Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #51  
Vechi 28.07.2010, 19:07:33
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…” Un alt profet ortodox rus despre vremurile de pe urma./
“Părintele deseori își arăta dorința să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiți”), despre vremurile de apoi, ca să-i învețe cum să se ferească de cărările greșite și să fie veghetori.
- Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noștri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-și aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să știți că acela „el e” - antihristul - și să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:
- Va fi un asemenea război mare încât atât de mulți se vor pierde că vor rămâne foarte puțini care vor supraviețui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peșteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-și aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârșit, va începe prigoana împotriva adevăraților creștini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioși și bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă și să fugă.
Deseori starețul repeta cu tristețe în discuțiile despre antihrist următoarele cuvinte:
- „Vor veni așa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ și se va face un recensământ al po****ției foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soțul, soția și copiii, și soția îl va ruga pe soț să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soțule, să ne înscriem și noi căci avem copii și dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soțul îi va răspunde: «iubita mea soție, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Așa de tragic viitor vă așteaptă.
Vine timpul, și nu e departe, povestea starețul, când foarte multe biserici și mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului și se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci și pe dinafară. Vor auri și acoperișurile atât ale bisericilor, cât și ale clopotnițelor, dar preoțimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face și misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicești în ele că va veni vremea împărăției lui antihrist și el va fi pus împărat.
Rugați-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credință, căci vremuri groaznice ne așteaptă. Luați aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogății, ca niciodată, dar să nu mergeți în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului și a Patriarhului. Intrarea și ieșirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiți să nu vă duceți, căci totul va fi spre a vă linguși pe voi, ca să vă atragă în ispită.
Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânați. Deja de la adolescență se va deosebi de semenii săi prin capacitățile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieșind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme și nu te înspăimânta, eu te voi înălța pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toți cu inteligența sa. Și așa, din el va încolți și se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinței - Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea și se va recunoaște doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuși pe mâini, iar când le va da jos ca să-și facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare și aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.
Din cer se vor cobori proorocii Enoh și Ilie care de asemeni vor explica lumii și vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeți!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia și se vor înălța la ceruri. Antihrist va fi foarte învățat și va cunoaște toate vicleniile satanicești și va face multe minuni false și semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toți și îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc. n. ed.). Pe oamenii săi el îi va ștampila cu semnul său. Însă pe adevărații creștini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima și cea mai mare prigoană a creștinilor care vor refuza ștampila satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul și se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulți veți ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Ștampila lui satana (666) va fi de așa natură încât toți vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creștinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă și nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeți nădejdea și nu vă descurajați, că Dumnezeu nu-Și va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiți!
Reply With Quote
  #52  
Vechi 28.07.2010, 19:10:10
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Bisericile vor fi deschise, dar creștinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”. Și iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-și va mai da roada sa și va fi o secetă așa de mare, încât pământul va face așa niște crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creștinii vor fi omorâți sau izgoniți în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Și îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare și apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulți evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în așteptare, urmărindu-i toate activitățile lui. Ei știu că strămoșii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide și ei nu vor primi ștampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaște pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credința lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credință, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile și lacurile, și nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani și jumătate, dar pentru aleșii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile. În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevărați stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) și Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt și binefacerea Sa cea atotputernică și ei nu vor vedea acele minuni și semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toți oamenii și pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creștinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeți în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu va fi acolo”. Una din surori, ascultând această discuție, a întrebat: - Ce să fac, Părinte? Tare n-aș vrea să ajung vremurile acelea! - Tu ești încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele. Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând: - Părinte, mi-e frică, ce să fac?
- Păi, tu alege una din două, sau cele cerești sau cele pământești.
Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea și oamenii și toate viețuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi și ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.
Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăință, ci pentru nimicire, pentru distrugere. O soră l-a întrebat pe Părintele: - Asta înseamnă că vom pieri cu toții?
- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioși își vor vărsa sângele pentru credință și atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioși vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuți, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu și pe cei vii înscriși în cartea vieții îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.
Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului și în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparațiile în biserica noastră să mai îngăduiți, fiți modești și cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugați mai mult și să umblați la biserică atâta timp cât încă se mai poate, și mai ales să veniți la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediți cât mai des și să vă împărtășiți cu trupul și sângele lui Hristos, și Dumnezeu vă va întări.
Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui și pe evreii care vor refuza să primească ștampila lui antihrist și vor exclama că: asta e amăgire și minciună, că acesta este necuratul și nu Mesia nostru, și nu-l vor recunoaște de mesia. Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi și vărsând lacrimi amare, spunea:
- Mulți duhovnici și slujitori ai Bisericii își vor pierde sufletul în vremea antihristului! Ierodiaconul Gheorghe întrebă:
- Părinte, spuneți-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu știe.
Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele starețului și-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat și a înălțat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:
- Se mai întâmplă și așa, că omul se îmbolnăvește, moare și ajunge în Împărăția Cerurilor.
Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaștem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor și făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit așa, dintr-o dată, și la scurt timp a murit.
Reply With Quote
  #53  
Vechi 28.07.2010, 19:10:53
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viața de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linișteau, dar el le răspundea vărsând și mai multe lacrimi:
- Cum să nu plâng, când întunericul cel veșnic (bezna- iadul) este plin de suflete omenești!
Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toți și Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii și cel al înainte-vederii.
În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă coriști, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi și despre sfârșitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toți vor fi pe pământ și în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nișe bombe atât de puternice, încât și fierul și pietrele se vor topi. Focul și fumul se vor ridica până la cer și pământul va arde, vor rămâne foarte puțini oameni, și atunci ei vor striga: „Terminați cu războiul și să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Și vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânați, din neamul împărătesc, și va fi „el” frumos pentru cei necredincioși, iar cei dreptcredincioși îi vor vedea fața lui adevărată: urâtă și înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, și se va gândi cum va fi el în viitor să-și conducă împărăția, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, și lui îi va părea că cineva e în spatele lui și se va întoarce cu fața înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, și, de frică, va deschide gura să țipe; atunci diavolul se va sălășlui în el și din acel moment el va deveni antihrist.
Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega și el se va sălășlui în împăratul-antihrist“. Iereul Nechifor, Grigorie și protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puțin diferit, iar el le-a răspuns:
- Frații mei și onorați părinți, voi un lucru nu-l pricepeți și nu-l știți. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea.
Noi, ortodocsii, nu urmarim decat salvarea sufletului si castigarea Imparatiei Cerurilor si acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxa. Una este doar Biserica Ortodoxa Soborniceasca si Apostoleasca, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci samanta stearpa a diavolului in lanul de grau al lui Hristos.
Terminand aceasta discutie a adaugat: “cei ce au urechi sa auda si cei care au ochi sa vada” dar apoi a adaugat cu tristete: “dar vor fi multi surzi si multi orbi“.
(din Sfântul Lavrentie al Cernigovului, “Viata, învataturile, minunile si acatistul”, Editura Egumenita)
Reply With Quote
  #54  
Vechi 28.07.2010, 19:12:04
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Sfântul Ipolit, papă al Romei († 269)
Fac o paranteza si spun : Sf. Ipolit nu mai are mare lucru in comun cu papalitatea de azi. Nici macar cu catolicismul..Papalitatea s-a transformat intr-o institutie politica, cu serviciu de informatii, cu trafic de influenta, cu tot tacamul; avand ca deziderat subordonarea, prin orice mijloace, a tuturor celorlalte culte crestine - PRIMATUL PAPAL MULT VISAT. Si la noi sindromul a inceput sa-si faca simtita prezenta, prin aparitia si inmultirea fustelor ierarhice subordonate catolicilor.., care se straduiesc sa reformeze ortodoxia romaneasca, pentru a o subordona catolicismului..Presiunile facute de acestia asupra preotilor si staretilor de monastiri sunt teribile...“…
"Mulți dintre cei care vor asculta Scripturile Dumnezeiești le vor citi și vor medita asupra lor, vor ști sa ocolească ispitirea (antihristului). Căci ei vor înțelege clar uneltirile și înșelăciunea ispitirii sale: ei vor ști să ocolească mâinile sale și se vor ascunde în munți și în crăpăturile pământului, și cu lacrimi și inimă înfrântă vor căuta pe Cel Iubitor-de-Oameni, Care îi va smulge din mrejele lui și-i va mântui de ispitirile grele ale înșelătorului, și, în chip nevăzut, cu mâna Sa dreaptă îi va acoperi pe ei, pentru că ei, după cuviință și dreptate, au căzut la picioarele Lui.
