Cand putem sa-l iubim pe aproapele ca pe noi insine?

[florin.oltean75]

Tot miezul invataturii crestine este inclus in aceasta.

Daca nu avem aceasta spontaneitate, inca batem la usa si cautam.

Care sunt perceptiile care conditioneaza iubirea neconditionata?

[vidoveczandrei]

În prealabil postat de florin.oltean75

Tot miezul invataturii crestine este inclus in aceasta.

Daca nu avem aceasta spontaneitate, inca batem la usa si cautam.

Care sunt perceptiile care conditioneaza iubirea neconditionata?

atunci cand vrem sa ne mandrim in fata oamenilor si a televiziunilor ca:am ajutat un sarac,ca am catigat la loto(nu ma intereseaza) si ne mandrim in fata lor.

Iubirea neconditionata poate sa fie pentru om tradare fata de aproape,adica l-am mintit,l-am batjocorit,l-am batut.Desi omul are o iubire fata de celalalt nu exista respectul in ziua de azi.

Intr-o zi,ce anunta nimic special,o zi ca oricare alta,stateam pe o banca intr-un parc.Terminasem treaba si ma pregateam sa vin acasa dar vroiam sa imi limpezesc putin mintea,fusese acel tip de zi in care nu ti-ai fi dorit, neaparat, ca lumea sa aiba parte de un final fericit :) Stand asa(cineva mi-a spus ca seman cu Moromete din profil),am inceput sa ma gandesc de cate ori am facut ceva bun,cu adevarat bun,pentru care Cel de Sus ar fi trebuit,cumva,sa ma rasplatesca,conform logicii umane.Nu am gasit nici un motiv suficient de bun.Pana si cele mai bune motive pe care asa le consideram eu, in acest mod,aveau ceva neghina in ele.Ceva mai multa.Dovada aceste randuri.

Apoi m-am gandit de cate ori ar fi trebuit sa ma dea cu capul de pereti :) pt prostiile pe care le-am facut,de-a lungul timpului.Mi-am pipait capul si nu am simtit nici un cucui.Si nici nu-mi aduc aminte de momente in care bratul Lui puternic sa-mi fi aplicat ceea ce meritam,la nivelul la care meritam.Am tras concuzia ca are o rabdare cu mult peste ceea ce credem noi.Dovada subsemnatul.

Apoi m-am gandit de cate ori m-a ajutat.Un sceptic mi-ar spune ca asa cred eu si ca de fapt a fost o potriveala a destinului orb,al intamplarii capricioase.Sa-i spuna asta unuia care crede in destinul orb intrucat orb ar trebui sa fie ca sa nu relizeze anumite aspecte.Am ajuns la concluzia ca m-a ajutat de atatea ori incat fara ajutorul Lui calculele mele,cu privire la persoana mea,dadeau cu ,,minus".Dramatic.Si m-a lasat si sa realizez asta,inceptul cu incetul.Dovada dragostea cu care m-a tinut in picioare cand eu credeam ca am cazut cu totul.

Si cum stateam eu asa,meditand la ceva cu mult peste capacitatea mea intelectuala,genul de meditatie savanta a unei curci plouate,am observat un tata care mergea cu baietelul de mana.Desi tatal i-a spus sa nu puna mana pe jos,pentru ca este murdar,acesta s-a smuls obraznic din mana tatalui si a pus mana pe jos,ca sa vada cum este.Tatal,desi putea sa-l plezneasca ca lumea,ar fi meritat la ce circ facea, i-a spus: ,,Gata,te las aici daca asa ai vrut tu.Descurca-te".S-a facut ca pleaca.Copilul,cam in varsta de 3 ani,a privit prima data fara sa inteleaga si apoi a inceput sa fuga plangand dupa el spunand ,,Tati,nu ma lasa,eu te iubesc".Tatal a suras,l-a luat in brate si i-a spus ,,Si tata te iubeste,cum credeai ca te voi lasa aici? Hai sa mergem acasa.O sa mai gresesti dar este tata langa tine.Sa cresti tu mare si o sa intelegi".

De atunci mi-am propus sa nu mai rezolv eu problemele complicate ale lumii ci sa ma uit mai cu atentie in jur,ca sa inteleg, poate, raspunsul la intrebarile mele.Si nu doar ale mele.Iubirea Lui este mare fratilor.Mai mare dect credem noi sau decat ii putem oferi.Ne-a iubit mai inainte sa-L iubim noi.Eu cred ca vrea sinceritate in trairea noastra,un strop de sinceritate precum o picatura de ploaie la Golgota.Atat cat este,poate noi o vedem mica,pentru EL este mare daca este sincera.Toti crestem,cu ajutorul Lui,a dragostei Lui.Ea ne creste fiinta,fara ea suntem ca niste plante fara apa,uscate si triste,fara raspunsuri si cautand prin praf.

