Despre Taina Sfintei Impartasanii

[delia31]

In continuarea disputei paine versus azima de pe topicul Despre Viclenia Sectantilor, as vrea sa fac o dedicatie pt. Adriana si Tricesimus dar nu numai si o postez aici pt. ca mi se pare mai adecvat.

Pt. Adriana, pt. ca face parte dintr-o categorie speciala de cautatori preocupati pana la exces de detalii fizice, concrete, exterioare, istorice, cercetand Scriptura cu un acut simt de detectiv, ceea ce pe de-o parte nu ar trebui sa fie rau in sine, dar pe de alta parte, cu prea putine reverberatii pt. mantuire.
Orice ortodox ar sfatui-o sa-si continue cercetarile teoretice dar neaparat
sa-si exerseze prin exercitiu ascetic „retina launtrica”, singura prin care toate perechile de paradoxuri si contradictii biblice capata sensuri launtrice intr-un sublim si inefabil si metafizic coincidentia opositorum.

Pt. Tricesimus – pt. ca neaga cu vehementa transfigurarea in chip tainic a painii si vinului euharistic in Insusi Trupul si Sangele lui Hristos, fiind mult prea preocupat de detalii tehnice, de chitibusuri, de izma, marar si chimen in defavoarea tainelor de negrait.


Dedicatia e o interpretare in cheie ortodoxa a calatoriei initiatice a celor doi pelerini razleti, Luca si Cleopa ce se intoarceau de la Ierusalim spre Emaus.
Pe topicul cu Viclenia sectantilor, s-a ajuns la ideea ca Euharistia din Prima zi a Invierii din care s-au impartasit Luca si Cleopa, s-a savarsit cu azimi fiind in toiul Sarbatorii Azimilor.

Ideea dedicatiei e simpla – trecerea din registrul preocuparilor fizice in cel al preocuparilor metafizice, din registrul tehnic in cel mistic.
Hristos a zis asta cu alte cuvinte pe drumul de la Ierusalim la Emaus, cuvinte al caror sens launtric il putem sesiza cu acea retina launtrica de care ziceam.

urmeaza partea 2

[delia31]

2.
In Duminica Invierii, pe drumul spre Emaus, Luca si Cleopa isi vorbesc cu patos despre ultimele intamplari, din viata invatatorului lor.

La fel si noi, mai ales pe forumul asta, vorbim atatea despre El, despre ce a facut, cum a facut, cand a facut, ce a mancat la Cina, cum a mancat, cand a fost Cina, in ce data, la ce ora, inainte sau dupa pregatirea azimilor, ce a zis, ce n-a zis, ce a vrut sa zica, ce i s-a intamplat, cum au inteles unii, cum l-au perceput altii. Interminabile discutii!

Intr-un fel, toti parcurgem acest “drum al intrebarilor” de la Ierusalim la Emaus ! Toti avem intrebari, lacune, nedumeriri. Si le dezbatem pe drum, ca Luca si Cleopa. Unii, mult prea aprins si cu prea mult patos, ravna si strategii detectivistice.

Daca nici macar cei apropiati Lui nu au fost scutiti de nedumeriri, de noi ce sa mai zicem?

Dar nici Luca si Cleopa nu fac exceptie si au intrebari multe fara raspunsuri. Sunt nauci, nedumeriti.
Il cunoscusera destul de bine pe Domnul, nu puneau la indoiala realitatea Lui, nici ceea ce propovaduise, vazusera cu ochii lor minunile si puterea Lui, dar nu erau in stare sa priceapa.
Probabil puneau si ei evenimentele cap la cap, in acelasi stil ca pe topicul celalalt cam ca si cum detectivii de la FBI fac reconstituiri ale evenimentelor.

Se intorceau acasa de la Ierusalim, plini de intrebari, abatuti, nedumeriti si intristati. Atat de nedumeriti, incat nu s-au sfiit sa-I impartaseasca nelinistile si intrebarile lor si Calatorului misterios ce li se alaturase, cam pe neasteptate si cam din senin, in drumul catre Emaus.

Calatorul, nu vrea altceva, se pare, decat companie pe drum si din una in alta, ajunge El, „singurul strain de tot ce se intamplase” sa le talcuiasca profetiile despre Mesia.

urmeaza partea 3

[delia31]

3.
Razletii pelerini, intorsi de la Ierusalim, il asculta, ii dau dreptate. Cu toate astea, pur si simplu nu-L recunosc.
Nu e singurul caz in care nu e recunscut. Si Maria Magdalena il confundase cu gradinarul, cei 11 nu indraznesc sa-L intrebe cine e, desi stiau ca Domnul este.

Doar ca ce se intampla cu Luca si Cleopa e altceva: nu e vorba de incapacitatea lor de a percepe Invierea, ci de faptul ca Insusi Cel Inviat le tine ochii launtrici inchisi. Hristos, insusi opereaza asupra lor neputinta de a-L identifica.

Cu alte cuvinte, El refuza sa li se descopere, dar nu ascunzandu-se sub o oarecare masca, in spatele unui alt chip sau al unei infatisari, ci punandu-i pe ei in situatia de a
nu-L recunoaste. De ce face asta? De ce-i tine in suspans? De ce avea interesul sa nu fie recunoscut de propriii lui prieteni? Ce vrea de fapt sa arate? Nu sunt deja destul de confuzi?

Nu stim inca de ce a facut Domnul asa. Putea foarte bine sa nu bata atata amar de drum pe jos, sa li se arate inca de la Ierusalim. Dar nu. El are alte planuri cu ei (si prin extensie cu noi toti). Parcurgerea unui drum. Calatoria initiatica, pregatitoare pt. ce avea sa urmeze.

Din una in alta, ajung la Emaus.
Calatorul misterios se face ca are treaba in alta parte si ca vrea sa-si continue drumul mai departe. Se face doar.
In realitate, e in expectativa. N-are nici o alta treaba in alta parte. Ce treaba sa aiba? Nu li s-a alaturat intamplator pe drum. Ci providential; Absolut providential! Cu reverberatii pana la sfarsitul lumii ! Asta era treaba Lui - sa parcurga cu ei (si de atunci cu fiecare dintre noi) un drum.
Nu le-a vorbit tot drumul degeaba. Nu le-a „tinut” degeaba ochii inchisi.
Poate aflam totusi ce interes a avut sa nu se lase recunoscut.

Vrea desigur sa ramana cu ei, dar asteapta ca si ei sa vrea acelasi lucru. Respecta intotdeauna libertatea si mai e si politicos (cum altfel?), nu se autoinvita singur la ei.
Stia desigur ca ucenicii ar fi putut tot atat de usor sa-L lase sa-si vada de drum, sa-I multumeasca de vorba inteleapta, cu parere de bine ca s-au intalnit pe cale.

In timp ce ochii le erau tinuti sa nu-L cunoasca, in timp ce pe drum, mintea le bajbaie, inima parca intelege, doar ca nu se poate exprima pe intelesul ratiunii.

In timp ce peste ochii mintii le asternuse ceata, peste inima facuse sa le dogorasca soarele.
De unde pana unde senzatia ca „ardea inima in ei”? De la ei putere? Nu prea cred.
El li se imbiase. Da, dar nu din afara, ci discret din interior, prin acea inexplicabila dogoare duhovniceasca. Aprinsese scanteiuta in inima lor cand le talcuia scripturile si se astepta ca ajunsi la destinatie, sa nu o stinga, sa o lase sa devina foc ce lumineaza.

urmeaza partea 4

[delia31]

4.
Ei nu aveau decat sa rezoneze la imboldurile Lui divine. Ceea ce au si facut, apucandu-se sa-L roage si inca staruitor, ne zice Scriptura, insistand sa ramana la ei. Misteriosul calator, "se lasa in cele din urma induplecat" de rugamintile lor staruitoare.

Il primesc in casa ca pe un drumet ostenit si flamand iar optiunea lor de a-L opri la ei, avea sa-i duca la o revelatie surprinzatoare.

Il poftesc cu drag la masa lor. In timpul cinei, oaspetele misterios, ce face? Isi ridica privirea la cer, multumeste, binecuvinteaza si frange painea. Apoi le-o da fiecaruia sa manance.In timp ce au inca imubcatura in gura, intr-o fractiune de secunda, flacara aprinsa inca de pe cale, creste urias ca focul unei explozii si arunca dintr-odata lumina peste toata intamplarea .
Intr-o fractiune de secunda, solzii de pe ochii lor launtrici se desprind si cad. Intr-o fractiune de secunda, isi recunosc invatatorul dar nu dupa chip, ci dupa gestul revelator si gustul harului. In aceeasi fractiune de secunda, El se face de indata nevazut.

Aici se termina relatarea. Ca si in alte locuri, dincolo de relatarea in sine, mie mi se pare esentiala partea mistica, tainica a evenimentelor. Nu cunoasterea relatarii e importanta, ci intelegerea partii ei tainice. Pt. ca in evenimentul de la Emaus, nu doar Luca si Cleopa sunt protagonisti, ci fiecare in parte.
Ce s-a intamplat la Emaus e o revelatie nu doar pentru cei doi si fartatii lor care au aflat ulterior. E o invitatie pt. toti, o invitatie la a fi deschisi revelatiei si harului, singurul care ne limpezeste confuziile launtrice.

Toti oamenii lumii suntem de-a lungul vietii calatori de la Ierusalim la Emaus. Nu ma refer la Ierusalimul geografic, ci la cel launtric.
In inteles tainic, Ierusalimul poate insemna mintea omului. Zona rationala, partea de sus -care filtreaza tot: evenimente, date, informatii, studii, documente, discutii, dezbateri interminabile dar totusi ii lipseste ceva. Totusi, lucrurile nu se leaga, nu se inlantuie logic, sunt prea multe piese care nu se imbina. Sinopticii nu se potrivesc cu evanghelistul Ioan etc.

De acolo, din Ierusalimul mintii, trebuie sa ne coboram la Emaus-ul inimii, care nu e altceva decat locul intalnirii de taina cu Hristos.
Drumul asta de la minte la inima e neaparat descendent, neaparat o coborare, neaparat smerire a mintii care oricum are tendinta trufasa de a se inalta singura.
Inaltarea mintii l-a prabusit pe Lucifer, inaltarea mintii l-a prabusit pe Adam , inaltarea mintii i-a impins pe farisei si carturari sa comploteze impotriva lui Hristos. Cine mai mult decat carturarii Ierusalimului stiau mai bine cu mintea cuvintele scripturii si toate randuielile iudaice? si cine a inteles cel mai putin cu inima?

Daca mintea omului nu coboara discret spre inima, nu se va intalni cu ea, iar de nu se vor intalni, omul ramane scindat, fragmentat, lipsindu-i mereu ceva. Inainte de cadere, mintea si inima si vointa erau unite. Ratiunea si simtirea si vointa sunt facute dupa chipul Treimii. Noi le avem scindate, dar misiunea noastra e sa-L lasam pe Hristos sa le faca din nou strans unite. Sa nu i ne opunem cand vrea sa le uneasca din nou ca la inceput.


urmeaza partea 5

[delia31]

5. Luca si Cleopa erau foarte preocupati de Hristos. Nu discutau despre altceva. Tot orasul si imprejurimile vuiau. Asa cum vuieste si forumul asta.
Si noi, aici pe forumul asta suntem preocupati. Suntem ca Luca si Cleopa, discutand aprins despre marele Personaj lipsa.
Dar se pare ca nu e suficient doar sa fim preocupati, sa dezbatem pe drumul de la Ierusalim, sa stim toate evenimentele, sa le analizam pe toate partile, sa stim exact cu precizie geometrica tot desfasuratorul, sa reconstituim de la a la z, cu ora exacta tot ce s-a intamplat, sa n-avem lacune in informatii.

De-a lungul acestui drum initiatic al intrebarilor, tuturor ni se alatura Hristos pe cale, la un moment dat fara sa ne dam bine seama, fara sa-L recunoastem. Vorbim despre ce i s-a intamplat, vorbim despre El la persoana a 3-a, avem un oarecare sentiment ca „arde in noi inima pe cale”, dar nu reusim sa ne desprindem de ipostaza lui istorica, nu reusim sa punem cap la cap ce s-a intamplat.

Evenimentul de la Emaus e providential si revelator. Nu s-a intamplat degeaba. Si nu s-a intamplat doar pt. Luca si Cleopa.
E o invitatie la a schimba ordinea prioritatilor in cautarea noastra. Nu pe Hristosul istoric din carti si documente trebuie sa-L cautam de acum cu ardoare (desi nu e de neglijat nici aspectul asta), ci pe Hristosul metaistoric. Nu doar cu ratiunea , ci si cu inima.

E o invitatie la a accepta ca dupa Inviere, Hristos cel rastignit si inviat nu se retrage in Cerul Lui inaccesibil, ci e cu noi pana la sfarsitul veacurilor, ca strabate metaistoric timpul doar ca in alt fel: in chip de paine, franta si oferita spre mancare. Ca de acum ni se infatiseaza prin Duhul Sfant altfel.
Frangerea painii la Emaus si disparitia Lui imediata sunt modul prin care El ne arata cum ne poate deveni accesibil. S-a terminat era Hristosului istoric. Incepe era liturgica, in care El e cu noi pana la sfarsitul veacurilor. Nu doar la sfarsit avem sa ne intalnim cu El !

Hristos ni se alatura pe drum, merge pe-aproape, totul e sa-i simtim caldura. Ucenicii i-o simtisera in inima, fara sa priceapa cu mintea.
La fel face si cu fiecare din noi. Merge alaturi de noi pana in apropierea Emaus-ului inimii.
Se va face ca are treaba mai departe, rastimp in care, daca chiar suntem preocupati de El, il vom ruga staruitor sa nu plece de la noi, sa ramana la noi.

De ne multumim doar sa stim cu lux de amanunte si detalii totul DESPRE EL, dar nu Il vrem pe El-Cuvantul cu noi la masa, vom ramane in continuare cu ochii tinuti sa nu-l recunoastem, iar EL va pleca mai departe. De vom vorbi in continuare despre El la persoana a 3-a ca si cum El nu e prin preajma, de nu staruim in rugaciune sa ramana la noi, isi va vedea intristat de drum iar noi nu vom sti ce am ratat.

De staruim sa-L tinem la noi, "se va lasa induplecat" si va ramane la noi si va cina cu noi si doar in frangerea painii ne va lua solzii de pe ochii.

urmeaza partea 6

[delia31]

6.
V-ati intrebat vreodata unde a disparut Hristos imediat dupa ce le-a dat luiLuca si Cleopa painea sa manance? Versetul asta „si indata Hristos S-a facut nevazut de la ei" mi se pare absolut revelator. Unde putea sa dispara Hristos?
El oricum depaseste spatiul si timpul, metaspatiul si metatimpul. De inaltat la cer cu trupul,
S-a inaltat abia peste 40 de zile. Unde disparuse totusi? Nu ni se spune in text, dar se intelege din metatext.
Raspunsul ortodox: prezenta Lui exterioara li s-a interiorizat, Cel ce fusese in afara lor, le era acum inlauntru, li s-a facut nevazut pt. ca de acum il asimilasera euharistic. Hristos li se restituise in intregime prin har in taina painii euharistice.
Hristos a „disparut” nici mai mult, nici mai putin, decat in launtrul sufletelor lor.

De acum, Luca si Cleopa nu mai au nedumeriri si indoieli, decat certitudini. Certitudinea ca „cel ce mananca Trupul Meu ramane intru Mine si Eu intru El”. Au inteles ca ce se petrecuse cu ei nu era o joaca divina de v-ati ascunselea, ci modul prin care Dumnezeu ne implica pe fiecare in propria Lui descoperire.


Hristos sa fie cu noi toti, pe drumul intrebarilor de la "Ierusalimul mintii" la "Emausul inimi".

[Adriana3]

Multumesc Delia pentru aceste cuvinte :)
Dar am remarci de facut, te asteptai, asa-i? :)
Domnul le-a vorbit celor doi tot drumul despre El, mai precis despre ceea ce spuneau Scripturile despre El, timp in care inima lor ardea, dupa care le-a dat Euharistia si li s-a deschis ochii. Daca Euharistia singura ar fi ajuns, ce sens sa le desluseasca lor Scripturile (adica VT) care vorbeau despre El? Deci toate isi au rostul lor. Cum ne desluseste noua astazi aceste Scripturi daca nu prin "cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide, cere si vei primi"?
Iar a doua remarca: Iisus s-a facut nevazut dar asta nu inseamna ca cei doi stiau acum totul. Ci cu siguranta au tot invatat in viata lor iar Iisus a reaparut din nou si din nou acolo unde doi sau mai multi s-au adunat in rugaciune in numele Lui. Si cred ca o face si cu noi daca suntem sinceri in cautarile noastre.
Si pentru a da un exemplu: Sf. Petru a fost primul (dupa Sf. Ioan Botezatorul) care a recunoscut divinitatea lui Iisus prin putere de la Dumnezeu Tatal, a ascultat zi de zi invatatura Domnului, a fost umplut de Duh Sfant la Cincizecime, si cu toate acestea continua sa vada neamurile necurate si sa evite orice contact cu ele. Iar Domnul, cu rabdare, a continuat sa il invete voia Sa. Deci ochii nu se deschid dintr-o data mari ca cepele din intuneric in plina lumina caci am orbi si nu am mai vedea nimic, ci se deschid progresiv, putin cate putin. Asa a fost si cu cei doi calatori mentionati, ochii li s-au deschis, dar nu larg, ci putin, Domnul a disparut sa nu-i orbeasca cu lumina Sa, si cu siguranta a mai aparut din nou si din nou pana ochii s-au deschis tot mai mult.

Toate pentru a-ti spune ca toate merg impreuna, cautarea si trairea. Pe site insa tu vezi numai prima dintre ele, cautarea, pentru ca nu putem lua Euharistia pe site. Din pacate, aceasta a doua parte, este foarte mult restrictionata la ortodocsi in loc sa fie exact pe dos, sa se dea cu generozitatea pe care a avut-o mereu si Domnul.

[Mihailc]