Să vezi ce post și rugăciune vor ține sfinții atunci! Atrage atenția și prin ce timpuri și zile grele vor trece locuitorii orașelor și satelor. Ei vor călători atunci dinspre răsărit spre apus și înapoi, dinspre apus spre răsărit; vor plânge amarnic si vor suspina; și când abia se va zori de ziuă, ei vor aștepta să vină noaptea, ca să se liniștească de tulburările lor. Iar când îi va prinde noaptea, ei, zguduiți de necontenitele cutremure și uragane, vor aștepta nerăbdători să se arate ziua și, odată cu ea, să-i răpună moartea, oricât de grea. Viața îndurerată o va deplânge atunci întregul pământ, o vor deplânge și marea și vantul și soarele, o vor deplânge si fiarele sălbatice împreună cu păsările, o vor deplânge munții și dealurile și pădurile - și toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul cel Sfânt și s-a lăsat ademenit de marele înșelător, primind chipul acestui nelegiuit și dușman al lui Dumnezeu în locul dătătoarei de viață Cruci a Mântuitorului. Vor deplânge și bisericile marea durere. Pentru că (atunci) nu se vor mai aduce daruri, nu se vor săvârși tămâieri, nici slujbe plăcute lui Dumnezeu; clădirile bisericilor vor fi asemeni bordeielor destinate păstrării roadelor; nu se vor face în acele zile nici slujbe de înălțare a preacinstitului Trup și Sânge al lui Hristos. Slujbele obștești vor fi oprite, cântarea psalmilor va înceta, nu se va mai citi Sfânta Scriptură; și se va lăsa beznă peste oameni, și se vor auzi numai gemete și hohote de plâns. Vor arunca atunci argintul și aurul pe drumuri, și nimeni nu-l va strânge și de jur împrejur totul va fi respingător. Atunci, toți vor căuta cu înfrigurare să fugă și să se ascundă, negăsind însă unde să se ascundă de furia necuratului, ca purtători ai semnului lui, ei vor fi lesne descoperiți și recunoscuți. Și afară și înăuntru va fi groază și tulburare, și zi și noapte. Atât pe ulițe, cât și în case vor fi trupuri, atât pe ulițe, cât și în case - secetă și foamete; pe ulițe - îmbulzeală, în case, hohote de plâns. Va dispărea frumusețea de pe fețe; în realitate, trăsăturile fețelor oamenilor vor fi ca de mort (…) Fericiți sunt cei care-l vor birui pe tiran, că aceștia vor fi socotiți ca mai slăviți și măriți decât întâii mucenici. În realitate, mucenicii de altădată repurtau biruință asupra străjerilor lui (antihrist); aceștia însă vor avea de învins pe însuși diavolul, fiul pierzării. Și, ajungând învingători asupra lui, de ce lauri și cununi se vor învrednici ei în fața Împăratului Iisus Hristos!”
Reply With Quote
  #55  
Vechi 28.07.2010, 19:12:54
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Sfântul Chiril (†386), arhiepiscopul Ierusalimului:
„…Mucenicii de atunci, după părerea mea, vor fi mai presus decât toți mucenicii. Mucenicii de altădată aveau de luptat doar cu oamenii, iar la venirea lui antihrist, mucenicii vor purta război cu satana însuși“.
Reply With Quote
  #56  
Vechi 28.07.2010, 19:13:47
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei:„Și merge de poartă război cu cei rămași. Și atunci când cei mai vrednici învățători ai Bisericii, lepădând cele pământești, se vor retrage din cauza răutăților în pustie, atunci antihrist va porni război împotriva celor ce luptă în lume pentru Hristos, pentru a triumfa asupra lor, descoperindu-i cu ușurință, precum ar fi presărați cu țărână și împotmoliți în griji lumești. Însă dintre aceștia mulți îl vor învinge, pentru că îl iubesc fierbinte pe Hristos“.

Cuviosul Serafim de Sarov:
“Dar există o a treia pricină, și, se poate spune, o pricină fără pricină, pentru care harul Sfântului Duh va îngădui câteodată să-l părăsească chiar pe omul purtător de Dumnezeu. Și aceasta este chiar îngăduința lui Dumnezeu de a-i încerca numai pe cei mai întăriți în harul lui Dumnezeu ca și cu o nevoință deosebită pentru cununi deosebite: precum a fost și cu Însuși Domnul nostru Iisus Hristos (…). Dumnezeiescul Pătimitor a binevoit a rosti: „Eli! Eli! Lama sabahtani?“, însemnând în traducere: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27: 46). Așadar, această ispitire va fi îngăduită în întreg universul pe timpul antihristului, atunci când toți sfinții lui Dumnezeu și Sfânta Biserică a lui Hristos, alcătuită numai din aceștia, vor fi lăsați aparent fără apărarea și ajutorul lui Dumnezeu. Nelegiuiții însă vor triumfa și se vor înălța asupra lor până într-atât, încât însuși Domnul Dumnezeul Sfântul Duh, văzând suferința lor cumplită, a profețit: unde este răbdarea și credința sfinților?! (cf. Apoc. 13: 10; 14: 12). Ispite la fel de cumplite sunt îngăduite și vor fi îngăduite până în timpurile de pe urmă asupra celor mai mari sfinți și sfinte ale lui Dumnezeu pentru a încerca nemărginita lor credință întru Hristos și pentru încununarea lor cu mari daruri, de neînchipuit pentru mintea omenească, în timpul ce va să vie și a vieții Veacului Viitor (cf. Apoc. 20: 4-6, cel ce citește să înțeleagă!)”.
Reply With Quote
  #57  
Vechi 28.07.2010, 19:14:28
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Extras din amintirile E.I. Motovilova, după însemnările soțului ei, N.A. Motovilov, despre Cuviosul Serafim:În anul 1903, în timpul sărbătorilor de la Sarov, viitorul arhiepiscop Arsenie (Jadanovski, 1875-1937) a primit de la E.I. Motovilova extrasul din însemnările soțului ei despre preacuviosul Serafim, păstrate ulterior în arhiva ieromonahului Serafim (Orlov, †1975). Textual, el se aseamănă cu Marea taină din Diveevo și cu textul apărut sub titlul Antihrist și Rusia. Reproducem integral acest text: „Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruși va întrece nelegiuirea arhiereilor greci de pe timpul Împăratului Teodosie cel Tânăr (vezi Minei, 4 august, Pomenirea celor șapte tineri din Efes) și se vor împlini cele prezise: «Se apropie oameni de mine care cu buzele și limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar mă cinstesc, propovăduind învățături omenești». Că sub pretextul progresului bisericesc și creștinesc, întru satisfacerea trebuințelor acestei lumi, vor schimonosi și falsifica dogmele (învățătura) și tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea își au începutul de la Însuși Domnul Iisus Hristos, care i-a învățat și le-a poruncit ucenicilor Săi, Sfinții Apostoli (…): Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28: 19). De atunci și până astăzi s-au păstrat și au ajuns până la noi canoanele și tradițiile Sfinților Apostoli, care au fost explicate și confirmate definitiv o dată și pentru totdeauna de către Sfinții moștenitori - Sfinții Părinți, povățuiți de Sfântul Duh la cele Șapte Soboare Ecumenice. Vai de cel care va scoate sau va adăuga un cuvânt - spune părintele Serafim. Biserica noastră nu are nicio pată; vai și amar de cel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericești și în pravilele acelei Biserici, care este stâlpul și temelia Adevărului și despre care Însuși Mântuitorul a spus că nici porțile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârșit - până la cea de-a Doua Venire. Orice încercare de a introduce, chipurile, perfecționări, schimbări