Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1301  
Vechi 27.02.2016, 23:27:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Intr-adevăr, a adăugat Avva Zosima, cel care dorește calea cea strâmtă cu adevărat se mustră aspru pe sine când se tulbură, și se mustră neîncetat: Ce te înfurii, suflete al meu? Ce te tulburi și spumegi? În acest fel arăți că ești bolnav! Dacă n-ai fi, nu te-ar durea! De ce, în loc să te mustri pe tine, te pornești împotriva fratelui tău, care ți-a arătat boala? Învață cu adevărat și în fapt poruncile lui Hristos.
Acela „ocărât fiind, nu răspundea, suferind, nu amenința” (I Petru 2, 23). Ascultă-L ce zice și ne arată: „Spatele L-am dat spre bătăi, și obrajii Mei spre pălmuiri, și fața Mea n-am ferit-o de rușinea scuipărilor” (Isaia 50, 6). Și tu, suflete nenorocit, pentru o înjurătură sau pentru o jignire începi să urzești mii de gânduri și uneltești astfel împotriva ta, precum demonii? Vedem Crucea lui Hristos, patimile pe care le-a suferit pentru noi le citim în fiecare zi, însă nu îndurăm nici o jignire! Plecăm, ne îndepărtăm de la calea cea netedă.
Odată l-au întrebat:
– Cum poate cineva, când îl grăiesc de rău și-l umilesc, să nu se mânie?
Și a răspuns:
– Cel care se socotește pe sine un nimic nu se tulbură, așa cum a zis și Avva Pimen: „Dacă te umilești pe tine, vei afla odihna!”. (Avva Zosima )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1302  
Vechi 01.03.2016, 22:05:20
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Chiparosul e verde și vara și iarna. Busuiocul e înmiresmat și vara și iarna. Mieii sunt uciși și vara și iarna. Atenție la lupi atunci când vă atacă, unul din față și altul din spate. Dar fiți mai prudenți la două păcate: teama de păcătoși și disprețuirea acestora. Fiindcă verdeața voastră va dispărea ca verdeața unei sălcii. Iar mireasma voastră se va preschimba în duhoare. Iar smerenia voastră va deveni trufie. Iar păcătoșii vă vor numi oamenii lor.
Voi care sunteți drepți: păcatul înseamnă slăbiciune, iar a te teme de păcătoși înseamnă a te teme de oameni. Păcătosul e îngrozit de omul cel drept din sine care e mort și de două ori îngrozit de un drept viu dinafara sa. Nu fiți îngroziți de cineva care este îndoit îngrozit de voi. Nu este Domnul vitejia drepților? Nu este Domnul Atotțiitorul generalul cetelor celor drepți? Cu adevărat mică este dreptatea celor ce stau cu Atotțiitorul și totuși se tem de cei atotneputincioși.
Dacă dreptatea ta este cea a lui Dumnezeu, puterea ta este una divină. La început, puterea dumnezeiească le pare păcătoșilor a fi slăbiciune, fiindcă este nespus de smerită, blândă și îndelung răbdătoare. Dar în cele din urmă, când vine biruința divină, păcătoșii văd cu groază că locuința lor a fost subminată de apă subterană și se cufundă sigur.
Ca și iarba, biruința lui Dumnezeu crește încet și tăcut. Dar o dată ce a crescut, n-o mai poți călca sau cosi. […] Voi, cei ce sunteți drepți, păcatul este o boală, și a-i disprețui pe păcătoși înseamnă a-i disprețui pe niște oameni bolnavi. Cel ce dă din propria lui sănătate celor bolnavi își înmulțește propria sa sănătate. Disprețul păcătoșilor subminează sănătatea celui ce este sănătos.
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1303  
Vechi 04.03.2016, 20:10:54
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

– Părinte Rafail, prin multe încercări trece omul în viață. Vă rugăm să ne spuneți ce atitudine e bine să avem față de Domnul, cum să ne raportăm la El și ce așteaptă Domnul să facem atunci când simțim că suntem încercați la maximum și că nu mai avem în noi nicio fărâmă de putere să facem ceea ce ar trebui să facem? Cum trebuie procedat pentru a nu cădea în patima deznădejdii?

