Inchipuirea = puntea demonilor

Nulţumesc. M-am liniştit oarecum dar să nu crezi că pot să nu mă bucur atunci când primesc astfel de cuvinte. Atunci apare iar teama să nu mă umplu de slavă deşartă!

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu e nimic scos din context. Gandirea nu este tot una cu imaginatia.
E total diferit gandul de imaginatie. Imaginatia rezulta atunci cand punem gandurile sa lucreze imaginativ pentru viitor. Si ajungem asa sa construim in minte un viitor de orice fel ar fi, insa plin de neadevar. De ce de neadevar? Pentru ca va fi un viitor imaginativ plin de ganduri rele de la diavol si plin de ganduri ale firii noastre viciate.
Si asta se intampla cand nu avem paza mintii si lasam toate gandurile sa lucreze imaginativ. Insa noi trebuie sa cernem gandurile si sa alegem doar ce e bun. Gandurile care vin sa ne spuna ce va fi in viitor, deci constructie imaginativa cu ganduri rele (ca cine poate stii viitorul), sau cum voi face un anumit lucru in viitor (gandurile propriei noastre firi care fiind viciata si gandurile vor fi viciate) toate acestea conlucra.
Gandul trebuie sa fie la Dumnezeu. Si atunci Dumnezeu ne da ganduri bune in orice situatie am fi ca sa stim ce avem de facut. Numai asa vom lua decizii corecte si bune si cu voia Domnului.

Oricat de mult am visa, ne-am imagina, ziua trece si vine alta. Ar putea trece aceasta zi si frumos, fara multime de ganduri inutile despre viitor. Pentru ca imaginatia asta face: construieste un viitor.

Imaginatia privitoare la trecut, este imaginatie bolnava expusa frumos in citatul dat de mine.
A privi in urma la greseli si a le privi ca la televizor desfatandu-ne cu el este daunator. Ca in final apare indemnul de a mai face acele greseli. Greselile, le spovedesti le pui in mintea ta cu numele: sunt pacatos si netrebnic cu cele facute pana acum si incerci sa stergi imaginea lor ca desfatare sau autocompatimire.
A privi in urma la realizari iarasi este daunator ca poti cadea in slava desarta si mandria de sine. Uite ce lucruri minunate am facut, laudandu-te singur pe tine insuti.

Deci imaginatia privitoare la trecut este o imaginatie bolnava si daunatoare.

Noi sigur ca gandim. Nu exista om care sa nu gandeasca. Insa gandurle noastre trebuiesc cernute cele bune de cele rele si apoi puse sa lucreze pentru cresterea noastra duhovniceasca. Si aceasta este gandul de constientizare a pacatoseniei noastre, ganduri de iubire pentru Dumnezeu, ganduri de smerenie si astfel primim in dar discernamantul si dreapta judecata care ne vor scoate din toate situatiile dificile ale vietii fara sa stam sa imaginam diverse situatii si lucruri.

Acum cateva zile vorbeam cu o tanara doamna casatorita in Liban cu un libanez. Si imi spunea ca nu stie ce sa se mai faca ca zilnic isi imagineaza lucruri rele. De pilda cand duce copii la gradinita isi imagineaza accidente sau diverse intamplari care ar putea sa dauneze copiilor, cand sotul ei pleaca la munca isi imagineaza ca daca se inampla ceva rau si pateste ceva, sau pleaca cu avionul la o intalnire de afaceri si isi imagineaza ca daca se prabuseste avionul si ramane singura cu copiii si tot asa imaginatii bolnave si complet daunatoare. Avand o fire excesiv de grijulie , diavolul acolo simte fisura si iata cum se baga in mintea ei cu ganduri rele ce se transforma in imaginatie.

Noi trebuie ca ceea ce gandim sa cernem, iar gandurile bune ce raman sa le punem sa lucreze pentru sufletul nostru si acestea se transpun in fapte bune nu in imaginatie.

desigur, noi intelegem cum vine treaba cu paza mintii, cu rugaciunea inimii si altele, dar gandeste-te ca ar venii cineva nou pe site, fara a fii familiarizat cu acestea si citind,la prima vedere ce ar intelege? ganditul e rau, imaginatia e diavoleasca..ar fugi mancand pamantul

[florin.oltean75]

Subiectul propus de anna este unul sensibil.

Este o problema cu care m-am confruntat personal in urma cu mult timp, privind retrospectiv propriile neintelegeri si confuzii.

Fiecare crestin care vrea sa se roage sincer, profund, si cauta indrumare in scrierile patristice, la un moment dat in evolutia sa spirituala se va confrunta cu aceasta dilema - in ce masura imaginatia este periculoasa in actul rugaciunii - asa cum din experienta lor ne relateaza sfintii.

Nu stiu daca teologii ortodocsi contemporani au elaborat teze care sa explice suplimentar, sa clarifice aceasta antinomie dintre imaginatie (o facultate cognitiva esentiala) si rugaciunea profunda.

Suprimarea imaginatiei mi se parea 'sufocanta' - un factor de alienare, de alterare a unei functionalitati normale, armonioase a persoanei.

Pentru ca nu am gasit raspunsurile pe care le cautam in sistemul de gandire patristic, mi-am extins orizontul cunoasterii si spre alte forme psihologice de abordare a spiritualitatii.

Vroiam sa inteleg aceste avertizari ale sfintilor dintr-un unghi de vedere obiectiv, din afara sistemului.

Am gasit in cele din urma ceea ce am cautat, explicatii pertinente psihologice, articulate care sa clarifice acest aspect.

A trebuit doar sa rearanjez definitiile pe care le-am invatat la cursurile de psihologie din scoala, pentru a le imprima o functionalitate spirituala.

O terminologie bazala, specifica este esentiala pentru a intelege mecanismul cognitiei in actul spiritual (litera, cuvant, sunet expresiv, sunet neexpresiv, posesori, tipuri de minti -conceptuale, non-conceptuale -, constientizare mentala, constientiarea senzoriala, putere mentala, fenomen pur mental, perceptie directa, perceptie subtila directa, cognitie directa, cognitie inferentiala, recognitie, minte primara, factori mentali...)

Un raspuns simplificat la aceasta chestiune:

'Imaginatia corecta' este indispensabila maturarii omului interior pana cand se face saltul 'cuantic' la cunoasterea non-conceptuala directa a Lui Dumnezeu.

[Patrie si Credinta]

mie personal imi aduce acum aminte de un citat dintr-un sf preferat al meu.

An open(open cu sensul de neprotejat) mind is like a fortress with its gates unbarred and unguarded.