Atentie parinti cu educatia crestina! - Fata disparuta in Bucuresti...

[Parascheva16]

EvZ: Oamenii Bisericii au minţit în cazul fetei dispărute. Drumul periculos al Iuliei prin pădurea cu lupi și urși

BiziDay.ro/Moise Guran: Despre religia în şcoli sau despre cum ocolim cu talent marile probleme ale societăţii noastre

Lucian Mandruta: Cand staretul minte, cum sa mai cred Biserica?

Ciprian Siulea: Cum a învins BOR structurile. Puterea fabuloasă a autarhiei

• Adevarul:

Dan Antonescu: Cazul Iulia Ionescu: între religie, poliţie şi presă


Mihai Copaceanu: La preot mergi pentru suflet

[Parascheva16]

Cu ceva vreme în urmă, când pe YouTube apăruse o filmare cu nişte elevi care se băteau, un coleg a exclamat: „Dacă exista tehnologia asta pe vremea când ne băteam noi la şcoală, eram pierduţi. Ajungeam la Sing Sing!” Mi-am reamintit de spusele lui, citind pe Facebook şi pe unele dintre cele mai accesate site-uri din România mulţimea de comentarii nemiloase, ironice sau vulgare făcute la adresa Iuliei Ionescu, eleva de la Sf. Sava, care a plecat de acasă pentru a se duce la mânăstire.

Este imposibil să reuşeşti cu un click să intri în spaţiul ei intim şi să emiţi opinii întemeiate despre motivele care au făcut-o să plece de acasă, despre lucrurile neştiute de nimeni, poate nici chiar de ea însăşi, care au determinat-o să îşi ia lumea în cap. Însă povestea ei este acum de notorietată naţională şi este dezbătută în tot spaţiul public, fata e trimisă de unul şi de altul în judecată online, iar întregul incident capătă proporţiile unei traume greu de depăşit.

Am prieteni care, din diferite motive, au fugit la 15 – 16 ani de acasă şi s-au întors după câteva zile. În afară de părinţii lor şi de câţiva apropiaţi, nimeni nu îşi mai aminteşte de această escapadă, iar ei sunt astăzi nişte oameni respectabili, de 30 şi ceva de ani, cu familii şi vieţi obişnuite. Nimeni nu i-a arătat cu degetul pe stradă în vulnerabilii ani ai adolescenţei, nimeni nu a ridicat din sprâncene când s-au dus cu CV-ul în mână în faţa angajatorilor, niciun coleg de serviciu nu şi-a dat coate cu un altul, spunând te miri ce despre această chestiune. Şi-au rezolvat cum au ştiut şi putut problemele cu familia şi ei înşişi şi au mers mai departe, fără să mai poarte, zi de zi, povara unei notorietăţi strivitoare. Pentru ei nu au existat consecinţe majore: au avut noroc şi au beneficiat de avantajul anonimatului, dar copiii şi adolescenţii de astăzi nu mai pot avea acest privilegiu.

complet aici: http://www.gandul.info/puterea-gandu...e-gat-12101038

[Parascheva16]

Jurnalul/ Viorel Ilisoi: Veste, poveste (1). Lăsați copiii să fugă de-acasă!

O domnişorică de 15 ani a fugit de acasă, din Bucureşti, şi s-a dus tocmai în Bucovina, unde-i duhovnicia mai bună, să se spovedească. Şi-a amanetat nişte lucruşoare din poşetă, un telefon şi nu mai ştiu ce alte flecuşteţe nelipsite de la copiii de astăzi, şi dusă a fost.

De aici începe nebunia. Facebookul tresare din milioanele lui de fibre şi fotografia fetei, cu o floare albastră în păr, cucereşte pagină după pagină. Se dau semnalmente, fel de fel de amănunte intime din viaţa fetei. Tot ce avea adolescenta de mărturisit în taina patrafirului devine public şi oamenii încep să spargă în dinţi, ca pe seminţe, toate aceste secrete. Şi toate ipotezele. Simţind vântul dinspre Internet, presa titrează: “O ţară întreagă se roagă pentru adolescenta dispărută”.

Titlurile ard pe primele pagini, emisiunile de ştiri se deschid zgomotos cu acest subiect. Toată ţara freamătă, România e o faşă de pansament udată cu lacrimi, gata de pus pe rănile fetei. Numai să fie găsită! Toată lumea îşi dă cu părerea. Psihologi, sociologi, preoţi, poliţişti, profesori vin la televiziuni şi comentează evenimentul. Se ţes scenarii dintre cele mai sumbre. Mai sunt zeci de copii dispăruţi, dar despre ei nu se spune nimic. Numai despre fata asta se vorbeşte. Şeful Poliţiei Române ţine conferinţe de presă. Biserica Ortodoxă Română tresare din moleşeala ei milenară şi le dă ordin egumenilor să scotocească prin mănăstiri. Guvernul, nici mai mult, nici mai puţin, organizează o celulă de criză condusă de un viceprim-ministru. Şi atât. Mai sus de acest nivel nu s-a trecut: n-am avut o alertă Interpol, NATO nu şi-a scos dronele de căutare, ONU s-a abţinut să dea o rezoluţie.Şi cine ştie ce se mai întâmpla, poate chiar axa Pământului s-ar fi înclinat, noroc că fata a fi fost găsită într-un tren în timp ce se întorcea frumos acasă, la jucăriile ei.

