Sporirea diavoleasca

[o_crestina]

De multe ori mi se intampla si aceasta ispita: dupa ce am dat ceva cuiva, poate si de mai multe ori, imi vine gandul parerii de rau, care ma chinuie uneori pana cand imi pare rau chiar si pentru o secunda in inima mea, pentru ce am dat, desi nu vreau.. Si-mi vin ganduri cu asalt din acestea de parere de rau. Nu de fiecare data mi se intampla. Dupa ce trece ispita si deci, deja am cazut in ea, apoi cu sufletul si inima curate iar ii spun DOmnului ca: sa fie bine primit...

De aceea de foarte multe ori nici nu mai vreau sa mai ajut pe cineva, ma scarbesc de aceste ispite si ganduri si eu consider ca mi-am si pierdut plata pentru ele...

"Iar Acela i-a raspuns:

- Tot cel ce va jertfi pentru Mine casa sau ogor, sau slava, sau tata sau mama, sau frati sau surori, sau femeie sau copii, sau orice alt bun pamantesc, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. De aceea, niciodata sa nu-ti para rau de milostenia ta, nesocotind pe saracul caruia i-ai dat ceva! Ca nu cumva in loc de rasplata sa ai indoita osanda si paguba. Deoarece acela care face un bine si se caieste si ocaraste pe sarac, isi pierde plata si se afla vinovat in ziua judecatii. "

Parintele meu duhovnic mi-a spus ca decat sa dam 10 milioane unui sarac si sa ne para rau mai degraba sa-i dam cat de putin si cu inima buna. Acum, cum sa facem? Daca este o familie saraca si noi crestinii o putem ajuta constant si ne vine o asemenea ispita de parare de rau, cum sa facem atunci?