Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

SINGURA NOASTRĂ SALVARE ESTE SĂ NE ÎNTOARCEM LA SIMPLITATE

Dumnezeu a dat mare har dumnezeiesc omului. Libertatea de a alege. Dumnezeu nu-l forţează să se mântuiască, nu i-a luat libertatea. Din această cauză, noi, folosind libertatea de a alege spre patimi, alungăm harul lui Dumnezeu de la noi, asta mai ales prin egoism şi mândrie.

Cum văd eu lucrurile, astăzi omenirea s-a schimbat. Înainte era foarte greu de trăit, osteneală multă, nevoie, sărăcie, dar multă bucurie duhovnicească, simplitate, prostime sfântă. Astăzi sunt multe înlesniri, dar pentru că nu ştim să le folosim după Dumnezeu, ne depărtează de El. E multă tulburare sufletească şi nu mai este bucuria aceea simplă. Nu ştiu, dar aşa văd eu lucrurile, s-a slăbănogit omenirea.

„Stinsu-s-au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 282-283)

[cristiboss56]

CRUCEA ESTE SLAVĂ ŞI CINSTE

Crucea este slavă şi cinste, după cum chiar şi El o numeşte aşa, zicând: „a venit ceasul ca să se proslăvească Fiul Omului” (Ioan 11,4).

Deci, dacă el numeşte cele ale robilor slavă, cu atât mai mult tu trebuie a numi slavă cele ale Stăpânului.

Ai văzut cât de mare este rodul crucii? Să nu te înspăimânţi dar de dânsa, că dacă ţi se pare ceva posomorât, totuşi naşte mii de bunuri.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia IV, p. 88)

[cristiboss56]

DUMNEZEU NE VREA CU INIMĂ DE COPIL

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne vrea copii şi de aceea ne spune că, de nu vom deveni copii, nu vom putea intra în Împărăţia Cerurilor.

Şi ţie, copilul meu, inima ta cea copilărească este cea care îţi dă învoirea ei către orice chemare a lui Dumnezeu, cum făceau Adam şi Eva din inimă înaintea căderii. Inima ta deci să se încreadă în Dumnezeu şi ea să răspundă copilăreşte la chemările voii lui Dumnezeu, nu mintea ta, care acum, după atâţia ani de făptuire păcătoasă, îţi poate spune, înveninată de către diavol, că primeşti în mod rău chemarea către voia lui Dumnezeu ca un copil, căci „nu ştii ce faci”, deoarece acum ai crescut şi trebuie să ştii ce faci.

Precum să-ţi aminteşti că, atunci când vorbeşti din inima ta copilăreşte, atunci eşti adevărat. Atunci eşti un fiu binecuvântat al Împărăţiei Cerurilor, şi nu când vorbeşte „cel mare”, care a gustat deplin din fructul păcatului. Să fii aşa cum erau Adam şi Eva înainte de cădere şi cum erau legăturile lumii cu Dumnezeu întru începuturi.

(Arhimandrit Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 44-45)

[cristiboss56]

SFINȚII PĂRINȚI - DESPRE DUMNEZEU
https://youtu.be/sWYVFfO_-k8

[cristiboss56]

Dacă tu poţi să faci o faptă bună, este considerată la Dumnezeu o zi de post. Dar dacă tu ai mâncat fasole şi eşti rău şi zgârcit, nu eşti în post!
CA SĂ AJUNGI LA CRUCEA LUI HRISTOS, TREBUIE SA ÎI URMEZI LUI! Prin bunătate, dragoste şi omenie!
Cum întreabă Sfinţii Părinţi în Pateric?
Călugăr te-ai făcut!
Om când te faci?

O pildă frumoasă despre cum să te faci bogat!

"Dar ce Ioane, vrei să mă întreci în bunătate?"
Aşa i-ar fi zis Dumnezeu lui Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.
ADICĂ AVEA O BUNĂTATE TOTALĂ!
(ascultaţi pilda)
Dar asta nu înseamnă că de mâine trebuie să ieşiţi în stradă toţi, să întreţineţi puturoşii, dar nici nu îi laşi cu mâna întinsă.
O pâine merită fiecare om!
Şi dacă nu dai nimic într-o zi nu eşti creştin.
Pentru că nu sărăcia sărăceşte, ci nechibzuinţa te sărăceşte.
https://www.youtube.com/watch?v=5BpuFaomBAg

[cristiboss56]

