|
#21
|
||||
|
||||
Moamăă, da' ce nasol e să ții post. Să poți tu o pomana porcului de Ignat, să nu poți tu o "tradițională" fasole cu ciolan de 1 decemvrie...
Să nu poți tu o chestie cu soața sau soțul... Nașpa.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#22
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu! |
#23
|
||||
|
||||
Eu am văzut crestini ortodocsi care se împărtăsesc desi sunt fumători înrăiti.
|
#24
|
||||
|
||||
Avem si noi ciudatii nostri, care trăiesc "într-o cazuistică medicală a unui univers transvers":
https://www.facebook.com/libertatear...2061724355885/ |
#25
|
||||
|
||||
Eu am auzit și de gheiuți.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#26
|
|||
|
|||
Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Noi avem nevoie de post, rugăciune pentru a recâștiga ceea ce am pierdut odinioară.
|
#27
|
|||
|
|||
Citat:
Îți zic doar câte ceva din ce cred eu, precizînd din început că e doar opinie personală și e posibil să greșesc tare. 1) Mai întâi, delimitezi problema postitului în afara țării. Poate că e ceva special asta, nu știu, nu am trăit experiența. Îmi pare însă că nu ar trebui să conteze prea mult locul, grupul de oameni, contextul în care postim. De ce? Pentru că, asemenea rugăciunii, postul e o atitudine interioară mai întâi, abia apoi o chestiune exterioară. Dar, în fine, nu știu cum e să postești când trăiești printre americani ori vesteuropeni. Să fie ei mai dificili pentru postitul nostru decât sunt în România proprii concetățeni nepostitori? Se poate, nu insist. 2) Față de nevoință în general eu găsesc două presiuni, să zicem, sau înrâuriri: una externă și normativă (așa zice legea locului, tradiția, preotul, confratele etc.) și alta bazată pe aplecarea inimii, pe înțelegere, pe nevoie - nevoia interioară de a posti. La fel e și cu postul și cu rugăciunea și cu faptele milei în general. Cred că în viața noastră curentă facem nevoință, câtă facem, dintr-un amestec al acestor două influențe principale. Mai cred că unii oamni se nevoiesc din adâncă dragoste și înțelegere. Au descoperit că starea de nevoință perpetuă este o binecuvântare și nu renunță la ea în ruptul capului. Ei duc o viață ascetică din descoperire, din rațiuni ale găsirii și căutării neîncetate a Mărgăritarului. Pentru ei curăția nu este o cerință exterioară, ci însăși condiția interioară, legea tare a ființei lor. Modul lor firesc de a fi. Sunt adevărații creștini, oamenii îmbunătățiți deja. Au învățat să se înfrâneze și nu mai găsesc nici un motiv pentru a face altceva. Ei gustă bucuriile adevărate ale credinței. 3) Crăciunul este o perioadă a bucuriei. Drept este, așa se obișnuiește.... Pentru mine e curios că oamenii împart timpul vieții în perioade de bucurie sau de tristețe, așa, la comandă externă. Ori prin mecanisme de contagiune socială. Mă întreb ce fel de bucurie trăiesc oamenii de Crăciun. Am văzut că sunt două tipuri de bucurie: una exterioară, un pic cam ciudățică și parcă hrănită din contagiune și rațiuni exterioare (tot lumescul participă la ea, e o adevărată tehnologie a fabricării acestei bucurii externe, bine comercializate, întreținute), cu nevoi subiacente dintre cele mai de neînțeles pentru mine și, mărturisesc, dintre cele mai stupide și dăunătoare pentru suflet; și una interioară, ca rod al unui demers care se poartă în toate cele firești - rugăciune, slujbe, postire, meditație etc. 4) Eu mă mir și încă aștept lămuriri, de unde vor fi fiind ele, legat de rațiunea postului. Nu pot cu nici un chip să văd postul ca desprins de rugăciune. Am sesizat că avem tendința să rupem nevoințele de rugăciune, de taina rugăciunii mai exact. Și să prezentăm nevoința, postul, ca pe o performanță atletică, cumva... Ori ca pe o condiție din care ar veni calitatea rugăciunii și alte fapte