Să reţinem că domnişoara fata nu a fost răpită, nu s-a pierdut, nu era somnambulă. A vrut ea să plece, a premeditat. Şi o ţară întreagă s-a pus de-a curmezişul în drumul ei. Toţi s-au aprins de la Facebook şi au sărit ca artificiile în sus, până la guvern, cu mult fum şi cu multă gălăgie, uitând de toţi ceilalţi copii dispăruţi şi îngrămădindu-se pe urmele unuia singur: a fetei nespovedite, neîmpărtăşite. Şi totul s-a terminat cu bine. Pentru cine, însă?

Întâmplarea îmi aduce aminte de fuga mea de acasă, ce poveste!, acum mulţi ani, în vara când mă pregăteam să intru în clasa întâi. Oare să spun? Mă doare inima, dar spun: acum 40 de ani!
[...]
Cine ştie, poate că şi fata plecată la duhovnic pornise în călătoria sa iniţiatică. A fost alegerea ei. Poate destinul ei acolo s-ar fi împlinit, în mănăstire. Dar ne-am opus toţi. Copiii de astăzi cresc în incubatoare, să nu-i atingă niciun fir de praf, cu milioane de ochi aţintiţi asupra lor. Când pleacă de acasă, îi caută guvernul! Copii de plastic, copii de sticlă, într-un joc plin de precauţii, stupide de la un punct încolo, copii care n-au îmbrăţişat niciodată un tren.

complet pe site.

[Parascheva16]

DW/ Horatiu Pepine: Despre libertatea de expresie şi gândire

Povestea fetei care a fugit la mânăstire pare să fi devenit o foarte bună poveste ”educativă” pentru ce păţesc tinerii care stau de vorbă cu preoţii sau care citesc cărţi nepotrivite.

O fată de 15 ani a fugit de acasă şi, fascinată de ambianţa şi decorul vieţii monahale percepute poate mai mult ca imagine literară, s-a ascuns două zile la o mânăstire din Moldova. Poliţia alertată de părinţi a intrat în funcţiune, televiziunile şi-au făcut datoria mediatizând cazul, parchetul a făcut investigaţii preliminare, dar în cele din urmă totul s-a sfârşit cu bine. Din acel moment întreaga poveste a reintrat integral în sfera vieţii private şi toată campania publică ar fi trebuit să ia sfârşit. Pur şi simplu televiziunile ar fi trebuit să tacă şi să se ocupe de alte subiecte.

Din nefericire, episodul nu e trecut sub tăcere iar dezbaterile iau amploare, participanţii profitând de ocazie ca să-şi exprime copios idiosincraziile: anticlericalii fac aluzii maliţioase la cazul Tanacu şi la finanţarea publică a Bisericii, psihologii îşi revarsă resentimentul asupra practicii spovedaniei sau confesionalului, ”iluminiştii” denunţă înapoierea moldovenilor săraci şi îndoctrinaţi de biserică.

Dar problema este că toată această dezbatere se desfăşoară în legătură cu o familie care nu mai vrea să fie în centrul atenţiei şi care nu-şi doreşte decât să se întoarcă la anonimatul protector de dinainte. Întregul scandal a fost şi aşa prea amplificat cu tot felul de suspiciuni care s-au dovedit nefondate. De aceea trebuie ca cineva să atragă atenţia televiziunilor că au depăşit limitele şi că, din prea multă bunăvoinţă şi pasiune pedagogică, vor tranforma viaţa acestei familii într-un infern.

La prima vedere, realizatorii TV dezbat teme de interes general, cum ar fi relaţia dintre biserică şi societate sau concurenţa dintre diferite modele educaţionale, dar în realitate nu reuşesc decât să focalizeze atenţia telespectatorilor asupra unui caz particular. În felul acesta, protagonista inocentă a întâmplării şi familia ei ajung obiectul unei dezbateri publice, care strecoară tot felul de presupoziţii nefavorabile. Chiar dacă nu li se pronununţă numele, membrii acestei familii sunt evocaţi aluziv în fiecare moment al dezbaterii, ca şi cum i-ar privi direct.

Problema este că, din punctul de vedere al unei societăţi liberale, programele de televiziune nu pot fi interzise oricât de intruzive ar fi ele, deoarece fiecare are dreptul să spună ceea ce crede de cuviinţă, chiar dacă provocă prin vorbele sale o profundă rană morală. E neplăcut, dar e preţul ordinii liberale. Putem doar să facem apel la discernământul oamenilor de televiziune şi să-i convingem că bunele lor intenţii se transformă, încetul cu încetul, într-un mare rău.

Dar în ceea ce se întâmplă putem distinge nişte tendinţe care nu mai sunt deloc liberale şi care schiţează de pe acum o perspectivă îngrijorătoare. Faptul că se discută la televiziune pe un ton insistent şi ameninţător despre răul pe care îl face educaţia religioasă în general sau despre trauma pe care o familie ”neglijentă” o poate provoca copilului său, în aşa fel încât acesta ajunge horribile dictu să fie atras de povestirile despre Iisus, ne arată deja că există oameni care aspiră să exercite cu stricteţe monopolul educaţiei în societate.

Povestea fetei care a fugit la mânăstire, la fel ca naraţiunile clasice despre copiii neascultători, pare să fi devenit o foarte bună poveste ”educativă” pentru ce păţesc tinerii care stau de vorbă cu preoţii sau care citesc cărţi nepotrivite. Noii pedagogi deţinători ai adevărului recent ar fi, eventual, psihologii, care ar dobândi un rol mai important în şcoli în aşa fel, încât să corecteze la timp aceste abateri de la ”normalitate”.

Într-o epocă în care tradiţiile religioase sunt în regres, dobândind o mentalitate defensivă şi temătoare, spiritul laicist care se străduieşte să evacueze cu totul orice urmă de cultură tradiţională se află în plină ofensivă. Dar tentativa aceasta de a trasa un model unic al educaţiei este cu totul antiliberală. Paradoxal este că liberalismul, care a atacat el însuşi la vremea sa monopolul educaţiei religioase, a ajuns să fie ameninţat de chiar produsele sale.

Aşa cum nu putem interzice vorbăria incontinentă a televiziunilor, chiar dacă devine stupidă şi intruzivă, tot aşa nu ar trebui să acceptăm avansul acesta lent al gândirii unice.

[Parascheva16]

Alexandru Racu: Şapte observaţii cu privire la psihoza anticreştină de ultimă oră

DCNEWS/ Val Valcu: Preotul, înger sau demon în cazul elevei dispărute

[Parascheva16]

Dupa cum am spus, cazul fetei este folosit ptr. a ataca din nou Biserica. Aceiasi ciorba reincalzita.

[Parascheva16]

FOTO VIDEO O tânără din Craiova a fost convinsă de profesorul de religie să se călugărească. Părinţii fetei sunt disperaţi: „Eu cred că a fost racolată“

Iulia Răduţ, în vârstă de 25 de ani, din Craiova, a plecat pentru prima dată la mânăstirea din comuna Cârcea la vârsta de 17 ani. Tânăra a fost găsită de părinţi în incinta lăcaşului de cult îmbrăcată în straie monahale. Atunci au aflat că profesorul de religie a îndemnat-o să se călugărească. „Marian Lucian Cazacu, profesorul de religi, de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, i-a spus că are mir în frunte, iar vocaţia ei este la mânăstire. Eu eram descris ca satana de profesorul de religie. Fata mea mi-a spus că ea vrea să se călugărească şi că nu îşi doreşte o familie. Probabil că aşa a fost învăţată să se îndepărteze de toată lumea. Eu cred cu tărie că a fost racolată de profesorul de religie care a convins-o să ducă o altă viaţă. Biserica nu ar trebui să distrugă familii. Noi suntem doi părinţi disperaţi. Unicul nostru copil a ales să trăiască la mânăstire. Când a plecat prima dată de acasă era minoră“, a povestit Ion Răduţ, tatăl fetei.

VIDEO




Trăieşte de doi ani la Mânăstirea Tismana

Iulia Răduţa a încercat să îşi păcălească părinţii făcându-i să creadă că a renunţat la visul ei de a se călugări. A plecat la Timişoara la Facultatea de Psihologie, iar în anul IV a revenit cu tot cu bagaje acasă. Nu a lăsat să observe absolut nimic ce are de gând să facă, însă într-o zi a fugit din nou de acasă. Părinţii fetei susţin că au căutat-o zi şi nopate, iar după aproximativ o lună au găsit-o la Mânăstirea Tismana. Era îmbrăcată tot în haine monahale şi a trecut pe lângă ei ca şi cum nu i-ar fi cunoscut. De doi ani nu am mai putut să vorbesc absolut deloc cu ea. „Am reuşit atunci să o luăm acasă. După câteva zile am primit şi bagajele de la mânăstire, iar geantă printre lucruri am găsit o agendă în care avea trecute toate mesajele primite de la profesorul de religie. Am rămas stupefiat în momentul în care le-am citit. Unu m-a marcat cel mai mult. Nu este normal ca un om care crede în Dumnezeu să scrie aşa ceva: „Plecarea la mânăstire echivalează cu moartea…cu tot cu înmormântare cu tot. E o trecere într-o altă viaţă. Unii o fac mai brusc, iar alţii mai bine pregătiţi. Alţii îşi propun să o facă, dar ăla cu coarne îi amână sau le schimă planul. Bătălia e mare… miza e mare. E intrare în armat lui Isus Hristos, armata de elită“, a mai povestit Ion Răduţ.