,,Si tata te iubeste,cum credeai ca te voi lasa aici? Hai sa mergem acasa.O sa mai gresesti dar este tata langa tine.O sa cresti tu mare si o sa intelegi".

[Man Teo]

Cand si... cum mai ales.

Cand pacatele aproapelui sunt si ale noastre...
Cum se poate masura dragostea unui om?
Cand se vad marginile ei.

Exista om care i-si iubeste parintii si presedintele tarii, sotia si biserica lui, copii si comunitatea lui, ii iubeste pe credinciosii de Dumnezeu la fel ca pe credinciosii de simturi, oameni si animale deopotriva? ...Iubirea de flori nu e ura pentru stele?!

Cea mai mare dintre iubiri e cea de Dumnezeu si atunci cand in lume vezi ca pacatul e urmat intotdeauna de o corectura cereasca, iubesti lumea ca pe Dumnezeu, caci El a facut-o si omul a deviat-o.

Cu cat omul iubeste mai mult si mai intins viata in lume, cu atat e mai aproape de mantuire.
Dar, desenand un patrat cu cruce (o biserica); si punand credinta ca dragostea e doar pentru dreptunghiul de acolo, ea va ramane acolo si va fi ingropata conform formei date si crucii puse, ba va prinde chiar si spatiu in inselatoarea-i libertate, si dragostea se va numi sicriu.



Copii celor ce-L urau ieri (rastigneau) in limba latina a lor si cei ce-l omorau cu stiinta ochilor lor...

...nu sunt acum in cele mai mari biserici crestine cu nume? Oare imparatul latin de atunci nu e imparat de crestini acum? Fariseii de atunci nu sunt si acum? Ar avea Fiul acum unde sa intre si sa scoata afara pe lucratorii Mamonei?

Oare nu cei cu sange de imparatie latina au nevoie de mantuire acum, mai mult decat orientalii?!!



Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, sa nu urasca pe ceilalti, caci cei din urma vor fi cei dintai!
Cei ce simt mana Lui cum loveste, sa nu urasca pe Tatal, ci sa se increada in Fiul.

[heaven]

În prealabil postat de florin.oltean75

Tot miezul invataturii crestine este inclus in aceasta.

Daca nu avem aceasta spontaneitate, inca batem la usa si cautam.

Care sunt perceptiile care conditioneaza iubirea neconditionata?

Buna intrebare....dar oare pe noi insine ne iubim?Cu adevarat,ma refer...Cand peste tot suntem indoctrinati ca a te iubi pe tine semnifica egoism?Oare vei avea mila de un altul,cand de tine nu ai,il vei acccepta,cand pe tine nu poti,ii vei face altuia toate lucrurile de care nu esti capabil a le face cu tine insuti?Este un nonsens...o iluzie si ajungem prinsi in relatii nu de iubire,ci de atasament,in care totul,dar absolut totul este conditionat.
Aud pe multi oameni ca spun: "Dumnezeu sa ma ierte,ca eu nu pot!" Atunci,de ce ceri de la Dumnezeu pentru tine lucruri pe care tu insuti nu le faci?Sau oare il vei ierta pe aproape cu adevarat cand pe tine refuzi sa te ierti?
Intreb pe multi oameni "plini de iubire de aproapele" daca pe ei insisi se iubesc.Raspunsul..."a,nu,imi pare rau,pe mine nu ma pot iubi...sa ma iubeasca altii daca pot!" sau "pe cei din jur ii pot iubi,este altceva!" Cam cat de autentica poate fi iubirea asta?
Egoismul provine dintr-un sine fals,creat tocmai pentru a ne apara intr-o lume in care ni s-a spus ca a fi noi insisi,a ne manifesta adevaratul sine este rau,a ne iubi este rau,a te gandi la tine si la nevoile tale este rau,totul este etichetat si sortat in bine si rau.Multi spun ca a te iubi pe tine inseamna sa fii egoist,cand este tocmai pe dos:abia in momentul cand te vei intoarce catre tine,vei incepe sa te accepti,sa te apreciezi,sa te cunosti,sa te iubesti asa cum te-a lasat Creatorul,vei putea incepe sa le daruiesti toate aceste lucruri in mod neconditionat si altora!

[tabitha]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Intr-o zi...
.................................................. ................................................
,,Si tata te iubeste,cum credeai ca te voi lasa aici? Hai sa mergem acasa.O sa mai gresesti dar este tata langa tine.O sa cresti tu mare si o sa intelegi".

Scotty, mi-a placut foarte mult tot ce-ai scris. ... si-mi place si noua ta semnatura (sau e poate mai veche, si n-am stiut eu :)).