în canoanele și învățătura Sfintei Biserici înseamnă erezie. Orice încercare de a înființa o altă Biserică, bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Duhului Sfânt și este hulă împotriva Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. Așa au procedat și vor proceda toți cei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostolești, despre care Apostolul Pavel spune: Pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor (II Cor, 11: 13-15). Pe această cale vor merge arhiereii pământului rusesc și clerul, și mânia lui Dumnezeu îi va surpa. Iisus Hristos ieri, astăzi și în veac același este și învățăturile poruncilor și așezămintelor Sale sunt întărite de El o dată și pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuși Fiul lui Dumnezeu. Științele, învățăturile omenești trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării și perfecționării lor, dar învățătura dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este însuși Dumnezeu, care a întemeiat Sfânta Biserică și Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filosofări omenești. Din care cauză Apostolul a și spus: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema
Reply With Quote
  #58  
Vechi 28.07.2010, 19:15:00
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Arhimandritul Nectarie (Moulatsiotis) din Grecia:
„Pe vremurile lui antihrist, creștinii vor fi supuși la chinuri dintre cele mai crunte și feroce, pentru a-i obliga să se dezică de credința lor. Din această cauză, înainte de apariția lui antihrist, pe pământ iarăși vor veni proorocii Ilie și Enoh. Ei vor fi păstori ai turmei lui Hristos, de la ei creștinii vor primi putere pentru a nu-l urma pe antihrist. Apoi antihrist va porni cea mai înfricoșătoare prigoană, dintre toate câte au mai fost asupra creștinilor și a Bisericii lui Hristos. Această prigoană e descrisă de Sfântul Evanghelist Ioan Teologul în Apocalipsă (12: 1-4) cu cele mai relevante cuvinte. Această prigoană nu va fi numai împotriva credinței Ortodoxe, ci va fi o încercare a antihristului și a slugilor lui de a schimba semnificația vieții Ortodoxe, va fi o urmărire sângeroasă. Foarte mulți creștini vor fi chinuiți. Aceasta va fi cea mai mare și ultima prigoană a creștinilor. Părinții Bisericii spun că nu numai mirenii care au primit pecetea lui antihrist vor permite această prigoană, dar și preoțimea care a primit pecetea lui. Preoțimea îl va ajuta pe antihrist, după cum menționează părintele Haralamb Vasilopoulos în cartea sa despre antihrist, prin faptele lor omenești și duhovnicești pe care le vor oferi antihristului. Ei vor deveni aliații lui antihrist în prigoanele asupra episcopilor credincioși, asupra preoților și mirenilor. Cu ajutorul autorităților bisericești, predicile vor fi folosite în scopul pregătirii membrilor Bisericii pentru acceptarea lui antihrist. Și cei care nu se vor supune ordinelor lui antihrist vor fi supuși unor chinuri nesfârșite. Sfinții Părinți ai Bisericii spun ca mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în împărăția lui Dumnezeu ca cei mai Mari mucenici și sfinți ai tuturor veacurilor“.
Reply With Quote
  #59  
Vechi 28.07.2010, 19:17:18
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Fericita Matrona Dimitrievna Mironova (1881-1952):Apoi vor veni alții, și va fi mai rău decât a fost! Cât de milă îmi este de voi. Veți trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viața va fi tot mai rea și mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în față crucea și pâinea, spunându-vă: „Alegeți!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puțin pământ, vom face cocoloașe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca și vom fi sătui”. „Fără de război veți muri cu toții, vor fi multe jertfe, toți morții vor zăcea pe pământ. Și iată ce vă mai spun: seara veți fi cu toții pe pământ, la suprafață, iar dimineața, trezindu-vă, toți veți dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

Schimonahia mucenita Macaria (1926-1993):“Cine este al lui Dumnezeu, acela nu-l va vedea pe antihrist. Multora li se vor deschide căile, unde să meargă, unde să plece. Dumnezeu știe cum să-i ascundă pe ai Săi, nimeni nu-i va găsi“.

