Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

SINCERITATEA RUGĂCIUNII COPIILOR

Într-o zi, un preot aude o voce in biserică, dar cuvintele erau neinteligibile.

Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el gasește un copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i întelegea cuvintele fiindca, de fapt, copilul repeta alfabetul.
Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că stie El să le puna în ordinea care trebuie……

”Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?” (Sf. Evanghelie de la Matei, cap.21, verset 16)


Nu contează că eşti gras sau slab- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,

nu contează că ai nasul lung şi subtire ori mic sau borcănat- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond-eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit aşa cum eşti,
nu contează că ai ochii verzi saunegri,
nu contează că esti înalt sau scund,
eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit asa cum eşti.
Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult,
că moare de dragul tău, își dă viaţa pe cruce pentru tine.
Nu contează că ai sau nu ai haine de firmă,
nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruţă,
ori dormi în gară ori în cel mai scump hotel,
nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu ori patru clase,
pentru a fi iubit de Dumnezeu,
Dumnezeu te iubeste oricum ai fi.
Nu contează că esti director de bancă sau femeie de serviciu,
contează să îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-L chemi mereu în viaţa ta.
Toate etichetele puse de alţii nu contează decât în mintea omului.
Dumnezeu cu mâinile lui a creat omul şi l-a creat frumos, a sădit în inima lui dorul de frumos, de bine şi de adevăr.
Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu.
AMIN

[cristiboss56]

Rugăciunea, cel mai intim dialog între om şi Dumnezeu, este o adresare plină de sinceritate, naturaleţe şi de dăruire tainică a fiului faţă de Părintele său. Această stare vine dintr-o simţire lăuntrică, omul fiind povăţuit de propriile bucurii sau necazuri să-şi plece genunchii înaintea lui Dumnezeu. Însă, auzind replica Mântuitorului Hristos: Nu ştiţi ce cereţi!, adresată fiilor lui Zevedeu când aceştia au cerut privilegii care nu ţineau de demnitatea unor apostoli, ne dăm seama că rugăciunea trebuie să urmeze anumite reguli. Aceste reguli ţin de modul de adresare şi de Persoana celui care îţi ascultă rugăciunea. Astfel, în rugăciune, putem să-L slăvim pe Dumnezeu (de pildă, la slujba Utreniei, vă amintiţi, când preotul sau diaconul rosteşte: Slavă Ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina! şi la strană se cântă Doxologia), să-i mulţumim pentru dragostea pe care o arată faţă de noi şi să-i cerem ca bunătatea Lui să se reverse asupra noastră şi atunci când nu facem voia Lui. În Biserică, la slujbele de obşte, acasă, în intimitatea camerei noastre, pe stradă, la serviciu, rugăciunea devine mod de viaţă. Această stare o deprinde omul care a înţeles că fără Dumnezeu nu poate reuşi în această lume.

