Consecintele abuzurilor sexuale

[AGabriela]

Doamne ajuta!

Care credeti ca ar fi putea fi consecintele unor abuzuri sexuale din copilarie/maturitate asupra unei femei care se afla la o varsta la care isi doreste o familie? Credeti ca aceste consecinte pot fi pe termen lung? Si cum pot fi vindecate mai mult decat prin rugaciune si psiholog?

Multumesc frumos

[Raoul]

Te referi la impactul asupra persoanei in cauza sau asupra familiei si vietii de familie?

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de AGabriela

Doamne ajuta!

Care credeti ca ar fi putea fi consecintele unor abuzuri sexuale din copilarie/maturitate asupra unei femei care se afla la o varsta la care isi doreste o familie? Credeti ca aceste consecinte pot fi pe termen lung? Si cum pot fi vindecate mai mult decat prin rugaciune si psiholog?

Multumesc frumos

Cred ca difera de la caz la caz. Daca femeia respectiva, dupa un abuz sexual, nu sufera de androfobie, aversiune sexuala si alte daune de tip psihologic care ar aparea dupa un astfel de eveniment traumatizant, poate sa mearga mai departe cu viata ei, sa cunoasca pe cineva si sa isi intemeieze o familie. Insa asta e foarte putin probabil.
Impactul pe care abuzul sexual il are asupra unei femei este imens si e foarte greu sa treci peste asa ceva fara tratament si supraveghere din partea unui psiholog/psihiatru. E un drum anevoios, e nevoie de multa delicatete, rabdare si sprijin din partea celor apropiati.

Insa e foarte important momentul la care are loc abuzul sexual si circumstantele. E o diferenta uriasa intre abuzul sexual asupra unei fetite si cel asupra unei femei ajunsa la varsta maturitatii. De asemenea, e important sa se stie despre ce tip de abuz sexual este vorba: fortare fizica sexuala [viol], forme psihologice de abuz, incest s.a.m.d.

Daca ne dai mai multe detalii poate te putem ajuta cu sfaturi, insa cel mai bine e ca persoana care a fost abuzata sa apeleze la un specialist, deoarece in urma unui astfel de episod vulnerabilitatea psihica si emotionala atinge cote maxime, iar cuvintele unor straini care isi dau cu parerea despre ceva atat de personal, pot sa doara destul de rau.

Un impact decisiv asupra 'calitatii' vietii unui om , il are nu numai unele abuzuri care s-au facut asupra lui din timpul copilariei, cat mai ales viata de dinainte ,cu gandurile si emotiile sale, dar si din timpul sarciniii, a parintinlor viitorului copil!
Important este sa ne amintim ca, totusi, aceste toate cate ni se intampla oricui dintre noi , nu sunt 'pe gratis', ci El a luat cunostinta dinainte de ele, si au totusi o parte in ele pe care o putem valorifica spre bine.
Indiferent ce efecte negative ar putea avea o intamplare asupra noastra, ele pot fi inlaturate daca cere asta cu tot sufletul si cu umilinta Lui, dar si inainte de toate, puterea de a-i ierta pe cei care ni le-au provocat.

[mihaiB]

Roaga-te la Dumnezeu,

psihologul/psihiatru isi face numai meseria lui... asa cum stie mai bine.

Numai Dumnezeu poate vindeca!!

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de mihaiB

Roaga-te la Dumnezeu,

psihologul/psihiatru isi face numai meseria lui... asa cum stie mai bine.

Numai Dumnezeu poate vindeca!!

Sunt n cazuri de femei care din rusine ascund familiei, prietenilor, apropiatilor faptul ca au fost abuzate. Tin necazul in ele si dau intr'o depresie care de multe ori duce la moarte, autoprovocata sau nu. O astfel de gandire nu mi se pare corecta sau normala! Da, credinta are partea ei importanta in vindecare, pentru un om credincios. Dar trebuie ca aceste femei sa fie incurajate sa apeleze la specialisti si la oameni care le pot ajuta. Tu esti barbat, nu stii ce inseamna pentru o femeie sa treaca prin asa ceva. Nu vei putea sti si nu vei putea intelege niciodata cat e de groaznic sa traiesti cu teama, cu rusine, cu dezgust fata de propria persoana, sa te invinovatesti pentru ceea ce ti s'a intamplat, asa cum se intampla cu majoritatea femeilor abuzate. E terifiant si sfasietor sa iti simti trupul murdar clipa de clipa, sa te simti folosita si aruncata la gunoi, ca un obiect vechi si nefolositor, sa ai impresia ca nu valorezi nimic, ca om. In astfel de momente, o femeie are nevoie de incredere in propria persoana, are nevoie sa inteleaga ca nu e vina ei, ci a animalului care a facut asta. Ultimul lucru care ar putea ajuta e conceptia tipica crestinilor cum ca "imi merit crucea" si "asta e pedeapsa pacatelor mele".

