi de unde începi, către ce te îndrepți și, mai ales, cum să parcurgi intervalul.

https://doxologia.ro/rugaciunea-sfan...etroniu-tanase

Cu mare bucurie am observat revenirea ta și aș vrea să profit și să întreb niște amănunte referitoare la tâlcuirea părintelui Petroniu, din care selectez fragmentul următor și boldez câteva formulări la care mă refer:

”Ştim că la Sfântul Botez, omul se leapădă de satana şi se îmbracă cu Hristos; se face locaş al Duhului Sfânt şi primeşte putere să se facă fiu al lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Are întru sine seminţele tuturor virtuţilor, „darurile Botezului”, ale Mirungerii, şi omului nu-i mai rămâne decât să dea lucrarea cea din afară, prin împlinirea poruncilor, ca să crească omul cel nou, născut din Sfântul Botez. De aceea, Sfinţii Părinţii zic că viaţa duhovnicească este o desfăşurare a acestor puteri, o „actualizare a darurilor Botezului şi Mirungerii”. Virtuţile deci, fiind lucrarea Sfântului Duh din om, sunt numite şi ele „duhuri”, ca şi izvorul din care curg. Aşa numeşte şi proorocul Isaia darurile Sfântului Duh zicând: „duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului...” (Isaia 11, 2-3). Deci, cele patru duhuri bune: duhul curăţiei, al smereniei şi celelalte nu sunt îngeri, ci daruri ale Sfântului Duh şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să nu rămână nelucrătoare în noi.

O simplă privire asupra celor două şiruri de „duhuri” ne ajută să înţelegem un lucru foarte însemnat pentru viaţa duhovnicească: duhurile răutăţii se află în afară de noi, deci şi răul este în afară. Duhurile virtuţilor, darurile Sfântului Duh, izvorul binelui se află înăuntrul nostru. Spre rău ne îndeamnă nişte puteri străine de noi; spre bine avem puteri proprii, puterea dumnezeiască din noi. Deci, este mai uşor a face binele decât răul. De aici şi marea răspundere pe care o are omul înaintea lui Dumnezeu şi osânda grea pentru săvârşirea răului.

Cu rost a pus Sfântul Efrem, mai întâi duhurile răutăţii şi în al doilea rând duhurile virtuţilor; pentru că nu putem lucra virtutea, dacă nu ne-am curăţit mai întâi de patimi.”

Se pare că părintele Petroniu se referă doar la ortodocși, doar la cei botezați și ”îmbrăcați cu Hristos”, care primesc putere să se facă Fii ai lui Dumnezeu, nu și la restul oamenilor, adică nu se referă la firea cu care orice om se naște.

1- Dacă la Sfântul Botez omul se leapădă de satana rezultă că omul s-a născut cu satana în firea lui?
2- Dacă duhurile bune le primește la botez ca daruri ale Duhului Sfânt inseamnă că virtuțile nu sunt în firea omului? Deci fără botez e mai ușor a lucra răul decât binele?
3- Dacă după botez satana e lepădată și darurile primite și în plus copilul se împărtășește fără spovadă până la 7 ani, nu înseamnă oare că termenul de 7ani este necesar pentru învățarea și exersarea botezului pocăinței(al lui Ioan) deoarece efectiv nici lepădarea, respectiv nici darurile nu sunt lucrătoare fără dezvoltarea conștiinței?
4- Pentru oameni care nu s-au botezat, oare ar fi valabile aceleași întrebări, oarecum inversate?




P.S.Întrebarea de la punctul 3 este întărită de cuvintele boldate din ultima frază: virtutea vs patimi, care n-au cum să fie lucrătoare la vârsta fragedă a botezului.

[Demetrius]

În prealabil postat de cozia

Multumesc, foarte buna talcuirea. Mi-a mers la inima.

Un detaliu:
Nu stiam ca talantul este o masura de greutate in jur de 40Kg pentru diverse produse inclusiv metale pretioase. Eu credeam ca este vorba de monede si chair ma minunam cit de bun afacerist versat trebuie sa fii pentru a putea scoate profit dintr-o moneda.
Ca urmare talantul reprezinta o suma maricica, o adevarata investitie financiara, cu asta a fost asemuit darul lui DUmnezeu catre oameni.

