Muzica psaltica (bizantina) sau corala?

Multe topicuri pe aici despre muzica bizantină dar nici unul care să explice de ce este imperios necesar să căutăm a nu participa decât la slujbe unde se cântă conform cu Tradiția Bisericii, adică în stil bizantin. Nu îmi propun să ofer eu o asemenea expunere deoarece nu am nici trăirea nici cunoștințele necesare însă vreau doar să propun spre lectură vreo două materiale, să aduc subiectul în atenția fraților care doresc să țină de specificul nostru ortodox, și să reproduc câteva idei subliniate de către protopsaltul Sabin Preda la o conferință la care am particiat de curând (anume Melosul Manuscriselor Bizanțului).

Muzica psaltică, spre deosebire de cea corală, de cunțană, de pricesne, etc., este o muzică născută în Biserică, din rugăciunea părinților Bisericii, și dăruită nouă de către Dumnezeu.

Deci, spre deosebire de alte tipuri de cântări această muzică este o formă de rugăciune, al cărei duh îl putem pătrunde sau nu. (de cele mai multe ori nu, ăsta fiind și motivul pt. care ne plictisește...așa cum ne plictisesc de exemplu și rugăciunile din canonul pe care ni l-a dat duhovnicul, tot fiindcă nu le rostim în Duh/duh și Adevăr, tot fiindcă rămânem în afara tainei lor).

Revenind la afirmația conform căreia muzica psaltică este o rugăciune, trebuie precizat faptul că această realitate nu este menită a fi argumentată cărturărește ci ca să îl citez tot pe Sabin Preda care prelua vorbele unui sfânt al cărui nume nu îl mai rețin, „cine a gustat știe că așa este”. Totuși fiindcă o privire exterioară asupra fenomenului poate avea și ea rolul ei, sunt multe aspecte care pot fi subliniate. Citez un scurt fragment din unul dintre cele două articole la care voi face trimitere: „Melodia, departe de a fi numai o haină care îmbracă cuvântul, are mai multe roluri: prin felul ei armonios de a fi, ea propune o stare, o anumită stare. În muzica psaltică, melodia nu este formată din armonizarea mai multor linii melodice armonice, ca în muzica corală, ci se constituie din două elemente: isocratima şi melosul propriu-zis. Isocratima este sunetul care învăluie melodia şi îi creează fundamentul pe care ea se dezvoltă. De obicei, isocratima se ţine pe nota de bază a glasului. De aici şi rolul ei de fundament. Melosul, este melodia ce se creează în funcţie de cuvânt. Legătura lor este aşadar indisolubilă, devreme ce cuvântul creează melodia iar melodia exprimă şi transmite cuvântul. Existenţa celor două elemente este strâns legată de teologia unirii ipostatice, corespunzătoare cele două firi ale lui Hristos, sau exprimă modul de manifestare al lui Dumnezeu în lume (o parte nevăzută şi o parte văzută); ea se leagă, de asemenea, foarte mult şi cu icoana, o formă de artă bidimensională; cu lumânarea de ceară curată de albină, etc. Astfel, isonul, ca semnul care conţine toate sunetele şi ca cel ce apare totdeauna ca un fond, exprimă dumnezeirea necuprinsă, neînţelească şi inexprimabilă, dar atotprezentă şi care minuează prin însăşi taina ei. Acelaşi rol îl are şi fondul de aur al icoanei, aurul fiind metalul care conţine toate culorile.”

De spus ar fi mult mai multe, însă cum spuneam nu sunt eu persoana în măsură să o facă. Din păcate și articolele la care fac trimitere dezvăluie mult mai puține chiar decât am aflat eu la conferința sus numită, însă cine caută va afla căci Dumnezeu va păstra muzica bisericească până la sfârșit, după cum i s-a descoperit lui Macarie Protopsaltul cu mult timp în urmă. Nouă nu ne rămâne decât să căutăm duhul autentic al Bisericii, și să facem alegerea între:
- slujbele care fac din cuvintele menite cântării liturgice un show fascinant și spectaculos, pe gustul oricui (calea cea ușoară)
și
- „slujbele alea plictisitoare și lălăite” care adesea ne mai și angoasează în fel și chip după ce că ne plictisesc. (calea cea strâmtă)

Evident dacă nu vom reuși să intrăm deloc în duhul autentic al rugăciunii nu vom putea face alegerea corectă căci „dragoste cu sila nu se poate”...dragostea ori e cu bucurie și entuziasm ori nu e deloc.

Închei cu propunerea a două texte și a unei cântări bizantine:

Muzica se predă de la o inimă la alta,

Despre muzica psaltică în general şi despre felul în care s-a cântat şi se cânta ea la români.

Cantati Dumnezeului nostru''GL.3 si Aliluia gl.4