Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Și eu care credeam că ești de o altă părere.

Ce parere?

[AlinB]

În prealabil postat de Eugen7

Evident ca placerea (oricare ar fi ea: mancare, bautura, sex etc) nu trebuie sa fie scopul, caci devine inrobitoare, devine un idol...
Consider ca placerea fireasca asociata activitatii sexuale firesti nu este rod ci atribut al acestei activitati firesti, precum este placera mancatului si placerea bautului apei. Astfel atata timp cat ea nu iese din limitele firescului, nu devine inrobitoare, nu devine un idol este buna... cand vedem in ea un scop in sine devine rea.

Cum am scris si aici:

În prealabil postat de AlinB

Nu poti sti cat de atasat esti de fapt de un lucru atat timp cat nu iti lipseste.
Daca faci abstinenta un an si nici macar nu observi lucrul asta, atunci da, esti un om liber.
Si iti garantez ca anul ala se prelungeste de la sine, in conditiile in care apar alte satisfactii duhovnicesti si sigur vor apare, pentru ca un astfel de an nu poate fi atins decat in doua feluri: prin frigidititate (nu stiu care ar fi termenul la barbati) sau o traire duhovniceasca deosebita.

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Nu afirm ca este un pacat major (atat timp cat nu este din categoria avortiva sau dauneaza organismului, mutileaza), dar nici harul nu cred ca da buzna, cum a citat si Miha-Anca aici.


"Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şise izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: "Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?" (Arhim Sofronie Saharov)"

Sigur, cei mai multi nu traim in har, ci ne hranim cu satisfactii sufletesti la un nivel trupesc, asadar nu prea stim ce inseamna sa traiesti in har sau in afara harului, probabil de asta nici nu prea batem capul sa-l dobandim, atentia noastra e centrata in jurul satisfactiilor de care vorbeam.

Ce e trist este ca incepem sa definim si lucrurile duhovnicesti in functie de acest nivel ne-duhovnicesc de traire.

Eu nu spun ca o astfel de traire este usoara si accesibila, intrebarea este daca mai stim ca asta este idealul sau am ramas cramponati la un nivel inferior, considerandu-l cel corect, binecuvantat, etc?

În prealabil postat de AlinB

Ce parere?

Credeam că eşti de altă părere.

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Credeam că eşti de altă părere.

Care parere, credeai?

În prealabil postat de Fani71

Parca s-a mai spus ca zamislirea este nu scopul, ci rodul unirii.
Scopul este unirea cuplului si manifestarea dragostei SI pe acest plan.
Nici placerea nu este scopul, ci tot un fel de rod.

Dumnezeu a sădit în firea omului câteva instincte, respectiv instinctul conservării vieţii şi instinctul perpetuării a vieţii. Împlinirea a acestor instincte ale firii este însoţită de plăcere. Separând scopul/rostul instinctului de plăcerea ce-l însoteşte, alegând plăcerea şi refuzându rostul, omul păcătuieşte. Normal este să mâncăm pentru a trăi şi nu trăim pentru a mânca, respectiv dacă mâncăm peste măsură, doar pentru plăcere, e păcat. La fel şi cu rostul acestui instinct al perpetuării vieţii. Ne unim pentru plăcere evitând scopul care este naşterea de prunci, la fel este păcat. Deci scopul acestui instinct este naşterea de prunci.

SCOPUL instinctului perpetuării vieţii este împreunarea trupeacă a soţilor în vederea naşterii de prunci, iar RODUL acestui instinct (a acestei uniri/iuburi) sunt pruncii.

Scopul unirii trupeşti nu este iuburea sau mântuirea, ci a RODI prunci.

Edificator în acest sens aş aduce ca argument viaţa Sf. Kronstad care a fost căsătorit, dar nu a avut copii, de comun acord cu soţia sa, au hotărât să trăiască ca fraţii...dânsul având mare treabă duhovnicească.

ps: bineînţeles că unirea trupească dintre soţi este consecinţă a iubirii şi nu doar o împreunare mecanică de genul "hai să mai facem un copil". De asemenea nu stai pe calendat şi spui gata asta e ziua hai să fecem copilul şi gata....nu, ci urmezi un curs normal al caledarului.

În prealabil postat de AlinB

Care parere, credeai?

Nu mai contează. Probabil că am înţeles greşit la momentul respectiv. Important e ce dezbatem acum.

[Eugen7]

În prealabil postat de AlinB

unirea fizica este un scop in sine si EVENTUAL are si consecinta nasterea de copii?

Scopul unirii sotilor in Taina Casatoriei este mantuirea.
Unirea sotilor in taina casotiriei implica si unirea sexuala fireasca al carei rod firesc sunt pruncii.
Astfel scopul unirii sexuale firesti ca manifestare a dragostei sotilor si pe acest plan este mantuirea.

În prealabil postat de AlinB

sa se opuna cum poate nasterii de prunci, cautand sa ramana doar cu placerea?

Conisider ca este evident pentru toti ca toti cei ce cauta placerea ca un scop in sine, devin robi placerii, idolatrizand-o (fie ca este placerea mancatului, bautului, sexuala etc)

Astfel sunt de parere ca in cazul activitatii sexuale firesti in casatorie, trebuie evitat nefirescul si mai ales inrobirea sexuala.