binecuvântate. Mai întâi isprăvile mele "creștinești", că apoi, văzînd Domnul cât mă silesc, îmi dă Domnul și rugăciunea adevărată, ca o răsplată pentru strădania mea. Pe măsura strădaniilor.... Așa să fie, oare?.... Dar cred că nu există viață duhovnicească și nici vreun alt lucru ori strădanie folositoare pentru om decât, invers, adică tocmai pe temeiul rugăciunii. Starea interioară de rugăciune neîncetată, aplecarea minții (ori ridicarea) la Dumnezeu, în inimă adică, faptele și atmosfera de rugăciune în care omul se simte mai în firea lui ca în orice altă ipostază - sunt modul de a trăi cel mai sănătos și mai fertil pentru om. Dacă postul și orice nevoință se sprijină ori se împletesc pe starea de rugăciune, pe aplecarea (sau ridicarea?) iubitoare față de Hristos și Biserică, atunci postul nu mai e o problemă de context ori contagiune exterioară. Ci o dimensiune firească a vieții interioare, un conținut al stării de a fi a duhului însănătoșit ori care trage la sănătate și spor. Mă întreb mereu de ce înțelegem toate ca pe ceva exterior ori atîrnînd atât de semnificativ de exterior. Nu știu, continui să întreb și să mă întreb... O fi atât de important de ce și cum se alipește sufletul omului?...:) Și o fi atât de decisiv ca omul creștin să fie permanent în aplecarea minții către inimă? În rugăciune, adică?... Oare e chiar adevărat că toate cele bune și folositoare ne vin din rugăciune, cu rugăciune mai întâi? Toate cele bune, Doamne ajută! |
#28
|
|||
|
|||
Imi place mesajul tau dar denota pe alocuri si lipsa unei cunoasteri sau intelegeri a omului. Paradox! Ca doar esti psiholog si lucrezi cu oameni.
1. Da, este o mare diferenta intre a posti in tara si in afara ei. O traiesc permanent. In tara este mai intai cunoscut felul nostru de a posti. Este cunoscuta traditia si modul in care se realizeaza. Aici pari la fel de ciudat ca si musulmanii sau hindusii. In tara ai oameni in jurul tau care postesc si ei. Este si atmosfera respectiva. Stii ca este Postul Pastelui, sau al Craciunului. Bine si la noi vezi partea comerciala si faci cumparaturi si pregatiri. Aici (in vest) n-am auzit pe cineva sa spuna ca posteste, sau sa-l vad ca tine un post alimentar. Oricum la ei este altfel. Ei numai carnea o opresc in post. In ultima vreme au inceput insa sa-si puna unele probleme: legat de aspectul comercial al sarbatorilor si legat de post (asa cum il inteleg ei). Macar la nivel de dezbatere. De ex. au inceput sa faca experimente in care sa-i impuna sa renunte la ceva in perioada respectiva, fiecare alimentar, fie obiect foarte indragit. Si aceasta din urma mi se pare minunat pentru ca inseamna cu adevarat jertfa personala. Se apropie de viziunea mea asupra postului. Unul renunta la cafea, sau la ciocolata - ceva foarte drag si greu fiindca multi au adictie la ele. Este o jertfa pentru ei in comparatie cu altii carora nu le plac acestea si se pot dispensa foarte usor. Altii se hotarasc sa renunte la celulalr, smartphone, tableta o perioada. Chiar elevi dau de buna voie obiectele la scoala si ele sunt incuiate undeva pe o perioda de timp. Nu le este usor, daca toata ziua sunt cu degetele pe ele. Ca sa-ti faci o imagine: In tara (dupa revolutie) aveam la serviciu multi colegi care posteau. Mancam impreuna de bucatele de post si ne simteam bine. Nu ne privea nimeni ciudat, nu aveam tentatii, ba chiar aveam o anume intelegere (si de la sefi) cand dadeam fuga si la biserica a ne spovedim si impartasim. Ne duceam cand aveam timpul. In Vinerea Mare era stiut ca faceam asta, iar pe urma s-a dat liber, deci nu mai fugeam de la lucru. Aici in perioada de post, de Craciun mai ales se organizeaza in primul rand serbarile. De obicei se aduna salariatii undeva la un local si mananca impreuna, se mai amuza cu cate ceva. Se face in limite decente, ca esti cu sefii! Deci automat, daca esti de alta credinta si postesti e greu pentru tine. Daca te duci trebuie sa gasesti ceva potrivit sa mananci si sa dai poate si explicatii, iar daca nu te duci esti considerat asocial, ca nu esti integrat in colectiv (si asta este foarte grav la ei). Plus ca la serviciu si peste tot se ofera dulciuri de toate felurile si tu...nu poti. In fine aici nu gasesti produse de post ortodox, ceva fara lapte, unt, oua. Daca ei nu stiu asa un post...Mai sunt unele dietetice, pentru cei cu alergii, dar macar una din ele tot o au. Pana si in paine sau covrigi. 2. La acest punct sunt de acord cu tine, desi nu se poate generaliza. Eu cred ca este totusi foarte mare presiunea exterioara. Daca am face o statistica adevarata, nu stiu cati oameni ar raspunde ca postesc si traiesc credinta din imboldul launtric si cati pentru ca asa spune preotul/Biserica. As fi tare curioasa. Chiar si la cei din manastiri. Marturisesc: eu inca nu am gasit legatura intre asceza si credinta. Pana la un punct mai inteleg, dar extremele (in ambele parti) nu. Eu cred totusi ca trebuie traita cu sufletul credinta, cu profunzime si nu cu aspectele exterioare - asceza. Degeaba esti ascetic daca totusi nu faci fapte bune si nu intelegi credinta si ceea ce cere Dumnezeu cu adevarat. Eu nu cred, adica nu stiu daca Dumnezeu chiar ne cere sa nu manacam, sa nu dormim, sa nu iubim, sa nu ne spalam, sa umblam in zdrente etc. Prea toate sunt duse la extrem. 3. Mi se pare foarte curios si am mai intalnit ideea si pe alte fire de discutie, la alte persoane. De ce unii oameni vad in Pasti si Postul Pastilor bucurie, iar in Craciun si Postul Craciunului nu. De ce nu avem voie sa ne bucuram de Carciun? Craciunul este pentru mine bucuria suprema, pentru ca este sarbatoarea Nasterii Domnului. Atunci vine la noi (in lume) Fiul lui Dumnezeu. Nu trebuie sa ne bucuram, oare pentru asta? Nu ma refer acum la aspectul comercial, sau pomul impobodobit sau caoduri. O.K. si alea fac parte din bucuria omului. Dar ma refer la bucuria cu care asteptam si serbam aceasta sarbatoare. Colinde, anuntatul sarbatorii la portile oamenilor, pregatitul caselor si a bucatelor. De ce nu avem voie sa ne bucuram de Craciun? Si sa nu uitam cate sarbatori religioase mai sunt in perioada Craciunului: Sf. Andrei, Sf. Nicolaie, si alti sfinti. Pentru Pasti este altceva. Este tristetea chinurilor si mortii lui Iisus. Pana si preotii se imbraca in vesminte negre. Chiar daca la sfarsit EL invie si ne bucuram pentru asta. Dar pana atunci sunt multe dureri si deci o perioada trista. Eu nu reusesc sa inteleg aceasta inversiune in credinta: tristete la nastere si bucurie la moarte. Cum asa? 4. Iti dau dreptate - tot mai mult postul este desprins din context si a ajuns doar o dieta, sau abstinenta fara substrat. In incheiere trebuie sa nu uitam si mi se pare iarasi curios la tine mai ales, ca omul este facut asa cum este - om, cu sentimente si trairi. Nu e nici din piatra si nici din fier. El se bucura, sau plange, are foame, sete, somn. De ce vi se pare curios asta si nu acceptati? Omul nu poate trai totul numai in interior si in suflet. Si trupul lui exista. Si sufletul nu poate exista fara trup. Sa dam trupului ce este al lui si sufletului ce este a lui. De acord?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape |
#29
|
||||
|
||||
Eu stiu si preoti care fumeaza nu mai indoiesc ca noi ortodocsii sintem sfinti dar macar nu iesim in strada sa ne tavalim pe jos ca vai ce credinciosi sintem noi.La urma urmei nimeni nu e perfect.
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu! |
#30
|
||||
|
||||
Citat:
Postul Crăciunului este un post al bucuriei, de aceea este si mai usor, cu multe dezlegări. Postul Pastelui este în schimb mai sobru si mai aspru. |
|