Dinarul, numai de argint = 4,50 gr

Mina de argint = 727,00 gr
Mina de aur = 818,00 gr

Talantul de argint= 43,620 kg
Talantul de aur =49,077 kg
Edit: Talantul simplu(ca măsură pt greutate)= 34,5kh

La sfârșitul Bibliei (a lui Teoctist) am o pagină anexă pe care sunt trecute tabele cu unități de măsură de pe vremea scrierilor biblice(1230îdH-96dH):
de lungime(de la deget=0,02m până la milă=1480m),
de capacitate pt cereale și lichide(log=0,55l până la kor=388l),
de greutate(de la gheră=0,57gr până la talant 34,5kg),
monede (de la drahmă=3,65gr argint până la talantul de aur=49,077kg)

Referitor la monede scrie că erau din aramă, argint și aur și că în epoca Patriarhilor se practica schimbul în natura(trocul) prin cântărire. Trecerea la sistemul monetar s-a făcut treptat, încheindu-se abia în epoca profeților. La început,aurul și argintul, folosite ca mijloc de schimb circulau în forme și dimensiuni variate și, pentru a li se stabili valoarea, trebuiau cântărite de fiecare dată. De aceea denumirile măsurilor de cântarire s-au dat și celor dintâi monede propriu-zise.

”Codrantul, leptaua, asariul și obolul, mici subdiviziuni monetare din aramă, unele cântărind sub 1 gr, serveau la darea restului și la micile cumpărături zilnice.

Mina(-50 sicli-2.000 drahme) și talantul(-3.000 sicli-12.000 drahme) nu erau monede, ci denumiri de valori monetare mari; pentru investiții, așa cum spui.

Puterea de cumpărare a acestor monede/valori pe vremea Mântuitorului, rezultă din informația că dinarul(4,4gr argint) reprezenta salariul zilnic al unui muncitor agricol(Mt20,13) și asigura întreținerea unui om pe timp de 24 ore(Matei 20.2.9.10.13), (Luca10,35), (Marcu14,5)

[CristianR]

Dragă Demetrius, să știi că, deși a trecut mult timp, teolog tot n-am devenit, însă întrebările pe care le ridici mă provoacă să meditez un pic asupra lor, cu atât mai mult cu cât tema este foarte potrivită pentru acest nou început de urcuș spre Tabor care este Postul Mare.

Se pare că părintele Petroniu se referă doar la ortodocși, doar la cei botezați și ”îmbrăcați cu Hristos”, care primesc putere să se facă Fii ai lui Dumnezeu, nu și la restul oamenilor, adică nu se referă la firea cu care orice om se naște.

Fiind vorba despre cei botezați în Hristos, în accepțiunea sfinților părinți din vremea în care Biserica era nedespărțită, consider că se referă la creștini. Și cum nimeni nu poate să-L mărturisească pe Hristos ca mântuitor decât în Duhul Sfânt - după cum spune Apostolul -, consider că toți cei care Îl mărturisesc sunt creștini. Luați-o ca pe o opinie personală, bazată pe încrederea în dragostea fără limite a lui Dumnezeu, care vrea să ne cuprindă pe toți ca o cloșcă sub aripile Sale.

Dar, într-adevăr, nu se referă la cei lipsiți de botez, ale căror puteri rămân limitate la nivelul firii naturale, iar firea nu se poate depăși pe ea însăși, nu poate învia prin sine.

1- Dacă la Sfântul Botez omul se leapădă de satana rezultă că omul s-a născut cu satana în firea lui?

Aici cred că aș avea eu nevoie de lămuriri de la tine, dacă vrei să-mi dezvălui ceva din specificul credinței tale, respectiv dacă ești un adept al gnosticismului, care consideră firea ca fiind rea în sine. Speranța mea este că nu cauți să identifici citate care par a-ți confirma niște păreri formate de multă vreme, ci că dorești, la fel ca mine, o cercetare onestă, care să ne ducă la întrezărirea adevărului la capătul ei.

