'Ortodoxul' de ocazie

[axios]

ma bucur ca ne-am strans azi, ca in fiecare zi si ca in multe din zilele ce vor urma, cu mila lui Dumnezeu...
insa mi se pare trist, cel putin din punctul meu de vedere, ca doar aici ne putem marturisi credinta... si asta nu pentru ca nu am avea curaj. ci pentru ca ar fi putini cei care ar fi dispusi sa ne asculte...
cati dintre noi pot discuta din problemele de aici la serviciu, de exemplu... sunt sigur ca foarte putini...
traim lumi diferite. din pacate. e trist, e dureros, dar trebuie sa recunoastem...
incerc sa socializez cu prietenii de o viata... ies cu ei, merg la vreo terasa ceva, comandam, daca e miercuri iau o pizza de post, incerc sa fiu in ritm cu ei... insa, vin momente cand deja se rupe filmul.
intr-o sambata seara m-au luat prietenii la un ceai, intr-un club... era pe la mijlocul postului mare... mai in gluma, mai in serios, imi spun ca mergem sa o gasim pe mama copiilor mei. am ajuns fratilor... si am inteles ce multe ne separa... era sambata, aproape de miezul noptii, si petrecerea abia incepea... lumea dansa pe mese, faceau trenuletul, se dadeau de ceasul mortii de parca era revelion sau nu stiu ce mare ocazie de a sarbatori... si-i intreb ce e acolo. si-mi raspund, pe cat de sincer, pe atat de motivati, ca lumea are dreptul la relaxare dupa o saptamana de munca... eram siderat. si, apropo, ma intrebau daca nu am vazut pe cineva... le-am raspuns sincer: fratilor, am vazut o gramada de mame, care mai de care, dar niciuna nu era a copiilor mei... :))
trist este ca e lesne de inteles ca a doua zi nici vorba de biserica...
incerc sa nu judec pentru ca nu stiu care sunt lucrarile Domnului cu fiecare dintre noi. poate toti de acolo erau mai aproape de mantuire decat mine. n-am de unde sa stiu. insa e cert ca eram din alt film... imi pare rau, dar acesta este adevarul.
cercul in care mai pot discuta una alta despre viata este acela format din apropiatii cu care merg la manastire. insa fiecare a fost adus aproape de biserica prin pronia lui Dumnezeu. fiecare are povestea lui, dureroasa si izbavitoare...
sa ne rugam ca fratii nostri sa se indrepte. sa ne rugam ca Dumnezeu sa le trimita harta de care au nevoie in drumul spre mantuire. sa ne rugam sa ne intalnim cu totii la Poarta Raiului...
concluzia: merg in fiecare duminica la biserica, postesc lunea, miercurea, vinerea, am duhovnic, ma straduiesc sa-mi fac canonul etc. dar cred ca sunt doar un ortodox de ocazie... si asta fara falsa smerenie.
insa faptul ca L-am cunoscut pe Dumnezeu ma face sa ma simt cel mai iubit dintre pamanteni...