Ion Răduţ susţine că nu a mai vorbita cu fiica lui de doi ani
Marian Lucian Cazacu, profesorul de religie, susţine că Iulia şi-a ales singură drumul călugăriei. „Este opţiunea ei. Mai bine trebuia să vină bătută acasă de soţ. Ea era o persoană care nu se acomoda prea uşor, iar la caracterul ei s-a dovedit asta. Dacă nu îi place şi nu se regăseşte acolo singură o să vină înapoi. Domne este legată acolo? Poarta la Mânăstirea Tismana este deschisă“, a declarat profesorul de religie.



„Îmi vreau fata înapoi“


Iulia Răduţ, în vârstă de 25 de ani, a reuşit să fugă din nou pentru a treia oară la mânăstire pe data de 1 mai 2012. Tânăra a rupt legătura cu familia şi nu vrea să se mai întoarcă acasă. „Eu îmi vreau fata înapoi. Cred şi sunt convinsă că ea ne iubeşte, dar stareţea de la Mânăstirea Tismana nu o lasă să vorbească cu noi decât în prezenţa ei. Iulia a fost tot timpul un copil cuminte care şi-a văzut de treaba ei. Nu era olimpică ca Iulia din Bucureşti, dar avea la facultate note de la 8 în sus. În fiecare noapte adorm cu ea în gând şi visez la ziua în care o voi strânge din nou în braţe. Stareţa Antonia de la Mânăstirea Tismana nu o lasă absolut deloc să comunice cu noi“, a spus cu lacrimi în ochi Vasilica Răduţ.


Mama Iuliei povesteşte cu lacrimi în ochi că trăieşte un adevărat coşmar
Stareţa Antonie de la Mânăstirea Tisman susţine că nu are dreptul să o dea pe Iulia afară pe poartă. „Fata îşi doreşte să stea la mânăstire. A avut foarte multe discuţii cu părinţii, iar de fiecare dată au ajuns să se certe. Nu mai are rost dialogul. Ei nu pot să accepte că manastirile există şi această viaţă“, a precizat Stareţa Antonia.

[Corinusha]

Oare s-a gandit cinva ca fata aia poate chiar nu vrea a fie lasata singura cu ai ei?! In plus, are 25 de ani, e destul e mare sa decida pentru ea. Daca vrea calugarie, e libera a aleaga; parntii nu ar trebui sa reactioneze asa. Poate comunica cu profesorul de religie pentru ca parintii nu o intelegeau (sunt 80% sigura ca e asa).
Ca printi, ar trebui sa nu uitam ca, copilul nostru trebuie sa isi faca viata lui, nu sa faca/implineasca ce nu am reusit noi; fiecare om e diferit in oarecare privinte. Ideea e ca degeaba constrangi pe cineva sa faca eva; tot pe a lui o va face in final. Si fata din Bucuresti, daca asta vrea, pana la urma asta va face, fie ca le conine printilor, fie ca nu le convine, pentru ca anii trec, iar fata va deveni majora si va horari ea pentru sine.

[Mosh-Neagu]

" Stareţa Antonia de la Mânăstirea Tismana nu o lasă absolut deloc să comunice cu noi“, a spus cu lacrimi în ochi Vasilica Răduţ."
(...)

"Mama Iuliei povesteşte cu lacrimi în ochi că trăieşte un adevărat coşmar"

Oare care este sensul acestor lacrimi in ochi? De ce trage omul cu atata disperare sa se duca cu capul inainte in fundul iadului, in loc sa multumeasca lui Dumnezeu fiindca le-a oranduit lor un copil care sa aleaga aceasta cale, si care sa se roage pentru mantuirea sufletelor lor? Cat de departe de Hristos trebuie sa fii ca sa ramai timp indelungat intr-o asemenea stare de inselare si crunta indaradnicie?

[Parascheva16]

Un copil de un an care cantarea patru kilograme si era crescut intr-un grajd a murit de foame. O alta fetita de 4 luni din Pitesti a ajuns la spital infometata si inghetata

http://www.hotnews.ro/stiri-esential...urit-foame.htm


Nu mai face nimeni tam tam ca sunt copii care mor de foame si traiesc ca negrii din Africa.