Cum firea, adică natura, este creată de Dumnezeu, satana nu poate face parte din ea, el însuși fiind creat ca o entitate aparte, dar care poate parazita natura (firea), preferând să facă aceasta îndeosebi cu omul, pe care-l invidiază pentru că Dumnezeu l-a pecetluit cu chipul Său încă de la Facere. Acest chip n-a dispărut niciodată din om, orice om de pe pământ se naște cu el, îi este constitutiv, însă Căderea întrerupând comunicarea harică a omului cu Dumnezeu (lumea materială ecranând-o și ea), a venit Hristos ca să-l restaureze, să-l înnoiască, să-l pecetluiască din nou cu chipul Său, lucru care se face de data asta în mod asumat de către fiecare om, în libertatea conștiinței, prin credință și mărturisire. Chiar și atunci când, pentru a-l scoate încă de la începutul vieții sale de sub puterea diavolului, nașii asumă credința în numele pruncului, el va trebui, când crește, să și-o asume liber și personal, altfel făcând botezul nelucrător.

2- Dacă duhurile bune le primește la botez ca daruri ale Duhului Sfânt inseamnă că virtuțile nu sunt în firea omului? Deci fără botez e mai ușor a lucra răul decât binele?

Într-adevăr, virtuțile nu sunt naturale, nu țin de fire, ci sunt dumnezeiești și prin ele trecem efectiv... la nivelul următor. Fără botez și eu cred că este mai ușor a lucra răul decât binele, pentru că spre rău este suficient să aluneci, în timp ce pentru bine trebuie să faci un efort, acela de a lua talanții dăruiți la botez și a-i converti în virtuți.

3- Dacă după botez satana e lepădată și darurile primite și în plus copilul se împărtășește fără spovadă până la 7 ani, nu înseamnă oare că termenul de 7ani este necesar pentru învățarea și exersarea botezului pocăinței(al lui Ioan) deoarece efectiv nici lepădarea, respectiv nici darurile nu sunt lucrătoare fără dezvoltarea conștiinței?

Întrebările tale, mai ales aceasta, sunt mai degrabă tehnice, țintind parcă spre 'cum' lucrează harul, Dumnezeu, prin mijloace concrete; or pentru asta trebuie să pătrunzi în tainele Lui, lucru de care nu sunt capabil. Pe mine mă interesează mai mult 'tehnicile duhovnicești' de desprindere de păcat și refacere a legăturii cu Dumnezeu, pe care părintele Petroniu le dezvăluie ca un adevărat maestru spiritual.

Totuși, având în vedere că botezul în Hristos șterge (iertând) păcatul strămoșesc, moștenit de la părinți de orice prunc, înseamnă că după botez avem doar păcatele personale de spovedit, iar un copil până la șapte ani, cu o conștiință în formare, este considerat fără păcat. În orice caz, fără păcate mari care l-ar opri de la Împărtășanie, aceasta din urmă fiind ea însăși primită 'spre iertarea păcatelor'.

Botezul pocăinței, al lui Ioan, a fost util doar în vremea aceea, ca o pregătire a conștiinței pentru a-L primi pe Cel desăvârșit.

4- Pentru oameni care nu s-au botezat, oare ar fi valabile aceleași întrebări, oarecum inversate?

Cred că am atins problema mai sus.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Dragă Demetrius, să știi că, deși a trecut mult timp, teolog tot n-am devenit, însă întrebările pe care le ridici mă provoacă să meditez un pic asupra lor, cu atât mai mult cu cât tema este foarte potrivită pentru acest nou început de urcuș spre Tabor care este Postul Mare.

Bine că te-ai întors, la un moment dat ridicai întrebări de etică cu privire la unele neconformităţi în gestiunea unei firme şi de acolo n-am mai auzit de tine nimic.

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Dragă Demetrius, să știi că, deși a trecut mult timp, teolog tot n-am devenit, însă întrebările pe care le ridici mă provoacă să meditez un pic asupra lor, cu atât mai mult cu cât tema este foarte potrivită pentru acest nou început de urcuș spre Tabor care este Postul Mare.

Mulțumesc mult pentru răspuns și pentru solicitudinea arătată ca înainte cu mult timp.