Vorbiți despre acele momente când suntem duși până la limită, până la capătul puterilor noastre și, îndrăznesc să adaug: dincolo, dincolo de limită. Nu pot să vă dau o formulă, că formulă nu există și căutarea unei formule de ieșire este conținută în prima cădere, a lui Adam. Adică nu aștepta ca Dumnezeu să faca ceva care să te îndumnezeiască: „mănâncă tu din chestia aia și automat ți se vor deschide ochii și vei deveni ca Dumnezeu!” Nu există! Formulă, formalism, formă, formalitate. Nimic din lucrurile acestea nu pot mântui. Ce mântuiește este o relație personală între persoana ta și Dumnezeu ca Persoană, asta este ce mântuiește.
Voiam să spun că în momentele în care ești dus la limită sau poate dincolo de limită, aș vrea să vă împărtășesc și lucrul acesta, pe care de la Parintele Sofronie l-am învățat: nu uitați – Dumnezeu să vă pună în inimile voastre – ca asta înseamnă și măsura încrederii pe care Dumnezeu ți-o arată! Deci, măsura suferinței este și măsura încrederii pe care Dumnezeu o are în tine, suflet slab, păcătos, neputincios, dus la limită, dincolo de limită ! Iar când zic „dincolo de limită” cred că este și o realitate. Și acest „dincolo” este fiindcă duhovnicia noastră, călătoria noastră din neființa noastră – pe care încă o purtăm cu noi în devenirea noastră – prin asta mergem mai departe, transcendem – în momentele neființei noastre de multe ori – limitele noastre, ne duce Dumnezeu dincolo de limită, dar, ni se lărgesc limitele. Și dacă avem
răbdare în momentele alea… Și ce răbdare? Zi: „Doamne!” Și dacă nu poți să zici nimic, măcar nu uita că te iubește acel Doamne! Simți că nu există? Nu importă! Poți să simți tot ce vrea dracul să simți, dar continuă. Treci pragul acela și o să vezi că limitele ți s-au lărgit până când devenim nelimitați, așa cum e Dumnezeu. Or, pierderea limitelor, depășirea limitelor, câteodată trece prin momente extreme.
Astea două lucruri aș vrea să vă împărtășesc: că formulă de scăpare nu este. Dacă vreți ca formula un singur cuvânt ar fi: asumare . Să ne asumăm acel moment, în încrederea în acel Dumnezeu care ne iubește, răspunzând cu încredere la încrederea pe care Dumnezeu ne-o arată ca să ne trateze în felul asta.
(Extras din conferința Criza în Biserică, Alba-Iulia, 2003)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1304  
Vechi 05.03.2016, 20:37:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

– Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiți?
– Frate, ce spune Hristos? Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă. Cine se leapădă de voi, de Mine se leapădă. Ia gândește-te că arhiereii și preoții toți sunt ucenici ai lui Hristos și ei mijlocesc în Sfântul Altar prin rugăciuni și părticele. Voi știți că pomelnicele acestea care vin de la popor, toate merg în Sfântul Altar prin rugăciuni și părticele, pe care le scoatem dimineața cu Sfânta Copie la Sfânta Proscomedie și le punem pe Sfântul Disc, ele sunt numai blagoslovite. Iar după Sfânta Epicleză, părticelele, numite și miride, se pun în Sfântul Potir și așa cei pomeniți la vii și la morți se împărtășesc nevăzut din cele sfinte și dobândesc iertare de păcate.
Iată ce mare valoare are Sfânta Liturghie!
De aceea suntem datori să mergem regulat la Sfânta Liturghie, ca să ne împărtășim haric de Sfintele Taine, atât prin rugăciune, cât și prin sfintele părticele care se scot pentru noi și se pun în Sfântul Potir.
(Părintele Cleopa )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1305  
Vechi 06.03.2016, 21:47:02
Carmen135 Carmen135 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.03.2015
Locație: Constanta
Religia: Ortodox
Mesaje: 108
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Intr-adevăr, a adăugat Avva Zosima, cel care dorește calea cea strâmtă cu adevărat se mustră aspru pe sine când se tulbură, și se mustră neîncetat: Ce te înfurii, suflete al meu? Ce te tulburi și spumegi? În acest fel arăți că ești bolnav! Dacă n-ai fi, nu te-ar durea! De ce, în loc să te mustri pe tine, te pornești împotriva fratelui tău, care ți-a arătat boala? Învață cu adevărat și în fapt poruncile lui Hristos.
Acela „ocărât fiind, nu răspundea, suferind, nu amenința” (I Petru 2, 23). Ascultă-L ce zice și ne arată: „Spatele L-am dat spre bătăi, și obrajii Mei spre pălmuiri, și fața Mea n-am ferit-o de rușinea scuipărilor” (Isaia 50, 6). Și tu, suflete nenorocit, pentru o înjurătură sau pentru o jignire începi să urzești mii de gânduri și uneltești astfel împotriva ta, precum demonii? Vedem Crucea lui Hristos, patimile pe care le-a suferit pentru noi le citim în fiecare zi, însă nu îndurăm nici o jignire! Plecăm, ne îndepărtăm de la calea cea netedă.
Odată l-au întrebat:
– Cum poate cineva, când îl grăiesc de rău și-l umilesc, să nu se mânie?
Și a răspuns:
– Cel care se socotește pe sine un nimic nu se tulbură, așa cum a zis și Avva Pimen: „Dacă te umilești pe tine, vei afla odihna!”. (Avva Zosima )

greu , dar nu imposibil
Reply With Quote
  #1306  
Vechi 06.03.2016, 23:32:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Smile Cu răbdare

Citat:
În prealabil postat de Carmen135 Vezi mesajul
greu , dar nu imposibil
Sfântul Ciprian al Cartaginei (c. 200-258) elogiază virtutea răbdării într-una dintre scrierile sale, din care redau un scurt fragment, aducând argumente în favoarea acesteia din tot cuprinsul istoriei mântuirii. Exemplul suprem în ce privește răbdarea este, în viziunea autorului latin, Însuși Dumnezeu. Cu o răbdare ce întrece orice imaginație, El cheamă pe fiecare să-I descopere voia. Deși nerăbdător să ne ofere darurile Sale, Se bucură când acestea sunt cerute cu insistență și așteptate cu răbdare.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1307  
Vechi 08.03.2016, 21:59:35
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Nimeni nu poate să facă rugăciune cu adevărat plăcută lui Dumnezeu, înainte să primească Duhul Sfânt. Pentru că dacă începe să se roage, fără să aibă înlăuntrul lui Duhul Sfânt, va vedea că mintea lui nu poate să se adune. Mai mult, nu știe așa cum se cade, nici pe sine, nici nevoile lui, nici ce să ceară, nici cum să ceară de la Dumnezeu. Aproape că nu știe Cine este Dumnezeu, Cel care Îl are însă pe Duhul, Îl știe, vede că Acesta este Părintele lui, știe că se va apropia de el, știe cum să-L roage și ce să-I ceară. Gândurile lui la rugăciune sunt stabile, curate, ațintite doar spre Domnul. Un asemenea om poate, prin rugăciune, să dobândească toate, să mute chiar și munții. Iată ce dăruiește Duhul Sfânt celor care L-au primit. Vedeți că fără ajutorul și lucrarea Duhului Sfânt este cu neputință nu numai să intrăm în Împărăția Cerurilor, dar să facem chiar și un pas care duce acolo? De aceea este necesar să-L dorim și să-L căutăm pe Duhul Sfânt, să-L dobândim și să-L avem întotdeauna înlăuntrul nostru, așa cum îl aveau Sfinții Apostoli. (Sfântul Inochentie al Moscovei )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1308  
Vechi 08.03.2016, 22:06:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Există un leac pentru toate bolile sufletești. Unii nu știu despre el, iar alții îl cunosc, dar nu-l folosesc și rămân netămăduiți. Cei ce-l iau nu numai că se vindecă, dar devin și sfinți. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, proorocii au profețit viitorul. Prin acest leac, Sfinții Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori și dascăli înflăcărați ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creștinilor. Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară și s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, care este Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit și lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toți să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ și în ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti și ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luați pentru a vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveți, cereți-l de la Preabunul Dumnezeu și o să vi-l dea. Așadar, prin smerenie și prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veți mântui. Domnul a spus: „Cel ce se smerește pe sine va fi înălțat de Dumnezeu. Cel ce are răbdare până la sfârșit, se va mântui. Prin răbdare vă veți câștiga sufletele”. De câte ori valurile repetate și înfuriate ale ispitelor și suferințelor vor veni asupra noastră și ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăvește-mă, Doamne, că pier!”, și în clipa aceea El își va întinde sfânta și milostiva Sa mână și ne va izbăvi.
(Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 323-333)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #1309  
Vechi 09.03.2016, 14:44:31
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.856

nu oricine poate sa aplice acest leac duhovnicesc...eu fiind unul dintre ei
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
Reply With Quote
  #1310  
Vechi 09.03.2016, 20:52:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Nădejde să avem :)

Citat:
În prealabil postat de stefan florin Vezi mesajul
nu oricine poate sa aplice acest leac duhovnicesc...eu fiind unul dintre ei
Are Dumnezeu leac pentru fiecare , frate dragă!
Rabdarea noastră nu funcționează bine , dar Dumnezeu nu ne lasă :)
Căci spune Domnul: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu“ (Iezechiel 18, 32). Și iarăși spune: ,,Întoarceți-vă la Mine“. Și tot așa: „Întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru (Maleahi 3, 7) pentru că milostiv sunt și bun și îndurător și mult iertător“ (loil 2, 13). Așa spune și fericitul Apostol Pavel când îl cheamă la căință pe cel ce păcătuiește: „Nu te gândești tu la dărnicia bunătății Lui și disprețuiești răbdarea Lui? Nu vrei să știi că prin răbdarea și bunătatea Lui vrea să te aducă la pocăință? Tu, cu nesimțirea ta, cu inima nepăsătoare, îți aduni ca pe o comoară mânia Lui, pentru ziua mâniei și a cunoașterii dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va da fiecăruia după faptele sale“ (Romani 2, 4-6). Dreaptă este judecata lui Dumnezeu, pentru că vine târziu, pentru că mult este amânată, pentru că, prin lunga Sa răbdare, doar îi va veni omului gândul cel bun și să se întoarcă la viață.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare

Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 19:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 14:43:12