Intreb si nu retoric... daca este fireasca manifestarea iubirii sotilor in taina casatoriei motivata de iubire avand ca scop mantuirea, iar rodul firesc este nasterea de prunci, oprirea zamislirii nu este nefireasca? Raspunsul este afrimativ.
In aceasta situatie nu cumva este periclitat scopul mantuirii? Raspunul este afrimativ.
Concluzia: Ideal este ca "planning-ul familial" sa fie lasat in seama lui Dumnezeu. Ferice de sotii care au o asemnea credinta in Dumnezeu si doresc conlucrarea cu harul Duhului Sfant la acest nivel.

O alta situatie este urmatoarea:
Un cuplu casatorit nu poate avea prunci. Ei continua activitatea sexuala... si fie pot deveni inrobiti acestei patimi fie nu. Caci nu este o regula. Nu numarul de impreunari determina dependenta... inrobirea sexuala ci modul in care noi ne raportam la aceasta activitate.
Putem spune ca numarul mare de impreunari sexuale ii opreste pe sotii care din motive fiziologice (sau de alta natura fireasca) nu pot avea prunci sa fie mantuiti, sa atinga nivelul indumnezirii prin har, daca repet nu sunt robi al placerii sexuale? Consider ca raspunsul este negativ.

O alta situatie:
Un cuplu casatorit ce poate avea prunci are o activitate sexuala... o data la 2 ani si de fiecare data sotia ramane insarcinata si nasc pruncii... insa sotii abia asteapta sa vina acea zi in care se imbata de placerea sexuala si in tot restul timpului au mintea inrobita de asteptarea implinirii placerii sexuale. Si cand acesti soti inaintand in varsta, iar trupurile ofilindu-se insa pofta placerii sexuale nu... sunt ravasiti de neputinta implinirii placerii sexuale... oare acesti soti sunt mai virutosi? sunt pe calea mantuirii?

Am prezentat situatii extreme... insa in realitate multe familii sunt pe undeva pe la mijloc, statistic vorbind.

În prealabil postat de AlinB

Eugen7, esti invitat sa raspunzi si tu.

Multumesc de invitatie frate.
:)

În prealabil postat de ovidiu b.

Scopul unirii trupeşti nu este iuburea sau mântuirea, ci a RODI prunci.

Scopul suprem al căsătoriei soţilor este mântuirea reciprocă.

[Eugen7]

În prealabil postat de ovidiu b.

Scopul unirii trupeşti nu este iuburea sau mântuirea, ci a RODI prunci.

:)

Motivatia (cauza) unirii sotilor, inclusiv trupeasca, este iubirea reciproc impartasita (lipsita de egosim) in scopul manutirii, iar rodul firesc al unirii trupesti este procreera.

Tu zici... ca rodirea de prunci ca scop este mai presus de mantuire si de iubire impartasita intre soti?
"Dumnezeu este iubire si cel ce iubeste este nascut DIN Dumnezeu si CUNOASTE pe Dumnezeu". (I Ioan 4,7)
Nu zice nicaieri ca Dumenzeu este rodire... sau ca Cel ce rodeste cunoste pe Dumnezeu :D

Hristos Iisus ne indeamna sa cautam intai mantuirea, Impratiea Cerurilor, conlucrarea cu harul Duhului Sfant si toate celelate, inclusiv procreerea in cadrul familiilor se vor adauga...

La ce ii folosete uni om sa "rodeasca" o droaie de copii daca isi pierde sufletul sau?
Vai de cei ce cosnsidera ca se mantuiesc PRIN nasterea de prunci! Toti (si parinti si copii) ne mantuim PRIN Hristos Iisus, prin dragostea Lui, prin mila SA...

[andreicosmovici]

În prealabil postat de AlinB

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Vorbesti de contraceptia mecanica (prezervativ, sterilet etc) sau de contraceptia intenţională? În primul caz, lucrurile sunt clare. În al doilea caz, după părerea mea, intră atât folosirea necorespunzătoare a metodelor naturale, cât şi abstinenţa totală, pe care eu o numesc ortodoxă. De ce spun asta? Să presupunem următorul moment: un cuplu ortodox îşi doreşte un copil, dar există motive serioase ca să amâne sarcina cu o lună. Ce vor face? Se vor abţine. Cu ce intenţie? De a nu avea un copil în acea lună.

Ori, în lumina celor spuse de tine mai sus, dacă soţii respectivi ar trebui să demonstreze că plăcerea nu le-a devenit înrobitoare, ar trebui totuşi să aibă relaţii conjugale, ca să nu aplice mentalitatea şi intenţia de evitare a sarcinii. Oare nu este Dumnezeu mai mare decât noi, şi mai puternic decât neputinţele noastre? Şi atunci, de ce să ne ferim? Ori ne ferim, şi atunci admitem că plăcerea în sine, în acest caz (al unirii conjugale) poate să apropie sufletele şi să participe la armonia dintre soţi, ori nu ne ferim deloc, şi atunci nu ar mai trebui să existe - logic - nici abstinenţa totală.

Dar în acel moment, cum ştim când şi de câte ori trebuie să avem relaţii conjugale? Fiindcă dacă eliminăm plăcerea ca fiind un element de unire sufletească a soţilor, atunci trebuie să o trăim doar în asociere cu posibilitatea apariţiei unei noi sarcini. Care va fi atunci datoria noastră, cât timp nu se vorbeşte de număr de copii pe care trebuie să-i facem? Sau, cum vom şti că nu păcătuim, fiindcă de fapt am dori să avem relaţii conjugale cu soţul / soţia, dar există un pic de motiv, fie el şi obiectiv, care ne ţine departe de patul conjugal?