|
|
#1
|
||||
|
||||
Ce se intelege prin "om duhovnicesc" ? Un preot de mir nu mai poate fi om duhovnicesc pentru ca se iubeste si fizic cu sotia lui?
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share |
#2
|
||||
|
||||
Evident, duhul nu este trup. Iar omul duhovnicesc este cel care respiră harul Duhului Sfânt. El, deși în trup și slujindu-se de acesta, trăiește în Duh și pentru Dumnezeu. A trăi duhovnicește înseamnă, deci, a face din trup un accesoriu, pe când a trăi trupește înseamnă a face din duh un accesoriu - ceea ce, de altfel, nu este posibil, pentru că normal este ca el să aibă întâietate. Dacă-l pui pe locul doi îl anulezi, te rupi de Dumnezeu.
Omul credincios nu este nici numai duhovnicesc, dar nici numai trupesc și sufletesc. Însă Duhul transfigurează trupul și sufletul, dându-i o curăție și o integralitate a trăirii, fără patimă. Dragostea dintre soți, implicând sexualitatea, poate și trebuie transfigurată sau privită curat, fără a contraveni duhului. Dacă inima îți este curată, așa îți este și iubirea, și vederea. Nu iubești în celălalt doar trupul, ci și sufletul, și pe Dumnezeu care l-a alcătuit așa, și mai vezi și rostul pentru care l-a alcătuit și care este rodul ce urmează dragostei. Vreau să spun că, păstrând integralitatea și nedespărțind trupul de suflet, de duh, de rosturile sale dumnezeiești, de Dumnezeu, în ultimă instanță, rămâi în legătură cu El, în har. Păcatul este tocmai fragmentarea, a dori să ai, să folosești, să trăiești doar printr-o parte a ființei tale, în cazul sexualității ea putând fi redusă la nivelul epidermei. |
#3
|
||||
|
||||
Adaug că, evident, fărâmițarea, adică ruperea întregului, înseamnă moarte din punct de vedere duhovnicesc, iar viața adevărată, adică sfințenia, înseamnă tocmai realizarea acestei unități - duh, suflet, trup. Pentru că starea noastră actuală este de fărâmițare.
|
#4
|
|||
|
|||
Mi-am adus aminte:
"Cine nu este duhovnicesc chiar și în trupul său, ajunge trupesc în duhul său". Fericitul Augustin |
#5
|
||||
|
||||
Foarte bună această zicere.
Legat de acest aspect, respectiv de curăția ochiului cu care privim, îmi amintesc de faptul că părintele Galeriu vorbea frumos inclusiv despre viața trecătoare, și de naștere, asemănând sânii mamei cu două potire din care se revarsă lichidul vieții; sau vedea legătura între pântecele matern ce adăpostește pruncul și pântecele Duhului Sfânt, care este Biserica. Antinomia viață trecătoare/viață veșnică nu este valabilă, probabil, decât până la un punct sau doar pentru omul nevindecat de fărâmițarea din sufletul și din inima sa. Însă și viața biologică este dumnezeiască, chiar dacă trecătoare, însă veșnică (poate) în perpetuitatea ei. |
#6
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Sa invatam de la ingerul nostru pazitor...http://www.youtube.com/watch?v=pG52f...&feature=share |
|