Proorocia Cuviosului Kuksa al Odesei
Schiegumenul Kuksa al Odesei (1875-1964) a fost canonizat in 1994. “Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit “sfant”. Insa acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunatura de necredinciosi. In cadrul lui toate credintele se vor uni in una. Posturile vor fi anulate, calugaria anulata, calugarilor si episcopilor li se va permite sa se casatoreasca, iar preotilor, sa se recasatoreasca. Noi insa nu trebuie sa acceptam aceste schimbari. Stilul nou va fi introdus in toata Biserica Universala.
Fiti vigilenti! Straduiti-va sa mergeti la Bisericile lui Dumnezeu acum, cat ele sunt inca ale noastre. Va veni timpul cand nu le vom mai putea frecventa. Numai cei alesi vor intelege ce se intampla. Pe oameni ii vor obliga sa se duca la biserica apostata, insa nu trebuie sa mergem intr-acolo in niciun caz. Va rog, stati in credinta ortodoxa pana la ultima suflare si va veti mantui”.

Apostolul Varnava († 76):
„Se cuvine să fim cu luare aminte la zilele de pe urmă. Căci tot timpul vieții noastre petrecut în credință nu ne va fi de niciun folos dacă nu vom urî neadevărul și ispitirile ce au să vină, după cum ne învață Fiul lui Dumnezeu: Să ne împotrivim oricărui neadevăr și să-l urâm pe el. Așadar, urmăriți cu multă băgare de seamă faptele căilor răului. Voi nu trebuie să vă îndepărtați de alții, ca și cum ați fi de acum îndreptățiți; dar, adunându-vă împreună, cercetați ce este cuviincios și folositor pentru toți apropiații voștri. Căci spune Scriptura: Vai de cei care se cred înțelepți și sunt plini de înțelepciune în ochii lor“.
Reply With Quote
  #60  
Vechi 28.07.2010, 19:18:28
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 974
Implicit

Distrugerea Turciei. Ciocnirea neamurilor apusene si a rusilor. Este o profetie crestin-ortodoxa si priveste viitorul nu prea indepartat.Adica acel viitor pe care-l vom prinde si noi.“Constantin a inceput, Constantin va pierde imperiul Bizantului” Agatanghel
Pornind de la corelatia si paralelismul profetiilor precedente, dar si de la multe alte profetii ale Vechiului si Noului Testament, pe care nu le putem cuprinde pe toate in aceasta lucrare, apare fara fortare concluzia ca se asteapta:
a) distrugerea Turciei
b) ciocnirile armate intre Rusia si armatele occidentale pe teritoriul Turciei, in preajma Constantinopolului,
c) ciocnire ampla pe teritoriul Palestinei,
d) distrugerea rusilor si mari distrugeri multor state. Turcia sprijinindu-se pe statele din Occident crede ca este un semn mare, dupa cum prevestesc si profetiile.
“Un semn mare pentru agareni” (profetia unui anonim). Aceasta va provoca cea mai mare neliniste. Ura care exista de secole contra grecilor, ocuparea cu nemaivazute grozavii pentru vremurile noastre, indiferenta pentru hotararile organismelor internationale, probleme la granita cu Rusia, aversiuni crescande fata de Grecia.
Asadar candva va iesi din granitele ei, cand isi va da pe fata cruzimile si salbaticiile care au fost comise pana astazi impotriva tuturor popoarelor, dar mai ales impotriva poporului grec ortodox. Rusia care isi va reglementa problemele interne si externe, va merge impotriva turcilor, dupa cum ne informeaza multe din profetii, si-i va obliga pe turci la o retragere precipitata. Vezi profetia unui anonim, cea de pe mormantul Sf. Constantin cel Mare, a lui Leon cel Intelept, Agatanghel, Cosma al Etoliei. “Inving popoarele ortodoxe si distrugerea totala a agarenilor (turcilor) de catre ortodocsi” (Profetia unui anonim). “Urmeaza distrugerea Turciei si apoi triumful Bisericii Apostolice” (Profetia lui Agatanghel). “Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri intr-o unire pe Ismael va zdrobi desavarsit” (Profetia de pe mormantul Sf. Constantin cel Mare).