Chiar dacă că n-ai absolvit nicio unitate de învățământ de specialitate, eu tot te creditez ca înțelept în subiecte de teologie și de aceea am profitat de ocazia rarisimă pe care ne-a oferit-o linkul părintelui Petroniu (postat de Rappy).

În prealabil postat de CristianR

Fiind vorba despre cei botezați în Hristos, în accepțiunea sfinților părinți din vremea în care Biserica era nedespărțită, consider că se referă la creștini. Și cum nimeni nu poate să-L mărturisească pe Hristos ca mântuitor decât în Duhul Sfânt - după cum spune Apostolul -, consider că toți cei care Îl mărturisesc sunt creștini. Luați-o ca pe o opinie personală, bazată pe încrederea în dragostea fără limite a lui Dumnezeu, care vrea să ne cuprindă pe toți ca o cloșcă sub aripile Sale.

Dar, într-adevăr, nu se referă la cei lipsiți de botez, ale căror puteri rămân limitate la nivelul firii naturale, iar firea nu se poate depăși pe ea însăși, nu poate învia prin sine.

Spre deosebire de Scriptură, care se referă la firea naturală omului căruia îi este propovăduită Evanghelia.

În prealabil postat de CristianR

Aici cred că aș avea eu nevoie de lămuriri de la tine, dacă vrei să-mi dezvălui ceva din specificul credinței tale, respectiv dacă ești un adept al gnosticismului, care consideră firea ca fiind rea în sine. Speranța mea este că nu cauți să identifici citate care par a-ți confirma niște păreri formate de multă vreme, ci că dorești, la fel ca mine, o cercetare onestă, care să ne ducă la întrezărirea adevărului la capătul ei.

Specificul credinței mele este Hristos (este El gnostic?), pe Care L-am găsit în Scriptură și astfel El mi-a format, nu de multă vreme, păreri pentru care eu caut tot în Scriptură, onest, nu confirmare, ci infirmare, pentru a mi le reconfigura, dacă este cazul.

22. Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!(Rom14,22)

În prealabil postat de CristianR

Cum firea, adică natura, este creată de Dumnezeu, satana nu poate face parte din ea, el însuși fiind creat ca o entitate aparte, dar care poate parazita natura (firea), preferând să facă aceasta îndeosebi cu omul, pe care-l invidiază pentru că Dumnezeu l-a pecetluit cu chipul Său încă de la Facere. Acest chip n-a dispărut niciodată din om, orice om de pe pământ se naște cu el, îi este constitutiv, însă Căderea întrerupând comunicarea harică a omului cu Dumnezeu (lumea materială ecranând-o și ea), a venit Hristos ca să-l restaureze, să-l înnoiască, să-l pecetluiască din nou cu chipul Său, lucru care se face de data asta în mod asumat de către fiecare om, în libertatea conștiinței, prin credință și mărturisire. Chiar și atunci când, pentru a-l scoate încă de la începutul vieții sale de sub puterea diavolului, nașii asumă credința în numele pruncului, el va trebui, când crește, să și-o asume liber și personal, altfel făcând botezul nelucrător.

Dacă satana nu face parte din firea omului și a naturii, cum de se face la botez, la 40 de zile de la naștere, lepădarea de satana? Sau sugerezi că lepădarea nu este altceva decât un fel de ”tămâiere” a inimii înainte de a primi pe Duhul Sfânt?

Natura pe care a creat-o Dumnezeu nu este desăvârșită pentru că o percepem aici/acum într-un moment de tranziție printr-un nivel limitat de conștiință, însă totuși este perfectă fiindcă tranziția naturii are ca ”finalitate” veșnicia.

În prealabil postat de CristianR

Într-adevăr, virtuțile nu sunt naturale, nu țin de fire, ci sunt dumnezeiești și prin ele trecem efectiv... la nivelul următor. Fără botez și eu cred că este mai ușor a lucra răul decât binele, pentru că spre rău este suficient să aluneci, în timp ce pentru bine trebuie să faci un efort, acela de a lua talanții dăruiți la botez și a-i converti în virtuți.

Da, transcendența nu-i firească, se lucrează de Duhul Sfânt în toți.

În prealabil postat de CristianR

Întrebările tale, mai ales aceasta, sunt mai degrabă tehnice, țintind parcă spre 'cum' lucrează harul, Dumnezeu, prin mijloace concrete; or pentru asta trebuie să pătrunzi în tainele Lui, lucru de care nu sunt capabil. Pe mine mă interesează mai mult 'tehnicile duhovnicești' de desprindere de păcat și refacere a legăturii cu Dumnezeu, pe care părintele Petroniu le dezvăluie ca un adevărat maestru spiritual.

Totuși, având în vedere că botezul în Hristos șterge (iertând) păcatul strămoșesc, moștenit de la părinți de orice prunc, înseamnă că după botez avem doar păcatele personale de spovedit, iar un copil până la șapte ani, cu o conștiință în formare, este considerat fără păcat. În orice caz, fără păcate mari care l-ar opri de la Împărtășanie, aceasta din urmă fiind ea însăși primită 'spre iertarea păcatelor'...

Bănuiesc că spui că ești incapabil de a pătrunde tainele Lui doar pentru a te smeri mai mult și mă bucur pentru tine, însă oare această autolimitare nu e sinonimă cu îngroparea talantului?

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Aici cred că aș avea eu nevoie de lămuriri de la tine, dacă vrei să-mi dezvălui ceva din specificul credinței tale, respectiv dacă ești un adept al gnosticismului, care consideră firea ca fiind rea în sine. Speranța mea este că nu cauți să identifici citate care par a-ți confirma niște păreri formate de multă vreme, ci că dorești, la fel ca mine, o cercetare onestă, care să ne ducă la întrezărirea adevărului la capătul ei.

Cum firea, adică natura, este creată de Dumnezeu, satana nu poate face parte din ea, el însuși fiind creat ca o entitate aparte, dar care poate parazita natura (firea), preferând să facă aceasta îndeosebi cu omul, pe care-l invidiază pentru că Dumnezeu l-a pecetluit cu chipul Său încă de la Facere. Acest chip n-a dispărut niciodată din om, orice om de pe pământ se naște cu el, îi este constitutiv, însă Căderea întrerupând comunicarea harică a omului cu Dumnezeu (lumea materială ecranând-o și ea), a venit Hristos ca să-l restaureze, să-l înnoiască, să-l pecetluiască din nou cu chipul Său, lucru care se face de data asta în mod asumat de către fiecare om, în libertatea conștiinței, prin credință și mărturisire. Chiar și atunci când, pentru a-l scoate încă de la începutul vieții sale de sub puterea diavolului, nașii asumă credința în numele pruncului, el va trebui, când crește, să și-o asume liber și personal, altfel făcând botezul nelucrător.

Firea nu este rea în sine și n-a fost creată în scop rău, din contră, însă legată strâns de suflet, are o influență mereu contrară destinului sufletesc, după cum e scris:

17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.(Gal5,17)

Datorită influenței mereu contrare a trupului(a materiei, a lumii) către suflet, sufletul va ajunge cu ajutorul Duhului Sfânt să se întărească și să se opună, iar mai târziu, să supună trupul(materia, lumea) destinului său divin, aducându-i transcendența(învierea), după cum este scris:

33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.(In16,33)

Influențarea permanentă și contrară a sufletului de către trup, materie și lume se face prin toate(5) organele de simț trupești (auz, văz, gust, miros, simț tactil), care toate servesc instinctual trupul ca să trăiască mai bine, la acestea adăugându-se și rațiunea(dpmdv) până la intervenția Duhului Sfânt, în urma căreia este definită ca fiind satana, dar nu ca duh rău în sine, ci doar ca influență materială asupra sufletului omenesc exclusiv întrupat.

De aici se poate deduce că satana nu ar fi o creație aparte a naturii materiale, ci neapărat inclusă în ea.



P.S. Vorbind despre Duhul Sfânt nu m-am referit la cei botezați ortodox, ci pur și simplu la Duhul Sfânt, Care poate acționa(dpmdv) și în afara botezului asupra celor educați.