[stefan florin]

În prealabil postat de AGabriela

Doamne ajuta!

Care credeti ca ar fi putea fi consecintele unor abuzuri sexuale din copilarie/maturitate asupra unei femei care se afla la o varsta la care isi doreste o familie? Credeti ca aceste consecinte pot fi pe termen lung? Si cum pot fi vindecate mai mult decat prin rugaciune si psiholog?

Multumesc frumos

depinde de taria de caracter a persoanei abuzate. Oricum consecinte sunt, numai in pielea unei femei abuzata sexual sa nu fii (Doamne apara si fereste!). Cel mai bine ar fi sa consulte atat un psiholog cat si un preot. Doamne ajuta!

[AGabriela]

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

[AnnaKarenina90]

În prealabil postat de AGabriela

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

Este groaznic ce ti s'a intamplat! Dar nu prea stiu ce sa spun... Parerea mea personala, cu care sper sa nu te jignesc in vreun fel, e ca poate cumva, inconstient, respingi barbatii din viata ta din teama de a avea incredere si de a te darui complet, asa cum e nevoie intr'o relatie ce ar duce la casatorie si intemeierea unei familii. Dar nu vreau sa judec gresit lucrurile si cred ca mai bine se pricepe psihologul tau la pus un diagnostic.
O recuperare completa depinde de multe lucruri. De cat timp mergi la psiholog? Ti'a recomandat un tratament, ceva in afara sedintelor de terapie? Nu esti depresiva? Nu ti'a sugerat tratament medicamentos in acest sens?
Nu stiu ce sa spun. Abuzurile sexuale repetate asupra unei fetite de aproximativ 7 ani lasa urme adanci, chiar daca sunt mai greu de vazut cu ochiul liber. Acel "viol acceptat" de care vorbeai [care e de fapt, un nonsens, dar cred ca stiu la ce te refereai] denota un comportament sexual deviant si e o dovada a acelor urme de care spuneam mai devreme.

[Solveig]

În prealabil postat de AGabriela

de fapt de un abuz in repetate randuri din frageda copilarie (probabil inainte de varsta de 7 ani deoarece amintirile sunt doar imagini). Pe omul care a facut asta cred ca l-am iertat, ce este drept nu stiu cum voi reactiona cand il voi intalni. De rusine nu mi-e rusine (in sensul ca am puterea sa recunosc ca s-a intamplat asta); nici de ceea ce am facut pentru ca am avut o perioada de cativa ani in care am trait in pacat cu cineva iar acea relatie s-a inceput cu un "viol" acceptat. Aici a fost vina mea. De ce am facut asta: poate datorita mandriei. Am facut-o, din pacate. M-am pocait, am incercat sa-mi indrept viata si am reluat calea ortodoxiei. Dar toate astea au dus la o impietrire acuta a sufletului. Ma scufund pe zi ce trece. Asta nu ar fi nimic daca nu i-as rani si pe cei din jur. Am gasit pe cineva care sa ma inteleaga ca nu mai vreau sa pacatuiesc inainte de casnicie si totusi ma implic (sufleteste vorbint) in relatie pana la un moment dat dupa care mi se impietreste sufletul. Cad in extreme, ori dau vina foarte tare pe mine ca uite cum sunt, ori dau vina pe el ca uite ce faci/nu faci. Tratez cum se poate: duhovnic, psiholog, rugaciunea desi nu am starea necesara, etc. dar parca nimic nu are efect. Daca sunt singura nu-i bine, daca sunt cu cineva iar nu-i bine. Stiu ca nu sunt de manastire nu pentru ca as fi pacatuit, ci pentru ca stiu ca imi doresc o familie, copii. Dar ce fac? cum imi depietrific sufletul? Il rog pe Dumnezeu si pe Maica Sa de un an de zile. Credinta mi-e slaba, nadejdea mi-e slaba, dragostea ori nu exista ori nu o lasa sufletul sa iasa la iveala. Multumesc frumos pentru pareri.

Uite, poate aici gasesti ceva folositor pentru tine
http://www.sfintiiarhangheli.ro/