UN SCHIT ALTFEL ; ACASĂ LA PUSTNICUL DIN MUNȚII COZIA
https://youtu.be/QxaXb2RxO9U

[cristiboss56]

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN - RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRILE LUMII, SUFERINȚA
https://youtu.be/jzRODbVFck0

[cristiboss56]

"VĂZÂND DUMNEZEU RUGĂCIUNILE LOR ÎMPLETITE CU POST, ŞI-A ÎNTORS IARĂŞI FAȚA SA SPRE EI ŞI I-A IERTAT"

Când locuitorii cetăţii Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe prorocul Iona, să le spună că peste 40 de zile cetatea lor va fi dis*trusă pentru fărădelegile lor.

Auzind acestea, ninivitenii s-au spăimântat şi au so*cotit că să facă cu toții rugăciune pentru a se înmuia inima lui Dumnezeu şi ca să obţină iertare. Au ţinut cu toţii post şi s-au îmbrăcat cu sac şi se rugau lui Dum*nezeu.

Însuşi împăratul, auzind această veste înfricoşată, a coborât de pe tronul său şi s-a îmbrăcat cu haine de sac, dezbrăcându-se de cele luxoase ale sale, şi a ţinut şi el post şi rugăciune împreună cu poporul. Pentru a întări şi mai tare rugăciunea, a poruncit ca să nu se mai dea nici dobitoacelor nimic de mâncare, nici de băut.

Văzând Dumnezeu pocăinţa lor şi rugăciunile lor împletite cu post, Şi-a întors iarăşi faţa Sa spre ei şi i-a iertat, scăpându-le cetatea de la prăpăd.

(Semințe duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinței, 2009, p. 63)

[forever...]

Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţi ani cu acel cuvânt; încercau să-l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multe cuvin*te, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte.” (Părintele Sofronie de la Essex)

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 339)

[ioan67]

În prealabil postat de forever...

Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţi ani cu acel cuvânt; încercau să-l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multe cuvin*te, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte.” (Părintele Sofronie de la Essex)

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 339)

Parintele Sofronie, rusul, a fost si el ca orice rus un pic maniaco-depresiv. Nu si-a ascuns aceasta trasatura mostenita genetic, caracteristica sufletului slav, de care dealtfel nu era vinovat - desi era responsabil!
Dimpotriva, a vorbit (scris) mult despre ea, fie si indirect, voalat (spre a nu sminti pe unii mai slabi de inger)...:)

Intelegem morala textului, desigur. Sa faptuim! Sa punem in lucrare si sa nu risipim la epiderma vietii, in cuvinte, harul vietii... Foarte bine! Mantuitor sfat!
Si totusi, practica ne arata ca, uneori, in functie de multe circumstante, e folositor sa vorbim, mai intai, la nesfarsit... Sufletul omenesc e daltuit din cuvinte. Cel care a avut parte, candva, de cuvinte straine: acum sa vorbeasca! Cui pe cui se scoate!

Mai ales pentru unii oameni, tacerea nu e de aur, ci de pamant.
A tacea, a trai cu frica nesfarsita rostirea, e ingropare inca si mai adanca in groapa inselarii.
Sa vorbim, Adina!
Sa spunem cuvinte tari! Care sa desparta piatra de piatra, bazaltul de bazalt...
Iar de nu putem, sa vorbim macar cat sa ne deslusim, prin rostirea aasumata, noroiul de jos de noroiul de sus... Fara cuvinte nu putem inainta in Imparatia Cuvantului.
Sa nu facem din cuvintele sfintilor scut de aparare pentru lipsurile noastre si pentru betesuguri.
Sfintii nu au scris pentru ca noi sa ne aparam boalele in hartia vorbelor lor.
Ci au scris pentru ca noi, aplecati asu[ra noastra tocmai ca urmare a vorbelor lor, sa ne insanatosim. Sa fim vrednici de viata si de iubirea lui Dumnezeu.

Sa traim asadar! Fie si rostind, vrute si nevrute, nenumarate cuvinte!
Apoi, cand exercitiul rostirii va invinge teama noastra de vorbe si de Cuvant, se va aseza poate, in firea naostr recuperata/redata noua, si tacerea.
Una vie, mare, mustind de intelesuri tainice.

Dar pana acolo mai e. Sa vorbim, asadar, deocamdata. Cu smerita intelegere, fara prefacere, fara masti care ne inabusa devenirea.