Dupa distrugerea Turciei de catre rusi, armatele rusesti controland marea Egee si stramtoarea Bosfor se vor indrepta spre Siria si Palestina, dupa cum ne spun alte profetii din Vechiul Testament, inaintand prin aer si pe mare.
Atunci coalitia Occidentala nu va ramane indiferenta fata de aceasta amenintare a Rusiei. Occidentul va incerca cu ajutorul celor sase state ca sa ocupe Constantinopolul si sa distruga flota ruseasca. Vor invinge rusii, dupa cum fara greseala s-a profetit de multe veacuri. “Batalia a sapte state in Constantinopol. Biruinta celui mai mare stat contra celor sase state” (Profetia unui anonim la 1054 d.Hr.).

Un timp se mijloceste refacerea si pregatirea puterilor occidentale si incercarea de a rezolva pasnic problema ocuparii Dardanelelor si a Constantinopolului. “Vor incerca ca cel ce rezolva cu condeiul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu razboi si o data cu condeiul” (Profetia Sf. Cosma al Etoliei). Si continua Sf.Cosma: “Daca problema se va rezolva cu razboi vor patimi multe distrugeri”. Mai mult, dupa cum profeteste Metodie, vor hotari pentru problema orasului trei “imputerniciti”, asadar trei comisari ai marilor puteri. Pentru aceasta si Sf.Cosma al Etoliei zice: “Daca vor cadea de acord cele trei puteri nimic nu va patimi”.
Cu toate acestea, rusii, dupa ce vor stapani 5 sau 6 luni Constantinopolul nu vor accepta sa-l predea si, dupa cum profeteste Sf. Metodie, va pune in miscare multe state din Europa Occidentala si vor invada Asia Mica. Iar multe armate vor fi conduse in mijlocul teritoriului Greciei. In sfarsit 18 state se vor ciocni in Constantinopol. Caci va veni de la Apus Filip cel Mare cu 18 limbi si se vor bate atat de mult si cumplit incat va curge sangele ca paraiele si apa Bosforului va fi ca sangele de rosie.
Atunci rusii se vor retrage spre Palestina, unde dupa aceea organizandu-se popoarele dimprejur va incepe razboiul distrugandu-se unele pe altele; ca sa se adevereasca, dupa cum s-a scris, profetiile Vechiului Testament, precum vom arata in continuare.
Ciocnire ampla in Palestina. Distrugerea Rusiei
Suntem datori sa lamurim ca distrugerea Rusiei si ciocnirea armata din Palestina nu este aceeasi cu lupta de la Armaghedon, a conflagratiei mondiale de la sfarsit, cand va fi desfiintat statul lui Antihrist si va urma triumful credinciosilor.
Iezechiel profeteste ca puterile care se vor ciocni in Palestina, vor veni din “hotarele de la miazanoapte” (Iez.38, 6), iar cele de la Armaghedon din “lumea intreaga” (Apoc.16, 14), asadar din toate partile lumii. “Si i-a strans la locul ce se cheama in evreieste Armaghedon” (Apoc.16, 16). Vrednic de insemnat ca Armaghedonul va fi in Palestina, in muntele Carmel si consuma cu a saptea plaga din Apocalipsa.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
despre aurul din Romania sunsray Generalitati 15 11.12.2011 15:14:15
Profeții despre România IonutS Generalitati 81 01.05.2010 18:13:50
Materiale despre Romania coralina Generalitati 15 12.10.2009 09:23:01
profetii mesianice catalinabalhui Din Vechiul Testament 4 23.04.2009 10:08:41
Alte profetii despre Romania si Europa florinrusu Intamplari adevarate 1 20.04.2009 22:29:22