Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Rugaciuni
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 27.07.2015, 00:03:50
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit Rugăciunea Sfântului Ciprian* pentru izbăvirea de farmece sau vrăji



Rugaciunea Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian*, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească

- rugăciunea trebuie citită de către preoții Bisericii pentru izbăvirea de farmece și vrăji -

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, creatorule și chivernisitorule a toate, sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție.
Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea a nevrednicului robului Tău, îndepăttează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi aceștia (numele); revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul, ca să-și dea el roadele sale; copacii și viile să rodească deplin; mamele să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea mâinilor Tale de toate legăturile diavolești.
Și dezleagă și pe robii Tăi aceștia (numele) împreună cu toți ai casei lor, de toate legăturile satanei făcute prin farmece, magie și alte lucrări potrivnice.
Împiedică Tu Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea întunericului. Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji, de toate lucrările drăcești și de toate legăturile lor, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea sfântului Tău nume.
Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robii Tăi aceștia (numele) care stau de față și cer mila Ta, de toate legăturile satanei și dacă sunt legați în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoere, sau cu fier sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lor, sau din altă parte au venit: din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpii cei vii și morți, sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, sau alte asemenea lucrări, dezleagă-le Tu Doamne pentru totdeauna, cu puterea Ta cea mare ( preotul face acum semnul crucii peste credincioși ).
Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfarmă și distruge acum, toate lucrările diavolești, iar pe robii Tăi (numele) cu toți ai casei lor păzește-I nevătămați.
Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și îndepărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robii Tăi (numele).
Așa Doamne Preamilostive, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău, care mă rog pentru robii Tăi aceștia (numele), și dezleagă-I de demonul de amiază, de toată boala și tot blestemul, de toată mânia, clevetirea,invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, și de toate rătăcirile și greșelile știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, acum și pururea si în vecii vecilor amin.


*Din neatenție, s-a strecurat o eroare în titlu. Nu este Sf. Ciprian al Cartaginei, ci este Sf. Ciprian din Antiohia Siriei.

De asemenea, aici puteți găsi Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian


Last edited by tot-Laurentiu; 15.12.2015 at 00:18:41.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 05.02.2016, 09:40:44
tudor77 tudor77 is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 02.10.2012
Mesaje: 2
Implicit

Ce se intampla daca un credincios citeste aceasta rugaciune, poate pati ceva rau ?
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare