Prima intalnire a omului cu Hristos are loc in iad

[bin000]

Mergand pe firul durerii l-am gasit pe Dumnezeu...Durerea omului este de fapt vocea lui Dumnezeu care ne cheama spre El.
.Singura posibilitate sa nu mori de durere este sa o traiesti,sa o accepti.Cu cat i te impotrivesti si te zbati mai mult cu atat este mai chinuitoare,dar daca zici doare-ma si fa-ti lucrarea si sfarseste cu mine,apare o bucurie,este incetarea unei impotriviri si trecerea la un alt nivel al constiintei..("Cu Hristos te intalnesti mai intai in iad"-Maica Siluana)

[Ioan_Cezar]

Aceasta este smerenia. Şi bucuria care decurge din ea.

[Ioan_Cezar]

Să aflăm câte cava despre iadul acesta, cei dintre noi care încă nu îl cunoaştem, precum şi despre Pronie şi bucurie duhovnicească, prin cuvintele Cuviosului Sofronie care ne descrie experienţa Sfântului Siluan:

"Lunile treceau, dar chinul atacurilor demonice sporea mereu.
Puterile fizice ale tânărului frate au început să slăbească, curajul îl părăsea. Frica de pierzanie şi deznădejdea îi năpădeau întreaga făptură.
Cine a trecut printr-un lucru asemănător ştie că nici un curaj omenesc, nici o putere omenească nu pot rezista mult timp într-o asemenea luptă duhovnicească. Fratele Simeon se prăbuşea şi el.
A ajuns pe ultima treaptă a deznădejdii şi, aşezat în chilia sa, la sfârşitul după-amiezii, puţin după vecernie gândea:
"Dumnezeu este neînduplecat, nimeni nu poate să Îl îmbuneze."
La acest gând a încercat un sentiment de părăsire totală; sufletul său s-a cufundat în întunericul unei spaime de iad, petrecînd aproape o oră în această stare.

În aceeaşi zi, în timpul săvârşirii vecerniei în paraclisul Sfântului Ilie de la moară, în dreapta uşilor împărăteşti, în locul în care se află icoana Mântuitorului, L-a văzut pe Hristos.
În nepătrunsa Sa purtare de grijă, Domnul S-a arătat tânărului frate şi întreaga sa făptură, chiar şi trupul său s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, acel foc pe care Domnul l-a făcut să coboare pe pământ la venirea Sa (Lc. 12,49).
Vedenia l-a istovit pe Simeon şi Domnul a pierit.

Starea în care s-a găsit atunci Simeon e cu neputinţă de descris. Ştim doar din cuvintele şi din scrierile fericitului stareţ că atunci l-a luminat o mare lumină dumnezeiască, că a fost luat din această lume şi răpit cu mintea în cer, unde a auzit cuvinte negrăite; că atunci a primit ca o nouă naştere de sus (In 1,13; 3,3).
Privirea blândă a lui Hristos, plină de bucurie atoateiertătoare şi nesfârşit de bună, atrăgea la El întreaga făptură a lui Simeon. Vedenia a încetat, dar blândeţea iubirii dumnezeieşti a strămutat mintea sa într-o vedere a Dumnezeirii dincolo de orice chip al acestei lumi."

(Viaţa şi învăţătura Stareţului Siluan Athonitul, pag. 24-25)

[Ioan_Cezar]

"Viaţa duhovnicească a unui ascet creştin e ciudată şi de neînţeles, înfăţişîndu-se ca un ţesut
alcătuit din uimitoare contradicţii:
pe de o parte atacuri demonice, părăsirea de către Dumnezeu, întunericul morţii şi chinurile iadului;
pe de altă parte arătarea lui Dumnezeu şi lumina Fiinţei fără început.

Dar cuvântul e neputincios când vine momentul să exprimăm aceste lucruri."

(Op. cit., pag. 25)