În prealabil postat de Adriana3

Multumesc Delia pentru aceste cuvinte :)
Dar am remarci de facut, te asteptai, asa-i? :)
Domnul le-a vorbit celor doi tot drumul despre El, mai precis despre ceea ce spuneau Scripturile despre El, timp in care inima lor ardea, dupa care le-a dat Euharistia si li s-a deschis ochii. Daca Euharistia singura ar fi ajuns, ce sens sa le desluseasca lor Scripturile (adica VT) care vorbeau despre El? Deci toate isi au rostul lor. Cum ne desluseste noua astazi aceste Scripturi daca nu prin "cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide, cere si vei primi"?
Iar a doua remarca: Iisus s-a facut nevazut dar asta nu inseamna ca cei doi stiau acum totul. Ci cu siguranta au tot invatat in viata lor iar Iisus a reaparut din nou si din nou acolo unde doi sau mai multi s-au adunat in rugaciune in numele Lui. Si cred ca o face si cu noi daca suntem sinceri in cautarile noastre.
Si pentru a da un exemplu: Sf. Petru a fost primul (dupa Sf. Ioan Botezatorul) care a recunoscut divinitatea lui Iisus prin putere de la Dumnezeu Tatal, a ascultat zi de zi invatatura Domnului, a fost umplut de Duh Sfant la Cincizecime, si cu toate acestea continua sa vada neamurile necurate si sa evite orice contact cu ele. Iar Domnul, cu rabdare, a continuat sa il invete voia Sa. Deci ochii nu se deschid dintr-o data mari ca cepele din intuneric in plina lumina caci am orbi si nu am mai vedea nimic, ci se deschid progresiv, putin cate putin. Asa a fost si cu cei doi calatori mentionati, ochii li s-au deschis, dar nu larg, ci putin, Domnul a disparut sa nu-i orbeasca cu lumina Sa, si cu siguranta a mai aparut din nou si din nou pana ochii s-au deschis tot mai mult.

Toate pentru a-ti spune ca toate merg impreuna, cautarea si trairea. Pe site insa tu vezi numai prima dintre ele, cautarea, pentru ca nu putem lua Euharistia pe site. Din pacate, aceasta a doua parte, este foarte mult restrictionata la ortodocsi in loc sa fie exact pe dos, sa se dea cu generozitatea pe care a avut-o mereu si Domnul.

Adriana, dacă ar fi vreo concluzie pe care am putea să-o exprimăm la cele scrise de tine mai sus, atunci ea ar suna cam aşa: Hristos a venit în lume să-i încurce pe oameni în speculaţii metafizice aproape insolubile, şi apoi tot El să-i lămurească prin raţionamente perfect carteziene, pe gustul curiozităţii lor neastâmpărate şi imposibil de potolit cu o chestie mediocră cum ar fi credinţa.
Dacă citeşti textul, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Adică: Domnul le ţinea un discurs formidabil despre El Însuşi, iar ei , absorbiţi de teorie nici măcar nu şi-au dat seama că persoana care le vorbeşte e chiar Cel despre care doreau ei să agonisească hrană pentru minte şi nu hrană pentru Viaţă.
Abia când Hristos a relaţionat euharistic cu ei, adică ecleziastic avant la lettre, L-au cunoscut cu adevărat, arătând că Evanghelia nu se înţelege prin efort intelectual individual şi convingere mentală, ci prin relaţionare cu subiectul veştii celei bune şi împreună ceilalţi receptori ai binevestirii. Au aflat Adevărul doar în evenimentul eclezial, în centrul căruia se află Euharistia ca expresie concretă a unui adevăr mai presus de orice adevăr: Dumnezeu este dragoste, dragoste împărtăşită, singura dragoste posibilă.
Morala: nu putem să-L cunoaştem pe Domnul în teoriile despre El, ci doar experimentând în mod practic, laolaltă cu ceilalţi, comuniunea reală ce se petrece în Biserică prin aducerea la faptă a poruncilor: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău; să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi".(Matei 22;37,39). Aceasta este adevărata căutare Împărăţiei, iar altele, ne asigură Domnul, "ni se vor da pe deasupra" (Matei 6;33).

[delia31]

Draga Adriana, sa-ti zic un cuvant de-al mitropolitului Bartolomeu: ,,Cu omul adamic Creatorul vorbea într`un singur limbaj; omul căzut n`a mai înţeles graiul îngerilor, şi`ntru târziu s`a pomenit Moise că tocmai pe el, bâlbâitul, îl trimite Dumnezeu să le grăiască oamenilor cuvintele Sale.
– Cum o voi face, Doamne, de vreme ce sunt gângav?
– Tu, într`adevăr, eşti, dar Aaron, fratele tău, nu e. Eu îţi voi spune ţie, tu îi vei spune lui, el le va spune oamenilor, şi astfel tu vei fi pentru el ceea ce sunt Eu pentru tine. Cuvântul devenise cuvinte."

Odata cu Invierea, noi avem de parcurs drumul invers. De la cuvinte la Cuvant. Cuvintele Scripturii trebuie sa devina din nou ceea a fost la inceput.
,,La inceput a fost Cuvantul,,
si Cuvantul s-a facut Trup
si ni s-a dat noua spre mancare.

Ca sa intelegem meta-logica si cuvintele Scripturii, nu doar franturi si piese disparate, care uneori se bat cap in cap, tre’ sa fim conectati launtric la Cel ce este Logosul, Cuvantul.


Mantuirea nu-i conditionata de cunoasterea detaliilor exterioare, a adevarurilor istorice, cronologice, ci imparatia cerurilor aceasta este: sa Il cunoastem pe viu pe Cel Viu care ni se da in Sf. Euharistie.
Or, vorba lui Tutea, o babuta analfabeta, murdara pe picioare care se roaga si se impartaseste in Liturghie, sincer si fara indoieli de teoretician, e mai aproape de Hristos decat un rationalist, PhD in Teologie la Sorbona sau Heidelberg si care-L cauta pe Dumnezeu mai mult in biblioteci si printre cuvinte prafuite despre El.

Odata cu Invierea, s-a terminat era Hristosului istoric si a inceput era liturgica a Hristosului euharistic.(mho)
La nimic nu ne-ar folosi de am sti toata Scriptura PE DINAFARA daca nu ni se dezvaluie sensul ei tainic PE DINLAUNTRU.
Nu sustin sa nu mai cautam, cercetam, citim etc. , ci sa nu uitam prioritatile.

Hristos cu tine.

[delia31]

În prealabil postat de Mihailc

Adriana, dacă ar fi vreo concluzie pe care am putea să-o exprimăm la cele scrise de tine mai sus, atunci ea ar suna cam aşa: Hristos a venit în lume să-i încurce pe oameni în speculaţii metafizice aproape insolubile, şi apoi tot El să-i lămurească prin raţionamente perfect carteziene, pe gustul curiozităţii lor neastâmpărate şi imposibil de potolit cu o chestie mediocră cum ar fi credinţa.
Dacă citeşti textul, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Adică: Domnul le ţinea un discurs formidabil despre El Însuşi, iar ei , absorbiţi de teorie nici măcar nu şi-au dat seama că persoana care le vorbeşte e chiar Cel despre care doreau ei să agonisească hrană pentru minte şi nu hrană pentru Viaţă.
Abia când Hristos a relaţionat euharistic cu ei, adică ecleziastic avant la lettre, L-au cunoscut cu adevărat, arătând că Evanghelia nu se înţelege prin efort intelectual individual şi convingere mentală, ci prin relaţionare cu subiectul veştii celei bune şi împreună ceilalţi receptori ai binevestirii. Au aflat Adevărul doar în evenimentul eclezial, în centrul căruia se află Euharistia ca expresie concretă a unui adevăr mai presus de orice adevăr: Dumnezeu este dragoste, dragoste împărtăşită, singura dragoste posibilă.
Morala: nu putem să-L cunoaştem pe Domnul în teoriile despre El, ci doar experimentând în mod practic, laolaltă cu ceilalţi, comuniunea reală ce se petrece în Biserică prin aducerea la faptă a poruncilor: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău; să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi".(Matei 22;37,39). Aceasta este adevărata căutare Împărăţiei, iar altele, ne asigură Domnul, "ni se vor da pe deasupra" (Matei 6;33).

foarte frumos ai pus punctul pe j, Mihai.
in a nutshell - nu cunoasterea teoretica limpezeste Taina, ci Taina limpezeste cunoasterea.