Rugaciunea

[14carol06]

"Si iata o femie cananeanca,iesind in calea Lui stria,zicand:"miluieste-ma Fiul lui David!""(Mt.15,22).E impresionanta lupta aceasta intre Domnul Hristos si femeia cananeanca.Femeia era coplesita de o mare durere,fiica ei era pe patul mortii.Cine este mama ,probabil,isi da seama ce este grija si suferinta pentru copilul sau.Dar pe cat de mare era durerea ,pe atat de mare era credinta in Mantuitorul in puterea si bunatatea Lui Dumnezeiasca,pentru ca voia sa-si vada fiica sanatoasa,alerga ,strigand:"Miluieste-ma!",cum zice si psalmistul:"Dintru adancuri am strigat...".Nu a strigat odata,de doua ori,ci astaruit indelung,cu tot mai multa incredere-pana candDomnul ii zice:"O,femeie,mare este credinta ta!".Se implinesc cuvintele :"Cereti si vi se va da ...".Femeia cananeanca ne arata puterea rugaciunii,puterea staruintei in rugaciune.Sa ne oprim,putin,asupra cuvantului"RUGACIUNE".Rugaciunea este inaltarea sufletului la Dumnezeu;cel ce se roaga sta de vorba cu Dumnezeu,cu Fiul Sau,cu Maica Domnului,cu sfintii.Rugaciunea ne ridica pana la cer,sau coboara cerul in noi.In rugaciune aducem toate bucuriile si durerile noastre,toate visurile si vrerile noastre,toate bunatatile si nevoile vietii noastre,toata credinta si toate indoielile noastre,toata nadejdea si toata desnadejdea noastra,tot ceea ce planuim sa facem sau ceea ce facem,tot ceea ce ne e de trebuinta.Totul si toate,intreaga fiinta,viata cu intamplarile ei marunte si mari,insemnate sau neinsemnate,le punem in fata Lui Dumnezeu cu increderea deplina ca El,fiind Parintele nostru,ne iubeste,si noi,fiindu-i fii,ne indeplineste toate cererile si dorintele noastre.De acest lucru ne-a incredintat Mantuitorul Insusi,zicand:"orice veti cere de la Tatal Meu,intru numele Meu,El va va da voua...".Pilde de rugaciune ne da Mantuitorul in activitatea si viata Sa;ne invata TATAL NOSTRU,se roaga 40 de zile si posteste in pustiul Carantaniei,se roaga in locuri linistite,pe munte sau in gradini.Alteori multumeste Tatalui cu glas tare(la invierea lui Lazar:"Parinte multumescu-Ti,ca M-ai ascultat(Ioan11,41),si apoi L-a inviat pe Lazar).Altadata bucurandu-Se cu duhul cand a vazut succesul ucenicilor la propovaduire,a zis:"Multumescu-Ti Tie Doamne,Parinte al cerului..."(Luca10,21).In gradina Ghetsimani,cand firea omeneasca se zbatea in fata patimilor si a mortii,Mantuitorul cade cu fata la pamant,rugandu-Se cu sudori de sange:"Parinte,de viesti...(Luca22,41-44)si implinind voia Tatalui,a pasit deschis spre rastignire.Inainte de a Se desparti de ucenicii Sai,a zis:"Parinte a sosit ceasul...Proslaveste pe Fiul Tau!".aceasta rugaciune cuprinde cereri de grija si iubire pentru uceniciiSai,pentru cei ce vor crede in Cuvantul Lui,deci pentru toti crestinii.Acesata este cea mai minunata din toate rugaciunile ce s-au rostit vreodata sub taria cerului.Pe cruce Domnul a zis:Parinte,iarta-le lor,ca nu stiu ce fac!"(Luca23,34),si mai apoi:"Parinte in mainile Tale Imi dau Duhul Meu!"(Luca23,46).Toate acestea ne arata ca viata Mantuitorului a fost o viata de rugaciune,in bucurii si in dureri.El ni S-a dat pilda ,noua,ca asa cum S-a rugat El si noi sa ne rugam in orice clipa a vietii noastre,fie bucurie sau durere,suferinta sau fericire.Rugaciunea facuta cu staruinta are mare putere si ne putem invrednici de dragostea Lui,astfel sa ne intareasca vointa,pe calea binelui,sa toarne numai iubire in inima noastra.Sa nu cerem ce nu ni se potriveste sa cerem,cum afacut mama fiilor lui Zevedei;"Cereti si nu primiti,ca nu stiti ce cereti!",sau precum s-a intamplat cu cei doi ucenici,Ioan si Iacob cand au cerut sa se pogoare foc din cer sa arda satul samaritenilor zicandu-le lor:"Nu stiti a carui duh sunteti-Fiul Omului n-a venit sa piarda sufletele ci sa le mantuiasca!"(Luca9,54-56).Sa ne rugam mereu:"FACA-SE VOIA TA DOAMNE!",caci voia Lui este mantuirea,pacea bucuria si fericirea desavarsita,a noastra a tuturor oamenilor.

[cristiboss56]

Prin rugaciune omul nu se uneste cu El doar prin sine insusi , ci de fapt il uneste cu El si pe ceilalti , omul formand un inel de legatura intre Dumnezeu si creatie, intre lumea divina si cea naturala. Trebuie sa privim ceva mai mult aceasta relatie ce o stabilim prin rugaciune, ea deosebindu-se de toate celelalte relatii umane cu Divinitatea.

[patinina34]

[SIZE=3]Rugăciunea este fiica poruncilor Evangheliei, dar ea este de asemenea, după părerea generală a Sfinţilor Părinţi, mama tuturor virtuţilor prin unirea minţii omului cu Duhul Domnului. Virtuţile care provoacă rugăciunea diferă de cele ce izvorăsc din ea: primele cresc din suflet şi sunt psihice; ultimele sunt duhovniceşti. Rugăciunea este mai înainte de toate împlinirea primei şi celei mai importante dintre cele două porunci în care se cuprind Legea, Proorocii şi Evanghelia (Cf. Matei 22, 37-40). Ii este cu neputinţă omului să se îndrepte cu tot gândul său, cu toată puterea sa şi cu toată fiinţa sa spre Dumnezeu, dacă lucrarea aceasta n-o face rugăciunea care înviază morţii şi-i readuce la viaţă prin lucrarea harului.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea este oglinda sporirii în duhovnicie a călugărului. Examinându-şi rugăciunea, călugărul poate vedea clar dacă a ajuns la mântuire, sau dacă el se zbate în marea învolburată a patimilor, departe de limanul sfânt. Pentru a putea discerne el îl are exemplu pe David care, adresându-se lui Dumnezeu în rugăciunea sa, îi zice: “întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine. Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac” (ps. 40, 1l-l2). Aceasta vrea să spună: eu văd Doamne că Tu te-ai milostivit de mine şi că m-ai primit, căci, prin puterea rugăciunii mele, eu am devenit în stare de a alunga victorios toate gândurile, închipuirile şi simţămintele provenite de la vrăjmaşul. Această bunătate şi milostivire a lui Dumnezeu pentru om se vădeşte atunci când şi omul resimte bunătate şi milă faţă de semeni, şi când îi iartă pe toţi cei ce l-au supărat (cf. Matei 6,14-l5; 7, 2; Luca 6, 37-38).[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea trebuie să fie îndeletnicirea principală a călugărului. Ea trebuie să fie centrul spre care converg şi de care se leagă toate nevoinţele ascetice. Prin rugăciune călugărul se leagă strâns cu Domnul şi “este un duh cu El” (l Cor. 6, 17). De la intrarea în mănăstire, el trebuie să înveţe neapărat să se roage într-un fel corect pentru a putea progresa în rugăciune şi aşa să-şi lucreze mântuirea. Justeţea şi progresul rugăciunii se izbeşte de firea noastră stricată şi de îngerii căzuţi care se străduiesc să ne ţină în subjugare, în această stare de cădere şi de îndepărtare de Dumnezeu care le este comună oamenilor şi îngerilor căzuţi.[/SIZE]

[patinina34]

[SIZE=3]Datorită importanţei covârşitoare a rugăciunii, pentru ea trebuie să ne pregătim dinainte. “Mai înainte de a tăgădui, pregăteşte-te, şi nu fi ca omul care ispiteşte pe Domnul” (Sir.18, 23). “Cei ce pornim să ne înfăţişăm înaintea împăratului şi să vorbim cu El, zice Sfântul Ioan Scărarul, să nu facem drumul nepregătiţi, ca nu cumva văzându-ne de departe că nu avem arme şi haine cuvenite înfăţişării înaintea Lui, să poruncească slujitorilor şi dregătorilor Lui să ne lege şi să ne arunce departe de faţa Lui, iar cererile noastre să Ie rupă şi să ni le azvârle în faţă (Scara XXXVIII, 3).[/SIZE]
[SIZE=3]Pentru a ne pregăti, trebuie să începem cu înlăturarea oricărei judecăţi asupra semenului nostru şi a oricărei supărări. Această pregătire ne-a poruncit-o Domnul însuşi: “Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre” (Marcu 11, 25 - 26). Urmarea pregătirii constă, datorită credinţei noastre, în supunerea şi încredinţarea totală voii sfinte a lui Dumnezeu, în înlăturarea îngrijorărilor. Trebuie, de asemenea, să fim conştienţi de starea noastră de păcătoşenie, atitudine care naşte pocăinţa şi smerenia duhului. Singurul sacrificiu pe care Dumnezeu îl primeşte de la firea omenească căzută este pocăinţa în duh. “Că de ai fi voit jertfă Ţi-aş fi dat”, zice Proorocul lui Dumnezeu, în numele tuturor oamenilor căzuţi şi care rămân în starea de cădere; nu numai că o oarecare jertfa parţială, a trupului sau a sufletului, nu te face plăcut lui Dumnezeu, ci chiar “arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 17-l8). Sfântul Isaac Sirul ne relatează următoarea maximă spusă de un alt Sfânt Părinte: “Dacă cineva nu se recunoaşte de păcătos, rugăciunea lui nu este primită de Dumnezeu”.[/SIZE]
[SIZE=3]Stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu celui nevăzut ca şi cum l-ai vedea, şi cu siguranţă că El te va vedea şi te va privi atent. Stai în faţa lui Dumnezeu celui nevăzut cum stă un criminal în faţa unui judecător sever şi imparţial, convins de nenumăratele lui greşeli şi condamnat la moarte. Este bine aşa: tu stai în faţa Stăpânului tău suveran şi în faţa Judecătorului tău; stai în faţa Judecătorului în ochii căruia “nimeni din cei vii nu-i drept” (Ps. 142,2), care biruieşte întotdeauna când judecă (ps. 50, 5), dar care nu condamnă pe nimeni până când, în nespusa Lui iubire de oameni, îl iartă pe om de păcate şi “nu intră la judecată cu robul Său” (Ps. 142, 2). încercând frica lui Dumnezeu şi percepând, sub efectul acestei frici, prezenţa Sa în timpul rugăciunii, vei vedea fără să vezi, duhovniceşte, pe Cel nevăzut, şi vei înţelege că rugăciunea este starea în faţa nemitarnicului tribunal al lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3]Stai în timpul rugăciunii cu capul plecat, cu ochii aţintiţi în pământ, drept pe picioarele tale şi neclintit. Susţine-ţi rugăciunea prin strângerea inimii, prin suspine izvorâte din profunzimea sufletului şi prin belşug de lacrimi, în timp ce te rogi o atitudine exterioară cuviincioasă este esenţială, şi-i ajută îndeosebi pe cei ce sunt angajaţi în nevoinţa rugăciunii, mai ales pe începătorii a căror dispoziţie sufletească se confruntă în mare măsură cu atitudinea trupului.[/SIZE]
[SIZE=3]Apostolul ne porunceşte să ne predăm harului când ne rugăm: “stăruiţi în rugăciune, zice el; nu vă împotriviţi cu nici o grijă” (Col. 4, 2; Fii. 4, 6). El mărturiseşte că această predare este poruncită de Dumnezeu: “Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos lisus, pentru voi” (l Ţes. 5, 17-l8). Ce înseamnă să ne predăm harului? înseamnă să-L preamărim pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine faţă de tot omul şi faţă de fiecare în parte. O asemenea atitudine aduce sufletului o seninătate minunată, şi cu toate relele ce ne înconjoară, ea ne umple de bucurie. Predându-se harului, omul capătă o credinţă vie care-l face să alunge toate îngrijorările, să calce în picioare toată frica de oameni şi de draci, şi să se lase pe de-a întregul în voia lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3]Această dispoziţie interioară este cea mai bună pregătire pentru rugăciune. “Deci precum aţi primit pe Hristos, zice Apostolul, aşa să umblaţi întru El. înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Insul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire” (Col. 2, 6-7). “Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă… Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu” (Fii. 4, 4-6).[/SIZE]
[SIZE=3]Importanţa acestei asceze spirituale pe care o lucrează harul este amănunţit expusă în Corespondenţa Sfântului Varsanufie cel Mare cu Ioan Profetul.[/SIZE]

[patinina34]

[SIZE=3]Prezenţa şi conlucrarea necontenită a atenţiei în timpul rugăciunii este neapărat trebuincioasă. Datorită atenţiei, rugăciunea devine binele propriu, personal, al celui ce se roagă; dacă atenţia lipseşte, rugăciunea îi rămâne exterioară. Când atenţia este prezentă, rugăciunea dă roade îmbelşugate, dar când este absentă, produce spini şi pălămidă. Roadele rugăciunii stau în iluminarea duhului, într-o smerită înduioşare a inimii şi în reînnoirea sufletului prin viaţa Duhului; spinii şi pălămidă constau în lenevirea sufletului, în părerea de sine fariseică care se naşte dintr-o inimă împietrită, care se mulţumeşte şi se laudă cu mulţimea rugăciunilor spuse şi cu timpul petrecut recitându-le.[/SIZE]
[SIZE=3]Atenţia care apără în mod absolut rugăciunea de toate împrăştierile, de gânduri nefolositoare şi de vagabondajul imaginaţiei, este un dar al harului dumnezeiesc. Noi ne manifestăm sincer dorinţa de a primi acest dar - el ni se acordă prin har pentru mântuirea sufletului - sforţându-ne să fim atenţi ori de câte ori ne rugăm. Atenţia “metodică” - numim aşa atenţia noastră câtă vreme nu este susţinută de har - constă, conform sfatului Sfântului Ioan Scărarul, în închiderea duhului nostru în cuvintele rugăciunii. Dacă, din lipsa experienţei în lucrarea rugăciunii, duhul nostru nu reuşeşte să rămână închis în cuvinte şi scapă, noi trebuie să-l readucem. In starea sa de cădere, duhul nostru este în mod natural nestatornic şi înclinat să se împrăştie în toate părţile. Dar Dumnezeu îi poate da statornicie, şi o va face în momentul voit în funcţie de statornicia şi de răbdarea noastră în nevoinţa.[/SIZE]
[SIZE=3]Ceea ce contribuie în mod deosebit la păstrarea atenţiei când te rogi este pronunţarea rugăciunii foarte rar. Adică fără grabă, în aşa fel încât duhul tău să poată rămâne cu uşurinţă “închis” în cuvintele rostite, fără a-i scăpa un singur cuvânt. Pronunţă-le cu voce auzibilă când te rogi singur: acest lucru de asemenea te va ajuta să-ţi fixezi atenţia.[/SIZE]
[SIZE=3]Se poate cu uşurinţă - şi trebuie făcut acest lucru - să exersezi rugăciunea spusă cu atenţie atunci când îţi împlineşti “canonul de rugăciune” în chilie. Frate, nu te scârbi de o oarecare monotonie şi sforţare până ce te obişnuieşti cu rânduiala călugărească de la chilie, în special cu rugăciunea. Apucă, la vremea potrivită, arma atotputernică a rugăciunii, şi învaţă să te foloseşti de ea ori de câte ori ai ocazia.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea este atotputernică datorită lui Dumnezeu Atotputernicul care lucrează în ea. Ea este “sabia Duhului, adică Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17). în esenţă ea constă în a te ţine în prezenţa lui Dumnezeu şi în a te uni cu El; ea este împăcarea omului cu Dumnezeu, mama şi fiica lacrimilor, podul care ne ajută să trecem peste ispite, zid de apărare împotriva mâhnirilor, pierderea vrăjmaşilor, lucrare neîncetată, izvorul virtuţilor, pricina darurilor duhovniceşti, sporire tainică, nutriment al sufletului, iluminarea minţii, încetarea deznădejdii, semnul speranţei, izbăvirea de întristare, bogăţia călugărilor.[/SIZE]
[SIZE=3]La început trebuie să te sforţezi a te ruga; dar curând rugăciunea începe să-ţi aducă mângâiere. Această mângâiere face nevoinţa noastră mai uşoară şi ne încurajează să perseverăm. Dar va trebui totuşi ca toată viaţa să ne silim la rugăciune, puţini fiind nevoitorii care, datorită unei mari mângâieri adusă de har, au depăşit necesitatea acestui efort.[/SIZE]
[SIZE=3]Rugăciunea ajută la mortificarea omului nostru vechi, atâta vreme cât acesta trăieşte în noi, şi se împotriveşte rugăciunii pe viaţă şi pe moarte. Cunoscând puterea rugăciunii, şi acţiunea ei binefăcătoare, dracii se străduiesc prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe nevoitori de la rugăciune, sugerându-le să întrebuinţeze timpul rezervat rugăciunii pentru alte activităţi; sau încearcă să o anuleze şi să o denatureze prin preocupări deşarte, aducând în minte a celui ce se roagă nenumărate gânduri şi imagini păcătoase.[/SIZE]

[silverstar]

[COLOR=green]În mai multe rânduri, am spus aici, pe forum, că degeaba rugăciune fără acţiune. Ori nu am fost înţeleasă, ori nu am fost crezută... [/COLOR]

[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Iată însă o parabolă în care este exemplificat de către alţii ceea ce am spus eu...[/COLOR]

[COLOR=green]Rugaciunea... [/COLOR]


[COLOR=green]Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. [/COLOR]

[COLOR=green]Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise: [/COLOR]

[COLOR=green]- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde. [/COLOR]

[COLOR=green]Ceilalti doi au fost imediat de acord. [/COLOR]

[COLOR=green]Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. [/COLOR]

[COLOR=green]Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. [/COLOR]

[COLOR=green]In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. [/COLOR]

[COLOR=green]In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa: [/COLOR]

[COLOR=green]- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe." [/COLOR]

[COLOR=green]Nu se poate rugăciune fără acţiune.[/COLOR]

[cristiboss56]

Nu stiu cine nu te-a inteles, dar rugaciunea ar fi stearpa si fara sens , si-ti dau dreptate, pentru ca prin rugaciune, prin gandul bun ii unim si pe ceilalti cu Dumnezeu. Egoismul, individualismul n-au nimic in comun cu cel ce se roaga, pentru ca , altfel rugaciunea e pierdere de timp, un fel de a ne afla in treaba.

[silverstar]

În prealabil postat de cristiboss56

Nu stiu cine nu te-a inteles, dar rugaciunea ar fi stearpa si fara sens , si-ti dau dreptate, pentru ca prin rugaciune, prin gandul bun ii unim si pe ceilalti cu Dumnezeu. Egoismul, individualismul n-au nimic in comun cu cel ce se roaga, pentru ca , altfel rugaciunea e pierdere de timp, un fel de a ne afla in treaba.

[SIZE=3][COLOR=green]Regret Cristi, că trebuie să-ţi spun, dar eşti superficial. Dacă ai fi avut răbdarea să citeşti această parabolă, povestioară cu tâlc, n-ai mai fi vorbit aiurea despre "egoism şi individualism", că autorul nici nu pomeneşte despre aşa ceva. Ai fi văzut şi tu că, în timp ce primii doi au spus rugăciunea stând pe scaun, al treilea, în timp ce se ruga, şi-a mişcat fundul spre tablou, a schimbat liţa arsă şi-n felul acesta s-a reaprins lumina. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Este clară ilustrarea combinaţiei rugăciune+acţiune.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Când am vorbit eu despre rugăciune+acţiune am ilustrat cu exemple din viaţa elevilor care merg la biserică să se roage să reuşească la examene, numai că mulţi dintre ei nu pun mâna pe carte să înveţe... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Niciodată n-o să vină Dumnezeu să pună liţă la tablou, să înveţe în locul elevilor leneşi ori să aducă un sac cu bani celul ce se roagă să aibă o casă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Vezi că şi la subiectul "Poveşti cu tâlc" am postat, mai devreme, o parabolă tot despre rugăciune şi puterea rugăciunii.[/COLOR][/SIZE]

[cristiboss56]

În prealabil postat de silverstar

[SIZE=3][COLOR=green]Regret Cristi, că trebuie să-ţi spun, dar eşti superficial. Dacă ai fi avut răbdarea să citeşti această parabolă, povestioară cu tâlc, n-ai mai fi vorbit aiurea despre "egoism şi individualism", că autorul nici nu pomeneşte despre aşa ceva. Ai fi văzut şi tu că, în timp ce primii doi au spus rugăciunea stând pe scaun, al treilea, în timp ce se ruga, şi-a mişcat fundul spre tablou, a schimbat liţa arsă şi-n felul acesta s-a reaprins lumina. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Este clară ilustrarea combinaţiei rugăciune+acţiune.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Când am vorbit eu despre rugăciune+acţiune am ilustrat cu exemple din viaţa elevilor care merg la biserică să se roage să reuşească la examene, numai că mulţi dintre ei nu pun mâna pe carte să înveţe... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Niciodată n-o să vină Dumnezeu să pună liţă la tablou, să înveţe în locul elevilor leneşi ori să aducă un sac cu bani celul ce se roagă să aibă o casă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Vezi că şi la subiectul "Poveşti cu tâlc" am postat, mai devreme, o parabolă tot despre rugăciune şi puterea rugăciunii.[/COLOR][/SIZE]

Da, corect, am citit grabit, pe fuga, find la slujba . Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in traista si are valabilitate permanenta.

[silverstar]

În prealabil postat de cristiboss56

Da, corect, am citit grabit, pe fuga, find la slujba . Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in traista si are valabilitate permanenta.

[COLOR=green]Dumnezeu îţi dă nuci dar nu ţi le şi sparge...[/COLOR]