În prealabil postat de axios

ma bucur ca ne-am strans azi, ca in fiecare zi si ca in multe din zilele ce vor urma, cu mila lui Dumnezeu...
insa mi se pare trist, cel putin din punctul meu de vedere, ca doar aici ne putem marturisi credinta... si asta nu pentru ca nu am avea curaj. ci pentru ca ar fi putini cei care ar fi dispusi sa ne asculte...
cati dintre noi pot discuta din problemele de aici la serviciu, de exemplu... sunt sigur ca foarte putini...
traim lumi diferite. din pacate. e trist, e dureros, dar trebuie sa recunoastem...
incerc sa socializez cu prietenii de o viata... ies cu ei, merg la vreo terasa ceva, comandam, daca e miercuri iau o pizza de post, incerc sa fiu in ritm cu ei... insa, vin momente cand deja se rupe filmul.
intr-o sambata seara m-au luat prietenii la un ceai, intr-un club... era pe la mijlocul postului mare... mai in gluma, mai in serios, imi spun ca mergem sa o gasim pe mama copiilor mei. am ajuns fratilor... si am inteles ce multe ne separa... era sambata, aproape de miezul noptii, si petrecerea abia incepea... lumea dansa pe mese, faceau trenuletul, se dadeau de ceasul mortii de parca era revelion sau nu stiu ce mare ocazie de a sarbatori... si-i intreb ce e acolo. si-mi raspund, pe cat de sincer, pe atat de motivati, ca lumea are dreptul la relaxare dupa o saptamana de munca... eram siderat. si, apropo, ma intrebau daca nu am vazut pe cineva... le-am raspuns sincer: fratilor, am vazut o gramada de mame, care mai de care, dar niciuna nu era a copiilor mei... :))
trist este ca e lesne de inteles ca a doua zi nici vorba de biserica...
incerc sa nu judec pentru ca nu stiu care sunt lucrarile Domnului cu fiecare dintre noi. poate toti de acolo erau mai aproape de mantuire decat mine. n-am de unde sa stiu. insa e cert ca eram din alt film... imi pare rau, dar acesta este adevarul.
cercul in care mai pot discuta una alta despre viata este acela format din apropiatii cu care merg la manastire. insa fiecare a fost adus aproape de biserica prin pronia lui Dumnezeu. fiecare are povestea lui, dureroasa si izbavitoare...
sa ne rugam ca fratii nostri sa se indrepte. sa ne rugam ca Dumnezeu sa le trimita harta de care au nevoie in drumul spre mantuire. sa ne rugam sa ne intalnim cu totii la Poarta Raiului...
concluzia: merg in fiecare duminica la biserica, postesc lunea, miercurea, vinerea, am duhovnic, ma straduiesc sa-mi fac canonul etc. dar cred ca sunt doar un ortodox de ocazie... si asta fara falsa smerenie.
insa faptul ca L-am cunoscut pe Dumnezeu ma face sa ma simt cel mai iubit dintre pamanteni...

Minunat cuvât şi foarte adevărat!Ultimele fraze cel puţin sunt atât de adevărate!

Pentrucă m-a mişcat postarea lui Axios vă voi spune şi eu cum mă simt în lume.La noi în oraş (cred că şi în alte oraşe)atunci când este campanie electorală sunt iniţiate tot felul de activităţi "cultural",vin cântăreţi,formaţii pentru toate gusturile şi pe deasupra mai sunt şi gratis.Se aude muzica până aici pe deal!
Am mers şi eu odată cu soţul şi cu nişte "prieteni".Mă uitam în jur la oamenii mai tineri şi mai copţi cât de fericiţi erau cu berea în mână,cu copii în spate şi cu ţigara în dinţi,mişcându-se pe ritmul muzicii.Erau şi unii pe care îi întâlnesc adeseori pe la mănăstiri sau prin biserici.
Abia aşteptam să ajung acasă.M-am întrebat atunci:oare sunt eu "ciudată" sau am îmbătrânit.
Am tras concluzia că ştiu destul de multe ca să nu-mi mai placă cele lumeşti dar, sunt mult prea departe de cele sfinte ca să mă bucur de cele duhovniceşti aşadar subscriu şi eu alături de Axios - Sunt ortodox de ocazie!

Axios, cine cauta ciuperci in desert nu o sa gaseasca.

[axios]

cine spune ca m-am dus la cautat ciuperci...? am vrut doar sa ies in padure si sa le fac pe plac prietenilor. stai linistit... sunt genul care asteapta sa ii scoata Dumnezeu ciuperca in cale... multumesc, oricum, pentru vorba...
Doamne ajuta!

Pai, tu prietene : [COLOR=red]"intr-o sambata seara m-au luat prietenii la un ceai, intr-un club... era pe la mijlocul postului mare... mai in gluma, mai in serios, imi spun ca mergem sa o gasim pe mama copiilor mei"[/COLOR]
[COLOR=black]Sau am inteles eu gresit?[/COLOR]

[axios]

În prealabil postat de bmd

Pai, tu prietene : [COLOR=red]"intr-o sambata seara m-au luat prietenii la un ceai, intr-un club... era pe la mijlocul postului mare... mai in gluma, mai in serios, imi spun ca mergem sa o gasim pe mama copiilor mei"[/COLOR]
[COLOR=black]Sau am inteles eu gresit?[/COLOR]

"imi spun ca mergem s-o gasim..." adica ei isi propusesera asta.
iti dai seama ca stiam ca nu e un loc pentru astfel de problema...
voiam doar sa le fac pe plac si sa ies, sa nu spuna ca ma izolez.
ei vad in faptul ca nu mai vreau sa merg cu dansii, asa cum o faceam odinioara, o izolare. si imi aduceau fel si fel de argumente ca sa ma convinga, inclusiv acesta cu mama copiilor mei... si le-am zis, ok, vin cu voi. deci partea cu mama copiilor le apartine in exclusivitate. am luat-o ca pe o gluma. chiar nu trebuie sa insisti pe acest subiect. a fost prima si ultima mea experienta de acest gen. chiar nu m-am simtit ok. mai ales ca am vreo 10 ani de cand m-am lasat de fumat si acolo era o pacla de o taiai cu cutitul.
cu partea asta doar am vrut sa subliniez cat e de trist pentru tinerii din ziua de azi cand, in loc sa fie preocupati sa-si intemeieze o familie, isi "traiesc" viata la maxim...
deci... important e restul mesajului si nu partea cu mama copiilor mei...
dupa cum ti-am spus, Dumnezeu mi-o va scoate in cale atunci cand va fi cazul...
sa traiesti!
Doamne ajuta!

Prietene, izolarea de care vorbesti o sa te urmareasca pina la sfirsitul zilelor. Exista si crestin "de ocazie" o sumedenie si tocesc pragul bisericii!
Cind insa trebuie sa aleaga, aleg necrestineste! De ce?
Eu inca n-am reusit sa aflu!

[windorin]

Sunt multi cei care se fac partizan ai unei idei sau ai unei persoane pentru ca au ceva de dobantit.

Cati sunt cei care, votand un presedinte, nu le'ar fi mai apoi rusine sa apara langa el?

Cati sunt cei care, venind la slujbe, nu ar fugi mancand pamantul, in cazul unei persecutii subite pentru Hristos?

Asta este. Peste tot este la fel. Oriunde, si nu doar in Biserica. Multi sunt chemati, putin insa sunt alesi.
Exista insa nadejdea ca tocmai acea prezenta amarata in Biserica sa nasca, odata si odata, ceva mai tare ca piatra, o credinta si o dragoste de neclintit. Aceasta nadejde trebuie sa ne faca sa tacem si sa zicem: [COLOR=darkred]"Slava tie, Doamne, ca aia' rujata da pomelnic, ca ala' imbracat la misto' sta la spovedit, ca aia' cu chiloti tanga ingenuncheaza sub Evanghelie, ca ala cu cercel in buza se miruieste."[/COLOR]

[COLOR=black]Este greu, insa asta este calea. Oricum ar fi omul, simpla prezenta in Biserica poate naste ceva ce prezenta in alt loc nu ar putea'o naste.[/COLOR]

[axios]

În prealabil postat de bmd

Prietene, izolarea de care vorbesti o sa te urmareasca pina la sfirsitul zilelor. Exista si crestin "de ocazie" o sumedenie si tocesc pragul bisericii!
Cind insa trebuie sa aleaga, aleg necrestineste! De ce?
Eu inca n-am reusit sa aflu!

pentru ca viata e o lupta. indiferent de alegere va fi o lupta. crezi ca daca va alege crestineste ispitele nu vor aparea?
stiu. nu e vorba de izolare. e mult mai complicat decat pare. e vorba de faptul ca nu voi mai gasi niciodata ce am pierdut. asta ma va urmari mereu chiar daca nu asta caut. si va trebui sa ma adaptez la noua viata. insa nu voi face niciun compromis. si, din fericire, exista alternativa...