Ritmul rugăciunii

Sfântul Apostol Pavel îi sfătuia pe contemporanii săi ca, pe lângă alte fapte bune, să se roage neîncetat. A ne ruga neîncetat înseamnă a ţine legătura permanent cu Dumnezeu. Faptele, gesturile, cuvintele, gândurile sunt raportate la Dumnezeu, astfel încât omul transformă totul în rugăciune, se roagă neîncetat. Dar pentru omul care se roagă numai cu buzele, însă mintea îi este risipită, rugăciunea aduce vreun folos? Ne răspunde Sfântul Macarie cel Mare: Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!, iar Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că Cela ce se roagă des, însăşi rugăciunea i se face lui cel mai mare dascăl al rugăciunii. Monahismul ne învaţă că rugăciunea trebuie să aibă un ritm. Există în mănăstiri o „curgere“ a rugăciunii, indiferent de intemperiile vremii, de succesiunea guvernelor, de crize... De pildă, în Mănăstirea „Sfântul Sava“ din Ţara Sfântă, rugăciunea (Sfânta Liturghie) se săvârşeşte neîntrerupt de mai bine de 1500 de ani! Rugăciunea susţinută disciplinează firea, creează obişnuinţa de a veni înaintea lui Dumnezeu la anumite ore. Un scurt respiro de 5-10 minute, dimineaţa şi seara, în cele 24 de ore ale zilei, de la care să nu abdicăm, să nu negociem, este timpul nostru pe care l-am câştigat pentru veşnicie. Omul trebuie să se roage şi când nu simte nevoia, chiar şi atunci când nu are dispoziţia necesară. Incapacitatea de a ne ruga se datorează firii noastre umane păcătoase, care doreşte mai mult cele contrare lui Dumnezeu, şi nu cele fireşti. În lupta cu noi în-şine căpătăm o altă percepţie despre relaţia noastră cu Dumnezeu, iar rugăciunea nu mai este înţeleasă ca obligaţie. Rugăciunea, pe acest fond, rodeşte din belşug. Se activează în noi credinţa, cea care face ca rugăciunea noastră să aibă putere şi siguranţă. De aici şi îndemnul Mântuitorului: Toate câte cereţi, rugându-vă, credeţi că veţi lua şi veţi avea (Marcu 11, 24). De asemenea, nădăjduim şi ne punem încrederea în iertarea şi milostivirea Lui, aşa cum spune Psalmistul: Nădăjduieşte în El şi El te va călăuzi (Psalmul 36, 5). Însă rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde trebuie să fie pătrunsă de dragostea faţă de Dumnezeu. Şi în celelalte religii credincioşii se roagă, deşi unii fac acest lucru cu teamă, dar în creştinism iubirea alungă teama (I Ioan 4, 18), căci numai aici, în creştinism, Dumnezeu se face Om şi moare din iubire pentru oameni... Din a-ceastă perspectivă, prin rugăciune devenim mai buni, mai iubitori şi doritori de cele spirituale, ne plac slujbele Bisericii, începem să ne descoperim pe noi înşine ca fiind păcătoşi şi cerem îndreptarea noastră. Cel care se roagă puţin, se va ruga din ce în ce mai puţin şi va rămâne la o înţelegere măruntă, deformată, a rugăciunii şi rosturilor ei. Fiind întrebat părintele Porfirie din Muntele Athos dacă diavolul se sperie de rugăciunile făcute de credincioşi, a răspuns că diavolul nu se sperie de rugăciuni făcute când şi când, ci doar de programul de rugăciune şi de metanii... Cum se face totuşi că noi avem un program fix pe care-l respectăm cu stricteţe (cafeaua de dimineaţă, ştirile, serialul preferat etc.), dar când e vorba de rugăciune, renunţăm cu mare uşurinţă? Răspunsul este simplu: Dumnezeu nu este prioritar în viaţa noastră!

Când devine lucrătoare rugăciunea?

Paradoxal, cunoaştem suficienţi oameni care au un program strict de rugăciune, dar rugăciunea nu operează în ei acele schimbări de care aminteam. Se roagă, merg la Sfânta Liturghie, dar sunt la fel de neiertători, de invidioşi; acatistele sunt nelipsite din rugăciunea personală, dar trufia, mânia, calomnia şi alte patimi sunt la fel de vii ca la cei care nu merg la Biserică. Ce să înţelegem? Că nu este importantă rugăciunea? Nu, rugăciunea este izvor de sfinţenie, ea descoperă interiorul nostru, luminează cugetul nostru. Iar atunci când descoperim cum suntem noi de fapt, nu mai putem dori răul cuiva, nu putem ţine vreme îndelungată supărarea pe o persoană care ne-a greşit, căci rugăciunea ne ajută în primul rând să ne curăţim firea noastră, să luptăm împotriva propriilor noastre patimi care ne urâţesc sufletul şi ne despart de Dumnezeu. Numai din această perspectivă rugăciunea îl poate transforma pe credincios, punându-l într-o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Aşa cum avem nevoie de hrană pentru trup, avem nevoie de hrană şi pentru suflet, căci ce este hrana pentru trup, aşa este rugăciunea pentru suflet. Sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, ce este apa pentru peşte, aceasta este rugăciunea pentru sufletul credinciosului.
Rugăciunea este comunicarea şi comuniunea sufletului credincios cu Părintele ceresc, în urma căreia omul devine mai cunoscător sub aspect duhovnicesc, iar iubirea faţă de semeni şi faţă de întreaga creaţie devine mai profundă.
Rugăciunea se poate rosti spontan sau după un program anume, spre a exprima simţămintele care angajează sufletul la un anumit moment, dar recomandăm mai ales rugăciunile pe care ni le oferă Biserica prin cărţile de cult, care răspund tuturor cerinţelor vieţii noastre, fiind formulate de sfinţi sau de cei mai înduhovniciţi părinţi ai Bisericii.

Repere biografice:

1. Învăţătura de credinţă ortodoxă, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Editura Doxologia, 2009.

2. Părintele Sofian-Duhovnicul, Ediţie îngrijită de Garoafa Coman, Editura Bizantină, Bucureşti 2012.

3. Pr. prof. Sorin Cosma, Cuvinte ale dreptei credinţe, Arad, 1992.

4. Pr. Adrian Niţă

[cristiboss56]

O rugaciune de care avem mare nevoie astazi: rugaciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

[cristiboss56]

Sfântul Teofan spune trei lucruri despre rugăciune:

Întâi, rugăciunea înseamnă să stai înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea este mai mult decât vorbire cu Dumnezeu, este slujire lui Dumnezeu, este o legătură, este o întâlnire personală cu Dumnezeu. Deci rugăciunea înseamnă a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi a te desfăta de El.

În al doilea rând, Sfântul Teofan ne mai spune că rugăciunea înseamnă ,,să stai înaintea lui Dumnezeu cu mintea în inimă”. Să fim prezenţi lui Dumnezeu nu numai cu mintea, ci mintea să coboare în inimă, spre a fi deplin prezentă Domnului. Hristos nu trebuie să rămână în minte, acordându-I-se doar o atenţie rece, ci El trebuie să coboare în inimă, unde simţindu-I prezenţa, să Îi dăruim voinţa noastră. Adeseori, când se roagă, călugării îşi înclină capul spre piept, arătând prin aceasta ce se întâmplă în rugăciune, adică faptul că mintea coboară în inimă.

Şi, nu în ultimul rând, Sfântul Teofan spune să ,,stăm înaintea lui Dumnezeu, necontenit, zi şi noapte, până la capătul zilelor noastre”, cu alte cuvinte, rugăciunea să devină principala şi necontenita noastră lucrare, care să ne pătrundă întreaga noastră existenţă.

[gheorghie]

În prealabil postat de annajanette

eu sunt cea care am zis ca de ce Dzeu nu vb cu noi si stii dc? ca 7 luni am fost in depresie si eram la un pas de moarte si nu vrei sa stii ce inseamna disperararea deci nu ma rugam ptr examene................

cum faci sa fii pe site doar "guest"?? credeam ca nu se paote asa ceva...

Multumesc lui cristiboss56 pt rugaciunile postate, poate eu nu le-as fi gasit sau cautat pe net si user-ului gheorghe pt citatul din Vasile Voiculescu..si eu am cumparat cartea lui,in liceu..cu sonetele lui Shakespeare...dar n-am mai citit-o de atunci.E mult adevar in cuvintele lui..Toate cele bune!

[cristiboss56]

În prealabil postat de gheorghie

cum faci sa fii pe site doar "guest"?? credeam ca nu se paote asa ceva...

Acestia sunt userii care s-au retras de pe forum , le-au fost sters contul la cererea lor !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Multumesc lui cristiboss56 pt rugaciunile postate, poate eu nu le-as fi gasit sau cautat pe net si user-ului gheorghe pt citatul din Vasile Voiculescu..si eu am cumparat car

Bucuria cea mai mare este cand poti fi de folos intr ub fel sau altul celui de langa tine , iar meritul este numai si numai lui Dumnezeu , caci toate lucrurile bune si de folos vin de la El !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !

[Mosh-Neagu]

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !